Preoţimea şi dăscălimea braşoveană la 1 Decembrie 1918

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar

Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean - 29 Noiembrie 2013

„Biserica noastră română a fost în toate timpurile biserica naţională şi în Biserica noastră s-a conservat paralel cu credinţa noastră şi caracterul nostru de români“. (Din Circulara emisă de vicarul arhiepiscopesc Ilarion Puşcariu la 18 iunie 1919 pentru toate oficiile protopresbiterale şi parohiale din arhidieceza Transilvaniei)

Aprecierea lui Ilarion Puşcariu îşi găseşte explicaţia în istoria devenirii noastre pe fiecare treaptă istorică, iar încununarea ei a avut loc în contextul evenimentelor care au generat Marea Unire de la 1918. Situat la întâlnirea tuturor drumurilor care duceau din Transilvania spre Moldova şi Muntenia, Braşovul este încărcat de gloria faptelor unioniste, iar simbolul acestora a fost Biserica Voievodală „Sfântul Nicolae“, ctitorită de numeroşi voievozi de peste munţi. Impresionante mărturii, păstrate încă în arhiva istorică a bisericii, într-un fond documentar constituit sub genericul „1 decembrie 1918“, ne oferă o imagine a realităţilor acelor vremuri.

Jertfele românilor

În condiţiile în care Braşovul a fost ocupat de trupele austro-ungare, bisericile braşovene au fost transformate în depozite de muniţii. O bună parte dintre românii braşoveni cad pe câmpul de luptă, alţii ajung prizoneri în Rusia sau refugiaţi în diferite ţări occidentale.

Un impresionant număr de braşoveni, în frunte cu dr. Pompiliu Nistor, formează la Darniţa (socotită prima Alba Iulia a românilor) „Corpul voluntarilor români“. Se creează aici un puternic nucleu de luptători pentru cauza naţională (“a uni tot poporul, tot teritoriul românesc din monarhia austro-ungară în una şi nedespărţită Românie, liberă şi independentă“ - se declara în manifestul conceput la Darniţa). Din rândul acestora făcea parte şi viitorul preot braşovean Candid Muslea, autorul monumentalei monografii dedicate bisericii din Şchei. O bogată corespondenţă, însoţită de imagini de pe front, alcătuiesc fondul documentar „Candid Muşlea“ din arhiva bisericii din Schei. Din acest nucleu făceau parte: protopopul şi directorul şagunist Iosif Blaga, profesorii şagunişti Aurel Ciortea, Costantin Lacea, Onisifor Ghibu, Dumitru Lupan, Victor Branişte ş.a. Cea mai mare realizare a luptei lor a fost redactarea, în acele condiţii, a „Gazetei de Transilvania“ şi a celor două memorabile documente „Declaraţia de la Darniţa“ şi „Manifestul din 12-24 aprilie 1917“, prin care îşi exprimau dorinţa românilor transilvăneni de a se uni cu Ţara.

În arhivă se păstrează adresele înaintate de aceştia „Ministeriului Provizoriu al Rusiei“, „Sfatului deputaţilor muncitorilor şi soldaţilor din Petersburg“ şi „Tuturor Statelor aliate şi neutrale prin reprezentanţii lor din Rusia“, alături de cele 72 de file ale manuscrisului (inedit) al doctorului Pompiliu Nistor, care prezintă istoricul corpului de voluntari români din Rusia de la înfiinţarea sa până la intrarea în Iaşi.

Alţi braşoveni, formaţi spiritual de Biserica „Sfântul Nicolae“, au ajuns să joace un important rol diplomatic în alte centre de interes ale lumii.

Marele filolog Costantin Lacea (1875-1950), după ce, în calitate de stipendist (bursier) al Bisericii „Sfântul Nicolae“ a urmat studii filologice la Universităţile din Paris, Budapesta, München, revine la Braşov ca profesor la gimnaziul ortodox „Andrei Şaguna“. În condiţiile frământărilor precedente Marii Uniri se află în Franţa, unde formează alături de alţi braşoveni (între care şi protopopul Iosif Blaga) Consiliul Naţional Român de la Paris şi „Misiunea Universitară Română“, sub egida cărora organizează acţiuni de propagandă pentru unire. Acţiuni similare le continuă în capitala Suediei, alături de alţi şagunişti (profesorul Nicolae Bogdan şi protopopul Iosif Blaga), contracarând propaganda presei occidentale maghiare şi germane, potrivnică unirii românilor. Acţiunile sale au fost cunoscute în condiţiile Congresului de pace de la Paris, unde s-a implicat în mod deosebit. Revenit în ţară este unul dintre cei peste 80 de braşoveni participanţi la Alba Iulia.

Protopopul Iosif Blaga (1864-1937), după studii universitare la Sibiu (teologia) şi Budapesta (filozofia) se stabileşte la Braşov, devine director la gimnaziului ortodox, din 1915. Din octombrie 1916, odată cu retragerea armatei române, se refugiază în Moldova, împreună cu alţi şagunişti (Constantin Lacea, Sterie Stinghe, Nicolae Bogdan ş.a.). De aici ajunge în Suedia cu Nicolae Bogdan şi Constantin Lacea, unde formează un comitet de propagandă. Continuă activitatea la Paris alături de Take Ionescu, în cadrul Comitetului Naţional Român, pentru care alcătuieşte o hartă etnografică a Transilvaniei folosită în cadrul Congresului de la Paris. Publică articole de promovare a imaginii ţării sale în coloanele ziarului parizian „La Roumanie“. În tară, conduce destinele gimnaziului ortodox şi, din 1924, este numit protopop al Braşovului, continuând să slujească şi şcoala până la moarte.

Alexandru Bogdan (1881-1914), una din victimele războiului, ucis în Galiţia, la Smirna, la 33 de ani, s-a format spiritual în sânul Bisericii „Sfântul Nicolae, într-o familie şcheiană cu 11 copii. După studii stipendiate de Biserica din Şchei la Budapesta, Berlin şi Leipzig revine la Braşov ca profesor al gimnaziului, pentru puţin timp, pentru că avea să cadă pe câmpul de luptă ca erou.

Braşovul primeşte Armata Română

Braşovul devine o scenă a marilor framântări de rezistenţă românească. Un număr de cărturari, între care preoţii bisericii din Şchei: Vasile Saftu, Ion Prişcu şi Nicolae Stinghe, sau profesorii şagunişti Andrei Bârseanu, muzicianul Tiberiu Brediceanu, compozitorul Gheorghe Dima, profesorul de muzică Nicolae Oancea, precum şi inimoasele femei care reprezentau Reuniunea Femeilor Române din Braşov (preoteasa Maria Maximilian, Elena Săbădeanu, Elena Mureşianu) au menţinut aici flacăra unei simţiri patriotice. Ei aveau să fie răsplătiţi pentru rezistenţa lor prin scurtul episod, de numai 40 de zile, al descătuşării Braşovului de către armata romană din august-septembrie 1916, care a creat în oraşul de la poalele Tâmpei o primă Alba Iulia.

Intrarea armatei române a dus la instalarea primului primar român, doctorul Gheorghe Băiulescu (fiul protopopului Bartolomeu Băiulescu).

În fruntea poliţiei locale este instalat pentru prima dată un român, directorul Gazetei Transilvaniei, dr. Nicole Vecerdea. Revista braşoveană, prin articole ca „Oraşul Braşov sub o ocârmuire românească“, ,,Bine aţi venit“, „Visul“, „Carpaţii sunt ai noştri“, „România Mare“, „Deşteaptă-te Române“, transmite sentimentele de puternică bucurie a localnicilor, în faţa cărora conaţionalii saşi şi unguri rămân în admiraţie.

Articolul „Intrarea triumfală a armatei române“ oferă impresionante mărturii cu privire la aceste evenimente. Armata română, formată din regimentul 6 Infanterie „Mihai Viteazul“, aflată sub comanda colonelului Mihai Darvari, este primită de delegaţia braşovenilor, în frunte cu primarul Gh. Băiulescu la intersecţia drumurilor Dârste-Harman. „În numele poporului român din vechiul şi prea frumosul oraş Braşov - se adresează primarul oaspeţilor - vă zic „Bine aţi venit!“ Totodată sunt autorizat să vă declar, în numele populaţiei săseşti şi maghiare, că vă primeşte cu sinceră bucurie…“.

Coloanele de militari, însoţite de toată populaţia Braşovului, care arunca cu flori ca în faţa lui Hristos, pătrund prin strada Vămii (azi Mureşenilor), pentru ca în Piaţa Sfatului, în faţa Bisericii să fie primiţi cu o rugăciune, iar pe clădirea bisericii (unde era şi sediul Casinei Române) flutura steagul tricolor. Un drapel similar flutura pe faţada gimnaziului ortodox, precum şi pe faţada Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şchei. Ajunşi aici, oaspeţii află că preoţii bisericii lipseau, fiind deportaţi de autorităţile austro-ungare. Au urmat 40 de zile de sărbătoare naţională. Manifestări similare s-au petrecut în localităţile din Ţara Bârsei, unde armata română eliberatoare a fost primită cu multă bucurie.

Ulterior, preoţii bisericii din Şchei au fost socotiţi vinovaţi de bucuria românilor braşoveni, în momentul intrării României în război, cât şi pe perioada eliberării Braşovului. Preotul Vasile Saftu a fost primul arestat împreună cu cei doi copii minori, Eugeniu şi Hortensia, la 15 august 1916, imediat după intrarea României în război (…) După câteva zile de detenţie, la Cluj au urmat opt zile de transport cu trenul spre Şopron, fiind deportaţi în comuna Nagymarton până la 7 iunie 1918.

A urmat arestarea preotului Nicolae Stinghe, luat chiar din altar cu soţia şi cei doi copii (unul de doi ani şi altul de şase săptămâni), aflaţi în Biserica „Sfântul Nicolae“. La fel s-a întâmplat preotului Ion Prişcu, luat de acasă cu soţia şi cele două fiice minore, deportaţi în aceeaşi localitate maghiară, de unde revin acasă abia în 10 mai 1918.

Aceeaşi soartă au avut-o epitropii Bisericii din Schei, Gheorghe Mazăre, Gheorghe Bidet, Nicolae Navrea, E. Voina şi Ştefan Popovici, deportaţi până în primăvara anului 1917.

Compozitorul Gheorghe Dima (1847-1925), născut în Şcheii Braşovului, care nu a părăsit Braşovul după retragerea armatei române, a fost arestat şi întemniţat trei luni la Braşov, alte trei luni la Târgu Mureş şi încă un an la Cluj, sub acuzaţia că a cântat sub Tâmpa cântece patriotice româneşti, când se distrugea statuia lui Arpad. După eliberare este ales membru al Sfatului Naţional Român din Ţara Bârsei, şi în această calitate participă la Alba Iulia ca delegat al braşovenilor.

Profesorul de muzică de la gimnaziu, Nicolae Oancea a fost arestat sub aceeaşi acuzaţie a compozitorului Dima. Profesorul şagunist Nicolae Ciurcu a fost acuzat pentru că a difuzat prin librăria sa cărţi româneşti.

Documentele protopopiatului Braşov, aflate în Şcheii Braşovului, confirmă refugiul unor preoţi: Aurel Oancea din Baciu-Săcele, Vasile Mereţ din Braşov-Cetate, Ioan Brosu din Dârste, Iosif Maximilian din Braşovul Vechi, Toma Giurgiu din Purcăreni, Victor Popea, Zenovie Popovici şi Petru Leuca din Satulung, Dimitrie Manole din Tărlungeni, Ilarie Gonţea din Ţânţari (Dumbrăviţa de azi) şi Ioan Pascu din Turcheş. În arhiva bisericii din Şchei se găsesc numeroase memorii ale celor care au căzut victime acestor momente.

Unirea cu România

Eliberat din închisoarea de la Sopron, Vasile Saftu revine la Biserica „Sfântul Nicole“ din Şchei, unde avea să fie principalul organizator al acţiunilor dedicate Marii Uniri. De data aceasta, el avea să conducă ceremonialul primirii armatei române în Braşov, avându-l în frunte pe generalul Berthelot în 24 noiembrie - 7 decembrie 1918.

În Biserica din Şchei se aleg, sub patronajul său, cei 35 de membrii ai Gărzilor Naţionale pentru Ţara Bârsei, preşedinte fiind profesorul şagunist Aurel Ciortea (1872-1929). Tot el conduce delegaţia braşovenilor la Alba Iulia (sosită în 16-29 noiembrie 1918) şi participă la discuţiile premergătoare Marii Uniri, impunându-şi punctul de vedere privind autonomia Transilvaniei pentru a evita încercarea de a zădărnicii legătura cu România prin „autonomia provizorie“ propusă de unii delegaţi.

În ziua Marii Uniri, în Biserica „Sfântul Nicolae“ s-a ţinut „marea slujba divină“, încheiată cu o cuvântare a preotului Ioan Prişcu, reprodusă în „Glasul Ardealului“. La toate bisericile braşovene se trăgeau clopotele toată ziua, şi la mormântul lui Andrei Mureşianu s-au deplasat coloane de braşoveni cu flori.

Aurel Ciortea, după patru ani de război, revenit la Braşov, s-a înscris în lupta pentru desăvârşirea Marii Uniri. Ca preşedinte al Sfatului Naţional Român, patronează manifestările prilejuite de intrarea triumfală a Armatei Române în Braşov pe 10 decembrie 1918. La 28 octombrie/10 noiembrie 1918 este ales preşedinte al Consiliului militar român din Ţara Bârsei organizat în Biserica „Sfântul Nicolae“, şi devine preşedinte al Gărzii Naţionale din Ţara Bârsei, fiind unul dintre participanţii la Alba Iulia. Arhiva Bisericii „Sfântul Nicolae“ deţine un bogat fond documentar pus la dispoziţie de fiul său, compozitorul Tudor Ciortea. De asemenea, numărul celor implicaţi în evenimentele premergătoare Marii Uniri este impresionant.