Sărbătoarea de astăzi este închinată Sfinţilor Arhangheli şi, prin extensie, tuturor puterilor cereşti. Ne-am putea întreba de ce trebuie să-i serbăm pe îngeri. Îi serbăm pentru relaţia directă pe care o au cu Dumnezeu, model şi imbold pentru o aprofundare a relaţiei noastre cu El, îi cinstim pentru că ne ajută în drumul nostru către mântuire, îi avem în vedere pentru că ne comunică voia lui Dumnezeu, împărtăşindu-ne din darurile lor de cunoaştere şi tămăduire.
Dumnezeu, ca Duh absolut, ca Spirit pur, se revelează în modul cel mai adecvat naturilor spirituale din Univers. Iar acestea sunt doar două: omul şi îngerul. Primul este o natură duală, materie şi spirit, deci mult mai complex decât cel de-al doilea care este exclusiv fiinţă spirituală. Îngerul, aşadar, este mult mai aproape datorită constituţiei sale de Dumnezeu, poate participa mai repede şi direct la energiile dumnezeieşti ale fiinţei divine.
Oastea cerească reflectă bogăţia slavei divine şi înţelepciunea Celui etern
Dimensiunea şi varietatea lumii angelice dovedeşte fără echivoc bogăţia slavei, a înţelepciunii şi a bunătăţii divine care creează fără zgârcenie. Căci în Scriptură se vorbeşte de mii de miriade de îngeri, atât în Vechiul Testament, în cartea a IV-a a Regilor 6, 17, unde proorocul Elisei deschide ochii slujitorului pentru a vedea mulţimea oştirilor cereşti care apăra poporul iudeu („Tot muntele era plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei“), cât şi în Noul Testament, unde Hristos vorbeşte despre posibilitatea trimiterii a 12 legiuni de îngeri pentru a opri răstignirea Sa.
Sfântul Dionisie Areopagitul în cartea sa „Ierarhiile cereşti“ vorbeşte despre numărul îngerilor, astfel: „Sunt mii de mii sau zeci de mii de zeci de mii…, pentru noi de nenumărat. Căci sunt multe fericitele oştiri ale minţilor mai presus de lume, depăşind raţiunea debilă şi contractată a numerelor noastre, fiind definibile cognoscibil numai de înţelegerea şi cunoaşterea lor cerească şi mai presus de ceruri, dăruită lor cu îmbelşugare de înţelepciunea creatoare şi infinit cunoscătoare a Dumnezeirii-origine“. „Modelându-se spiritual spre imitarea lui Dumnezeu şi privind spre ceea ce e propriu lui Dumnezeu în chip supralumesc şi dorind să dea minţii lor un chip asemănător, ele se bucură de participări mai îmbelşugate la Acela, fiind nemijlocit lângă El şi tinzând pururi în sus, susţinute continuu de iubirea dumnezeiască şi neclintită şi primind iluminările primordiale în chip nematerial; toată viaţa lor este înţelegătoare.
Fiecare din cele nouă cete are o numire deosebită
Dumnezeu între multele Sale nume din Scriptură are şi titulatura de Dumnezeul puterilor. Puterile constituie una din cele nouă cete îngereşti (Serafimi, Heruvimi, Scaune sau Tronuri, Domnii, Puteri, Stăpânii, Începătorii, Arhagheli, Îngeri) care stau în jurul tronului dumnezeiesc aducând laudă Celui Preaînalt. Numirea aceasta ne atrage atenţia că făpturile spirituale sunt puternice, că au putere. Ne aducem aminte de îngerul cu sabie de foc care după căderea omului stătea la intrarea în Eden, iar omul nu a mai putut reintra de unde plecase. Acest înger cu spadă de foc, care în Acatistul închinat puterilor cereşti este supranumit slujitorul Legii, este Sfântul Mihail. Apoi îngerul care s-a luptat cu Iacov la pârâul Iaboc arată din nou puterea fiinţelor cereşti bune, care sunt net superioare atât în lupta cu omul, cât şi în războiul cu duhurile cele rele ale întunericului. În epistola Sfântului Apostol Iuda la versetul 9 este scris: „Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului certându-se pe trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: Să te certe pe tine Domnul!“.
În privinţa momentului apariţiei lumii nevăzute a îngerilor, Sfânta Scriptură nu oferă decât o singură referinţă, în cartea lui Iov 38, 7, unde spune că atunci „când s-au făcut stelele, lăudatu-M-au cu glas mare toţi îngerii Mei“.
Îngerii ajută pe oameni în urcuşul şi progresul lor în cunoaşterea lui Dumnezeu, dar şi în întărirea spirituală de care ei au nevoie. Teologia îngerului păzitor, afirmă Andrei Pleşu în cursul său „Despre îngeri“, este cuprinsă integral în textul rugăciunii din Ceaslov. Din aceasta rezultă că fiecare creştin are un înger păzitor, apoi că el nu ne aparţine, ci ne este dat de Creatorul lumii şi că funcţiile îngerului păzitor sunt în general patru: el ne este învăţător, luminându-ne şi oferind un spor de cunoaştere. A doua sarcină a îngerului este cea de protector, el ne fereşte de toate relele, apoi cea de sfătuitor, de îndemnător spre fapte bune, propunând criterii ale acţiunii îndreptăţite. Ultima funcţie a îngerului păzitor este aceea de călăuză mistică, care ne arată calea mântuirii. Funcţia generică a îngerului este orientarea cea bună a oamenilor. Orientare în plan cognitiv, pragmatic. Moral şi soteriologic.
În iubirea îngerilor pentru oameni se oglindeşte iubirea Tatălui ceresc
Tot Andrei Pleşu subliniază în cartea sa că între om şi înger e o străveche, originară, rudenie. Au convieţuit într-o atemporală fraternitate în rai, înainte de cădere, şi se vor regăsi în aceeaşi condiţie la sfârşitul timpului. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug“. În iubirea îngerilor pentru oameni se oglindeşte iubirea Tatălui faţă de creaţia Sa văzută.
În Legea cea Veche, ca şi în Noul Testament de altfel, îngerii ne apar ca ambasadori, ca trimişi ai lui Dumnezeu; ei transmit poruncile Lui, comunică înţelegerea lor, precum şi harul Lui; uneori execută sau duc la îndeplinire judecăţile Lui. În Vechiul Testament, lui Agar, îngerul i-a poruncit să se întoarcă la stăpâna sa şi să se smerească sub mâna ei. Lui Lot, îngerii vizitatori i-au poruncit să iasă din oraşul care urma să dispară. Un înger îl invită pe Ghedeon să elibereze pe Israel de madianiţi. Tot un înger îl îndeamnă pe Ilie să meargă în întâmpinarea trimişilor regelui Samariei. Că Legea a fost dată poporului lui Israel prin intermediul îngerilor era nu doar convingerea Sfântului Ştefan şi a Sfântului Pavel, ci de asemenea şi a evreilor din vechime.
Rolul îngerilor poate fi prezentat astfel: ei formează oastea lui Dumnezeu, ei sunt trimişii Lui şi colaboratorii Providenţei divine. Dumnezeu ne apare în Sfânta Scriptură înconjurat de nenumăraţi îngeri care formează oastea Sa, sfatul Său, tronul Său. Duhurile cereşti adoră pe Creatorul lor, ele Îl slăvesc neîncetat, fiind prin excelenţă fiinţe doxologice. Mai mulţi autori mistici au scris despre existenţa a nouă cete de îngeri care înconjoară pe Domnul Slavei. Aceştia sunt asemenea unor oglinzi vii care reflectă, fiecare în mod deosebit, perfecţiunea divină. Cel veşnic apare în Biblie ca înconjurat de mii şi mii de îngeri. În Noul Testament, Naşterea lui Mesia, şi nu doar aceasta, a fost precedată de apariţia îngerilor care anunţă evenimentul respectiv.
Prezenţa angelică în viaţa Mântuitorului Hristos
Aşa se întâmplă şi la Buna Vestire, unde este trimis un arhanghel pe nume Gavriil, adică un conducător al oastei cereşti, pentru a vesti Mariei că dintr-ânsa se va naşte Mântuitorul lumii. Apoi chiar la Betleem, pe câmpul unde ciobanii îşi păşteau oile, îngerii se arată cântând imne de slavă. După aceea, mai târziu, când Iisus este ispitit în Muntele Quarantaniei, în urma victoriei repurtate asupra demonului, îngerii se apropie de Iisus şi Îi slujesc. Legiuni de duhuri slujitoare nu aşteaptă decât un semn pentru a interveni în apărarea lui Hristos contra soldaţilor care îl chinuiesc. Un înger răstoarnă piatră de deasupra mormântului pentru a deschide calea plină de slavă a Biruitorului morţii. În Noul Testament citim că un înger porunceşte dreptului Iosif să o ia pe Maria cu el pentru a pleca mai departe în Egipt. Femeilor mironosiţe li se arată un înger care le presează să meargă vestind Apostolilor Învierea. Uneori aceşti binefăcători ai oamenilor sunt trimişi de Dumnezeu pentru a pedepsi pe cei care se împotrivesc Lui. Egiptenii, israeliţii revoltaţi, asirienii, idolatrii din Ierusalim sunt rând pe rând victime ale zelului lor slujitor. Ca zi din săptămână consacrată îngerilor a fost rânduită încă din secolul al XV-lea lunea.
