Buna Vestire este „temelia“ mântuirii noastre pentru că, atunci, Maria, fecioara adusă de mică la Templu de părinţi şi logodită apoi cu Iosif tâmplarul, a primit vizita Sfântului Arhanghel Gavriil, care i-a spus extraordinara misiune pe care Dumnezeu i-o hărăzise. Astfel, Maria a devenit Născătoare de Dumnezeu, rămânând pururea Fecioară. Momentul Bunei Vestiri, detaliat descrisă de Sfântul Evanghelist Luca, conţine câteva cadre - salutarea îngerului, revelarea planului divin, tulburarea Fecioarei Maria, răspunsul pe care îl dă Arhanghelul Gavriil, vestirea pogorârii Duhului Sfânt şi consimţământul Maicii Fecioare -, toate unite remarcabil de meşterul iconar într-o imagine statică a icoanei Bunei Vestiri.
De-a lungul istoriei, icoana Bunei Vestiri a suferit mai multe schimbări. Dacă la început s-a pus accent pe pururea-fecioria Maicii Domnului şi calitatea pe care o are ea de a fi Născătoare de Dumnezeu, începând cu al doilea mileniu, accentul a căzut pe dialogul dintre Sfântul Arhanghel Gavriil şi Maica Domnului, după cum ne-a spus doamna Mihaela Palade, conferenţiar la catedra de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Alături de Sfânta Evanghelie de la Luca (1, 26-38), meşterii iconari au folosit drept sursă şi textul apocrif al Protoevangheliei lui Iacob.
Aşezată în biserică chiar pe cele două uşi împărăteşti ale sfântului altar, icoana Bunei Vestiri conţine câteva elemente esenţiale: cele trei personaje - Sfântul Arhanghel Gavriil, Sfânta Fecioară Maria şi Duhul Sfânt -, arhitectura din fundal, tronul, vălul cu care este acoperit baldachinul tronului şi firul roşu din mâna Fecioarei, elemente cu o simbolistică aparte. „În general, suntem obişnuiţi cu ultima etapă a acestei întâlniri, dar, în principal, aş dori să menţionez că, în iconografia Maicii Domnului prezentă în Imnul Acatist, sunt înfăţişate patru etape ale acestei întâlniri dintre arhanghel şi Fecioara Maria“, spune doamna Mihaela Palade.
Teama Fecioarei de a nu fi amăgită ca Eva
Sfântul Arhanghel Gavriil este reprezentat cu piciorul stâng în mişcare şi cu aripile deschise pentru a arăta că exprimarea veştii începe înainte de oprirea sa. Binecuvântarea pe care acesta o dă Mariei este expusă în icoană prin semnul pe care îl face cu mâna dreaptă. Şi expresia feţei arhanghelului este exprimarea în pictură a puterii conferite pe care vine să o vestească, iar puterea prezentă pe faţa Maicii Domnului, dar şi firul roşu ţinut în mâini sunt urmarea consimţământului „Fie mie după cuvântul tău!“.
Sfântul Arhanghel Gavriil este sol, el poartă în mâna stângă un toiag, „nu un crin, cum greşit se interpretează, fiind o influenţă catolică, ci un toiag, pentru că arhanghelul este un vestitor, un sol“, susţine doamna Palade, care continuă: „Gestul de retragere al Maicii Domnului în faţa veştii, prezent în icoană, arată atitudinea de aparent refuz, de teamă ca să nu fie amăgită, aşa cum a mai fost amăgită odată de şarpe Eva; este şi un act de smerenie, pentru că, într-adevăr, din anumite istorioare ale vieţii ei, aflăm că şi-ar fi dorit acest lucru, dar, totuşi, în smerenia ei, nu a îndrăznit. Şi atunci gestul acesta de retragere are mai multe semnificaţii“.
Duhul Sfânt este simbolizat prin raza dumnezeiască
Practic, icoana reprezintă întâlnirea cerului cu pământul - Maica Domnului este numită „scară“, „pod“. Acum se realizează această întâlnire, se relevă Taina cea „din veci ascunsă“, pe care nici îngerii n-au ştiut-o, doar Arhanghelul Gavriil având cinstea de a o afla şi de a o aduce. Este un dialog între smerenia divină şi ascultarea noii Eve. În icoana aceasta se arată o temă majoră a omenirii, a maternităţii - femeia dă naştere vieţii -, însă Maica Domnului a dat naştere Izvorului Vieţii, prin smerenie şi curăţie.
„Trebuie menţionat că nu sunt numai doi participanţi la scenă, aşa cum suntem noi obişnuiţi să vedem, ci de fapt trei, pentru că acel dialog dintre Arhanghelul Gavriil şi Maica Domnului nu poate avea loc decât prin intermediul Sfântului Duh. Deci Duhul Sfânt este principalul actor, personaj - vulgar vorbind - al acestei scene, creându-se astfel un triunghi. Duhul Sfânt este prezent în icoană prin acel cearcăn de lumină care pleacă de sus - noi suntem obişnuiţi cu acea rază care se duce către Maica Domnului, de obicei pe care se află şi un porumbel, simbol al Sfântului Duh (nu toţi teologii iconari sunt de acord cu această reprezentare). Mai des întâlnite sunt cele trei raze care se îndreaptă către Maica Domnului“, ne lămureşte doamna Mihaela Palade.
Maica Domnului, Împărăteasa cerului şi a pământului
În icoană, raza dumnezeirii este filtrată printr-un văl roşu atârnat peste baldachinul tronului din spatele Sfintei Fecioare. „Uneori, Maica Domnului este reprezentată fie pe tron, fie în picioare, dar tronul nu dispare niciodată. El o arată pe Maica Domnului ca fiind Împărăteasă a cerului şi a pământului, dar şi a îngerilor“. Vălul roşu mai este considerat acoperământul Maicii Domnului oferit de ea Fiului, adică placenta în care acesta Şi-a găsit primul adăpost terestru, după cum spune Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanu. „În ultima scenă din iconografia Imnului Acatist al Maicii Domnului, când se pogoară Sfântul Duh asupra Fecioarei Maria şi are loc Întruparea Mântuitorului, în marea majoritate a expunerilor, Sfântul Arhanghel Gavriil lipseşte. Maica Domnului este reprezentată pe tron cu un văl de purpură care o acoperă, uneori este ţinut de îngeri, simbolizând umbrirea Sfântului Duh“, explică doamna conferenţiar în Artă Sacră.
Principala arhitectură din icoană care apare în fundal semnifică ori casa în care a locuit şi în care a avut loc aducerea veştii ori simbolul Templului sau al Cortului sfânt, pentru că Maica Domnului avea să fie „templu al Dumnezeului cel viu“, sau să arate că întâlnirea nu a fost în deşert, în pustie.
Îmbrăcămintea Fecioarei Maria nu este lipsită de importanţă. Culoarea roşie a hainelor este împărătească, iar cea verde - simbol al pământului. În iconografia ortodoxă încălţămintea Maicii Domnului are întotdeauna culoare roşie, în Bizanţ doar împăraţii purtând încălţăminte purpurie.
