Sâmbăta pomenirii tuturor celor din veac adormiţi

Sâmbăta dinaintea Lăsatului sec de carne, atunci când se citeşte Evanghelia Judecăţii pe care Dumnezeu o face în funcţie de faptele din această viaţă ale oamenilor, Biserica a rânduit pomenirea tuturor celor care s-au săvârşit în dreapta credinţă, înaintaşi ai noştri, pe care nu are cine să-i pomenească. În această zi se săvârşeşte pentru ultima dată parastas, înainte de Postul Mare, când se mai face pomenirea generală a morţilor în unele sâmbete.

Ziua de sâmbătă este, din punctul de vedere al rânduielilor bisericeşti, specială, pregătind duminica, ziua dedicată Învierii Domnului. Sâmbăta se încheie glasul de rând început în duminica anterioară şi, respectiv, cântările legate de Înviere care se interpretează în săptămâna glasului rânduit. Temele liturgice pe care le cunoaştem cu toţii despre sâmbătă se referă la pomenirea în această zi a tuturor sfinţilor şi a celor adormiţi. Sâmbăta este singura zi în care Tipicul sau rânduiala bisericească prevede slujbele sau pomenirea celor adormiţi. Totuşi, trebuie să menţionăm aici o oarecare lipsă de consecvenţă şi fracţionare a gândirii şi atitudinii noastre faţă de slujbe şi temele teologice pe care le sugerează acestea. Pomenirea sfinţilor şi pomenirea morţilor reprezintă, şi acest lucru era evident în primele veacuri creştine, aceeaşi temă teologică, pentru că sfinţii sunt tocmai creştinii care au murit. În primele veacuri, chiar şi în timpul vieţii, creştinii erau numiţi sfinţi, cum reiese chiar din Sfânta Scriptură. Aşadar, rugăciunea pentru cei adormiţi şi rugăciunea prin care cerem ajutor din partea fraţilor noştri mai mari, care sunt deja în Împărăţia Tatălui Ceresc, sunt în esenţă unul şi acelaşi lucru, mai ales că moartea şi învierea sunt amintite în slujbele ortodoxe drept ceva unic şi inseparabil.

Rânduieli pentru slujba Sâmbetei morţilor

Tipicul ne pune la dispoziţie două modele de slujire în zilele de sâmbătă: slujbele cu „Dumnezeu este Domnul” după Psalmii Utreniei sau cele cu „Aliluia”. Slujbele de sâmbătă cu „Aliluia” sunt de fapt slujbele de pomenire a morţilor. Slujbele de sâmbătă cu „Aliluia” sunt descrise în capitolul 13 al Tipicului celui Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit şi ele pot fi săvârşite doar dacă în sâmbăta respectivă nu este un sfânt cu slujbă specială, adică dacă slujba din acea sâmbătă nu are Doxologie Mare, Polieleu sau Priveghere. Aceste prevederi ale Tipicului sunt, în practică, adesea încălcate, din varii motive şi pe alocuri se săvârşeşte pomenirea morţilor chiar şi în zile în care acest lucru nu ar trebui săvârşit, datorită importanţei zilei respective şi evlaviei pentru sfântul prăznuit. Triodul prevede chiar şi în sâmbăta despre care vorbim mutarea slujbei pomenirii tuturor celor din veac adormiţi în biserica cimitirului, dacă în această zi este hramul bisericii.

Două sâmbete au în cursul anului bisericesc o semnificaţie aparte şi atunci se face pomenirea generală a celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri. Acestea sunt sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi şi sâmbăta dinaintea praznicului Pogorârii Duhului Sfânt. Aceste sâmbete au o temă comună liturgică, atunci săvârşindu-se „pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă, în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”, Triodul făcând referire mai ales la cei care „au murit pe neaşteptate, departe de casă: pe mare, în munţi neumblaţi, în prăpăstii, în crăpăturile pământului, de ciumă, de foamete, în războaie, de foc, de ger şi de alte felurite morţi”, după cum se spune în Sinaxarul zilei. Aşadar, pomenirea aceasta se săvârşeşte mai ales pentru toţi cei care nu au avut parte de slujbă, din diferite motive. Sigur că, pe lângă aceştia, săvârşim şi pomenirea rudelor şi cunoştinţelor noastre răposate, însă întâietate are această pomenire pe care ne-o subliniază învăţătura din Sinaxar şi care se săvârşeşte la Vecernie şi Utrenie, Parastasul fiind în acest caz doar o reluare a cântărilor slujbelor menţionate.
Pomenirea morţilor se mai săvârşeşte în timpul Postului Mare, conform rânduielii Tipicului adoptat de Biserica Ortodoxă, încă de trei ori, şi anume în sâmbetele a doua, a treia şi a patra, celelalte sâmbete fiind dedicate unor praznice care au întâietate faţă de pomenirea morţilor şi de aceea o anulează. Acestea sunt Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, Sâmbăta Acatistului Maicii Domnului, Sâmbăta învierii lui Lazăr şi Sâmbăta Mare. În Sâmbăta Lăsatului sec de brânză de asemenea nu se face pomenirea morţilor, pentru că atunci se pomenesc „toţi sfinţii bărbaţi şi femei care au strălucit întru nevoinţă”, care sunt enumeraţi în Canonul de la Utrenie, iar Biserica luptătoare, de pe pământ, nu se mai roagă în acest caz pentru iertarea păcatelor lor, ci pentru mijlocire din partea lor, ei fiind deja în Împărăţia Tatălui Ceresc.

Odihna sufletelor înainte de Judecata cea Înfricoşătoare

Închinând Duminica Lăsatului sec de carne amintirii despre Judecata cea Înfricoşătoare a lui Hristos, Biserica a stabilit nu doar mijlocirea pentru membrii ei care sunt în viaţă, ci şi pentru cei care au adormit din veac şi care au trăit în evlavie. Pomenirea generală din această sâmbătă şi din sâmbăta Rusaliilor este de mare folos tuturor celor mai înainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri şi exprimă deplinătatea vieţii bisericeşti pe care o trăim. Comuniunea prin rugăciune cu cei adormiţi este expresia unităţii noastre în Biserica lui Hristos. Pomenirea celor adormiţi are legătură în această sâmbătă cu pomenirea celei de a doua veniri a lui Hristos, despre care se face amintire în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Se apropie deja perioada Postului Mare, când suntem chemaţi să intrăm în comuniune cu toţi membrii Bisericii, cu sfinţii, cu cei vii şi cu cei adormiţi, Biserica mijlocind pentru toţi cei care, de la Adam şi până în zilele noastre, au adormit întru credinţă, rugând pe Dreptul Judecător să arate mila Sa faţă de toţi în ziua cea de apoi. Pomenirea celor adormiţi din această sâmbătă aminteşte despre odihna sufletelor înainte de Judecata cea Înfricoşătoare pe care Dumnezeu a rânduit-o la sfârşitul timpului, atunci când toţi oamenii vor fi întrebaţi de faptele pe care le-au săvârşit în timpul vieţii. În unele locuri se obişnuieşte ca în această zi să se viziteze şi mormintele din cimitire, unde se aprind lumânări sau candele.

Trebuie menţionat că slujba Parastasului din această sâmbătă, ca şi în toate celelalte sâmbete, săvârşită pentru rudele şi cunoştinţele noastre adormite, trebuie săvârşită doar după Vecernia de vineri seara sau după Utrenia de sâmbătă, după cum este scris în Tipicul cel Mare, dar şi în cartea de cult intitulată „Panihida”, publicată la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2016. Săvârşirea Parastasului în biserică, după Dumnezeiasca Liturghie, este o practică greşită, care tinde să micşoreze importanţa Anaforalei liturgice săvârşite pentru întreaga Biserică, formată atât din cei vii, cât şi din cei adormiţi.