Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Sfaturi practice în biserică: De ce să nu aruncăm cu dulciuri la Cununie

Sfaturi practice în biserică: De ce să nu aruncăm cu dulciuri la Cununie

Un articol de: Pr. Răzvan George Topală - 20 Apr, 2010

Pentru că a trecut vremea Postului Sfintelor Paşti, a început una dintre cele mai frumoase perioade ale anului în care mulţi tineri întemeiază familii creştine. Familia creştină începe nu cu acordul dat de către miri în faţa autorităţilor de stat, ci cu slujba Sfintei Cununii oficiată în cadrul ecleziologic, după rânduiala Bisericii creştine.

 

Slujba Sfintei Cununii oferă o atmosferă deosebită prin frumuseţea tuturor cântărilor şi a rugăciunilor speciale, dar şi prin mişcările liturgice specifice.

 

 

Există însă un moment când unii dintre nuntaşii prezenţi la săvârşirea Sfintei Cununii produc dezordine şi momente neplăcute atunci când intervin cu obiceiuri care nu au legătură cu slujba religioasă şi care nu aduc nici un folos.

 

 

Unul dintre aceste obiceiuri este acela de a arunca asupra mirilor cu: flori, orez, bomboane, diferite dulciuri sau chiar bani, în momentul dansului ritualic al Cununiei, atunci când se înconjoară masa pe care se află Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce şi se cântă cele trei cântări: "Isaie dănţuieşte", "Sfinţilor mucenici" şi "Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule".

 

 

Obiceiul amintit îşi are originea în vremurile precreştine şi este datat din epoca bizantină când, în timpul acestui dans ritualic, se aruncau diferite lucruri cărora li se atribuia sensul de a fi "aducătoare de mulţi prunci pe lume şi de înmulţire a bunurilor materiale".

 

 

Chiar şi ca expresie a bucuriei şi a vechimii sale, acest obicei nu îşi are locul în cadrul Sfintei Cununii care este o slujbă prin excelenţă a sfinţeniei legăturii dintre cei doi miri.

 

 

Nu lucrurile aruncate asupra mirilor sunt "aducătoare de prunci mulţi, spor şi fericire", ci aceste cântări sau rugăciuni, care ne amintesc de naşterea minunată a lui Hristos din Fecioara Maria care aduce bucuria naşterii pruncilor asupra mirilor sau exemplul sfinţilor mucenici care au dat dovadă de vieţuire creştină, vieţuire care se doreşte şi pentru cei doi tineri ce au venit înaintea Sfântului Altar.

 

 

Pe lângă faptul că acest obicei nu aparţine slujbei religioase, mai mult de atât, provoacă dificultate atunci când în timpul dansului ritualic, atât slujitorii cât şi mirii şi naşii sunt nevoiţi fie să ocolească sau să sfărâme sub picioare lucrurile aruncate; obicei cât se poate de nepotrivit.

 

 

Să nu uităm că însăşi slujba Sfintei Cununii este consemnată în cel mai vechi manuscris al "Evhologhiului" grecesc din secolele al VIII-lea - al IX-lea, atribuit patriarhului de Constantinopol - Metodie Mărturisitorul (†846), unde nu se spune nimic despre acest obicei.