17 ani de la trecerea la Domnul a părintelui profesor Constantin Galeriu

 „Înainte de a-ți da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecțiune ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce. Și după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o și ți-a pus-o pe umeri. Deci o poți duce! Ține-o bine și urcă pe Golgota spre Înviere!”, declara cu blândețe și dragoste empatică părintele Constantin Galeriu, unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române și renumit profesor de teologie.

Preacucernicul părinte prof. univ. dr. Constantin Galeriu s-a născut la ­21 noiembrie 1918 în satul Răcă­tău-Răzeși din comuna Răcătău, județul Bacău, într-o familie așezată de țărani muncitori, Neculai și Elisabeta Galeri, oameni cu frică și iubire față de Dumnezeu. Urmează școala primară din comuna natală, Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman și apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, cu lucrarea intitulată „Îndumnezeirea omului”, realizată sub îndrumarea lui Nichifor Crainic. În anul 1973 își susține teza de doctorat la Institutul Universitar de Teologie, cu titlul „Jertfă și răscumpărare”.

În timpul facultății a fost cântăreț al Bisericii Zlătari-„Sfântul Ciprian” din Capitală și se­cretar de redacție la săptămânalul Ortodoxia, condus la acea vreme de părintele Toma Chiricuță, cunoscut ca unul dintre marii pre­dicatori bucureșteni ai perioadei interbelice.

A luptat pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în anul 1943 este hirotonit preot la Parohia Podul Văleni din comuna Poenarii Burchii, județul Prahova. În același an se căsătorește cu Argentina-Cristina Vărgatu, care avea să-i dăruiască patru băieți: Narcis, Rodion, Ciprian și Serafim.

Între anii 1947 și 1973 a fost preot la Bise­rica „Sfântul Vasile cel Mare” din Ploiești și tot în această perioadă a devenit incomod regimului politic din țara noastră. În noiembrie 1949 este arestat de Securitate și condamnat la trei luni de închisoare pentru ascunderea unui lider politic liberal din Prahova. La 6 august 1952 este arestat din nou și dus să fie anchetat de către ofițeri ai Securității din Ploiești pentru activitatea depusă în PNL-Bejan, ca membru al delegației permanente. Însă, activitatea sa politică s-a rezumat doar la participarea ca membru delegat la alegerile din anul 1946. Pentru aceasta a primit o detenție administrativă de 60 de luni, fiind bătut și umilit de Securitate, cunoscând munca silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În 1953, după chinurile suportate în detenție, este eliberat și revine în mijlocul familiei și al credincioșilor de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Ploiești.

Începând cu 1975 slujește la Biserica „Sfântul Silvestru” din București, unde devine preot paroh, iar între anii 1977 și 1991 este profesor titular al Institutului Teologic Universitar din București. În 1991 este numit, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Iar un an mai târziu, în 1992, devine profesor consultant conducător de doctorat la Universitatea din București. După pensionare a activat ca profesor la Universitatea „Valahia” din Târgoviște și la Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București.

Părintele Galeriu este autor a numeroase vo­lume, între care: „Jertfă și răscumpărare”; „Tâlcuiri la mari praznice de peste an: 22 de modele omiletice”; „Tâlcuiri la Tatăl nostru”; „Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă”; „Cartea celor nouă Fericiri”; „Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu”.

Cu o credință și o iubire nemărginită față de semeni, părintele Constantin Galeriu predi­ca cu o însuflețire aparte, deschizând larg brațele, vrând să-i cuprindă pe toți enoriașii, să le aline suferința. Predicile sale aveau un conținut dogmatic-spiritual bogat și erau rostite cu foarte multă evlavie. Oamenii își aduc aminte și astăzi învățături și vorbe memorabile rostite de el: „Iubirea este principiul vieţii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa în iubire, de la obârşia ei divină”; „Jertfa, în substanţa ei spirituală, este iubire. Jertfa e şi conştiinţa; este cunoaşterea precisă a unui ţel superior căruia mă devotez. Nu este oarbă, ci totdeauna este luminată de adevăr. Jertfa e, de asemenea, libertate. Jertfa, ca deschidere a noastră către Dumnezeu şi către lume, ca autodăruire, este, în esenţă, expresia cea mai deplină a iubirii care ne defineşte fiinţa”; „Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste, ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-au făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste”. Iată, iubea peste fire Sfânta Treime, pe Maica Domnului și toți sfinții, Biserica lui Hristos și pe aproapele său.

Părintele Galeriu a deținut, totodată, poziții de frunte în mai multe organizații și instituții de prestigiu: a fost președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO și în Consiliul Național UNICEF, membru de onoare al Fundației „Memoria”, președinte al Editurii „Harisma”, președinte executiv al Frăției Ortodoxe Române.

Preotul și profesorul Constantin Galeriu nu a trăit pasiv în societatea românească, ci, după puterile sale, s-a implicat financiar și afectiv în acțiuni filantropice menite să-i ajute pe cei aflați în suferință. Astfel, a participat la activitatea unor organizații caritabile, nonguvernamentale, fiind membru fondator și președinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Medicale „Christiana”, preşedinte al Fundaţiei „Elena Doamna”, preşedinte al Aşezământului „Sfântul Stelian”, înfiinţat pentru ocrotirea copiilor străzii, a fost membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Delphi”, care a pornit la drum cu scopul de a ajuta la recuperarea bolnavilor psihici.

Pentru bogata sa activitate academică, religioasă și filantropică a primit numeroase premii și distincții: Premiul Senatului Uni­versităţii din Bucureşti (1942), Premiul revistei „Flacăra” (1990), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ecologice din Bucureşti (1992), Diploma de onoare a Societăţii Academice „Titu Maiorescu” (1993), precum şi mai multe distincţii din partea Bisericii Ortodoxe Române. În 1999 a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău, iar la 1 decembrie 2000, prin decret prezidențial, i s-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de ofițer.

În 2002 a suferit un accident vascular cerebral, în urma căruia rămâne cu serioase pro­bleme fizice, apoi în iulie 2003 suferă un nou atac cerebral, iar după o lungă suferință, la 10 august 2003, trece la Domnul.

Ceremonia religioasă a înhumării a fost condusă de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. După slujbă, părintele Constantin Galeriu a fost înmormântat cu onoruri mi­litare în curtea Bisericii „Sfântul Silvestru” din București, unde acesta a slujit timp de 30 de ani.