20 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Ambrozie Dogaru

Astăzi se împlinesc două decenii de la trecerea la cele veşnice a protosinghelului Ambrozie Dogaru de la Mănăstirea Si­hăs­tria (1923–1996). Părintele Ambrozie (pe numele de mirean, Ioan) s-a născut în satul Lunca din comuna nemţeană Vânători, într-o familie cu o puternică credinţă, care i-a impregnat de mic viaţa curată şi frica de Dumnezeu. Cunoscător din fragedă copilărie al vieţii călugărilor de la mănăstirile din judeţul Neamţ, tânărul Ioan a intrat în viaţa monahală, în anul 1951, la Mănăstirea Slatina (Suceava), ca fiu duhovnicesc al arhimandritului Cleopa Ilie. Prima ascultare a fratelui Ioan a fost la oi, unde s-a nevoit trei ani. Harnic şi priceput, a pus începutul stânei de la Slatina şi a fost primul cioban al aşezământului monahal. A împlinit mai pe urmă altă ascultare, la via mănăstirii de la Cotnari, urmată de cea de chelar, la Mănăstirea Slatina. Sincer şi corect în tot ce făcea, fratele Ioan a muncit cu dăruire. Smerenia, ascultarea desăvârşită şi blândeţea lui i-au determinat pe părinţi să-l călugărească, dându-i numele Ambrozie, în data de 25 decembrie 1956.

A fost scos din mănăstire de prigoana ateistă, în anul 1960, însă doi ani mai târziu s-a închinoviat definitiv în obştea Mănăstirii Sihăstria. Neîntrerupt, se bucura de vorbirea cu Dumnezeu. „Să nu-ţi laşi niciodată pravila şi canonul, căci cu acestea ţii legătura cu Dumnezeu”, îndemna părintele Ambrozie. Chiar dacă avea multe sarcini de îndeplinit, nu irosea nici o clipă, iar lucrul îl împletea cu datoriile duhovniceşti. A făcut totul cu mare dragoste de Dumnezeu şi cu mult discernământ, pentru că nu era niciodată obosit şi neliniştit, ci întotdeauna avea multă bucurie şi bună dispoziţie.

La 8 septembrie 1976, a fost hirotonit diacon, iar peste patru zile preot şi duhovnic, după care a primit ascultarea de mare eclesiarh. Era prezent la toate slujbele bisericii. Stătea în ultima strană. Îndrepta orice abatere de la rânduială, la care ţinea cu sfinţenie, şi spunea deseori: „Mai bine să mor eu decât să se strice rânduiala”.

Părintele Ambrozie a devenit cu timpul un iscusit duhovnic al monahilor şi al credincioşilor. După părintele Cleopa, avea cei mai mulţi fii duhovniceşti. La spovedanie, era sever, respecta fără greş canoanele Sfinţilor Părinţi, iar sfaturile sfinţiei sale, transmise din generaţie în generaţie, sunt şi astăzi respectate: „Totul trebuie închinat Domnului. Când poţi să faci metanii, să faci indiferent unde te afli. Trăirea vine din răbdarea ispitelor. Frica vine din lipsa de credinţă. Trebuie să te rogi cu fierbinţeală în necazuri, mai ales la Maica Domnului, şi toate se vor aşeza la locul lor”.

Călugăr desăvârşit şi model în obştea Mănăstirii Sihăstria, părintele Ambrozie era permanent pregătit pentru moarte. Era gata oricând pentru Hristos, pentru Înviere.

Şi-a cunoscut de mai înainte sfârşitul vieţii sale. „Să ştiţi că eu nu ajung până la Sfintele Paşti!”, le-a spus protosinghelul ajuns la vârsta de 73 de ani părinţilor. Era la începutul Postului Mare. Şi-a făcut ultima spovedanie din copilărie la părintele Cleopa, cu o zi înainte de plecarea din această lume. În Sfânta şi Marea Sâmbătă, împăcat, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos.
În a treia zi a Sfintelor Paşti, a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii străjuit de brazi. În cuvântul de la înmormântare, părintele Cleopa, duhovnicul său, a rostit cu admiraţie: „Părintele Ambrozie a fost un om ales de Dumnezeu. Sperăm la mila cea negrăită a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, că a făcut Învierea cu îngerii în ceruri. Ferice de el că a răbdat după Evanghelie şi s-a dus la bucuria cea fără margini!”

În zilele noastre, mormântul părintelui Ambrozie este cercetat cu mult dor de fiii duhovniceşti, care îi destăinuie bucuriile şi necazurile, îi aprind o lumânare şi îi ţin nestinsă candela de la căpătâi. Părintele Ambrozie a fost şi rămâne o lumină pentru noi, cei care l-am cunoscut, şi pentru Biserica lui Hristos, pe care a slujit-o cu multă râvnă, dragoste şi sfinţenie, urmând pilda marilor săi părinţi duhovniceşti din Sihăstria, ieroschimonahul Paisie Olaru şi arhimandritul Cleopa Ilie.