„Nu mai sunt de mult al acestei lumi”

La 16 martie 1957 pleca în călătoria spre veș­nicie sufletul artistului Constantin Brâncuși, bine-cunoscutul sculptor de valoare universală, care a fost în același timp și un om profund credincios. 

Venit pe lume la 19 februarie 1876, în satul Hobița din județul Gorj, Constantin Brâncuși a fost al șaselea copil al unei familii simple și sărace. La aproape șapte ani păștea oile și, ca să-și umple timpul în mod plăcut, sculpta cu briceagul tot felul de obiecte: nuiele, linguri, picioare de pat. I s-a născut în suflet dorința de a învăța carte, dar înainte de a finaliza clasele primare, pe când avea vreo nouă ani, a plecat de acasă, angajându-se în diverse locuri, la munci nu chiar potrivite pentru vârsta lui. A continuat să cioplească în lemn, iar asta i-a atras admirația unui industriaș bogat, care l-a ajutat să-și continue studiile. Brâncuși s-a înscris astfel la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, după absolvire mutându-se la București, unde a urmat Școala de Belle Arte, încheind-o, în 1902, cu notă maximă. Plecarea la Paris a fost hotărâtoare pentru destinul lui artistic. În 1905 a fost admis la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase din capitala Franței. A expus lucrări la Societatea Națională de Arte Frumoase și la Salonul Toamnei de la Paris, impresionându-i pe critici încă de atunci. Lucrările sale l-au făcut celebru și în America, prima expoziție în Statele Unite având-o în 1914. A devenit, după cum se cunoaște, unul dintre cei mai importanţi artişti ai veacului 20. 

În volumul „Brâncuşi - Sculptor creştin ortodox”, Patriarhul României scrie: „Credinţa și viaţa spirituală ale artistului Constantin Brâncuși nu sunt susţinute de o teologie intelectuală sistematică, academică, ci de o teologie implicită, cultică sau liturgică, de expresie imnografică și iconică, ce suscită în credincios nu atât o reflecţie intelectuală asupra existenţei, cât o vedere spirituală creștină asupra vieţii”. 

„O smerită unealtă în mâinile lui Dumnezeu”

Brâncuși a fost un om profund credincios. Frumusețea credinței ortodoxe și tradițiile învățate în locurile natale i-au rămas întipărite în suflet și i-au influențat nu doar viața, ci și opera. O manifestare a credinței sale este și modul simplu în care a trăit, chiar și după ce a ajuns o legendă încă din timpul vieții. Modestia sa, egală cu smerenia creștină, răzbătea din tot: gesturi, atitudine, felul de a se îmbrăca, de a mânca, dar și din cuvintele sale înțelepte. Spunea adesea: „Artistul nu e decât o smerită unealtă în mâinile lui Dumnezeu-Creatorul”. Legăturile lui Constantin Brâncuși cu biserica au fost sănătoase și durabile încă din copilărie. Când era mic, în urma unei vizite la Mănăstirea Tismana din Gorj, a rămas fascinat de clopote, iar în adolescență, în vremea școlii urmate la Craiova, a luat în primire rolul de clopotar al istoricei Biserici Madona Dudu din Bănie, unde mergea la fiecare slujbă de duminică și nu lipsea de la strană, fiind și cântăreț. 

„Ajungea să moduleze de o sută de ori «Doamne, miluieşte!»” 

La București, în vremea studenției la Arte Frumoase, între 1898 și 1902, Brâncuși a făcut parte din corul Bisericii Mavrogheni. Criticul de artă Vasile G. Paleolog scria despre Brâncuși cel din perioada sa de cântăreț bisericesc: „Urca «Aliluia» până la expir, ba chiar ajungea să moduleze de o sută de ori «Doamne, miluieşte!», uimindu-şi asistenţa”. Paleolog a fost un prieten apropiat al sculptorului și a scris câteva cărți despre el pe baza amintirilor și a discuțiilor pe care le-au avut împreună. Credincioșii de azi ai Parohiei Mavrogheni n-au uitat faptul că marele sculptor a fost cândva un om atât de apropiat al sfântului lăcaș de cult, astfel încât, în memoria sa, în 2013 au așezat în curtea bisericii un bust în bronz sculptat de artista Silvia Radu. 

La Paris deschisese „o biată filială a Tismanei”

Ajuns la Paris, Brâncuși a continuat să participe la slujbele bisericești. În 1906 a devenit cântăreţ de strană şi paracliser la biserica ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din strada Jean de Bauveais. Se află și azi numele lui inscripționat în strana în care a participat vreme de peste 40 de ani la slujbe. 

Despre atelierul său, unde trăia ca un țăran român sau mai degrabă ca un ascet, el spunea: „Am deschis o biată filială a Tismanei, aici, în Impasse Ronsin, nr. 11”. În primăvara anului 1957, Constantin Brâncuși îl chema pe Arhi­episcopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris, spre a se spovedi și împărtăși. Era împăcat cu Dumnezeu, dar i-a mărturisit episcopului: „Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”. 

Într-un articol evocator, arhimandritul Mihail Daniliuc scria: „Cu câteva zile înainte de epilogul vieții sale pământești, Brâncuși a refuzat să fie transportat la spital, zicând că Îl aşteaptă pe Dumnezeu acasă. Apoi a cerut ca patul din camera de dormit, deasupra căruia se afla o icoană ortodoxă, să fie mutat în atelierul său și așezat lângă sobă, așa cum, probabil, era în casa părintească de la Hobița. Acolo, în atelier, Brâncuşi a trecut la Domnul, în ziua de 16 martie 1957, sâmbătă noaptea, la ora două. Într-o însorită și caldă zi de 19 martie, în aceeaşi biserică românească din Paris, unde fusese în tinereţe cântăreţ la strană şi paracliser, trupul neînsuflețit al lui Brâncuși a fost prohodit, după tradiţia ortodoxă românească, iar apoi a fost coborât în lacomul pământ din cimitirul Montparnasse din Paris”. 

„Valențe nebănuite ale sufletului românesc” 

Dovadă a profundei sale credințe, Constantin Brâncuși se referea adesea la sfârșitul său pământesc prin cuvintele: „Nu mai sunt de mult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup, mă aflu printre lucrurile esenţiale”. 

Din 2016, în 19 februarie, ziua în care a venit pe lume sculptorul, sărbătorim Ziua Naţională Constantin Brâncuşi. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sublinia într-un cuvânt că această zi națională dedicată marelui artist „se cuvine să fie în acelaşi timp un omagiu pios adus memoriei celebrului sculptor român, de mult timp intrat în lumina marilor artiști ai umanităţii, şi un apel la o cunoaștere mai amplă şi mai profundă a semnificaţiilor spirituale cuprinse în opera artistică a acestui fiu credincios şi înţelept al Bisericii Ortodoxe Române, care a făcut cunoscute la nivel mondial valenţe nebănuite ale sufletului românesc”.