Botezul de la Iordan marchează sfârşitul unei perioade tainice din viaţa Mântuitorului, cuprinsă între pruncie și vârsta maturității de 30 de ani, şi începutul activităţii Sale publice. Pentru Biserică, momentul Botezului Domnului reprezintă hotarul de separaţie dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, dintre Legea veche şi Legea harului care a început când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a sfinţit natura umană şi toată făptura văzută.
Din Sfânta Scriptură vedem că începutul lucrării lui Mesia a fost prefaţat de predica Botezătorului Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ (Matei 3, 2). Evangheliile consemnează că Ioan administra botezul pocăinţei sau botezul spre iertarea păcatelor. Viaţa ascetică şi predicarea pocăinţei i-au atras Înaintemergătorului o mare faimă în rândul poporului iudeu, care îl considera drept și ales de Dumnezeu pentru o lucrare mai înaltă, dar și necunoscută lor pe deplin. Botezătorul însă mărturisea că el nu este Mesia, ci doar pregăteşte calea Domnului, a Celui care vine după el și este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“ (Matei 3, 11). Mărturia lui era în baza unui mandat pe care l-a primit de la Dumnezeu: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis“ (Ioan 1, 33). Evanghelistul Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele lui Dumnezeu din Vechiul Testament care anunță apariția Înaintemergătorului înainte de vremurile mesianice: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3, 1; Marcu 1, 2). Destinul Botezătorului Ioan, concentrat simbolic în cuvintele sale: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30), se împlineşte după actul minunat al Botezului Domnului. Evangheliştii redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era „ca de treizeci de ani“ (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă, conform mărturiei biblice, „starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13) şi au o valoare simbolică, desemnând vârsta începutului maturităţii unui om. Evenimentul de la Iordan ne arată că Mântuitorul era pregătit să îndeplinească misiunea pentru care a venit în lume. Sfinţirea naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment hotărâtor. De la zămislirea şi Naşterea lui Iisus Hristos, Duhul Sfânt S-a revărsat continuu peste firea umană asumată de Fiul lui Dumnezeu şi a ridicat-o la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu harisme şi daruri excepţionale şi puterea de a fi suport al lucrării dumnezeieşti pe care o înfăptuia Fiul lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi înţelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos: „Iar Copilul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-Se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Trebuie spus că în teologia ortodoxă se vorbeşte de aspectul teandric al lucrărilor Domnului Hristos, în sensul că natura umană era capabilă să săvârşească cele dumnezeieşti, iar natura dumnezeiască lumina şi desăvârşea cele omeneşti lucrate de Hristos.
Iisus vine la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti „baptizo“ şi „bapto“, de la care provine românescul „a boteza“, desemnează o cufundare totală în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după cum se arată într-o cântare de la Ceasurile Împărăteşti ale praznicului Bobotezei, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliştii Matei şi Marcu consemnează că Hristos a „ieşit din apă“, fapt care trimite la o cufundare în râul Iordan.
Sfânta Treime Se descoperă prima dată în lume
Aparenta contradicţie între starea de curăţie totală şi lipsa de păcat a Domnului şi botezul pocăinţei pe care l-a primit de la Ioan este rezolvată de cuvintele Domnului, care spune Botezătorului: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea“ (Matei 3, 15). Deşi are implicaţii sfinţitoare asupra naturii umane şi creaţiei, Botezul Domnului este un pogorământ din partea lui Dumnezeu, un act de împlinire a legii Vechiului Testament şi solidarizare a Mântuitorului Iisus Hristos cu întreaga umanitate căzută în păcat. Ca și în alte episoade din viața Mântuitorului Iisus Hristos, smerenia Sa revarsă lumii daruri excepționale.
Smerenia Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl şi de Duhul Sfânt: „Când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci se aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se descoperă în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul; de aceea Botezul de la Iordan este numit Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau Epifanie, arătarea sau descoperirea de sus.
Semnificaţii iconografice
În stânga şi în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci înalte. Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, înveșmântat doar cu o pânză în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o expresie de sobrietate şi concentrare. În unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea tot trupul, până la umeri. În alte icoane, apa curgătoare apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul Ioan stă pe malul Iordanului în partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior aşezat în urma celuilalt. Poartă tunică şi himation, care îi acoperă tot trupul, cu excepţia antebraţelor şi a tălpilor. Cu o expresie de cutremurare, întinde mâna dreaptă şi atinge capul lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest spre înălţime. În faţa Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau trei îngeri, în rugăciune, plecaţi, cu aripile lăsate. Fiecare ţine, cu amândouă mâinile, câte un ştergar. În unele icoane se pot observa lângă picioarele lui Hristos, la dimensiuni foarte mici, o femeie şi un bărbat, fiecare pe un peşte mare. Femeia simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul Iordanului. Femeia are o coroană pe cap şi un sceptru în mână. Bărbatul ţine un vas din care se revarsă apă. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar feţele lor au o expresie de mare uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului 113, 3: „Marea a văzut şi a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“. Uneori Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o cruce sub care se află şerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi simbolizează pe diavoli. O componentă esenţială este bolta cerească cu raza de lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în mijlocul laturii de sus, exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare porumbelul, manifestare simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei, ieşind din boltă, o mână binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl, al Cărui glas de sus, conform relatării evanghelice, s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“.
