Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Maria Roxana Cristian și drumul către înălțimi
O, om ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alții dai,
Căci ea mereu, spre iad sau rai
Pe mulți o să‑i îndrume!
(Sfântul Ioan Iacob)
Dacă cineva va citi cu atenție textele medicului Roxana Cristian, doctor în medicină, atent exeget, disciplinat filolog și înzestrată cercetătoare a sensurilor ascunse ale cuvintelor, ideilor și imaginilor, va înțelege cât de mult poate să urce cineva în drumul spre împlinire.
Orice urcuș va fi de folos când îl parcurgem împreună cu Dumnezeu, motiv pentru care există oameni ale căror activitate și lucrare impresionante atrag cuvenita admirație a contemporanilor și urmașilor. Prin ei, Dumnezeu lasă deschisă poarta de intrare în lume a frumuseții, binelui și înțelepciunii. Prin crăpăturile cuvintelor lor, care trosnesc și crapă sub greutatea și abundența luminii, ajungem, de multe ori, să vedem mai limpede zenitul. Deși nu socotim nimic mai important decât Evanghelia, totuși înțelegem multe lucruri și din scrierile înțelepților. Fără a micșora autoritatea descoperirii dumnezeiești a Mântuitorului, ajungem să cunoaștem, din tălmăcirea slovelor umane, adevărul înalt al cuvintelor vieții veșnice.
O cunosc pe Roxana Cristian de aproape 40 de ani, întâlnind‑o în București, de mai multe ori, la Mănăstirea Antim, unde venea frecvent în vremea studenției mele, ca ucenică aflată sub aripa duhovnicescului părinte Sofian Boghiu. Recent, am revăzut‑o la Târgul de carte Gaudeamus, în primăvara anului 2023.
Nu pot trece cu vederea aniversarea ei de la 13 august, în zilele premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului. De aceea, consemnez câteva rânduri, pentru un popas de suflet, la împlinirea a 85 de ani, pentru o alinătoare a suferințelor bolnavilor, cu îndelungată activitate științifică, dar și deschizătoare de sensuri, prin cugetarea înțeleaptă pe care a dobândit‑o în urma unei îndelungi căutări și trăiri pe măsură.
Născută în 1938 la Ploiești, a devenit un om al rugăciunii și al sensurilor adânci, medic primar de laborator, doctor în științe medicale, cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din București, profesor de religie în partea a doua a vieții, la maturitatea spirituală, după împlinirea vârstei de 40 de ani, și ctitor al Editurii Rosmarin, care pune în lumină operele lui Vasile Lovinescu și ale lui René Guénon. A editat mai multe cărți, unele inedite, necunoscute până atunci publicului, ținute în sertar fie de un discret cărturar fălticenean, fie de René Guénon însuși.
A publicat articole în mai multe ziare și reviste, dintre care amintim Convorbiri literare, România liberă, Lumea creștină, Cotidianul, Scrieri și studii tradiționale și altele.
Pe când avea 20 de ani, doctorul Maria Roxana Cristian s‑a bucurat de o întâlnire specială, când Dumnezeu a rânduit să‑l cunoască pe Vasile Lovinescu. De atunci, până la sfârșitul vieții lui, în iulie 1984, au legat o prietenie cum puține au fost, de o mare însemnătate pentru cei doi oameni de cultură, cu apetență spirituală viguroasă și cu îndelungi căutări ale abisului la care Σοφία îl invită pe om.
Discursul doctorului Maria Roxana Cristian este unul de rară constituție. Dan Stanca, vorbind despre ea și despre scrierile izvodite de ea, afirmă: adună în sufletul ei teribile licori și otrăvuri. Știe din acestea să distileze și să obțină cuvinte de aur, care, așezate unul în prelungirea celuilalt, compun o muzică a harului. Cum va fi obținut aceste cuvinte prețioase e de la sine înțeles!
A căutat în adâncurile trăirilor și a descoperit filonul de aur, asemenea celui care zace în adâncul muntelui, pe care, cu trudă multă, căutătorii îl descoperă și îl oferă celor însetați de frumusețe și strălucire.
Observăm în scrierile Roxanei Cristian adâncuri ale Teologiei. Ea ne amintește modul în care Părinții Bisericii s‑au întrecut să ne spună cum izvorăsc râurile de lumină ale slavei lui Dumnezeu, care descoperă toate. Citându‑l pe Sfântul Efrem Sirul, subliniază: izvora slava dumnezeirii Lui și din toate mădularele Lui a strălucit lumina Lui, căci nu a strălucit trupul Lui ca al lui Moise din afară, ci dintr‑Însul izvora slava dumnezeirii Lui și nu le‑a arătat tot adâncul slavei Lui, ci cât a îngăduit măsura ochilor lor. Și vedeau prorocii pe apostoli și apostolii pe proroci, pe începătorii Legii celei noi. A văzut Moise cel Sfânt pe Moise cel sfințit, a văzut iconomul Tatălui Moise pe epitropul lui Dumnezeu, Petru.
Aceste cuvinte au fost preluate de Roxana Maria Cristian din Proloagele părintelui Benedict Ghiuș.
Mai departe, ne descoperă înțelesul sărbătorii Schimbării la Față, făcând o tâlcuire amănunțită, în încheierea căreia mărturisește că ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate.
După îndelungi căutări și contacte, întâlniri cu opera Părinților Bisericii, dar și după cristalizarea unor idei originale, multe dintre ele pline de sensuri, Roxana Cristian ne‑a dăruit o carte cu meditații pe teme importante, începând cu câteva referiri la Mănăstirea Antim, la icoana Rugului Aprins, la porțile împărătești, ori candelabrul mănăstirii spre care a meditat îndelung, în timpul slujbelor și rugăciunilor care s‑au adunat în decursul multor ani.
Ne sunt propuse câteva teme spre meditație: Ramura de salcie, A zecea fericire, Iubirea lui Petru, Văpaia Sfântului Ilie, Minunea ce merge înaintea Minunii, Geografia raiului, Scurtă introducere în teologia muzicii, Despre iertare, Imn heruvic, Intelectualul în Ortodoxie, Cultura și închinarea și altele asemenea.
Cele mai multe dintre textele adunate în cartea Însemnări la apusul soarelui, apărută la Editura Rosmarin în anul 2016, sunt dedicate unor slujitori ai Bisericii sau unor persoane care rămân tainice, întrucât, în unele cazuri, cunoaștem doar inițiala persoanei la care se face referire.
Parcurgând aceste pagini, am fost cucerit de profunzimea gândurilor legate de momentul Schimbării la Față.
Aș putea numi textul doctorului Roxana Cristian o altfel de omilie, mai scurtă decât cele ale teologilor cunoscuți, cu idei care aduc multă lumină asupra subiectului, deja plin de strălucirea și necuprinderea dumnezeirii.
Despre doctorul Roxana Cristian, la un moment important al aniversării sale, adaug câteva amănunte pe care s‑ar putea ca nu foarte mulți să le cunoască.
Când îi vizitam la Fălticeni pe soții Lovinescu, Vasile (Lala) și Steliana, constatam că tot mai puține nume reveneau în discuțiile cu ei, în special cu doamna Steliana.
Între acești foarte puțini se regăseau Roxana Maria Cristian și Florin Mihăescu, cel de‑al doilea un bucureștean atipic, membru, alături de doctorul Roxana Cristian, al Cenaclului Hyperion și ucenic apropiat al maestrului Vasile Lovinescu.
Se cunoșteau de mult și corespondau. Doctorița cea înțeleaptă a păstrat fiecare scrisoare (nici nu avea cum altfel!), deși timpurile erau cu totul neprielnice corespondențelor, destăinuirilor și discuțiilor de un asemenea nivel. Va fi riscat, ascunzându‑le pe undeva, dar ele au supraviețuit anilor în care întunericul părea să domine.
Pe lângă mărturiile despre prietenie și alte idei inaccesibile celor din exterior, chiar și înțelepților, corespondența dintre doctorul Roxana Cristian și Vasile Lovinescu (în parte publicată) vorbește despre oamenii care căutau lumina în miezul unui ev aprins.
Trimise din diferite locuri, unele epistole au fost redactate la Fălticeni și expediate mai tinerei sale ucenițe și prietene, începând cu anii ’60 și până în ultimele zile ale scriitorului.
Privind cronologic, frumusețea și informațiile succinte ale amintitei corespondențe evoluează și se încheie într‑o notă specială, cu citate din diferite limbi, cu anumite cuvinte scrise în arabă, limba pe care o învățase Vasile Lovinescu pentru a înțelege, după cum mărturisea, adevăruri superioare.
Dacă ar fi fost doar aceste scrisori, ele încă vorbesc despre lucruri străine nouă, despre taine învăluite în lumini și străluciri diamantine.
Într‑una dintre scrisori, Lovinescu îi mărturisește că nu poate ajunge la Putna, fiind trist din această pricină! Se bucura că Roxana Cristian a făcut un popas la Mănăstirea Neamț. Îi spunea că acolo, chiar și pe timp ploios, șederea e o binecuvântare.
O tradiție reliefează că surplusul de ploaie este cauzat de refuzul oamenilor de a primi harul, care atunci se transformă în apă, acesta fiind, probabil, modul în care de demult s‑a produs potopul…
Vorbea despre părintele Cleopa, care nu se mai arăta oamenilor decât în ipostaza de predicator. Ei cunoșteau că deține multe idei pe care nu le spune…
Înțelegeau din basme, din scrierile vechi sau mai noi, provenite din cultura exotică sau din cea autohtonă, foarte multe înțelesuri, își împărtășeau impresii despre texte și se bucurau să întâlnească oameni care erau atrași de aceleași preocupări transcendente.
Reflecțiile lor vorbesc despre acest spirit transcendent. Luceafărul le reamintea o formulă misterioasă: în înger este viziunea înserării. Despre aceasta, Vasile Lovinescu spunea că este boare de inefabil.
Despre lectura Filocaliei, Vasile (Lala) spunea: Este o literatură inițiatică, care cere sfințenia și sfințirea întregii noastre ființe. Sfinții sunt exigenți și până la Dumnezeu ei sunt păzitori ai pragului…
Când scriitorul Vasile Lovinescu a murit la Fălticeni, doamna Steliana mi‑a vorbit despre Roxana Cristian. O anunțase despre trecerea la cele veșnice a soțului ei, însă nu am participat la discuția telefonică purtată atunci.
Îmi amintesc că a ajuns la Fălticeni cu puțin timp înainte de înmormântare, unde am avut impresia că Roxana Cristian a stat ascunsă, parcă să nu fie văzută de cineva. Nu știu dacă se simțea urmărită sau căuta discreția sihaștrilor, a marilor rugători, care se feresc de ochii lumii. Știu că doamna Lovinescu, nu tocmai binevoitoare și cu vorba ei rece, suporta puține persoane în apropierea ei.
Roxana Cristian a fost una dintre aceste prea puține care au însoțit‑o până în ziua plecării dincolo.
Atenția ei pentru prieteni, drumurile pe care le face în fiecare an la Fălticeni, neuitând de Vasile Lovinescu și de familia lui, la 40 de ani fără unul de la trecerea lui la cele veșnice, sunt o dovadă în plus a profunzimii sufletului său mare și nobil.
Ce frumos exemplu oferă medicul, omul și scriitorul Roxana Cristian la 85 de ani!