Cum au sărbătorit românii Unirea Basarabiei cu Patria-mamă

În ziua de 27 martie 1919, toată lumea românească sărbătorea un an de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă. Oameni, fapte și evenimente de acum un veac revin, iată, și anul acesta, în memoria contemporaneității, după ce anul trecut întreaga societate a aniversat Centenarul Marii Uniri, când a fost luată măsura valorii și însemnătății actelor patriotice ale Unirii, ca o cuvenită reverență în fața acelei minunate generații de la 1918, făuritori ai României Mari. La Chișinău, în ziua de 27 martie 1919 erau organizate serbări populare pentru a marca momentul istoric al Unirii, dar și la Iași, după cum nota presa timpului. La București, atmosfera era una sobră, fără opulență, dar entuziasmul popular a înlocuit ghirlandele, paradele ori alte festivități costisitoare.
După sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, anul trecut, când Patriarhia Română și-a asumat onoranta misiune de a gestiona un consistent și valoros program Centenar în cuprinsul căruia, spre exemplu, numai „Ziarul Lumina” a publicat peste 1.000 de articole dedicate evenimentului, fără să mai amintim și contribuția la fel de substan­țială a Radio TRINITAS și Televiziunii TRINITAS, readucem astăzi în memorie bucuria trăită de toată suflarea românească, în ziua de 27 martie 1919, la un an de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă. Nu vom relua evenimentele anului 1918, ci vom povesti, de această dată, un episod inedit despre modul cum în acea zi de 27 martie 1919 lumea românească aniversa trecerea unui an de la marele eveniment istoric.

Aniversare la Chișinău și Iași

Ceea ce ni se pare demn de consemnat este faptul că, după cum reiese din presa vremii, entuziasmul Unirii din 1918 nu s-a stins nici în Basarabia și nici în restul României. La Chișinău au fost organizate serbări populare spre a marca așa cum se cuvine momentul istoric al Unirii. În centrul manifestărilor se aflau reprezentanții Sfatului Țării, care votaseră actul de unire și făcuseră posibil acest vis național. Chiar dacă la granițele Basarabiei armata română încă lupta cu bandele de bolșevici, care uneori se infiltrau până și în Chișinău și terorizau populația, atmosfera din această zonă românească era una de optimism. Pentru prima dată, după mai bine de un veac de stăpânire rusă, românii din Basarabia erau liberi și stăpâni în patria lor, puteau să vorbească și să învețe în limba strămoșilor și să o utilizeze din nou în Biserică.

Din păcate, situația grea în care se afla România nu a permis ca familia regală, guvernul și șeful acestuia Ion I.C. Brătianu să fie prezenți la serbările de la Chișinău. E suficient să amintim că în 21 martie 1919, la Budapesta, se proclamase republica bolșevică a lui Bela Kun, iar unirea cu Transilvania era periclitată de acțiunile bolșevicilor maghiari, că la granița Basarabiei erau alți bolșevici care nu doreau o Românie Mare, iar pericolul acesta al încercuirii țării noastre era unul real. În plus, la Paris, în cadrul conferinței interna­ționale de pace, solicitările țării noastre de recunoaștere a noilor granițe nu erau bine primite. Toate motivele mai sus men­ționate au făcut ca primul-ministru Ion I.C. Brătianu să fie încă în Franța, alături de el fiind și regina Maria. Cu toate acestea, ziarul „Adevărul”, condus de socialistul Constantin Mille, ataca guvernul, acuzându-l pe Brătianu că nu-i pasă, că „boierii de la București au uitat Basarabia”. Însă, privind retrospectiv, nu putem să nu afirmăm că, în fond, ce declarație mai mare de patriotism, de onorare a actului din 27 martie 1918 puteau face primul-ministru, guvernul său și regina Maria decât aceea de a fi la datorie, luptând pentru recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei și a celorlalte provincii cu România.

După cum reiese din presa timpului, alături de Chișinău, și Iașiul a marcat cu fast evenimentul: „Cu prilejul împlinirei unui an, dela revenirea Basarabiei la Patria mamă, în ziua de 27 Martie, vor avea loc mari serbări în Iași. Autoritățile au întocmit un program bogat. E probabil că Iașul cu acest prilej va primi vizita unui număr de personalități distinse din toate unghiurile țării”. Era și normal pentru că aici sosise, în 30 martie, delegația basarabeană care aducea regelui actul unirii, iar orașul dorea să marcheze din nou importanța sa istorică în procesul făuririi României Mari.

Te Deum la Mitropolie, concert la Ateneu

La București, momentul era marcat, în ziua de 27 martie 1919, într-o atmosferă sobră. Nu s-au cheltuit sume mari pentru a celebra cu opulență evenimentul, însă entuziasmul popular a înlocuit ghirlandele, paradele ori alte festivități costisitoare. Din fericire, însuflețirea intelectua­lității bucureștene, a clasei politice aflate în Capitală a minimalizat acest aspect, făcându-l să nu conteze.

Celebrarea a început dimi­neața la Mitropolie, unde s-a desfășurat un Te Deum oficiat de vicarul Platon Ploieșteanul. La slujbă, în biserica mitropolitană devenită neîncăpătoare, au mai participat Constantin Angelescu, ministrul instrucțiunii, Ion Inculeț, ministrul Basarabiei, Ion Nistor, ministrul Bucovinei. Spre amiază a urmat un „festival la Ateneul Român, unde a asistat multă lume plină de entuziasm”, după cum relatează ziarul „Adevărul”. Manifestarea fusese inițiativa corpului profesorilor secundari din România. Au luat cuvântul Vasile Haneș, un reprezentant al studenților din România, alți profesori care au subliniat că „măreața zi de 27 Martie, zi sfântă a neamului românesc rămâne alături de 24 Ianuarie 1859 o zi istorică a întregului popor românesc”. Acți­unea a continuat cu recitarea unor poezii ale lui Alexe Mateevici, preotul și poetul căzut la Mărășești în 1917 și care a fost elogiat ca un simbol al unirii. O altă festivitate s-a desfășurat la Teatrul Național, unde s-a evocat importanța istorică a actului Unirii din 27 martie 1918, iar corurile „Școalelor Secundare” au susținut un recital de cântece patriotice: „Pe-al nostru steag”, Hora Unirii, Tricolor.

Unirea, marcată și la cluburile de partid

Unirea Basarabiei cu Patria-mamă a fost evocată și în cadrul unor adunări la cluburile celor două mari partide politice ale vechii Românii. Astfel, în cadrul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman și-a asumat cu mândrie actul politic al Unirii, la Chișinău, la începutul ședinței în care Sfatul Țării a votat unirea, 27 martie 1918, fiind acolo în calitate de prim-ministru al României. Plin de amărăciune, dat fiind că fusese acuzat de colaboraționism cu germanii, Marghiloman se confesa, iar presa a reținut cuvintele sale: „Eu trădătorul, eu vândutul omul politic cu care nu mai poți să ai relațiuni politice și nici sociale, eu puneam atunci cea dintâi temelie pentru ridicarea României mari”. De cealaltă parte, la Clubul Partidului Național Liberal, I.G. Duca vorbea despre aniversarea unirii Basarabiei și despre meritele Partidului Național Liberal, cel care a înfăptuit reforma agrară și care i-a făcut pe țăranii din Basarabia să se bucure de binefacerile noii Românii, condusă de guvernul liberal, adevăratul unificator al țării…

„Să răsară odată dela Nistru până la Tisa”

Așa cum se cuvine, întreaga presă de pe teritoriul României Mari a acordat spații largi acestei prime aniversări, subliniind faptele, oamenii și, mai ales, bucuria unirii neamului românesc. Tot ziarul „Adevărul” publica pe prima pagină a numărului din 27 martie un editorial intitulat „Basarabia” și semnat chiar așa - „Adevărul”, în care ilustra importanța actului unirii din 27 martie 1918 și din care cităm, lăsându-i pe oamenii acelei epoci să aibă ultimul cuvânt: „Acum un an, când asupra năzuințelor noastre românești se legase ca o piatră funerară armistițiul și pacea separată, cerul opac al nădejdilor noastre ne-a lăsat o fereastră de lumină a unei mari bucurii: Basarabia. (…) Au fost atunci zile de luminoasă bucurie, potolită de razele norocului ce se oprea o clipă și asupra neamului de iobagi fără noroc grămădiți într-o îndârjită împotrivire contra soartei, pe pământul răscolit de tranșee și morminte al Moldovei… Să luăm aminte. Soarele dreptăței și a unei alte vieți mai curate, mai bune, trebue să lumineze odată și asupra neamului nostru. Și cât mai repede. Să răsară odată dela Nistru până la Tisa.”