A mai căzut o instituţie... Victor Crăciun

Copil fiind, credeam că unele persoane – părinţii, bunicii, învăţătorul şi preotul satului ş.a. – n-ar trebui să moară niciodată. Erau modelele mele de viaţă din edenul copilăriei. Înaintând în vârstă şi în universul cunoaşterii, cunoscând şi alte modele, credeam fantasmagoric că şi alte personalităţi marcante pe care le-am cunoscut şi m-au onorat cu preţuirea sau cu prietenia lor n-ar trebui să moară sau să treacă la cele veşnice decât la o vârstă matusalemică: Leonida Lari, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, I. Ungureanu, Gr. Vieru, Mitropoliţii Nestor Vornicescu şi Bartolomeu Anania, Patriarhul Teoctist, M. Ungheanu, Fănuş Neagu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Viorel Cosma, D. Vatamaniuc, Ştefan Andrei, Florin Constantiniu etc., etc. Sunt goluri în cultura română, neumplute încă. Poate doar în domeniul istoricilor, când acad. Ioan Aurel Pop suplineşte cu asupra de măsură dispariţia lui Dinu C. Giurescu sau a lui Florin Constantiniu.

Mi-au venit aceste gânduri aflând despre părăsirea (previzibilă) a lui Victor Crăciun (Chişinău, 16 iulie 1934 - 30 august 2018, Bucureşti). Şi aceeaşi obsedantă întrebare: de ce tocmai acum, de ce atâta grabă, nu putea să mai aştepte să sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri? El care, înfiinţând, la Crăciunul însângeros al anului de răscruce 1989, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, a avut drept ţintă valorificarea plenară şi aducerea în actualitate a marilor evenimente care au marcat destinul românilor, între care unirile românilor ocupau un loc central. Dar şi alte mari evenimente istorice cruciale au fost omagiate de urmaşul lui N. Iorga la conducerea Ligii Culturale, de inepuizabilul Victor Crăciun: prima sărbătorire comună a Unirii Basarabiei cu Ţara (24-27 martie 1990), primul Pod de Flori de la Prut (6 mai 1990), urmat de Podul de Conştiinţă Mihai Eminescu (15 iunie 1990) şi Podul de Verb Românesc (de Ziua Limbii române, Chişinău, 28-31 august 1990), comemorărilor marilor personalităţi româneşti: Eminescu (prin organizarea de simpozioane ştiinţifice, tipărituri, busturi sau plăci memoriale la Cernăuţi, Chişinău, Slobozia Mare şi Durleşti din Basarabia, Budapesta, Viena, Costei şi Uzdin (Serbia), Odesa, Tirana etc.), Alexei Mateevici (la Zaim-Basarabia), Monumentul Lupoaica, Romulus şi Remus (Chişinău), Ştefan cel Mare (Cobâlea-Basarabia), G. Coşbuc (Voivodinţi, Serbia), Troiţa eroilor români căzuţi la Smârdan (Bulgaria), Petru Movilă (Kiev), M. Sadoveanu, Nichita Stănescu, L. Blaga, M. Kogălniceanu, O. Goga, G. Coşbuc, Marin Preda (pe Aleea Clasicilor din Chişinău), C. Brâncuşi (Chişinău), 1900 de ani de la războiul daco-roman (la Beneventto, Roma şi Ancona din Italia, Chişinău, Vidin şi în alte localităţi din ţară) etc.

A mers aproape în toate comunităţile româneşti din jurul României sau din diasporă, donându-le cărţi, plăci memoriale, tablouri, medalii şi ordine, încurajându-i în toate manifestările lor proromâneşti; unele vizite au fost de documentare, cum au fost cele pe urmele lui Eminescu la Viena şi Berlin, Tighina-Tiraspol-Odessa-Kuialnic, din care au reieşit numeroase cărţi, reale contribuţii la istoria culturii naţionale. La Istanbul, l-a omagiat pe domnitorul martir C. Brâncoveanu, chiar în biserica ctitorită de acesta, omagiere la care a participat, pe lângă românii din Turcia, şi Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. În Franţa, la Dieuse, i-a omagiat pe românii care-şi dorm aici somnul de veci, ca prizonieri ai Primului Război Mondial. Şi în toate aceste vizite confraterne, pregătite cu minuţiozitate, Victor Crăciun a invitat şi autorităţile locale (administrative, civile sau bisericeşti) din aceste ţări să se alăture manifestărilor româneşti.

„Ambasador al românimii”

O iniţiativă apreciată la modul excelent a fost organizarea pelerinajului Pohta ce-am pohtit din august 2001, de comemorare a uciderii mişeleşti a lui Mihai Viteazul, dar şi de reînviere a idealului unităţii naţionale. Cu o raclă cenotaf în care a fost depus pământ din toate provinciile româneşti (inclusiv din Basarabia şi Bucovina), într-un atelaj festiv, onorat de o gardă de onoare, pelerinajul a străbătut 30 de judeţe din ţară, racla fiind depusă apoi la Mănăstirea Dealu, unde se află capul viteazului domnitor.

Atunci când cota lui C. Brâncuşi căzuse pe plan mondial, din cauza unor profitori români care ar fi „descoperit” circa 300 de piese brâncuşiene din ceramică, Victor Crăciun a organizat nu numai simpozioane ştiinţifice sau a editat cărţi şi albume brâncuşiene, dar a adus în ţară pe directorul executiv al Casei americane de licitaţie Cristieâs, al Casei de licitaţie Van Ham (din Luxemburg (condusă de contesa Marina von Kamarawsky, născută în Bucureşti), spre a constata la faţa locului (Craiova, Hobiţa şi Tg. Jiu) valoarea intrinsecă a sculptorului român, iar rezultatul a fost vizibil, inclusiv din punct de vedere financiar.

Prin Liga Culturală, Victor Crăciun a organizat anual Congresul Spiritualităţii Româneşti, primele ediţii la Băile Herculane (8-10 octombrie 1993), continuate la Alba Iulia, capitala Marii Uniri. Congresele, conduse de Adrian Păunescu în timpul vieţii şi apoi de Victor Crăciun, au reunit români, cu problematica lor, din peste 50 de ţări, devenind un adevărat „ambasador al românimii” (N. Dabija).

Autor a peste 150 de cărţi (proză, teatru, scenarii cinematografice, monografii, albume, ediţii, antologii etc.), Victor Crăciun a primit numeroase premii, medalii şi alte însemne ale preţuirii sale (cetăţean de onoare al Băilor Herculane şi Craiova), încununarea supremă fiind alegerea sa ca membru al Academiei de Ştiinţe din oraşul său natal, Chişinău.

Am avut o relaţie privilegiată atât cu Victor Crăciun, cât şi cu distinsa sa soţie, Cristiana Crăciun, o relaţie sinceră, de prietenie, fără nici o urmă de ipocrizie. Am participat la proiectele editoriale iniţiate de el („Doina” lui Eminescu. 125 de ani, Albumul Adrian Păunescu), am fost inclus în antologiile elaborate de el, mi-a prefaţat sau postfaţat unele din cărţile mele (Eminescu; Eminescu şi cugetarea sacră), am participat aproape la toate Congresele Spiritualităţii Româneşti sau a fost aproape de mine când am organizat la Craiova Simpozionul Internaţional Latinitate şi românitate în U.E., Zilele Basarabiei şi Bucovinei, Zilele „Marin Sorescu” etc. Eram fraţi întru românism şi umanitate, astfel încât îmi este foarte greu să vorbesc la trecut despre inegalabilul (sub multe aspecte) Victor Crăciun.

Victor Crăciun va trăi veşnic prin opera sa scrisă sau înfăptuită, prin caracterul şi energia benefică, prin nobleţea comportamentului său. Victor Crăciun, cel cu nume de sărbătoare, se naşte în Cer, de unde ne veghează. Odihnă veşnică, Victor!