Sfânta Parascheva, gazdă ospitalieră pentru sfinți și pelerini

Se întâmpla acum șapte decenii. În vara anului 1947, Moldova trecea prin grele încercări. Urmele războiului încă se zăreau pretutindeni. Soldați purtând în trupurile lor drama confla­gra­ției mondiale, evacuări, familii despărţite, mame tânguindu-şi feciorii pieriți în lupte, soţii rămase văduve cu pruncuţii în braţe, căutând cu disperare ajutor; copii orfani jelindu-şi soarta crudă. Plugurile, ieșind la arat, scoteau din măruntaiele pământului gloanțe ori bombe care continuau să curme vieți nevinovate.

Pe lângă toate acestea, Moldova, ca numeroase alte regiuni din țară, a trecut printr-o nouă grea încercare, parcă adeverind vechea zicală că o nenorocire nu vine niciodată singură.

Grija Sfintei Parascheva pentru moldovenii de altădată

Foametea din anii 1946-‘47, provocată de o secetă cumplită, și-a arătat fața hidoasă în întreaga Moldovă. Primăvara, apoi vara lui 1946 au fost extrem de secetoase, încât până în august culturile s-au compromis total. Dacă oamenii trăiau consumând din micile rezerve scăpate ca prin minune în urma frontului, animalele nu aveau șanse de supraviețuire, mare parte din ele fiind sacrificate sau murind de foame. Mulți oameni se hrăneau cu buruieni fierte, mulţu­mindu-se doar cu atât, dar sperând să obțină măcar nutrețul de care aveau atâta nevoie dobitoacele. Singura speranță a rămas recolta anului 1947, perspectivă destul de îndepărtată. În iarnă, țăranii au mâncat totul, până și sămânța necesară noii recolte. Primăvara începea sub auspiciile aceleiaşi secete ucigătoare. Poporul, înfometat, dar fără a-și pierde credința, și-a pus nădejdea în mila Cerului. Preoții, călugării, maicile, alături de mii de credincioși, au rugat stăruitor conducerea Mitropoliei Moldovei pentru a organiza un pelerinaj cu moaștele Sfintei Parascheva. Înțeleptul Mitropolit de la Iași, Irineu Mihălcescu, a împlinit dorința păstoriților săi, rânduind pe ecleziarhul Catedralei Mitropolitane de atunci, arhimandritul Teoctist Arăpașu, să se ocupe de procesiune. Sunt convins că Mult Milostiva Parascheva l-a iubit pe evlaviosul Teoctist, ocrotindu-l, așa încât, după 30 de ani, diriguitorul pelerinajului a urcat pe tronul marilor mitro­poliți ai Moldovei, iar la scurt timp a devenit cel de-al cincilea Patriarh al României. Pelerinajul s-a derulat în două etape: întâi în județul Iași (sfârșitul lunii mai - 10 iunie), apoi în județele Vaslui, Bacău, Neamț și Suceava - până la sfârșitul lunii august. La procesiune au luat parte mulți clerici de la Centrul eparhial din Iași și de la parohii, numeroși ieromonahi, în fruntea lor aflându-se arhimandritul Teoctist.

Ajungând la Târgu Neamț, alaiul de preoți și credincioși, purtând racla cu neprețuitul odor al Moldovei, a străbătut satul Vânători-Neamț, îndreptându-se spre lavra cea încremenită între veacuri, Mănăstirea Neamț. Era într-o zi toridă de iulie, miercuri. Seceta veștejise totul. Parcă nici codrii multiseculari ce străjuiesc mănăstirea mănăstirilor nu mai erau așa verzi ca odinioară. Racla cu sfintele moaște a fost depusă în biserica ștefaniană, iar soborul mănăstirii, alături de mulțimea credincioșilor ajunși în lavră, s-a nevoit spre rugăciune în priveghere de toată noaptea. Dimi­neață, joi, 17 iulie, după săvâr­șirea Sfintei Liturghii, procesiunea a continuat prin satele Leghin și Pipirig. Am avut bucuria să-l cunosc pe unul din martorii acelui moment cu totul de excepție. Părintele Victorin, pe atunci ierodiacon și trapezar la mănăstire, îmi mărturisea că mila Cerului nu a întârziat să se arate peste plaiurile nemțene, slobozind ploi aducătoare de binecuvântare.

La Neamț, Sfânta Parascheva s-a bucurat de comuniunea atâtor sfinți ale căror moaște au fost dăruite vestitei chinovii moldave de domnitori, vlădici ori boieri evlavioși. Amintim câțiva sfinți hăruiți de Dumnezeu cu darul neputrezirii, din ale căror trupuri proslăvite au fost aduse părticele la vetusta lavră nemțeană: Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, Sfântul Mucenic Elefterie, Sfântul Mucenic Teodor Tiron, Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie al Amasiei, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, Sfântul Pantelimon, Sfânta Muceniță Marina și încă alții vreo 42.

Proximitate duhovnicească sfințitoare

Printre ei se află și Sfânta Mare Muceniță Tecla, prima femeie care a pătimit pentru credinţa în Mântuitorul lumii. Ea s-a născut în primul secol creştin în Cetatea Iconiu (pe teritoriul actual al Turciei), din părinţi păgâni. Era de un farmec cuceritor. Mulți tineri bogați din vremea ei au râvnit s-o ia de soție. Până la urmă, părinții ei au dat-o unui tânăr nobil, pe nume Tamir, dar frumoasa fecioară a refuzat să-l urmeze pe cel ales de părinții ei. Auzind înțeleptele învățături despre feciorie al Sfântului Apostol Pavel, care prin anul 45, însoţit fiind de Varnava, predica Evanghelia lui Hristos în cetatea Iconiu, în casa lui Onisifor, Tecla a hotărât să trăiască toată viaţa ei în curăţie trupească şi să slujească Evangheliei Domnului. A fost arestată pentru mărturisirea ei și arsă din dorința nesăbuitei sale mame, care, stăpânită de o ură diabolică, a strigat către guvernatorul cetății s-o ardă pe Tecla, „care este „ramură uscată şi blestemată odraslă”. S-a aşezat singură pe grămada de vreascuri şi lemne şi, făcând semnul Crucii peste aceasta, s-a pregătit să ardă. Şi în timp ce focul ardea de jur împrejurul ei cu putere, nevătămând-o, a venit o ploaie mare cu grindină care a stins tot focul, iar mai-marele judecător şi mulţimea s-au speriat, fugind la casele lor. Multe alte suferințe a mai pătimit Tecla pentru Hristos, descrise de Sinaxarul Bisericii noastre dreptmăritoare. Însă viața ei și cea a Sfintei Parascheva sunt pentru noi, cei de astăzi, icoane de lumină și sfântă mărturisire, învățându-ne că urmarea lui Hristos nu este o utopie, ci un modus vivendi.

Revenind la cele petrecute prin anii ‘47 la Mănăstirea Neamț, iată că, la șapte decenii, prin pronia divină, Sfânta Tecla întoarce vizita Sfintei Parascheva. Odinioară tot ținutul Neamțului s-a bucurat de comuniunea sfinților, de binecuvântarea lor, prin aducerea Cuvioasei Parascheva. La fel acum, când mii de credincioși venerează moaștele celor două sfinte, ei primesc harul, mila și ocrotirea lor, împreună cu pacea dăruită de Hristos.

Asta ne face să rostim cu bucurie: sfinţii nu aparţin unui singur loc, ci întregii Biserici a lui Hristos, deoarece prin credinţa și dragostea lor, prin mărturisire sfântă, ei au devenit plăcuţi lui Dumnezeu şi de aceea îi adună pe credincioşi întru aceeaşi credinţă. Iar atunci când sfinții „își fac vizite”, ei își unesc puterile ca să-L înduplece pe Hristos, bucuria vieții noastre, să reverse peste poporul Său belșug de har, pace și binecuvântare.