Maria Roxana Cristian: Despre Icoana Rugului Aprins

A plecat la Domnul în aceste zile doamna doctor Maria Roxana Cris­tian, om minunat, de un autentic și plin de diafan rafinament spiritual. Ucenică sau apropiată sufletește și intelectual a câtorva membri emblematici ai Rugului Aprins - Sfântul Sofian Boghiu, Sfântul Dumitru Stăniloae, părintele Andrei Scrima - precum și de nenumărați alți clerici, doamna Roxana Cristian a locuit totodată sub pecetea tainei, a studiului și lucrărilor realizate în smerenie. Personal, doamna Maria Roxana Cristian mi-a fost un neprețuit prieten de suflet...

Câteva dintre eseurile semnate de Roxana Cris­tian, privitoare la hermeneutica textelor sacre ori a unor locuri încărcate de sens simbolic, rămân de referință. A se vedea, de pildă, hermeneutica Icoanei Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, tocmai intrată în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, sărbătorită pe 4 septembrie. Două dintre eseurile Roxanei Cristian au apărut și în Ziarul Lumina. Alte amănunte biografice au fost publicate de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, tot în Ziarul Lumina (11 august 2023 și 15 august 2025).

Ilustrăm cele afirmate mai sus printr-un fragment din eseul intitulat Icoana Rugului Aprins de la Mânăstirea Antim. Întruparea Dom­nului și înfierea omului (Ed. Rosmarin, 2016, pp. 12-33), care se continuă cu hermeneutica Por­ților Împărătești și apoi a Candelabrului - toate de la aceeași mănăstire...

„(...) Apropiindu-ne de cercul de lumină [al Icoanei Rugului Aprins] recunoaștem ființa nudă, înaripată, parțial acoperită cu o crijmă de botez, în stânga Maicii Domnului, dincoace de inelul cu capete de îngeri, aflată în brațele unui înger îngenuncheat. S-ar părea că mai înlăuntru nu se poate pătrunde...

Și totuși... îndrăzneala credinței creștine este nemărginită. Domnul Hristos ne-a îndemnat: «Îndrăz­niți, Eu am biruit lumea!». Lumea «biruită» este, de obicei, considerată lumea imediată, corporală sau materială, învinsă prin asceze concrete, iar în cazuri mai rare este socotită «biruită» și lumea patimilor de pe tărâmul războiului nevăzut. Dar Fiul lui Dumnezeu, fiind și Fiu al Omului, a biruit lumea întreagă, cu toate regiunile ei, cele materiale și cele nemateriale, cele văzute și cele nevăzute, cele întunecate și cele luminate și cele supraluminate.

Îndemnul «Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!» ne îngăduie să vedem că la sânul Maicii lui Dumnezeu înscrisă în Ochiul dumnezeirii se află trei ființe.

Într-una Îl recunoaștem pe Domnul Iisus-prunc, Emmanuel, stând pe brațul stâng al Maicii Sale și dând marea binecuvântare sacerdotală cu mâna dreaptă. Pe nimbul capului Său se deslușesc însemnele pe care numai El le poartă: O On.

În Chipul central Îl recunoaștem pe Domnul Hristos în ipostaza de bărbat desăvârșit îmbrăcat în odăjdii și formând ceea ce se cheamă «Icoana de taină» a creștinismului, zugrăvită de cele mai multe ori pe bolta altarului și reprezentând-o pe Maica Domnului ca pe însăși Biserica în care slujește Marele Preot, Hristos.

Vedem apoi, pe umărul drept al Maicii Domnului o siluetă mică, abia ghicită, cu capul înconjurat de un nimb mai mic decât celelalte și fără nici un însemn. Pe umeri are rezemată o scară. Maica Domnului însăși îmbrățișează mica ființă și sprijină cu mâna scara.

Scara tăinuită a Împărăției Ce­rești! Scara cu pragul în adâncul întunericului și cu capătul de sus la luceafărul de pe umărul Maicii Domnului! «Bucură-te tu scară cu pragul în inima ce se închină/ ... Bucură-te străină străfulgerare spre capul scării negrăite/ Bucură-te vederea în duh a tainelor necovârșite» (Imnul-acatist Rugul Aprins, Icosul VI).

Privirea Maicii Domnului, ascunsă cu totul în inima ei, se îndreaptă spre noul ei fiu. Cel făcut nu născut, dar prin iubire dumnezeiască înfiat. Cel făcut nu născut, dar pentru asemănarea dumnezeiască «zămislit de Har».

Zice melodul mult-pătimitor pentru dragostea Maicii pururea Fecioară: «Bucură-te, Blândețe prin care am ajuns Emanuelului frate!/ Bucură-te, Pătrundere și Împăcare cu firea noastră robită!/ Bucură-te, Liniște care cu Numele Aminului ne-am plinit» (Părintele Daniil Sandu Tudor, Imnul-acatist Rugul Aprins, Icosul al III-lea). Amin.

Mărturisirea înfierii - «Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre blând/ Sunt și eu din nea­mul Prea Curatei,/ Vlăstar înfiat de curând» - se întâlnește cu decla­rația Apostolului: «și pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: ´Avva, Părinte!´ (Galateni 4, 6) și căpătăm încrederea în câștigarea definitivă a stării christice: «Bucură-te, spadă oblăduitoare a predaniei isihaste/ Bucură-te garanta nemuritoare a înfierilor noastre».

Când laudele sunt adresate Apostolului Iubirii, Sfântul Ioan Evanghelistul, pe care îl cheamă «Arzătorul Sfânt», ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor dezvăluie lămurit începutul - initio - și metoda - met’hodos, «mergerea pe cale și împreună cu ea» a transmiterii influenței harice:

«Binecuvântare, cruce peste creș­tet sădită (altoiul neofitului)/ Punerea mâinilor în creștet mintea ne-o luminează/ Și la virginitatea Cerului ne înfiază/ (...) Bucură-te al prezviterilor celor albi (puri) centenar cunună,/ Bucură-te al-Predaniei celei arcane verigă străbună.»

Neofitul cere protecția și colaborarea sfântului: «Apără-mă să-mi țiu viu văpaia arcană/ Litania Numelui de foc cu dulceți de mană».

În Imnul-acatist al Sfântului Ioan Evanghelistul [scris de același părinte Daniil Sandu Tudor] ni se spune explicit că pentru înfiere Binecuvântarea constă în transmiterea vibrației spirituale care este numită «Sfântul Fior, darul cel rar/ Răsuflul cel larg al odihnitului zbor».

Sihastrul-melod, care s-a cucerit pe sine pentru cinul îngeresc al Împărăției, afirmă în Imnul-acatist al Rugului Aprins nu numai sta­rea îngerească, ci și aceea a Identi­tății treimice: «Bucură-te că ajungând îngeri în trup, toți ne vom îndumnezei,/ La stadia unitivă, treimic toți vom hori».

Totodată, prin pictorul necunoscut al icoanei de la Antim, se face văzută, în centrul icoanei, sublima perfecțiune circulară a «stadiei unitive» la care ajung ființele care «treimic vor hori».

Identitatea organică, mărturisită de Sfântul Pavel - «nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine» (Galateni 2, 20) - identitatea func­țio­nală, proclamată de Meister
Eckhart - «ochiul meu și ochiul lui Dumnezeu sunt un singur ochi și o singură vedere și o singură cu­noaș­tere și o singură iubire» - și identitatea prin înfiere, dezvăluită ochilor în icoana Ființei O ON, care arde, dar nu se mistuie, converg către preaminunata și dincolo de orice înțelegere doctrină care a primit cunoașterea fără ocolișuri din inima lui Dumnezeu la Cina cea de Taină: «Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu și suntem (...) Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui» (1 Ioan 3, 1-2). Încă și Părinții din cortegiul celor care păstrează cu sfințenie până la sfârșitul veacurilor Calea, Adevărul și Viața spun despre Focul și despre Lumina și despre îndumnezeirea creș­tinului: «la început l-a curățit cu Focul Său pre iubitorul, străluminându-i apoi mintea prin lumina Lui și făcându-l apoi, prin îndumnezeire, asemenea cu El» (Sfântul Ioan Scărarul citat de Nichifor cel din singurătate).

Dacă deci prin iubirea lui Dumnezeu se face înfierea și prin înfiere se ajunge la identitate, cu atât de negrăit mai mult și dincolo de orice înțelegere este asemănarea care se face prin îndumnezeire?

«Sunt și alte multe lucruri» care se văd în Icoana Rugului Aprins de la Antim, unele cu ochiul liber al inimii, altele prin auzirea imnului-acatist al Maicii Domnului, dar «dacă s-ar scrie cu de-amănuntul despre ele, lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar scrie» (Ioan 21, 25).

Dumnezeului nostru slavă!”