Destinaţie turistică şi loc de pelerinaj, Egiptul le dezvăluie vizitatorilor doar o mică parte din istoria sa remarcabilă. Vestigiile Antichităţii, salvate de la distrugerea primelor secole de expansiune arabă, sunt astăzi cunoscute în întreaga lume, dar deosebita tradiţie creştină a poporului egiptean este trecută cu vederea într-un stat cu o populaţie predominant musulmană, condus potrivit preceptelor vechii legi islamice autoritare - sharia. Membrii Bisericii Copte sunt vizaţi atât de îngrădirile legislative, cât şi de atacuri teroriste, puţinele lăcaşuri de cult pentru care s-a obţinut aprobarea de construcţie sau de renovare sunt în pericol de a fi incendiate sau devastate, iar puţinii creştini proveniţi din rândul musulmanilor cărora li s-a recunoscut legal dreptul de a I se închina Mântuitorului Hristos sunt în pericol de a fi ucişi. Aceasta ar fi o descriere în câteva cuvinte a tragediei pe care o trăiesc zilnic creştinii copţi în ţara unde este nevoie de o aprobare oficială pentru a fi creştin.
Potrivit Tradiţiei, în Egipt a propovăduit Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu, mulţi locuitori ai ţării fiind deja creştini în anul 313, când a fost emis edictul de la Milan. Într-un spaţiu în care roadele gândirii păgâne s-au întâlnit pentru a susţine una dintre cele mai mari civilizaţii antice, creştinismul egiptean a suferit influenţe doctrinare considerabile, care au dus la acceptarea cu prea mare uşurinţă a unor idei eterodoxe. Acest aspect nu umbreşte în totalitate deosebita contribuţie pe care Şcoala din Alexandria şi monahismul egiptean au adus-o la dezvoltarea şi păstrarea Ortodoxiei, însă explică, oarecum, plasarea Bisericii din Egipt printre susţinătorii monofizitismului, condamnat la Sinodul ecumenic de la Calcedon (451).
Expansiunea arabă din secolul al VII-lea a izolat Patriarhia Coptă de celelalte patriarhii ortodoxe, urmând ca, sub ameninţarea armelor şi îngreunaţi de taxe şi impozite, mulţi egipteni să fie convertiţi la mahomedanism. Prigoniţi în propria ţară, creştinii s-au refugiat în zone mai greu accesibile, devenind, cu timpul, o minoritate religioasă într-un ţinut predominant islamic. Până în secolul al X-lea, araba a devenit limba oficială în Egipt, luând locul coptei, care a mai fost folosită doar în cultul creştin. Indiferent de conducerea politică şi de influenţele străine, de-a lungul anilor, statutul copţilor a oscilat între tolerare şi persecuţie, ceea ce a dus la unirea lor într-o comunitate închegată, cea mai mare comunitate creştină din Orientul Mijlociu, distinctă în cadrul statului egiptean. Astăzi, în Egipt, creştinii sunt prezenţi într-o proporţie de 6-10% (nu există date oficiale credibile) dintr-o populaţie de aproximativ 80.000.000 de locuitori.
Biserica asediată
La începutul anilor â70, pe fondul reapariţiei islamismului militant şi a fundamentalismului musulman, a luat naştere o mişcare de amploare împotriva creştinilor egipteni. Mai multe biserici copte, printre care unele de o inestimabilă valoare istorică şi spirituală, au fost incendiate sau vandalizate. Creştinii au fost atacaţi cu brutalitate în regiunile din Egiptul Superior şi din Delta Nilului, unde se află importante aşezări copte. În 1981, în Cairo, un astfel de atac a durat trei zile, soldându-se cu cel puţin 17 morţi şi cu peste 100 de răniţi. Acesta a fost doar începutul. De atunci, au mai avut loc nenumărate astfel de incidente, mai mult sau mai puţin izolate, în care şi-au pierdut viaţa zeci de creştini. Printre cele mai recente manifestări împotriva copţilor se numără următoarele:
- În ianuarie 2006, în apropiere de Luxor, câteva sute de musulmani au încercat să întrerupă slujba Botezului Domnului. Curtea bisericii şi clădirile aferente au fost vandalizate şi s-a încercat incendierea lăcaşului de cult. Un creştin a fost ucis şi aproximativ 20 de persoane au fost rănite. Suspecţii arestaţi pentru investigarea crimei şi a actelor de distrugere au fost eliberaţi, câteva luni mai târziu, fără a fi trimişi în judecată;
- În septembrie 2006, creştinii din localitatea Awlad Azaz au fost atacaţi de musulmani. Incidentul a fost provocat de dorinţa acestora din urmă de a lua cu forţa o parte din terenul arabil al Mănăstirii „Sf. Shenouda“ (Mănăstirea Albă), pentru a o transforma în cimitir islamic. Monahii au continuat să îşi cultive pământurile, neluând în seamă tentativa de abuz. De la difuzoarele moscheii din localitate, mahomedanii au fost instigaţi la luptă, în urma confruntării fiind rănite mai multe persoane. Autorităţile au rezolvat disputa în defavoarea creştinilor, împărţind în mod egal terenul între cele două comunităţi;
- În mai 2007, musulmanii din satul Bamha (din apropierea oraşului Cairo) şi-au atacat vecinii copţi, bănuind că aceştia aveau de gând să construiască o biserică. 27 de magazine, ale căror proprietari erau creştini, au fost devastate şi arse, iar 12 persoane au fost rănite, dintre care una grav. Autorităţile au arestat 60 de suspecţi, însă aceştia au fost eliberaţi, în mare majoritate, fără a se întreprinde nici o măsură legală împotriva lor.
Pe teritoriul Egiptului acţionează unele dintre cele mai mari reţele teroriste islamice. Dacă incidentele de mai sus (şi multe altele, asemenea lor) reprezintă o formă spontană şi neorganizată de luptă împotriva creştinilor, unele dintre organizaţiile extremiste au ca scop eradicarea creştinismului egiptean, apelând, în acest scop, la atentate sângeroase. Prigoniţi şi ameninţaţi cu moartea, copţii nu găsesc un sprijin în legile statului egiptean, care le sunt, în continuare, nefavorabile.
Doar preşedintele statului poate autoriza ridicarea unei biserici
În perioada stăpânirii otomane, prin decretele Hamayouni şi Al-Ezabi, creştinilor le era interzis să îşi construiască noi biserici sau să le repare pe cele deja existente. În perioada contemporană, în legislaţia egipteană se regăsesc urmele vechilor restricţii. Pentru ridicarea unui lăcaş de cult este nevoie de aprobarea preşedintelui Egiptului, în timp ce, pentru renovarea unuia, este nevoie de aprobarea guvernatorului provinciei. Conform International Religious Freedom Report pe 2006, al Departamentului de Stat al SUA, este necesară o aprobare şi pentru intervenţii minore, cum ar fi repararea unei toalete sau înlocuirea unui geam spart. Aceste restricţii, care frizează absurdul, nu se aplică în cazul moscheilor.
Chiar şi în urma îndeplinirii tuturor formalităţilor, încuviinţarea autorităţilor competente fie nu este acordată, fie nu este luată în seamă de forurile locale. Pe 15 octombrie 2006, într-un interviu acordat săptămânalului egiptean „Watani“, guvernatorul provinciei Assiut a afirmat că ar fi acordat permise de reparaţie pentru nu mai puţin de 120 de biserici creştine. Reporterul publicaţiei a primit de la biroul guvernatorului o informaţie potrivit căreia numărul real de aprobări a fost de 58. Atunci când jurnalistul a solicitat o listă a lăcaşurilor de cult, aceasta cuprindea doar 16.
Tot în Assiut, guvernatorul a permis ca Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ să fie renovată şi extinsă. Lucrările au fost oprite de două ori, din motive birocratice, după ce muncitorii demolaseră deja un perete, urmând lărgirea lăcaşului. La sfârştul anului 2007, încă era aşteptată eliberarea unei noi aprobări de către autorităţile competente. Între timp, slujbele au fost oficiate într-un cort, în curtea bisericii.
După 18 ani de intervenţii la nivel înalt, în anul 2000, enoriaşii Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Dafesh (localitate cu o comunitate majoritar creştină) au obţinut aprobarea guvernatorului pentru ridicarea unui nou lăcaş de cult, cel vechi fiind neîncăpător. La scurt timp după începerea construcţiei, şantierul a fost vandalizat. Ca urmare, autorităţile au dispus oprirea lucrărilor, pe motiv că nu se obţinuseră toate aprobările necesare. La sfârşitul anului 2007, lucrările erau în continuare oprite.
În 1996, ministerul de resort a emis un decret prin care aproba renovarea Bisericii „Sf. Arhanghel Mihail“ din Cairo. Abia în 2001, decretul a primit şi încuviinţarea guvernatorului. Când lucrările erau pe cale să înceapă, autorităţile au cerut ca la dosar să fie adăugat şi un decret prezidenţial. Deoarece acesta din urmă nu a mai fost obţinut, biserica a rămas nereparată până în ziua de astăzi.
Cazurile de mai sus se referă la autorizaţiile de renovare. Oare cum se obţin autorizaţiile de construire a unei biserici?
Inegali în faţa legii
Creştinii egipteni nu au dreptul să ocupe funcţii în cadrul guvernului, al administraţiei publice, al armatei şi al instituţiilor de învăţământ. Participarea acestora la guvernare se face prin şase membri ai comunităţii copte, desemnaţi în mod direct de preşedinte şi subordonaţi politic acestuia. Este de la sine înţeles că, în acest fel, creştinii nu pot obţine nici o ameliorare a situaţiei lor.
Dreptul la liberă exprimare a copţilor este îngrădit în Egipt. O cunoscută activistă pentru drepturile creştinilor, Hala Helmy Boutros, autoarea unor articole pe blogul personal în care denunţa persecuţiile împotriva copţilor, a fost somată de autorităţi să îşi înceteze activitatea publicistică. În iunie 2006, atunci când a intenţionat să participe la o conferinţă în SUA, a fost arestată pe Aeroportul Internaţional din Cairo, apoi eliberată pe cauţiune. Acuzaţiile împotriva scriitoarei au fost: „răspândire de ştiri false şi împiedicare a armoniei sociale dintre creştini şi musulmani“. De altfel, cărţile şi publicaţiile în care se spune adevărul despre situaţia creştinilor sunt strict interzise în Egipt, sub pretexte cum ar fi „jignirea islamului“ sau „neconcordanţă cu învăţăturile islamice“; aceasta în timp ce religia creştină a fost în nenumărate rânduri atacată în presă şi în materiale subvenţionate de guvernul egiptean.
În Egipt, legile sunt aplicate cu un caracter discriminatoriu din punct de vedere religios şi în ce priveşte căsătoria, tutela, moştenirea, educaţia şi salarizarea clerului. Potrivit legislaţiei în vigoare, un bărbat musulman se poate căsători cu o femeie creştină, dar un bărbat creştin nu se poate căsători cu o femeie musulmană. În cazul unui divorţ, dacă unul dintre soţi este musulman şi celălalt creştin, acesta din urmă nu are dreptul la custodia copiilor. Văduva creştină a unui mahomedan nu are dreptul la moştenire decât dacă acesta a fost prevăzut în mod expres în testamentul defunctului. Toţi copiii egipteni sunt educaţi în şcoli islamice, indiferent de religia lor. Salariile clerului musulman sunt asigurate de stat, în timp ce indemnizaţiile clerului creştin sunt asigurate de comunitatea din care fac parte.
▲
Convertirea la creştinism, o „trecere neobişnuită“
Întâistătătorul Bisericii Copte Egiptene, Shenuda al III-lea, a cerut, la un moment dat, ca întreaga comunitate creştină din ţară să postească timp de cinci zile, ca răspuns la intenţia oficialilor din Egipt de a aplica pedepse drastice pentru musulmanii convertiţi la creştinism. Deoarece iniţiativa a atras alte persecuţii din partea autorităţilor, patriarhul a anulat, în 1980, sărbătorirea Învierii Domnului, retrăgându-se, împreună cu membrii sinodului, în deşert. În 1985, după patru ani în care s-a încercat exilarea şi înlocuirea sa, bravul arhiereu a fost repus în drepturi printr-un decret prezidenţial, legislaţia privitoare la mahomedanii convertiţi nefiind modificată în sensul dorit de oficialităţi.
Cu toate acestea, situaţia musulmanilor care îmbrăţişează creştinismul este deosebit de grea. Acuzaţi de apostazie, ei întâmpină dificultăţi atât din partea autorităţilor, cât şi din partea comunităţii islamice. Cetăţenii egipteni sunt obligaţi să poarte asupra lor cartea de identitate, în care este trecută, pe lângă alte date, şi religia lor. În momentul convertirii lor la altă religie, este necesar un ordin judecătoresc pentru a se opera modificările în actul de identitate.
Pe 1 septembrie 2008, în ediţia online a cotidianului francez „La Croix“ şi, apoi, în alte publicaţii, este prezentat un astfel de caz. Maher al-Gohari, un fost poliţist în vârstă de 56 de ani, convertit în urmă cu 30 de ani la creştinism, aştepta verdictul Înaltei Curţi Administrative pentru a i se modifica şi în cartea de identitate religia. Precedentele nu sunt deloc încurajatoare, deoarece, în ianuarie 2008, unei alte persoane i-a fost refuzată o cerere similară. Motivaţia a fost de-a dreptul năucitoare: „Religiile monoteiste au fost trimise de Dumnezeu în ordine cronologică... Prin urmare, este neobişnuită trecerea de la ultima religie la cea care o precede“.
În afară de verdictul incert, Maher al-Gohari se confruntă şi cu o altă problemă. Membrii familiei, considerându-se dezonoraţi, l-au ameninţat în repetate rânduri cu moartea. Fostul musulman, botezat cu numele de Peter Ethnassios, se ascunde astăzi de mânia rudelor apropiate, după ce şi-a făcut publică trecerea la creştinism în cadrul unei emisiuni televizate. „Fratele meu mai mic, spune el, a ştiut despre asta, dar, de atunci, mă aşteaptă în faţa locuinţei mele... cu o armă. Vrea să mă ucidă.“
Acesta este doar unul dintre multele cazuri de musulmani egipteni convertiţi la creştinism. În cele mai multe situaţii, însă, aceştia aleg să nu îşi facă publică opţiunea religioasă, de teama represaliilor. Maher al-Gohari (Peter Ethnassios) a vorbit în numele tuturor atunci când a afirmat: „Eu nu am insultat niciodată islamul. Pur şi simplu mi-am cerut drepturile şi am vrut ca statul să mă trateze în concordanţă cu religia pe care mi-am ales-o“. Cuvinte care exprimă dorinţa de normalitate şi care, din păcate, nu vor fi percepute la adevărata lor valoare de o parte a comunităţii musulmane şi de oficialităţile unei ţări în care este nevoie de aprobare pentru a fi creştin.
