Părintele Vasile Vasilache: „Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou”

Spre surpriza cercetătorului, așa cum Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a avut parte de cel puțin două versiuni realizate de membri ai Rugului Aprins, părintele Daniil Sandu Tudor și părintele Nicodim Bujor, la care se adaugă un alt autor, viitorul Mitropolit Bartolomeu Anania, același gen de emulație a fost generat și de Sfântul Dimitrie cel Nou.

Cum am arătat în articolul nostru din Ziarul Lumina (26 iunie 2024), o primă versiune a Acatistului Sfântului Dimitrie cel Nou a fost realizată de Sandu Tudor, viitorul ieroschimonah martir Daniil de la Rarău, în anul 1927. Chiar dacă acel acatist primise deja binecuvântarea Sfântului Sinod al BOR (13 iunie 1928) pentru a fi tipărit și folosit la rugăciune, aceasta nu a fost singura versiune oficială. La puțină vreme după ce este tipărit Acatistul Preacuviosului Părintelui Nostru Sfântul Dimitrie cel Nou, Boarul din Basarabov (Fun­da­ția Regală pentru Literatură și Artă, București, 1942), apare, cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim, o nouă versiune, semnată de protos. dr. Vasile Vasilache, predicator al Catedralei Sfintei Patriarhii și viitor stareț al Mănăstirii Antim în vremea Rugului Aprins. Alături de acesta, noul acatist este semnat și de diac. Niculae I. Șerbănescu, bibliotecarul Sfintei Patriarhii, și este tipărit în anul 1943, sub aceleași auspicii regale, dar la Editura Bucium Ortodox.

Mica broșură are clar o alură destinată cultului, comparativ cu cea semnată de Sandu Tudor, care este mai degrabă o ediție literară (și destul de greoaie la lectură, dată fiind apetența poetului pentru arhaisme). Această nouă versiune cuprinde totodată și un Paraclis dedicat Sfântului Dimitrie, ale cărui moaște se aflau deja în vechea Catedrală Patriarhală, plus o necesară Viață a Sfântului, redactată de același părinte protos. Vasile Vasilache.

În nota introductivă, cei doi autori trec în revistă cu acribie mica istorie a scrierilor dedicate Sfântului protector al Bucureștilor și este amintit, cu eleganță, inclusiv acatistul scris de Sandu Tudor.

Tehnic vorbind, noua ediție realizată de părintele Vasile Vasilache și de diaconul Niculae I. Șerbă­nescu este o diortosire a unei ediții mai vechi, adaptată lingvistic, de­sigur - ceea ce spune foarte mult. Cu alte cuvinte, într-o perspectivă diacronică, așa cum limba literară suferă mutații, de-a lungul secolelor, capătă noi sensuri și nuanțe ori pune în adormire anumite nuanțe, mai puțin uzuale, și limba de cult a Bisericii a mers în același pas, cu imperativul esențial de a nu pierde nicidecum din acele înțelesuri atât de minunate, specifice. Faptul că unul dintre membrii importanți ai Rugului Aprins a contribuit activ la aceste aduceri la zi este semnificativ. După cum un alt membru fondator al Rugului Aprins, părintele Benedict Ghiuș, avea să se angajeze într-o aceeași migăloasă lucrare, dar sensibil mai amplă, peste câteva decenii, în privința Proloagelor...

Pentru bunul înțeles al versiunii acestui acatist redăm mai jos, integral, introducerea redactată de părinții V. Vasilache și N. Șerbă­nescu.

„Precum printr-o vedenie, s-au descoperit lumii creștine Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, după ce mulți ani fuseseră tăinuite în apa râului Lom, la fel și acum, îndemnați fiind de o tainică chemare a credinții, am căutat să dăm din nou la lumina tiparului Paraclisul și Acatistul acestui Sfânt Părinte. Căci și peste aceste harfe sfinte au trecut valurile uitării a multor zeci de ani.

Și jelind noi de dorul că nu se află în zilele noastre și pentru Sfântul Dimitrie cel Nou din biserica Sfintei Patriarhii, slujbe frumoase ca cele pentru Sfânta Prea Cuvioasa Maica noastră Parascheva de la Sfânta Mitropolie din Iași - unde sufletele creștinilor sunt înălțate în zborul sfânt al cântărilor și al rugilor de taină, iar inimile sunt mângâiate, luminate și împodobite cu acele mărgăritare ale graiurilor din sfintele rugăciuni ale Paraclisului și Acatistului - n-am dat odihnă râvnei noastre și nici dormitare genelor noastre până ce n-am dobândit și pentru Sfântul Dimitrie Basarabov așa ceva.

Și precum celor de demult, când căutau Sfintele Moaște în apele îndepărtate și întunecoase ale pus­tiului, le-a fost ca o bună îndrumare flăcările de lumină ce izbucneau acolo unde se afla comoara cea de taină, la fel și nouă, din clipa în care am pășit în câmpul cercetării, peste astfel de făclii am dat. Și ele ne-au dus de am aflat nu numai slujba Sfântului, care se săvârșește la prăznuirea lui, în ziua de 27 Octomvrie din fiecare an, aflată și în unele din Mineiele noastre; dar ceva mai mult, am aflat chiar Paraclisul și Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou, care s-au tipărit pentru prima oară în anul 1832.

Despre Paraclisul acesta, găsit-am însemnare - în aceeași carte către sfârșit - că a fost alcătuit de kir Teoclit, egumenul Mănăstirii Radu- Vodă din București, care a ținut și «un cuvânt de laudă și de prăznuire Prea Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou, care s-a zis în Sfânta Mitropolie la leat 1824», de față fiind și domnitorul Grigorie Ghica Voevod. Acest Paraclis, după cum spune și autorul, este «alcătuit după Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu».

Iar despre Acatist am găsit - la sfârșitul lui - «stihuri de rugăciune», în care se ascunde smerenia alcătuitorului:

«Prea Cuvioase Părinte, al nostru apărător

din multe primejdii și de minuni făcător.

Primește acest Acatist de umilință,

pe care îl aducem ție cu bună credință.

Iertându-ne de nepotrivita alcătuire,

care suntem departe de vreo săvârșire.

Căci și noi învăluiți în multe păcate,

îl punem înaintea Ta cu genunchi plecate.

Ca să putem câștiga ajutor și scăpare».

Și așa, pentru prima oară s-a tipărit acest Acatist și Paraclis «cu blagoslovenia» Preasfințitului Episcop al Râmnicului Neofit «otcârmuitorul» Sfintei Mitropolii, în tipografia lui I. Eliad. Mai târziu, în anul 1867, același Paraclis și Acatist, cu unele schimbări, s-a retipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon, de Toma Teodorescu. După aceasta apa uitării le acoperă.

Abia la 1896 se tipărește numai Paraclisul; iar la începutul acestui veac, arhimandritul Evghenie Humulescu - arhiereu-vicar mai apoi - a alcătuit și tipărit, în anul 1904, un Paraclis către Sfântul Prea Cuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou, aranjându-l și pentru cântare psaltică. După cât se poate vedea, acest Paraclis este lumină din lumina cea dintâi.

În anul 1926, ieromonahul Teofil Ionescu, cu încuviințarea autorului, a retipărit acest Paraclis, însă fără cântarea psaltică. Dar astăzi această carte nu mai este la îndemâna credincioșilor.

Noi știință având de toate acestea, precum și de alcătuirea stihuitoare a poetului Sandu Tudor, de curând apărută, am alergat cu bucurie la izvorul cel dintâi. Și pe cât Dumnezeu ne-a învrednicit, am îndreptat graiul, păstrându-i însă mireasma vechimii și făcându-i înțelesul mai limpede acolo unde el era ascuns de vălul vremii. Și împodobind textul cu icoane și chenare, l-am dat din nou la tipar, adăugând, la sfârșit, viața sfântului.

Cu aceste gânduri și dorinți punem la îndemâna oricui - cu binecuvântarea și sprijinul I.P.S. Patriarh Nicodim - acest Paraclis și Acatist, în care sufletul omenesc cel întristat și îndurerat poate găsi mângâiere și întărire, iar cel mulțămit dulceață duhovnicească pentru ființa sa.

De acum pe rugul rugăciunii noastre, fiecare așezând acest Paraclis și Acatist, să fim siguri că din sufletul nostru se va înălța o jertfă plăcută lui Dumnezeu. Prin aceste rugăciuni sufletele noastre se curăță de păcate și se înalță, se împodobesc cu virtutea și se apropie și mai mult de Sfântul Dimitrie cel Nou. Și așa noi vom ajunge la împlinirea acelei dorinți sfinte, ca Sfântul Dimitrie să asculte rugăciunea noastră, și cu râvnă sfântă să mijlocească la Dumnezeu «ca flăcările războiului din nou să se potolească, și să se alunge de la noi toată nevoia și necazul». Și precum spune troparul «cu solirile sale să șteargă de la noi toată lacrima cea plină de multă întristare și să umple de bună mireasmă inimile noastre»…”