Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Mărturii biblice în Șcheii Brașovului: Primul Parimiar românesc

Mărturii biblice în Șcheii Brașovului: Primul Parimiar românesc

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Documentar
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean - 17 Mar, 2021

Ne îngăduim să abordăm un serial publicistic despre impresionantul tezaur de carte biblică, salvat peste veacuri în Șcheii Brașovului, sub egida străvechii Biserici „Sfântul Nicolae”, ctitorie a mai multor voievozi și lăcaş al primei școli românești. Fondul de carte veche ilustrează valoarea mediului cultural pe care l-au patronat slujitorii bisericii şi, în același timp, semnificația altor medii de cultură de unde a provenit o mare parte a acestor cărți. Amintim, de asemenea, numărul mare de cărți duse din Șcheii Brașovului în medii de cultură din țară și de peste hotare (Bulgaria, Ucraina, Rusia, Serbia etc.). Din păcate, nu s-au făcut investigații în acest sens, iar serialul nostru își propune să valorifice doar tezaurul biblic de aici.

Existența unei biblioteci, deci a unui fond de carte aici se poate dovedi încă din veacul al XV-lea, când biserica avea o pecete din argint (ștampilă), păstrată și azi, care se aplica pe toate cărțile aparținătoare, dar și în condițiile în care protopopul Mihai moștenea de la înaintașii săi o valoroasă bibliotecă, oferind bisericii numeroase danii de carte și prin urmașii săi, protopopii Constantin și Vasile. În aceste condiții, biserica își alcătuieşte o bibliotecă, prin dania slujitorilor ei, dar mai ales prin cea a domnilor și marilor boieri care, în împrejurări diferite, ofereau bisericii cărți. Este cazul lui Neagoe Basarab, Alexandru Lăpușnea­nu, Cantacuzinii și mai ales Constantin Brâncoveanu și urmașul său Grigore Brâncoveanu.

Existența tiparului brașovean al lui Coresi (1556-1583), urmat de cel al lui Petcu Școanu (1731-1739) şi al fraților Boghici (1805), a favorizat concentrarea aici a numeroase cărți tipărite. Totodată, existența unei școli de copiști în Șchei, care poate fi urmărită din vremea popei Costea (1477) și până în veacul al XIX-lea, a însemnat din nou posibilitatea înzestrării cu carte veche. Nu este de neglijat aportul pe care și l-au adus negustorii din Șchei, în mare parte ade­vărați cărturari, care aduceau din îndepărtatele lor drumuri de negoț numeroase cărți, adevăr confirmat de însemnările marginale ale volumelor.

Intenția catalogării lor s-a manifestat destul de târziu, doar atunci când acestea au fost puse în pericol de detractorii de cărți și când au devenit valori financiare în timp. Prima inițiativă a aparținut voievodului Constantin Brâncoveanu, în urma unui nefericit incident, când din „porunca lui satan”, mai bine zis din neatenția celor care răspundeau de păstrarea lor, dispare lada cu documente și cărți vechi ale bisericii, iar voievodul muntean trimite de la curtea sa pe brașoveanul David Corbea pentru a salva situația. Cu acest prilej s-a făcut primul catastif- inventar de carte, între anii 1684 și 1813, urmat de cel de-al doilea catalog din același catastif, realizat de acelaşi David Corbea, împreună cu protopopul Florea Baran, la 1693, și completat ulterior de alți copiști locali. După mai bine de o jumătate de secol, la 1753 se scrie un alt catastif-inventar al bisericii. După șase ani, în 1759, se realizează un alt catastif, care include 177 de cărți. Ultimul inventar făcut în catastife datează din anul 1811, cu 56 cărți, toate de ritual liturgic, așezate pe specialități, evident cărțile cu întrebuințare cotidiană. Ultimul catalog, aflat azi în uz, îl datorăm profesorului Ion Colan, care a organizat şi Biblioteca Jude­țeană Brașov. Catalogul este completat de noi, în baza cărților necatalogate, ajungându-se, în prezent, la 2.654 de volume. 

Prezentarea manuscrisului

Deschidem serialul propus cu prezentarea celui mai vechi text biblic, „Primul Parimiar românesc”, care a constituit și izvorul unei teze de doctorat, în anul 1982, și al unei editări ulterioare, premiată de Academia Română (Vasile Oltean, „Primul Parimiar românesc”, vol. I-II, Ed. Edict-Production, Iași, 2005). Scris la începutul veacului al XVI-lea (nr. inv. 36), legat în carton și piele, manuscrisul constă din 67 de file supracopertate în carton şi piele roşcată, cu desene florale realizate după un model de copertare braşoveană tipică veacului al XVI-lea. Primul caiet, constând din 14 file (aşezate de fapt în două caiete) şi corespunzând primei mâini grafice, conţine texte biblice din Isaia și Iezechil. Cel de-al doilea caiet, evident neterminat de transcris, aparţinând celui de al doilea copist, conţine doar 6 file şi cuprinde texte din Isaia, Malahia Moise, Solomon Facere, Iezechil, Ieşire, Miheia, Deuteronom. Ultimul caiet, cel mai cuprinzător, cu însemnările de la subpagină ale protopopului Vasile (1586-l659), constă în 47 de file şi conţine multe vignete ornate şi particularităţi grafice deosebite. Acest caiet cuprinde texte din Facere, Solomon, Sofronie, Zaharia, Ieşire, Iov, Isaia, Zaharia, Iona, Isus Navi, Sofonie, Împăraţi Cartea III, Ieremia. Scris în format 80 (31x20 cm), manuscrisul confirmă uşoare urme de filigran. Particularităţile grafice sunt comune, în sensul că folosesc aceleaşi valori grafice, înălţimea unei litere nu depăşeşte 5 mm, distanţa între rânduri, de asemenea, 5 mm. Diferă doar aşezarea în pagină, în sensul că primul text include circa 32-37 rânduri/pag.; cel de-al doilea 24-25 rânduri/pag., iar ultimul 28-31 rânduri/pag. Este evident că la data la care se lega manuscrisul, multe din filele acestuia lipseau, motiv pentru care indicaţiile tipiconale şi titlurile sunt sporadice. Între acestea menţionăm: „18 v17

Datarea manuscrisului

Catalogat înainte de 1644, manuscrisul nu a cunoscut preocupări de datare. Cert este că la data la care protopopul Vasile Hoban consemna bătălia de la Zărneşti din 1690, manuscrisul era copertat în carton şi piele, după un model tipic tuturor manuscriselor şi tipăriturilor braşovene din veacul al XVI-lea. Însemnarea de la 1644 este şi ea înscrisă mult timp după colegarea textelor, fiind adăugată pe una din filele libere de forzaţ al celui de al doilea text. În conţinutul ei, însemnarea prezintă o deosebită importanţă, consemnând prezenţa necunoscută în Ardeal a tipografului Ştefan, în timpul prinţului Gheorghe Racoţi, în contextul în care, la 1641, la Alba Iulia se tipărea „Evanghelia cu învăţătură“, după textul Cazaniei a II-a a diaconului Coresi: „Să fie ştiut când am fost eu Ştefan tipograful în satul numit Şinca şi am stat o noapte şi până la amiază în casa prezbiterului Radul, venind din ţara Ungrovlahiei şi mergând la Belgradu (n.n., Alba Iulia), în zilele lui Rakozzi Gheorghe, craiul Ardealului, pe vremea preaosfinţitului arhiepiscop Ştefan, mitropolitul Ardealului, în anul de la facerea lumii 7143 şi de la naşterea lui Hristos 1644, şi atunci se pregătea Bratul (?) să meargă la oaste (în război) cu împăratul nemţesc”.

După cum ne informează prefaţa noii cărţi de la Alba Iulia, Mitropolitul Ghenadie constată că s-au împuţinat cărţile sfinte în Transilvania, motiv pentru care a apelat la dascălul Dobre „de au venit din Ţara Rumânească de au făcut tipare aici în Ardeal“ şi „văzându acestu lucru foarte mi se îndulci inima me de acele tipare şi mă jelui Măriei sale lu Crai Racoţi Gheorghe“. În acest context în care Racoţi acceptă aducerea tiparului se găsea, desigur, la Şinca şi Braşov, tipograful Ştefan, care poate fi recunoscut în persoana viitorului Mitropolit Simion Ştefan şi care, după patru ani, tipăreşte „Noul Testament“ de la Bălgrad (1648). Cercetând textul, aflăm la fila 27 v, într-un desen floral de la subpagină, însemnarea slavă „Săpisah ază Vasilie“ (Am scris eu Vasilie), urmată la fila 28 r. de precizarea „Vasilache fiul popei Mihai“ (tot în limbă slavă), pentru ca la fila 30 r. să aflăm noi precizări: „Am scris eu Vasilie fiul popei Mihai din Braşov, la anul 1613“. O cercetare atentă asupra grafiei permite să se constate că însemnările sunt adăugate ulterior scrierii textului. Fila 51 v 16 conţine însemnarea în limbă slavonă „aici a tradus“, ceea ce presupune că se copia textul după altul tradus, iar în continuare copistul se expunea muncii de traducere.

Cercetând vechiul catastif al bisericii, scris între anii 1683 şi 1813 de David Corbea şi alţi copişti locali, aflăm că „2 părechi de Parimii rumâneşti, unele din postul cel mare, sânt date de popa Vasilie, iar altele peste tot anul date de Micul Creţul (Grecul)”. Apelând la filigranul hârtiei, după mai multe investigaţii la care am primit concursul cercetătorului braşovean Gernot Nusbacher, aflăm că hârtia poartă sporadic filigran pentru anul 1569, conform atlasului de hârtie lituaniană. Colaţionând textul manuscrisului cu texte similare coresiene, am constatat coincidenţa aproape perfectă, ceea ce ne-a permis cu uşurinţă să apreciem textul pentru perioada coresiană. Urmărind maniera grafierii textului, putem să ne dăm seama cu uşurinţă de faptul că textul este o copiere a unei traduceri mult anterioare. Ceea ce pledează pentru aceasta este omiterea de rânduri întregi, adăugarea de cuvinte ulterior, realităţi pe care le-am consemnat în contextul transcrierii. Considerăm că avem de-a face cu un text de traducere în limbă română, premergător textelor coresiene, deci din perioada scrisorii boierului Neacşu, copiat apoi de copiştii din Şchei.

Presupuşii copişti ai manuscrisului

Întrucât primele două texte nu poartă nici o indicaţie care să ne permită să presupunem autorii textului, nu ne putem pronunţa, deşi cu uşurinţă se poate constata un limbaj comun şi o grafiere oarecum comună în timp şi spaţiu. Atât familia Hobanilor, cât şi a protopopului Vasile sunt foarte bine cunoscute şi apreciate pentru munca de copiere, traducere şi procurare de cărţi. Având certitudinea copierii celui mai bogat text de către protopopul Vasile, ne permitem câteva date cu privire la acest cărturar, extrase în urma investigaţiilor noastre arhivistice.

Fiu mai mic al protopopului Mihai, descendent al unei vechi familii de cărturari, al cărei prim reprezentant este popa Pătru cel Bătrân (1484-1500), Vasile se formează în cadrul familiei, în condiţiile în care tatăl său colabora cu diaconul Coresi pentru editarea primelor cărţi de circulaţie în limba română şi zidea în piatră şcoala din Şcheii Braşovului. Martor al evenimentelor petrecute la Braşov în timpul lui Mihai Viteazul, Vasile consemnează pe un „Apostol“ de la 1575: „Căpitanul Preda Viteazul, Munteanul, izbânda turcilor, vai de el... că a murit“. Se autentifică astfel legenda căpitanului Preda Buzescu, căpitanul lui Mihai Viteazul, care, după lupta din Valea Teleajenului, este adus în Şchei şi tratat în oficina din Ciocrac (azi str. C-tin Lacea). Din 1628 devine protopop al Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şchei, înlocuindu-l pe fratele său Constantin. A înzestrat biserica cu cărţi donate de boierul muntean Juga şi cu volume moştenite din familie (un Sinaxar de la 1580 al grămăticului Ioan, un „Sbornic“, „Cuvântările lui Efrem Sirul“, „Cuvântările Împăratului bizantin Ioan Cantacuzino“ şi multe alte danii consemnate în vechile catastife ale bisericii. Cea mai importantă creaţie a sa este „Istoria sfintei beserici din Șcheii Brașovului”, prima cronică cu subiect românesc din țară. Originalul fiind pierdut, textul cronicii este interpolat atât în cronica lui Radu Tempea II, cât şi în cronicile germane braşovene, surprinzând atât informaţii din propria familie, cât şi date generale locale şi în context naţional.

În ceea ce priveşte familia Hobanilor, de al cărei nume este legat manuscrisul, constatăm că primii descendenţi ai acestei familii, Stan şi Dumitru Hoban, locuiau în Ciocrac, în veacul al XVI-lea. Protopopul Vasile Hoban I participă ca martor la cumpărarea Triodului Penticostar de la Cracovia, în anul 1541, fiind apreciat de cronica Şcheiului ca „om învăţat şi înţelept“, oferind bisericii o Liturghie românească scrisă cu mâna (pe care nu am identificat-o), „Bitia“ scrisă „de pop Văsîi Hoban“ (probabil se referă la Parimiar), „Psalmi de seară“ (neindentificaţi), „Brotoverenie“ şi „Învăţături pentru sfântul post“ (de asemenea neidentificate). Fiul său, Vasile Hoban II, şi el protopop, este cel care consemnează pe manuscrisul Parimiarului bătălia de la Zărneşti, copiind în limba română un voluminos Miscelaneu aflat (şi nestudiat în arhiva istorică din Şchei - ms. 26). Fiul său, Barbu Hoban, deşi doar dascăl, se apleacă mult în lumina cărţilor scriind Pomelnicul domnilor (recent descoperit în Şchei) şi un Manual de filozofie (pus de noi în circulaţie). Toate aceste mărturii vin să explice prezenţa în Şchei a Parimiarului şi a unei şcoli de copişti care a favorizat activitatea traducerii şi tipăririi primelor cărţi de circulaţie în limba română.

Localizarea manuscrisului

Particularităţile de limbă şi numeroasele însemnări marginale, precum şi informaţiile din protocolul de danii al bisericii, ne oferă posibilitatea de a dovedi că acesta a fost scris în mod cert și folosit în Şcheii Braşovului, unde a fost descoperit, provenind din fondul de manuscrise moştenit de Biserica „Sfântul Nicolae“. Ca izvor, presupunem un text slavon, sugerat de prezenţa, în vocabularul copistului (sau traducătorului), a 271 de familii slave, corespunzând celor 2.358 de cuvinte de origine slavă, în procent de 24,57% în familia de cuvinte şi 6,25% la numărul de cuvinte, oricum, superior terminologiei greceşti cuprinse numai în 18 familii şi 145 de cuvinte, în procent de 1,63% în cadrul familiilor şi 0,38% în cadrul cuvintelor.

Însemnările de mână, care îl confirmă pe protopopul Vasile, fiul protopopului Mihai, colaborator coresian, implică aceeaşi concluzie. La aceasta se adaugă aprecierea din vechiul catastif-protocol al bisericii, care consemnează dăruirea manuscrisului lăcaşului sfânt de către protopopul şcheian Vasile Hoban. Până şi coperta manuscrisului este o creaţie braşoveană comună tuturor tipăriturilor şi manuscriselor legate la Braşov, în partea interioară a ei consemnându-se cronicăreşte bătălia de la Zărneşti din 1690, de către protopopul Vasile Hoban II. Manuscrisul se integrează în atmosfera de traducere şi copiere a textelor bisericeşti din Şcheii Braşovului, la care face referinţă şi diaconul Coresi în „Prologul. Întrebării creştineşti“ din 1559: „neşte creştini buni socotiră şi scoaseră carte de în carte grecească, pre limba srăbească, dupa aceia neşte creştini buni socotiră şi scoaseră carte de în limba srăbească, pre limba rumânească“.

Pe de altă parte, cronica protopopului Vasile, inclusă şi în cronica lui Radu Tempea II, ne precizează că „în zilele acestor preoţi (n.n.), Iane şi Mihai (colaboratori coresieni), multe cărţi s-au tipărit şi pre limba rumânească şi pre limba slavonească“ (Arhiva muzeului, manuscris 39, f. 2 r.), ceea ce presupune cu uşurinţă activitatea de copiere, traducere şi tipărire a cărţilor în Șcheii Brașovului. (Va urma)

Citeşte mai multe despre:   Biserica Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului  -   biblioteca  -   manuscris