„Un părinte de patrie”, un apărător al credinței strămoșești

Centenarul Marii Uniri pe care l-am marcat anul trecut a fost un bun prilej de a rememora fapte și oameni de acum un veac. Printre figurile emblematice omagiate cu ocazia Centenarului s-a numărat și Vasile Goldiș, de la a cărui moarte se împlinesc astăzi 85 de ani. Personalitate de prim rang a acelei vechi lumi intelectuale și politice a Ardealului, el a purtat decenii la rând stindardul românismului și a militat, cu o forță și o energie neobosite, pentru drepturile noastre naționale în Transilvania și Ungaria, înfăptuind într-un final, la Alba Iulia, Marea Unire.

Într-o frumoasă evocare, atât ca stil, cât și con­ținut, realizată în 1936, Silviu Dragomir, istoric și fost notar al Adunării Naționale de la Alba Iulia, îi făcea corifeului Unirii de la Alba Iulia următorul portret: „Fiu de popă din Cermeiu, el a fost singurul între șapte frați pe care l-au putut da la școală. Existența era o luptă aspră în această familie veche de preoți, înzestrați cu o vigoare puțin obișnuită și capabili să înfrunte fiecare câte un veac în slujba Domnului... Opt ani la liceul unguresc din Arad, patru ani la univer­sitățile din Budapesta și Viena au reușit să facă din acest elev distins, din acest student cu nesecată râvnă, un candidat de profesor, perfect stăpân pe cultura ungurească, lăudat pentru cunoștințele sale vaste și temeinice în specialitatea aleasă...”

Nu pentru pasivism politic față de Imperiul austro-ungar

În 1886, Goldiș a refuzat să devină profesor la un liceu din Budapesta și a acceptat să preia Catedra de istorie la Școala Normală a Eparhiei Ortodoxe din Caran­sebeș. Peste trei ani, pleacă la Liceul Ortodox din Brașov și aici își începe ucenicia politică într-o epocă în care linia pasivismului era caracteristică luptei politice a românilor ardeleni.

Sub pseudonimul Ilie Borg, Goldiș începe să scrie în „Tribuna Poporului”, iar articolele sale sunt apreciate: „Nici nu ți-am mulțu­mit pentru serviciul însemnat, care îl aduci cauzei naționale, prin meritoasele produse ale condeiului tău dibaciu și magistral”, îi scrie Vasile Mangra, capul Bisericii Ortodoxe transilvane. „Tot ce iese din condeiul lui poartă timbrul per­fecțiunii și merită să fie reprodus în antologia politică a neamului”, remarcă istoricul Silviu Dragomir. Tot el prezintă mai departe reperele biografice ale lui Vasile Goldiș: „Ia parte la zilnica frământare a acestor neodihniți campioni, care dau un strălucit exemplu despre felul cum trebuie activat, pentru a afirma drepturile unui popor... Politica devine de acum preocuparea sa de căpetenie”.

Între anii 1906-1910, Goldiș devine deputat de Rodna în Parlamentul de la Budapesta, iar ziarul „Tribuna” din 8 mai 1910 afirmă despre acesta: „Exemplul dat de d. Goldiș e o strălucită pildă de datorie națională...” Înzestrat cu o intuiție politică remarcabilă, cu o cunoaștere temeinică a lumii maghiare, era „un diagnostician impecabil și de augur, care nu a dat greș aproape niciodată”.

Din 1911, Goldiș conduce ziarul „Românul”, care devine un stindard al luptei naționale până în 1916, când, prin refuzul de a semna declarația de fidelitate față de imperiu, apariția publi­cației a fost interzisă.

Anul 1918 îl găsește pe Vasile Goldiș în primele rânduri ale luptei naționale, fiind implicat în toate evenimentele care au condus spre istorica zi de 1 Decembrie. Iată cum descrie Silviu Dragomir implicarea acestuia în făurirea Marii Uniri: „În fine, la 1 Decembrie 1918, el prezenta națiunii propunerile de la Alba Iulia, iar după câteva zile închina, în fruntea delegațiunii ardelene, regelui desrobitor, Ardealul însuși, reîntregit cu patria-mamă. Aceasta e zestrea pe care a adus-o cu sine Vasile Goldiș, în noua Românie”.

După Marea Unire, liderul unionist este membru al Consiliului Dirigent, ministru în guvernele României Mari, deputat și membru corespondent al Academiei. În ultimii ani de viață, el s-a retras în Ardeal și s-a dedicat activi­tăților culturale din jurul Aso­ciației Astra. Se stinge din viață la 10 februarie 1934, în locuința sa din Arad.

Goldiș inedit... în Parlamentul României Mari: „Întoarceți-vă la Hristos!”

O fațetă mai puțin cunoscută a vieții lui Vasile Goldiș ne-o oferă revista „Biserica și Școala”, care îl prezintă drept un apărător al credinței și Bisericii Ortodoxe din Ardeal: „Dela anul 1901 și până în 1918 aproape toate memoriile și protestele, înaintate guvernelor ungurești pentru apărarea Bisericei Ortodoxe Române, sunt rezultatele minții și condeiului lui Vasile Goldiș”. Mai târziu, în calitatea sa de deputat al României Mari și ministru al cultelor și artelor, a ținut un discurs la Senat asupra situației Bisericii Ortodoxe Române în statul român, iar în Camera Deputa­ților a cerut ca școlile primare să rămână confesionale și sub conducerea Bisericii Ortodoxe. Și-a încheiat discursul în aplauze, rostind: „Întoarceți-vă la Hristos!”

În permanență a fost sprijinitorul Bisericii Ortodoxe Române, fiind un om cu o vocație creștină aparte, având în plus o ilustră pildă în familia sa, unde părintele său și alți înaintași au fost slujitori ai lui Dumnezeu.

„...precum la înviere străluci-vor ca diamantele ranele martirilor, așa lumina-vor faptele lui în veșnicie...”

Moartea lui Vasile Goldiș a trezit emoție în lumea transilvană și nu numai. Presa locală și centrală i-a dedicat articole elogioase, subliniind contribuția sa la lupta pentru făurirea Marii Uniri. Principalele instituții ale statului - Casa Regală, Parlamentul, Biserica - au trimis mesaje de condo­leanțe. Ceremonia funerară a fost una impresionantă, la care au participat 20.000 de oameni. Printre perso­nalitățile prezente s-au numărat Iuliu Maniu, Octavian Goga, Ioan Suciu, Alexandru Lapedatu, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan.

În semn de omagiu postum, publicația „Biserica și Școala” i-a dedicat un număr special marelui bărbat, prezentând inclusiv panegiricele rostite cu această ocazie. Spre exemplu, Episcopul Grigorie Comșa al Aradului a subliniat în cuvântarea sa faptul că „Vasile Goldiș n-a fost preot, dar jertfa adusă de el pe altarul neamului și al Bisericii, curată și sfântă a fost și precum la înviere stră­luci-vor ca diamantele tăieturile și ranele martirilor, așa lu­mina-vor faptele lui Vasile Goldiș în lumina veciniciei. [...] Vasile Goldiș era dintre cei aleși, cari au luminat prin iubirea de Dumnezeu și de neam”, concluziona Episcopul Aradului.

În paginile aceleiași reviste „Biserica și Școala”, redactorii mai consemnau următoarele aprecieri despre însemnătatea și personalitatea marelui luptător al unirii: „Neamul românesc și Biserica noastră Ortodoxă deplâng în pierderea lui Vasile Goldiș pe unul dintre cei mai distinși și iluștri bărbați ai patriei noastre... Vasile Goldiș a fost cel mai profund și bine pregătit bărbat din partidul național român, din fosta Ungarie. Susți­nem și afirmăm că Vasile Goldiș a fost mintea acestui partid. Toate prin tr'nsul s'au făcut și fără de dânsul nimic nu s'a făcut. Declarația pe care a cetit-o în anul 1918 d.Vaida în parlamentul din Budapesta a fost opera lui Goldiș. Propunerile din 1918 dela Alba-Iulia, prin care se făcea alipirea românilor din Ardeal și părțile ungurene cu România, au fost o capodoperă a lui Vasile Goldiș. Nu mai insistăm asupra rolului de inițiator și îndrumător al lui Vasile Goldiș în treburile noastre bisericești, căci toată lumea știe, că el a fost spiritul conducător în adunările proto­popești, eparhiale, până sus la Congresul Național Bisericesc”. Cuvintele acestea subliniază cu o tușă puternică impor­tanța omului Goldiș și lunga sa luptă pentru drepturile naționale și sprijinul său sub­stanțial adus Bisericii neamului.

Încheiem evocarea noastră a lui Vasile Goldiș lăsându-l pe Silviu Dragomir să descrie în frumoasele cuvinte ale epocii ceea ce credeau cei de atunci și ceea ce credem și noi, cei de astăzi, despre acesta: „A fost, cu adevărat, un «ursitor de gânduri pentru țară... un luptător zi de zi... un părinte al patriei». Faptele sale formează de acum patrimoniul scump al națiunei”.