Ilie, sfântul iubit al românilor

Foarte prezent în tradiția creștin-ortodoxă românească, Sfântul Proroc Ilie, pomenit în ziua de 20 iulie, este și unul dintre sfinții cu o iconografie pe cât de bogată, pe atât de spectaculos executată. De la icoanele realizate în stil bizantin, cele pe sticlă, cu vădite influențe occidentale, și până la scenele picturale realizate în tehnică naivă pe bolțile ori pe pereții bisericilor de lemn moldovenești, reprezentările acestui sfânt aduc mai aproape, una de cealaltă, Tradiția Bisericii și tradiția populară.

Deși sfânt al Vechiului Testament, Prorocul Ilie rămâne una dintre prezențele sacre pe care tradiția ortodoxă românească le pre­țuiește și le valorizează. Închipuit și reprodus în ipostaze realizate la scară mică, în icoane, ori pe spații mai mari, pe pereții și pe bolțile bisericilor, acesta este întâlnit în biserici din toate regiunile țării, fiind ușor de recunoscut grație specificității scenelor în care este pictat. Cele mai frecvent întâlnite scene sunt cele în care apare în celebrul său car de foc, stropind cu apă binefăcătoare pământul însetat de secetă ori urcând la cer. Carul de foc al Sfântului Ilie „străbate” metaforic și alegoric multe perioade ale iconografiei româ­nești, aducând până la noi mărturii ale populari­tății prorocului în credința românilor. Icoanele, ca „formă scrisă a imaginii”, indiferent de scena reprodusă, au ajutat la înțele­gerea simbolică a sensului cre­dinței. În această linie se înscriu și reprezentările Sfântului Ilie. „Icoana este, alături de Sfânta Scriptură, mijloc de transmitere a mesajului revelat, devenind astfel parte componentă a Sfintei Tradiții, cu o importanță asemănătoare textelor liturgice, exegetice și canonice”, explică pr. dr. Gabriel Herea în lucrarea „Mesajul eshatologic al spațiului liturgic creștin”, dedicată arhitecturii și icoanelor moldovenești din secolele XV-XVI.

Zugrăvit pe icoanele pe sticlă din Transilvania

Unul dintre vechii zugravi autori de icoane pe sticlă din Transilvania, al cărui nume revendică, de fapt, o întreagă școală de meșteri iconari, este Matei Purcariu, cunoscut cu numele de Matei Țâmforea (1836-1906). Născut la Cârțișoara, în zona Făgăra­șului, și afectat de o infirmitate la picior, acesta și-a dezvoltat, după cum apreciază Giovanni Ruggeri, ­autorul lucrării „Icoanele pe sticlă din Sibiel”, un ascuțit simț al observației. Unele dintre icoanele păstrate în muzeul de la Sibiel, al căror autor este, arată cu priso­sință acest lucru. Dacă, însă, Țâmforea a rămas un nume în lumea iconarilor pe sticlă transilvăneni, acest aspect se datorează câtorva scene pe care le-a surprins în anumite icoane, printre care și o ipostază de o expresivitate excep­țională a Sfântului Ilie, pictat în carul său de foc. Realizată în 1892 și păstrată azi la Sibiel, icoana „Sfântul Ilie Prorocul” are o putere imagistică greu de exprimat în cuvinte. Roșul vibrant al carului, care domină vizual scena, pune accentul pe energia și forța acestui sfânt. „Apărător împotriva furtunilor, dar și aducător de ploi benefice în perioadele de secetă, Sfântul Ilie apare deseori în icoanele pe sticlă ale picto­rilor-țărani”, spune Giovani Ruggeri. Țâmforea, consideră el, are, însă, „o mare atenție la detalii, gust narativ și capacitate descriptivă”.

Sfântul Ilie se regăsește înfă­țișat și pe alte icoane prezente în muzeul de la Sibiel. Una provine de pe Valea Sebeșului și datează tot din secolul al XIX-lea, cealaltă din Mărginimea Sibiului și datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În aceasta din urmă, este înfățișat ucenicul său, Elisei (Elizeu, după cum îl numeau țăranii din Transilvania), arând pământul, asupra lui aruncându-și mantia prorocul Ilie. „Pictorul-țăran din Transilvania îl reprezintă inspirându-se din scenele familiare ale ambientului său rustic, conferind interpretării paginilor sfinte atmosfera vieții sale de fiecare zi”, explică Giovanni Ruggeri în lucrarea mențio­nată anterior.

Sfântul Ilie este considerat, în Transilvania, și protectorul constructorilor, alăturându-se astfel unui lung șir de sfinți protectori ai meseriilor și meșterilor, precum Sfântul Iacob, protector al apicultorilor, ori Sfântul Eustachie, protector al vânătorilor.

Câteva icoane de o valoare picturală aparte, înfățișându-l pe Sfântul Ilie, se regăsesc și în Muzeul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, din județul Brașov. Una dintre acestea este cea pictată pe sticlă de Nicolae Catavei, zugrav făgă­rășean, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, iar scena urcării prorocului la cer este considerabil îmbogățită pictural. O alta îl prezintă pe Sfântul Ilie în pustie, așteptând să fie hrănit de corbi, ca în celebrul episod biblic.

Înfățișat în scene din bisericile moldovenești

Probabil cea mai frumoasă dintre scenele în care este reprezentat Sfântul Ilie în bisericile moldove­nești, indiferent că vorbim despre biserici de zid sau de lemn, este cea de pe peretele de bârne al Bisericii „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” de la Bicazul Ardelean, din județul Neamț, construită la sfârșitul secolului al XVII-lea. Folosindu-și din plin măiestria, zugravul anonim a așezat în această imagine pictată o rară finețe și expresivitate artistică. Intitulată „Urcarea Sfântului Ilie la cer”, aceasta înfățișează stilizat ipostaza atât de populară a prorocului. Așezat în carul său de foc, tras de patru cai și mânat de un înger, el străbate tăriile cerului în suișul său către Dumnezeu, la sfârșitul vieții pământești. Scena a fost pictată pe pânză de in îmbibată în zer de oaie și apoi aplicată pe pereţii de bârnă cu ajutorul unei emulsii de var-pastă.

O altă reprezentare a Prorocului Ilie se găsește în biserica de lemn din satul Butucăria, comuna Zapodeni, din județul Vaslui, ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Scena înfățișează suirea la cer a sfântului și este minunat realizată din punct de vedere pictural, îngerul fiind prezent de data aceasta nu în carul său de foc, ci în cer.

Sfântul Proroc Ilie în tradiția populară

În credința românilor, Sfântul Ilie este cel care aduce ploaia la vreme de secetă, stăpân al fulgerelor și trăsnetelor, păzitor al recoltelor și al belșugului verii. „Apa stă răspândită pe fața cerului, dar nu curge decât atunci când trece Sfântul Ilie pe acolo, cu carul său. Acest car, ca să nu alunece pe bolta cerului, are niște cuie pe șinele roatelor; acele cuie găuresc cerul și astfel ploaia poate să pătrundă prin găuri și să se verse asupra pământului nostru ca ploaie”, consemnează etnologul Tudor Pamfile în volumul „Mitologia poporului român”.