Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ian
Zămislirea anunțată de înger pentru cel mai mare născut din femeie
În ziua de 23 septembrie, cu nouă luni înainte de a săvârși pomenirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, Părinții Bisericii au rânduit o slujbă pentru a sărbători anunțarea în chip minunat a zămislirii acestui mare sfânt, care stă de-a stânga Împăratului cerurilor, în Împărăția cea fără de sfârșit. Sfântul Ioan Botezătorul avea să fie cel anunțat de prorocul Maleahi, un al doilea Ilie care gătește calea pentru venirea lui Dumnezeu și anunță poporul despre un nou legământ.
Sfântul Ioan Botezătorul face parte din aceeași familie binecuvântată, pregătită de Dumnezeu pentru Întruparea Sa. Rudă apropiată a Mântuitorului, prin relația dintre Maica Domnului și Elisabeta, soția preotului Zaharia, el avea să crească și să fie conștient de misiunea lui, botezând poporul în pustie și propovăduind venirea sau apropierea unei noi Împărății și a unui nou legământ, anunțat de prorocii dinaintea sa ca unul scris nu pe table sau în exteriorul omului, ci în inima acestuia.
Așa zisese odinioară mai ales prorocul Ieremia. Oamenii îl căutau pe Ioan care boteza de cealaltă parte a Iordanului, în pustia care dă spre actuala Iordanie. El însă știa și aștepta ca Mesia, adevăratul Uns al lui Dumnezeu, pe care regii de odinioară doar l-au preînchipuit simbolic, să vină și să pună început mântuirii omului, prin ridicarea păcatului.
Toate acestea aveau să fie anunțate dinainte de înger tatălui Sfântului Ioan, preotul Zaharia, în timp ce acesta săvârșea tămâierea la Templul din Ierusalim. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că ambii părinţi ai Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia şi Elisabeta, erau „fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului”. Îngerul îl anunţă pe preotul Zaharia într-o arătare tulburătoare pentru acesta şi, pentru ca atât vedenia, cât şi mesajul transmis să se adeverească, preotul rămâne mut până la naşterea Pruncului. Evanghelistul Luca ne spune că după această vedenie Elisabeta va rămâne însărcinată şi va naşte fiul promis de înger, iar la naştere îi vor pune numele Ioan.
Naşterea de prunci, binecuvântare de la Dumnezeu
Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, ca şi zămislirea Maicii Domnului, a avut loc în familie cu părinţi înaintaţi în vârstă, care nu cunoscuseră bucuria naşterii de prunci şi mângâierea care vine în urma creşterii acestora. În vechime, desigur, pruncii însemnau şi purtarea numelui, dimpreună cu statutul social şi averea, ceea ce făcea ca aceştia să fie preţuiţi şi mai mult. De aceea, mare a fost bucuria drepţilor Ioachim şi Ana şi a drepţilor Zaharia şi Elisabeta care, după o viaţă neprihănită, plină de virtuţi şi rugăciune, ajung nu numai să primească în dar prunci, lucru firesc pentru orice soţi, ci să primească făgăduinţa că prin acei prunci lumea se va schimba. Schimbarea lumii prin Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul nu a avut loc la nivelul materiei brute, a naturii aşa cum o vedem noi, ci la un alt nivel, mult mai fin, al trăirii alături de Dumnezeu. De aceea, orice zămislire a unui prunc, pe lângă împlinirea poruncii lui Dumnezeu de la crearea lumii, reprezintă şi o bucurie duhovnicească pentru oamenii credincioşi, care trăiesc o viaţă ce trece dincolo de graniţele materiei brute. Despre Sfântul Ioan se spune în Evanghelie, la fel ca despre Mântuitorul, că el „creştea şi se întărea cu duhul”.
„El este Ilie, cel ce va să vină”
Cărţile Vechiului Testament se încheie cu prorocia lui Maleahi, iar ultimele vesete ale acesteia vorbesc despre întâmpinarea venirii lui Mesia astfel: „Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, slujitorul Meu, căruia i-am dat în muntele Horeb porunci şi rânduieli pentru tot Israelul: Iată că Eu vă trimit pe Ilie prorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; El va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem” (cap. 3, 22-24). În perioada numită „intertestamentară” au apărut mai multe scrieri cu caracter apocaliptic, adică de descoperire a tainelor lui Dumnezeu, unele demne de crezare, altele de-a dreptul fantasmagorice, care vorbeau despre sfârşitul lumii, atunci când ar fi urmat să vină Mesia prezis de proroci şi să reinstaureze regatul lui David. Tocmai de aceea, mulţi contemporani ai Mântuitorului
Iisus Hristos, atunci când auzeau despre El că este Mesia, se gândeau la prorocia lui Maleahi şi la acele scrieri apocaliptice.
Ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, dintre care unii fuseseră ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, erau şi ei nedumeriţi în ceea ce priveşte aceste aspecte mesianice. De aceea, după cum ne relatează Sfântul Evanghelist Matei (cap. 11), în urma întemniţării Sfântului Ioan Botezătorul, Mântuitorul vorbeşte despre personalitatea acestuia, arătând cine a fost el şi ce rol avea el în istoria mântuirii. Astfel, despre vieţuirea de pe pământ a Sfântului Ioan, Mântuitorul spune că „nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul”, iar despre rostul predicii acestuia zice că „din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea”.
Însă cel mai impresionant este cuvântul prin care Mântuitorul îl descrie pe Sfântul Ioan Botezătorul ca fiind acel „Ilie” despre care spune prorocul Maleahi că va veni înainte de Mesia. Ucenicii, ca şi toţi cei din jurul lor, aveau un alt gând despre felul în care va veni prorocul Ilie. De altfel, chiar şi noi astăzi am păstrat acea veche tradiţie intertestamentară conform căreia prorocul Ilie, cel care nu a murit, ci a fost luat în car de foc la cer, asemenea lui Enoh, va trebui să vină şi să moară în lupta dinaintea sfârşitului lumii. Această credinţă însă este în cel mai clar mod contrazisă de Însuşi Mântuitorul, Care spune că Sfântul Ioan Botezătorul este, de fapt, „Ilie, cel ce va să vină”. Aceste spuse ale Mântuitorului, întărite de cuvintele: „Cine are urechi de auzit, să audă”, merg pe linia evanghelică a faptelor duhovniceşti din istoria mântuirii, unde Dumnezeu nu luptă ca să schimbe societăţi, ţări, ci inimile oamenilor, fiecare contând în această luptă împotriva răului. Lumea lăuntrică a Sfântului Ioan Botezătorul a fost cea în care a pregătit calea pentru cei care vor să intre în Împărăţia unde el stă alături de Împăratul Hristos, ca prieten al Mirelui la cina nunţii împărăteşti unde suntem chemaţi cu toţii.