Universitatea de Medicină din Iași, 140 de ani de istorie

La 1 decembrie 1879, odată cu primul curs de anatomie susținut de profesorul Leon Sculy, se deschide oficial epoca învățământului medical din Moldova, prin înființarea Facultății de Medicină, în ca­drul Universității din Iași, prima universitate din Principatele Române. În condiții dificile, cu o bază materială precară, cu doar 14 studenți și doi profe­sori în primul an de funcțio­- nare, aceasta avea să se dezvolte ulterior și să devină, peste câteva decenii, unul dintre cele mai importante centre universitare medicale din România întregită. 

Deși oficial învăță­mân­tul medical ieșean este consemnat în documente ca avân­du-și începuturile la 1879, încercări de a contura o școală de medicină au existat cu mult înainte. De altfel, aici s-a înființat, în 1757, Spitalul „Sf. Spiridon”, cel mai vechi din Moldova, spital în care au lucrat medici renumiți în epocă și care, ulterior, avea să devină bază clinică pentru învățământul medical, adică locul în care cei care studiau medicina au putut să învețe practic această meserie.

Toți acești mari medici ieșeni ai începutului de secol XIX fondează, în 1833, Societatea de Medici și Naturaliști, „prima societate științifică modernă de tip european din Țările Române”, după cum apreciază prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu, șeful Clinicii I Chirurgie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, bun cunoscător al istoriei medicinei ieșene. Această societate, al cărei sediu era situat în vecinătatea Spiridoniei, avea să ofere fermentul intelectual care să ajute la conturarea viitoarei școli superioare de medicină de la Iași. Prima încercare în acest sens a făcut-o, în 1842, Gheorghe Cuciureanu (1814-1886), medic primar și epitrop al Epitropiei Casei Spitalelor „Sfântul Spiridon” (organizație care administra Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, precum și alte spitale din Moldova), care a propus înființarea unei Facultăți de Medicină. Propunerea nu s-a concretizat, dar nici speranțele nu s-au stins. „În 1852, medicul Anastasie Fătu a înființat Institutul Gregorian (o școală de moașe), nucleu al viitoarei clinici obstetricale, iar în 1859, doctorul N. Negură a deschis oficial, în localul Academiei Mihăilene (înfiin­țată în 1835), un curs de chirurgie, care inaugura învățământul medical universitar în limba română”, a explicat prof. Eugen Târcoveanu. 

Prima „lecție” de anatomie predată de profesorul Leon Sculy

În 1860, la Iași, în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a înființat prima universitate din Principate. Sediul Universi­tății n-a fost de la început cel din Copou, foarte cunoscut astăzi, ci Palatul hatmanului Costache Ghica, în care două decenii mai târziu avea să se organizeze Facultatea de Medicină, iar azi reprezintă clădirea centrală a Uni­versității de Medicină și Farmacie (UMF) Iași.

După cum prevedea statutul Universității, Medicina ar fi trebuit să existe, ca facultate, chiar de la momentul fondării, adică din 1860. Dar lipsurile de tot felul au amânat momentul organizării învățământului medical. Monografistul N.A. Bogdan explică acest lucru în volumul său „Orașul Iași”, publicat în 1904: „Programul Facultăței de Medicină, redactat mai întâi de proto-medicul dr. Cihac (n.r. – Iacob Czihak, medic și naturalist de origine cehă) este supus de Ministeriul Instrucției Sfatului profesoral, care-l aprobă, hotărând ca pentru anul întăi să se numească profesori numai la catedrele de Anatomie teoretică, Chirurgie și Farmacie și ca stu­denții mediciniști să fie obligați a frecventa și cursurile Facultăței Filozofice”.

Așa că, oficial, învățământul medical superior ieșean a fost inaugurat pe 1 decembrie 1879, când profesorul de chirurgie Leon Sculy a predat prima „lecție” de anatomie. „Așa a început facultatea noastră, cu doar 14 studenți și doi profesori, dintre care unul, renumitul savant Petru Poni, preda chimia ca titular al Facultății de Știință. Baza clinică a facultății a fost găzduită cu multă larghețe de către Epitropia Spitalelor «Sf. Spiridon»”, a subliniat chirurgul Eugen Târcoveanu.

Este momentul în care, în sfâr­șit, celor trei facultăți - Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, Facultatea de Drept - existente în Universitatea ieșea­nă, a cărei structură fusese recon­figurată prin Legea învățământu­lui din 1864, li se alătură și Facultatea de Medicină.

Cu un număr mic de studenți, la început, cu dotări minimale, dar cu profesori dedicați și cu multă știință de carte, școliți în centre europene de tradiție, Facultatea de Medicină a devenit o școală de prestigiu, mai ales după Unirea din 1918. „Între cele două războaie mondiale, cifra de școlarizare este de 1.388 de studenți. De la cinci clinici universitare în 1900, se ajunge la 21 în 1938”, a precizat prof. Târcoveanu. Potrivit unor statistici publicate în volumul „Iași - memoria unei capitale”, coordonat de istoricul Gheorghe Iacob, în cel de-al doilea an de funcționare a Facultății de Medicină erau înscriși 48 de studenți, pentru ca în anul universitar 1910-1911 numărul celor înscriși să ajungă la 144. 

Cea mai frumoasă clădire a timpului din sud-estul Europei

Între anii 1894 şi 1900 a fost ridicată clădirea Institutului de Anatomie, clădire ce aparținea Facultății de Medicină și care există și astăzi. Construită la iniția­tiva primului profesor de anatomie al facultății, Aristide Peride, după planurile arhitectului Ștefan Emilian, constituie o adevărată bijuterie arhitecturală, grație scenei „Lecția de anatomie”, realizată pe fronton de sculptorul francez Wladimir Hegel. Institutul era destinat desfășurării lucrărilor practice și cursurilor de la Catedra de Anatomie și a fost considerată, în epocă, „unică în sud-estul Europei”. Alte clădiri ale facultății vor fi construite și date în folosință în 1912 (prima aripă nouă) și în 1932 (cea de-a doua). 

Profesorii ieșeni, nume rezonante în medicina românească

Facultatea de Medicină s-a dezvoltat treptat, cel mai mare prestigiu căpătându-l după întregirea de la 1918, „când primește studenți din marile provincii românești Basarabia și Bucovina”. De altfel, interbelicul avea să fie o perioadă prielnică pentru afirmarea multor profesori ieșeni de seamă, nume care au scris istorie apoi în medicina românească. „Îi putem aminti pe E. Mironescu, profesor de clinică dermatologică, scriitor și colaborator de seamă al revistei «Viața Românească», pe Gheorghe Tudoranu, profesor de patologie și clinică medicală, talentat publicist și scriitor, și pe Grigore T. Popa, cel care a descoperit sistemul port hipofizar, deschizător de drum în neuroendocrinologie, personalitate a vieții academice românești și interna­ționale. Au fost, pe urmă, fondatori de școală în toate disciplinele medicale. Și dau numai câteva exemple: Mihai Ciucă – bacteriologie, Vasile Râșcanu – fiziologie, C. I. Parhon – endocrinologie, Gh. Chipail – chirurgie, Leon Ballif – psihiatrie”, a apreciat prof. Eugen Târcoveanu.

În 1948, în urma reformei învă­țământului a guvernului comunist, Facultatea de Medicină din Iași a fost transformată în Institut de Medicină, cu facultățile Medicină Generală, Pediatrie, Igienă, Farmacie și, din 1960, și Stomatologie. În 1991, institutul a devenit Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, denumire sub care este cunoscută și astăzi.