Ziua Universală a Iei, un bun prilej de cunoaștere a culturii tradiționale

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei (cămașa din portul tradițional femeiesc), data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.

De opt ani, ziua de 24 iunie (Sânzienele sau Drăgaica în calendarul popular, Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul în calendarul ortodox) a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Entuziasmul și căldura cu care româncele au primit această inițiativă s-au văzut an de an, în toate orașele mari ale țării, dar și în comunitățile mari din diasporă, unde femeile caută să îmbrace în mod special în această zi o ie, iar numeroase asociații și ONG-uri pregătesc evenimente sau manifestări culturale dedicate, din dorința ca ia să fie tot mai mult popularizată, iar meșteșugul coaserii unei astfel de cămăși, readus în atenția publică.

Cămașa a constituit dintotdeauna piesa principală din costumul femeiesc românesc, fiind cunoscute două tipuri mari: cămașa cu altiță (încrețită la gât și cu decor în zona înaltă a brațelor și pe umeri) și cămașa simplă, dreaptă. Realizată din pânză țesută în casă (bumbac, borangic), cămașa a fost mereu un etalon al hărniciei femeii, dar și un mijloc de exprimare a simțului artistic al acesteia. O suită întreagă de simboluri au fost cusute, în timp, pe altița cămășilor, transformând unele dintre aceste piese de port în adevărate capodopere ale artei populare. „Arta cămășii românești cu altiță se bazează pe execuția manuală a tuturor operațiilor și pe îmbinarea ingenioasă a principalelor mijloace de expresie: materiale, tehnici de cusătură/broderie, tipuri de compoziții decorative, categorii de motive și manieră de stilizare a acestora”, se arată în „Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial”, atașat dosarului cămășii cu altiță, înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) pentru înscrierea în Lista Reprezentativă.

Din păcate, în perioada comunistă, sub tăvălugul festivalizării și al artificializării folclorului, și costumul tradițional a avut de suferit, multe dintre piese fiind stilizate până la anularea elementelor identitare ce le caracterizau. De aici și până la a uita felul în care arată o ie, mărcile du­pă care o poți recunoaște ca fiind autentică, pasul nu a fost greu de făcut. Așa se face că, în ciuda inițiativei „La blouse roumaine”, verile ultimilor opt ani oferă adevărate festivaluri ale kitsch-ului, multe dintre românce purtând piese vestimentare realizate în China sau India, așa-zise „ii”, dar ca­re, de fapt, nu au nimic de a face cu felul în ca­re arată o cămașă românească adevărată.

Anul acesta, a fost depus dosarul comun întocmit de experți din România și Republica Moldova - „Arta cămășii cu altiță - element de identitate culturală și tehnicile de realizare a cămășii cu altiță”, urmând ca rezultatul care ne va spune dacă acest element de patrimoniu cultural ima­terial va fi admis pe Lista Reprezentativă a UNESCO să fie făcut public la finele anului viitor. Este unul dintre cei mai importanți pași pe care România îi face în direcția salvării co­mu­ni­tăților de cusătorese de cămăși și a menținerii vii a acestui meșteșug. Astăzi, crearea cămășii este o îndeletnicire activă numai în câteva zone din țară, în sudul Transilvaniei, Muntenia, Oltenia și Bucovina.

Perspective și riscuri

Declararea cămășii cu altiță drept element de patrimoniu UNESCO ar putea ajuta la revitalizarea meșteșugului, dar și la educarea publicului în sensul cunoașterii și purtării pieselor autentice de port tradițional. „UNESCO mizează pe faptul că această recunoaștere internațională le va încuraja, le va sensibiliza pe purtătoarele de cămașă cu altiță să continue să mențină legătura vie cu acest element de patrimoniu din cultura tradițio­nală. Dar UNESCO recunoaște că există și riscuri asociate acestei recunoașteri internaționale, cum ar fi supracomercializarea. Ceea ce în cazul iei deja se întâmplă, iar noi, ca experți, ne întrebăm ce se va întâmpla când acest element de patrimoniu va fi și recunoscut la nivel internațional, dacă deja acum există o supracomercializare și o artificializare a elementului, prin faptul că purtăm tot felul de cămășuțe, produse cine știe pe unde, dar care nu sunt cămașă cu altiță”, explică cercetătoarea Ioana Repciuc, membru în Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Ministerului Culturii și punct focal național pentru respectarea Conven­ției UNESCO din 2003. Există însă și alte riscuri, subliniate de experții români și basarabeni în „Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial” atașat dosarului dedicat înscrierii cămășii cu altiță în patrimoniul UNESCO. Printre acestea, unele deja foarte vizibile și prezente: „transformarea elementului într-un brand de țară, în lipsa unor politici, strategii, mecanisme și resurse de combatere a conse­cințelor defavorabile”, „crearea de competiții neechitabile între practicanți și alte categorii și grupuri care repun în circulație elementul sau care îl resemantizează”, „crearea anumitor afaceri sau a cadrelor dezvoltării de afaceri ale căror consecințe sunt greu de previzionat pe termen lung (trecerea accentului spre zona de marketing și comercial, mixarea și integrarea excesivă a modei actuale cu elementele din trecut, în detrimentul conservării elementului)”.

Ia, o piesă de port exclusiv femeiască

Numită local „ie”, cămașa femeiască a intrat deja în conștiința publică sub această denumire, lăsând spațiu liber de proliferare a ideii că ia (piesă de port exclusiv femeiască) se regăsește și în portul popular bărbătesc, ceea ce este o greșeală flagrantă. De aceea, cercetătorii militează mai ales pentru ideea de educație în spiritul cu­noaș­terii culturii tradiționale, astfel încât să nu se creeze confuzii care să afecteze apoi generații întregi. „Ceea ce putem noi toți să facem pentru acest element este să îl cunoaștem mai bine la nivel intern, să-l promovăm, să-l apreciem mai mult și să încurajăm comercializarea variantelor autentice ale cămășii cu altiță. Pentru că, dacă vom continua să cumpărăm kitsch și nu cămăși autentice, realizate de meșterițele din comunități, ele vor dispărea”, crede Ioana Repciuc.