O pagină de istorie literară

Scriitoarea iubitoare de filosofie înaltă Roxana Maria Cristian aniversează ziua de naștere în apropierea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

O profundă evlavie manifestă față de Cea plină de dar, de demult, din vremea când cei care mergeau la biserică erau atent supravegheați.

Medic recunoscut și membră a unui cunoscut cenaclu literar elitist din București, prietenă cu savanți și inspirați mânuitori ai condeiului, lăsa toate, după cuvintele Evangheliei, și mergea la Liturghie mereu, apropiindu‑se tot mai mult de părintele arhimandrit Sofian, sfântul mărturisitor al Bucureștilor, în acea vreme starețul Mănăstirii Antim.

Roxana Cristian a cercetat cuvintele Scripturii și ale marilor Părinți ai Bisericii. S‑a împrietenit și cu alte cuvinte ziditoare de suflet, măiestrit așezate de oameni ai duhului căutând permanent drumul către înălțimile Taborului.

Pe când avea 20 de ani, doctorul Maria Roxana Cristian s‑a bucurat de o întâlnire specială, când Dumnezeu i‑a rânduit să‑l cunoască pe Vasile Lovinescu. De atunci, până la sfârșitul vieții lui, în iulie 1984, au legat o prietenie cum puține au fost, de o mare însemnătate pentru cei doi oameni de cultură, cu apetență spirituală viguroasă și cu îndelungi căutări ale abisului la care Σοφία îl invită pe om.

Discursul și însemnările doctorului Maria Roxana Cristian au o rară constituție.

Dan Stanca, vorbind despre ea și despre scrierile izvodite, afirmă: adună în sufletul ei teribile licori și otrăvuri. Știe din acestea să distileze și să obțină cuvinte de aur, care, așezate unul în prelungirea celuilalt, compun o muzică a harului. Cum va fi obținut aceste cuvinte prețioase e de la sine înțeles!

A căutat în adâncurile trăirilor și a descoperit filonul de aur, asemenea celui care zace în adâncul muntelui, pe care, cu trudă multă, căutătorii îl descoperă și îl oferă celor însetați de frumusețe și strălucire.

La recenta sa aniversare am avut o mare bucurie. Într‑un plic mai vechi am descoperit o scrisoare pe care doamna Roxana Cristian mi‑a trimis‑o în anul 1998. A trecut de atunci mai mult de un sfert de veac.

Scrisoarea vorbește despre una dintre persoanele care au aparținut familiei Lovinescu, doamna Steliana, o pioasă credincioasă, soție a înțeleptului Vasile Lala Lovinescu, unul dintre ultimii membri ai celebrei familii de cărturari din ținutul Fălticenilor.

În acea perioadă vestea despre Steliana Lovinescu a ajuns târziu la mine, la puțin timp după înmormântarea ei.

Pe doamna Steliana Lovinescu o cunoșteam din copilărie. A fost un semn al lui Dumnezeu trimis atunci, când am călcat pentru prima dată în conacul Lovineștilor, devenit prin bunăvoința și donația acestei familii Galeria oamenilor de seamă din Fălticeni.

Fostul conac a primit vizitele celor mai importanți oameni ai țării dintr‑o anumită perioadă de timp și a fost încredințat de frații Vasile Lala Lovinescu și de Horia, dramaturgul, pentru a se amenaja un muzeu dedicat oamenilor de valoare din Fălticeni.

Despre momentul plecării doamnei Steliana mi‑a relatat în epistola cu pricina scriitoarea Roxana Maria Cristian.

Epistola este un document, pagini prețioase pentru istoria literaturii române și pentru istoria oamenilor de seamă din ținutul Fălticenilor.

O public ca un smerit dar pentru doamna Roxana Maria Cristian, scriitor iubitor de înălțimi și medic de valoare, cum a fost dorința ei de a se vindeca mereu sufletește și de a ajuta pe alții în acest drum al vieții.

În același timp, scrisoarea este o aducere aminte pentru Steliana Lovinescu din celebra familie a cărturarilor români de altădată.

***

București

20 ianuarie 1998

Părinte Timotei,

În primul rând vă doresc ca lumina și pacea să rămână în inima dumneavoastră și să vă bucurați deplin de alegerea curajoasă pe care ați făcut‑o.

La mulți ani!

Vă mulțumim pentru rândurile scrise din suflet în amintirea doamnei Lovinescu. Prietenii care am mai rămas suntem siguri că dumneavoastră pomeniți acum cu puterea preoțească pe iubiții noștri plecați din această lume.

Îmi dau seama ce afectat ați fost când ați aflat despre doamna Lovinescu.

Ca să vă mângâi puțin vă voi povesti pe scurt cum a plecat în mormântul din Cer.

Întâi să știți că vă aprecia foarte foarte mult încă de pe când erați copil. Nu a spus niciodată că ați uitat‑o, ci că sunteți foarte prins cu treburile slujirii la Mitropolie. De multe ori îmi povestea câte ceva despre dumneavoastră și cunosc în amănuntele relatate de ea (inclusiv visul cu Părintele Cleopa și Domnul Lovinescu) rolul benefic pe care l‑ați avut în legătura restabilită dintre ea și Părintele Cleopa.

Să vă spun acum că a reușit exact în ziua numelui de Sfântul Victor (marți, 11 noiembrie) căci numele ei de botez este Victoria-Steliana (iar părinții Lazăr și Elena).

Telefonul meu (01‑07.26.20.05) este defect exact din ziua în care am vorbit ultima oară cu ea, pe la începutul lui noiembrie când mi‑a spus că nu mai are putere. Urma să mă aștepte de Crăciun, dar după cum se vede nu m‑a mai așteptat.

După „stâlpii” de acasă a fost dusă la capela bisericii de la cimitirul Grădinii (Tâmpești).

Când am ajuns, după călătoria din noaptea de miercuri spre joi (13 noiembrie), doamna noastră era deja depusă la capelă. Am venit împreună cu nepotul ei, doctorul Penescu, și cu o prietena mai tânără, tot doctoriță la Spitalul Fundeni, pe care poate o știți, Dr. Camelia Maximeasa pagina 2 (Andreica) care doar de câteva zile se întorsese de la Fălticeni unde o vizitase pe doamna Lovinescu.

Înmormântarea a început la ora 14, așa că toată dimineața am avut ocazia să văd că s‑a perindat aproape tot Fălticeniul ca să‑și ia rămas-bun de la doamna Lovinescu. Erau mulți cunoscuți de mine, dar și mulți necunoscuți. Eu am fost extrem de impresionată căci să știți că n‑a lipsit și un anume fast, sobru bineînțeles.

Oare mulți creștini pleacă atât de pregătiți (spovedită, împărtășită) și cu toate „podurile” pregătite din timp de ea și cu patru preoți la slujba de înmormântare? A venit până și părintele Ilie Anisescu. Știți că și el e trecut de 90 de ani, dar a slujit înaintea celorlalți în jur de o oră... Apoi părintele Apostol, părintele Mihai Beraru de la parohia Adormirea, părintele Gheorghe Brădățeanu....

După slujba de la capelă, a fost condusă la biserică și acolo a urmat iar slujbă. Biserica era neîncăpătoare pentru câtă lume a venit s‑o conducă. Să știți că a fost mai multă lume decât (dacă vă mai amintiți căci erați doar un copil...) la înmormântarea domnului Lovinescu. Ea era acoperită de crizanteme, tufănici și garoafe.

Chiar și Primăria a trimis o coroană omagială. Mi s‑a părut la nivelul respectiv un gest deosebit. Preoții aveau niște ștergare deosebit de frumoase și niște lumânări lungi de ceară curată, cum la Antim nu are nici Episcopul; coliva făcută de mama prietenei mele era cât roata carului.

Au fost și cuvântări care storceau lacrimi. M‑a impresionat foarte mult un fost muzeograf pe care mi l‑am adus aminte după ce a început să vorbească: domnul Dimitriu.

Să știți ca a fost înmormântată ca o aristocrată.

Oamenii, cred că în fundul sufletului lor, sunt mult (pagina 3) mai buni decât îi credem. Fiecare voia să participe într‑un fel la „lucrarea împreună”. După slujba care a ținut de la ora 14 până la 17 a urmat pomenirea - cu masă - de la Casa de copii. Să știți că nu vreau să scot în evidență doar pe unii anume dar nu mă pot abține să vă asigur că sub o aparență specială trăiesc încă în Fălticeni doamne care te uimesc. Oricum, Fălticeniul a fost la înălțime dacă se poate spune așa când aproape tot târgul s‑a suit în acea zi pe dealul de la Tâmpești.

Bineînțeles, sunt sigură că au fost și mulți îngeri și mulți sfinți la slujba ei. Să vă spun că o vedea uneori în dreptul sobei din camera ei pe Sfânta Filofteia?! Poate nu m‑ați crede.

În primele 40 de zile să știți că am visat‑o de câteva ori. Odată era într‑o biserică. Un preot slujea la o masa aeriană unde mâncau mulți copii. Să nu credeți că vreau s‑o urmez în „metoda” viselor! Vreau numai să vă spun că prezența ei subtilă a amprentat mult mediul și pe cei pe care i‑a cunoscut și chiar pe alții. Gândiți‑vă că era născută la 12 februarie 1902. Aproape o sută de ani înseamnă măcar un simbol al eternității! Nu poate fi uitat!

Ultima dată când m‑am întâlnit cu ea a fost în iulie deoarece pe 14 iulie am făcut parastasul pentru domnul Lovinescu la Fălticeni iar ea s‑a bucurat căci au putut veni și alți prieteni de altădată. Nu știu dacă îl mai țineți minte și pe domnul Mihăescu, prietenul de o viață al domnului Lovinescu. A fost și el.

Pagina 4

Pentru doamna Lovinescu a fost un eveniment.

Ne‑am simțit iar puternici căci eram iar împreună și ne mai făceam încă diverse proiecte.

La înmormântare, domnul Florin Mihăescu n‑a putut veni deoarece fusese cu puțină vreme înainte operat de urgență. Am fost atunci în mare panică pentru că ne era teamă că‑l pierdem şi pe el. Acum suntem stabiliți iar pentru doamna Lovinescu să mulțumim lui Dumnezeu că a eliberat‑o. Să știți că după înmormântarea doamnei Lovinescu am simțit nevoia urgentă și vitală să fug la Putna. Așa că a fost, este și sper că va fi pomenită după rânduiala noastră creștinească. Și această scrisoare care e atât de nepermis de lungă este tot un fel de pomenire (laică).

Și acum totuși să vă mai fac și urări, căci suntem încă în prima lună a acestui an.

Vă doresc să aveți toată puterea pentru a realiza ceea ce doriți în cel mai adânc colț al inimii.

Vă rog mult să transmiteți cele mai frumoase urări maicilor Filofteia și Ecaterina.

Nu îndrăznesc să transmit ceva exterior IPS Daniel, căci nu cred că‑și amintește de mine, dar în inima celor de la Antim este prezent permanent.

Încă o dată mulțumiri pentru gândurile scrise.

Cu deosebită considerație și prețuire,

Roxana Cristian