Conferință despre mecanica cuantică la Ateneul Român

Luni, 27 octombrie 2025, la Ateneul Român, ora 18:30, are loc un eveniment cu totul special: directorul Royal Institution, Katherine Mathieson, prezintă Conferința de Crăciun la București 2025: „Why Science Matters”, după 200 de ani de la prima Conferință de Crăciun din istorie, imaginată și organizată la Royal Institution (RI), la Londra, de celebrul fizician Michael Faraday. 

Acum ne aflăm în Anul Cuantic, primul secol de când mari fizicieni, în primul rând Werner Heisenberg, dar și Erwin Schrödinger, au formulat Mecanica Cuantică (QM) așa cum am ajuns să o cunoaștem și să o folosim astăzi. Lor și celor doi adevărați uriași, Albert Einstein și Niels Bohr, le datorăm necesitatea unei nevoi generale de cunoaștere.

O nouă frontieră, între două lumi

Într-un secol care ne-a obiș­nuit cu ideea (absolut revolu­ționară) dualismului undă-particulă care caracterizează toată materia, dar și cu ceea ce ne-am obișnuit astăzi să numim idei, concepte sau situații nonintuitive, cum ar fi principiul de incertitudine al lui Heisenberg sau posibilitatea de a face predicții privind sistemele fizice doar la nivel probabilistic. Aceasta împreună cu incertitudinea (nedeterminarea) lui Heisenbeg au pus în evidență o nouă frontieră, între două lumi: cea „obișnuită”, în care trăim și evoluăm, și cea submicroscopică a interiorului atomilor din care noi toți și lumea întreagă suntem construiți: o lume care funcționează după alte legi și reguli. La fel de important, toate acestea au făcut resimțită necesitatea de a le împărtăși și dincolo de noua mare fizică, familiarizându-ne pe cât mai mulți cu o știință care, acum, după 100 de ani, „furnizează”, prin aplicațiile sale, jumătate din produsul național brut al unor țări. Și aici intervine ceea ce a reușit RI în secolul care a precedat QM: să-și asume ca prioritate o știință accesibilă tuturor, „nu doar pentru cercetători”, cum sună una dintre devizele adoptate de Katherine Mathieson, invitatul de onoare al Conferinței de Crăciun la București din 27 octombrie. Și aceasta s-a putut face acordând atenția cuvenită comunicării ştiinței și mai târziu variantei sale, Outreach-ul, care să se concentreze mai mult pe informarea la nivelul întregii societăți decât pe formularea și transmiterea unor mesaje.

Outreach-ul poate fi considerat perechea catehizării! În ce privește comunicarea, ea poate fi privită, într-un fel, ca „perechea laică a unei bune vestiri”: Și dacă am reuși să „procedăm” în felul acesta, ajungerea informației la cei cărora le este adresată ar fi mai ușoară, iar efectul ar fi mai puternic.

De-a lungul timpului, începând cu finalul Renașterii, cele două s-au opus - vehement uneori - una celeilalte și „alegerea” era ştiință sau religie.

„Știință și religie”

În vremurile mai aproape de noi situația s-a mai relaxat și alegerea predominantă a devenit ştiință și religie. Acum, aflân­du-ne din ce în ce mai departe și de Inchiziție și de „Procesul maimuțelor”, se poate spune că există (și se apelează din ce în ce mai des) și o altă posibilitate: recurgerea, la „folosirea alternativă” a ştiinței și religiei în căutarea cunoașterii.

Școala/Interpretarea de la Copenhaga, fondate de Bohr, afirmă că un sistem fie nu se află în nici una dintre stările sale permise sau, alternativ, că se află simultan în toate stările sale permise. În plus, o particulă nu are o traiectorie care implică o locație și o viteză definite în funcție de timp. Acest lucru se datorează Principiului de Incertitudine.

Mai simplu spus, Interpretarea de la Copenhaga a QM afirmă că un sistem cuantic există într-o stare de superpoziție, ceea ce înseamnă că are multe rezultate posibile, până când este observat sau măsurat. În momentul măsurării, funcția de undă, care descrie sistemul, „colapsează”, iar acesta se stabilizează într-o singură stare definită. Ceea ce înseamnă că realitatea cuantică nu este fixă ​​până când nu interacționează cu un observator sau dispozitiv macroscopic, iar comportamentul final al universului este fundamental ­probabilistic și nedeterminist la nivel subatomic.

Teologia și știința să fie complementare

Vorbind deci despre cu­noaș­terea umană în general, în spiritul lui Niels Bohr, alegerea cea mai bună și mai productivă între știință și religie se prefigurează a fi cea în care religia/teologia și știința să fie complementare. Iată cum spune Isaac Newton în „Principiile matematice ale Filosofiei Naturale”, carte fundamentală a cunoașterii umane: „Gra­vitația explică mișcările planetelor, dar nu poate explica cine pune planetele în mișcare... Acest sistem extrem de frumos al Soarelui, planetelor și cometelor nu ar putea proveni decât din sfatul și sub stăpânirea unei Ființe inteligente și puternice... Această Ființă guvernează toate lucrurile, nu ca sufletul lumii, ci ca Domn peste toate; și datorită stăpânirii sale, este obișnuit să fie numit Domnul Dumnezeu παντοκρατωρ sau Conducătorul Universului”.

Și iată-l și pe Heisenberg cum afirmă în mod constant credința într-un Dumnezeu superior, rațional - sau un intelect cosmic ca fundament al întregii ființe. El a fost crescut și a rămas un creștin luteran practicant și credea că fizica modernă era în acord cu filosofia lui Platon, care pentru el avea o influență importantă asupra propriei sale gândiri și care se alinia cu perspectiva sa filosofică și religioasă mai largă. În „Considerații religioase și filosofice - Rolurile complementare ale științei și religiei”, Heisenberg și-a legat studiile filosofice cu înțelegerea atomului și a fizicii moderne, considerându-le complementare, mai degrabă decât contradictorii, cu credințele sale religioase. În lucrările sale de ­popularizare el a sugerat că ambele combat scepticismul și servesc drept căi spre înțelegerea rea­lității. Iată-l în „Across the Frontier” (tradusă în română ca „Pași peste granițe”): „Într-o lume întunecată, care nu mai este iluminată de lumina acestui centru, Dumnezeu, progresele tehnice nu sunt decât încercări disperate de a face din Iad un loc mai plăcut de trăit. Acest lucru trebuie sub­liniat în special împotriva celor care cred că prin răspândirea civilizației științei și tehnologiei chiar și până la marginile pământului pot oferi toate premisele esențiale pentru o epocă de aur. Nu poți scăpa de Diavol atât de ușor”.

Închei cu ce spunea pr. Constantin Galeriu, mare duhovnic, părinte și profesor al Ortodoxiei românești. A fost tot timpul interesat de ce se întâmplă în știință, oferindu-ne fine și profunde interpretări și comentarii. Iată ce spunea în „Dialoguri de seară”: „Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (capitolul XI, versetele 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la capitolul XVII, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească, spune: «Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine Singurul, Adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis». A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că «toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut»”.

Vă așteptăm să o ascultați la Ateneul Român pe Katherine Mathieson, directorul actual al Royal Institution!