Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam A trăit așa cum a vorbit, după Evanghelie. Părintele profesor Florian Boitan (1930-2021)

A trăit așa cum a vorbit, după Evanghelie. Părintele profesor Florian Boitan (1930-2021)

Galerie foto (3) Galerie foto (3) In memoriam
Un articol de: Pr. Aurel Mihai - 25 Apr, 2021

Viața unui preot ascunde în ea multe suferințe, ­bucurii, doruri. Suferințe, pentru că oamenii vin la preot cu problemele, cu necazurile lor. Bucurii, ­fiindcă a sluji lui Dumnezeu te face fericit și te împli­nește. Și doruri, pentru că în iubirea ta față de oameni, ai vrea ca toți să fie bine, în familie, la serviciu. Părintele profesor Florian Boitan le-a trăit pe toate acestea cum puțini au făcut-o. Astăzi el se odih­nește de ostenelile slujirii sale, așteptându-ne să fim așa cum ne-a învățat, ­rugându-se din cer și ­cerând mila lui Dumnezeu asupra noastră. 

După 27 de ani de slujire la Parohia Provița de Sus, judeţul Prahova, în anul 1981 părintele profesor Florian Boitan a fost chemat la Seminarul Teologic Ortodox din București pentru catedra de Tipic-Liturgică, Omiletică-Catehetică și Admi­nistrație Parohială cu slujirea la Biserica „Sfânta Treime” - Delea Veche din Bucu­rești. Din anul 1985, pe când urcam istoricul deal al Mănăstirii Radu Vodă, unde era și este Seminarul Teologic din București, l-am cunoscut pe părintele profesor, descoperind că este originar din părțile Bărăganului, de unde eram și eu. Prima impresie pe care mi-a lăsat-o, atunci când l-am văzut în cadrul comisiei de examen la seminar, transmitea un calm și o așezare îmbinate cu o pedanță vestimentară luată parcă din ținuta vestiților profesori de teologie de la jumătatea secolului 20.

Pe parcursul cursurilor seminariale am putut realiza cât era de atent în modul în care se adresa şi se implica în relațiile pe care le avea atât cu colegii profesori, cât și cu elevii destul de mărișori la vremea aceea (cu toții depă­șeam 16-17 ani). În calitate de preot spiritual, veghea la respectarea programului liturgic, sprijinit de pedagogii școlii, și îi călăuzea duhov­nicește pe elevii care se spovedeau la preacucernicia sa, oferindu-le îndrumări, povețe și canoane care au contribuit la formarea profilului duhovnicesc al fiecăruia dintre ei pentru ca mai târziu să slujească la Altarul Bisericii strămoșești.

Reper de duhovnicie

Părintele profesor era o fire rezervată, bucurându-se cu măsură și entuziasmându-se în mod deosebit în slujirea pastorală și duhovnicească. Era un autodidact, cercetând cu consecvență surse teologice pentru clarificarea unor nedumeriri ale elevilor și pentru a răspunde la întrebările lor, mai ales dacă aceștia se aflau în anul terminal de seminar. Unii dintre ei urmau să se căsătorească și, împreună cu viitoarea soție, veneau la scaunul de duhovnicie în fața părintelui, luând cuvânt de învățătură pentru familia preo­țească, ce avea să se întemeieze.

În seminar, toți elevii îi spuneau „Nașul”, şi aceasta din două motive. În primul rând, pentru că atunci când a venit în calitate de spiritual, părintele profesor Florian Boitan l-a succedat pe părintele profesor spiritual Damian Ionescu, plecat în străinătate, şi care era supranumit astfel ca o recunoaștere a blândeții lui. În al doilea rând, părintele profesor Boitan a preluat acest apelativ ducând mai departe blândețea, înțelegerea şi călăuzirea părintească, cu care îi înconjura pe seminariști, unii dintre ei plecați de acasă şi dornici de căldură părintească. Cu timpul, părintele profesor și-a format un mod de viață din râvna cu care săvârșea sfintele slujbe, într-un program și o rânduială aproape mănăs­tirești. Aveam ­să aflu mai târziu că preacucernicia sa a fost foarte atașat de valorile transmise de viața monahală în ansamblul ei și slujirea sacerdotală din mănăstire în mod special.

În cadrul slujirii de la biserica Parohiei Delea Veche din Bucu­rești, prin consecvență, răbdare, cu știința de a asculta și mește­șugul de a sfătui, s-a distins ca un reper de duhovnicie într-o capitală agitată, cu schimbări sociale ce au bulversat viețile și familiile multora dintre cre­dincioși. Părintele era întotdeauna acolo în fața Sfântului Altar, așteptând pe oricine dorea să se regăsească, să se roage și să intre în comuniune cu Dumnezeu. De altfel, am observat în timpul celor peste 20 de ani de împreună-slujire la același Sfânt Altar că părintele își nota numele de botez al fiecărui credincios în timpul molitfei dinaintea spovedaniei, pentru ca acestea să fie pomenite ulterior la Sfânta ­Liturghie de praznic de la finalul postului în care aceştia se spovedeau. Se crea astfel o comunitate extinsă a credincioșilor care se mărturiseau la părintele ­profesor chiar dacă mulți nu locuiau în parohia noastră. Prin îndrumările pe care le oferea, prin canoanele pe care le rânduia, prin dojenile pe care le administra, părintele reușea să creeze cu adevărat o relație de filiație între el, ca duhovnic, și cei care își plecau genunchii la scaunul de spovedanie. Lăcașul sfintei biserici era pentru el o a doua casă în care întotdeauna venea cu mult înainte de începerea sfintei slujbe şi pleca mult mai târziu după ora de încheiere. De altfel, sfintele slujbe erau și au rămas în săvâr­șirea lor marcate de o rigurozitate tipiconală deja recunoscută din partea părintelui. Mărturisim că timp de 20 de ani am ucenicit lângă părintele profesor Florian Boitan și prin fiecare cuvânt adresat nouă ne lăsa câte un testament despre cum să slujim în continuare, ducând mai departe rânduielile tipiconale și liturgice, așa cum ni le-au lăsat înaintașii noștri.

O viaţă centrată pe slujirea lui Hristos

Este mai puţin ştiută preocuparea părintelui Boitan pentru frumos. În mod deosebit, în perioada slujirii la Parohia Provița de Sus, din judeţul Prahova, într-o gură de rai, a scris și câteva poezii, s-a îndeletnicit și cu pictura, chiar iconografică. Elev fiind, am fost foarte surprins să-l văd pe părintele profesor vizionând un film la unul dintre cinematografele bucu­reștene. Îi mai plăcea să viziteze la pas centrul Capitalei şi admira în mod deosebit parcul Cișmigiu.

Întreaga sa viață a fost centrată pe slujirea lui Hristos. Chiar și în timpul apropierii de trecerea în veșnicie, s-a pregătit cu o minu­țiozitate care evidenția caracterul său de persoană organizată, chivernisită, având ca scop final puterea exemplului în lucrarea preo­țească. La vârsta senectuții fiind, participa cu aceeași bucurie la întâlnirea cu Mântuitorul Hristos în cadrul Sfintei Liturghii și observam cum, de multe ori, la momentul împăr­tășirii, o lacrimă i se prelingea pe obraz. Sunt sigur că în acele clipe simțea cum sufletul său este atins de harul dumnezeiesc și în lumina ochilor îl vedea pe Hristos. După fiecare încercare, pe care o depășea cu demnitate și bărbăție creștină (trecerea la cele veșnice a fiului său Augustin, 56 de ani, şi a doamnei preotese), imediat continua slujirea în biserică, ceea ce îi aducea alinare, întărire și mângâiere.

La împlinirea vârstei de 90 de ani mărturisea că întotdeauna a iubit casa lui Dumnezeu și slujirea Mântuitorului Hristos. Toată viața sa a fost o mărturisire în acest sens. Persoana părintelui pro­fesor s-a constituit, în ansamblul ei, ca un tezaur din care îm­păr­tășea tuturor, cu timp și fără timp, cele de care aveau tre­buință: cunoștințe, sfaturi pre­o­țești, precizări tipiconale și liturgice pentru preoți, iar pentru mireni, merindea duhovnicească pentru o viață personală și de familie prin care să îl mărturisească pe Hristos. În timpul vieții, a fost preocupat și a contribuit la diortosirea cărților de cult în Comisia liturgică, contribuind la alcătuirea unor slujbe (slujba Sfântului Mucenic Lup, 23 august, sau Rânduiala Sfintei Liturghii a Darurilor Înainte Sfințite cu arhiereu, slujba de la Duminica Sfinților Români), având o deosebită ­evlavie pentru să­vâr­șirea sfintelor slujbe din timpul Postului ­Mare, cu pocăință și plecare de genunchi. Dumnezeu a rânduit ca tocmai în această perioadă să plece pentru a liturghisi în ceruri și a se ruga pentru toți cei pe care i-a cunoscut.

Prezența a doi ierarhi, mulți­mea clericilor și a credin­cioșilor care l-au condus pe drumul veș­niciei, pe o vreme mohorâtă, cu lacrimi din cer, mărturisesc vrednicia, nevoințele și lucrarea în slujba Bisericii strămoșești a părintelui profesor Florian Boitan. Și noi, toți cei care l-am cunoscut, îi aducem un prinos de recunoș­tință, punând în lucrare tot ceea ce ne-a învățat și străduindu-ne să îi păstrăm vie amintirea în ­rugăciunile noastre.

Citeşte mai multe despre:   Preot Florian Boitan