Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam „Academicianul Alexandru Surdu a plecat spre porțile Împărăției”

„Academicianul Alexandru Surdu a plecat spre porțile Împărăției”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 17 Dec, 2020

Academicianul Alexandru Surdu, preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, a trecut la cele veşnice în cursul zilei de vineri, 11 decembrie. Ilustru filosof şi profesor dăruit, dl Alexandru Surdu lasă în urmă o moştenire greu de egalat, în care se regăsesc tradiţia, direcţia şi linia de gândire a marelui Constantin Noica.

Între ucenicii de suflet ai profesorului se numără şi dl conf. univ. dr. Dominic Georgescu, director Departament Filosofie și Științe Socioumane, Facultatea de Management, Academia de Studii Economice, București, şi cercetător în cadrul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române, care a însemnat un gând la marea trecere a regretatului didascal.  Constantin Noica spunea că sunt unii oameni care, prin sacrificiul lor, dau măsura umanului - și îl dădea drept pildă pe Socrate, înțeleptul, care a făcut din viață o filosofie, iar din filosofie o vocație.

Personalitate socratică, profesorul Alexandru Surdu a împlinit gândul magistrului său, făcând nu numai din evenimentul sacrificiului un reper, ci ducând o viață sub auspiciile exemplarității. Despre o personalitate de anvergura lui Alexandru Surdu se poate vorbi doar într‑un singur fel: principial. Chiar și amănuntele vieții capătă un astfel de rang, iar fireasca trecere dincolo este asemenea unei apoteoze. Un astfel de eveniment, care așterne durere în sufletele celor care l‑au cunoscut, respectat și prețuit este, de fapt, așa cum chiar Domnia Sa ne spune atunci când vorbește despre ultima etapă a dramelor pasionale shakespeariene, o trecere din vremelnicia trupescului către eternitatea ideii care sălășluiește in mente, în cugetul celor care s‑au bucurat de iubirea pe care tot Alexandru Surdu spunea că speră că o răspândește în jurul său. Profesorul nostru drag, care acum ne lasă singuri și merge la Symposion cu magiștrii săi, unde, așa cum ne învață Scriptura, după ce Bunul Dumnezeu ne va judeca, vom sta la masă, a pus laolaltă filosofia cu omenia, cu acest concept care este, de fapt, umanitatea conotată cu specificul limbii și culturii române, pe care le‑a iubit cu toate ale lor, mai bune sau mai rele. Pe cei care i‑au stat alături i‑a dus cu gândul fie aproape de imensitatea cugetării lui Aristotel, fie spre culmile rațiunii lui Kant sau spre cuprinzătoarea speculațiune hegeliană. E greu să rămâi om când mergi spre astfel de înălțimi. Alexandru Surdu însă a reușit!

Făuritor de școală, de cuvinte și de gânduri, autor al unui sistem filosofic integrator, care este măreț tocmai pentru că recunoaște măreția înaintașilor cărora le rezervă un loc de frunte, Alexandru Surdu a făcut din filosofie, după cum ne spunea în ultimii ani, o sărbătoare. Bucuriile simple ale magistrului său, Constantin Noica, au fost întregite de eudaimonica întâlnire între gând și trăire la care au fost martori cititorii operei sale, dar și cei care au fost lângă el la bine cunoscutele reuniuni prietenești în timpul cărora păreau să se îmbine, în stil platonic, dar coborâte în spațiul românesc, basmul și gândul, lecția și umorul, abstractul și mundanul și multe altele, ce se înfățișau țesute pentadic, urmând cu strictețe și bucurie firul cugetării unui filosof de formula unu - deși Alexandru Surdu nu a rostit niciodată despre sine această sintagmă, ci mereu și cu modestie numai despre marile nume ale filosofiei universale și românești.

Despre sistemul pentadic ce s‑ar putea spune care să nu fi fost deja rostit și rostuit de autorul său? Poate că îl cobora mereu în faptul vieții, în gestul credinței, în omenescul clipei, la fel ca în solemnitatea gândului? A făcut loc întregii cunoașteri omenești în pentadă, nu a disprețuit nimic, nici chiar pe cele despre care unii spuneau că‑s rătăciri, fie ale trecutului, fie ale prezentului. Oricât de mică ar fi fost o strădanie de a‑nțelege lumea, prin dreapta sa filosofare Profesorul nostru i‑a găsit o noimă și a așezat‑o unde se cuvenea pe tărâmul spiritului. Și logică găsim acolo, pe care o numea „artileria grea a filosofiei”, dar și ontologie, teologie și alte îndeletniciri filosofice; oricât de riguros sunt făurite, mereu se găsește loc pentru vibrația omenescului.

„Acum, când Domnia Sa se află la porțile Împărăției, despre care a lăsat o carte minunată semenilor săi, să ne fie îngăduit să nu tragem concluzii, pentru că aici nimic nu se termină, ci totul începe, călătoria spre adevărul pe care l‑a căutat în toată viața sa de cărturar și de credincios în Bunul Dumnezeu. De Dragobete va sărbători, în vremurile care vin, privind de sus la ce gândim și făptuim, iar noi, acum, să ne încumetăm doar să‑i scriem numele așa cum se cuvine: DOMNUL PROFESOR ALEXANDRU SURDU”, după cum a notat conf. univ. dr. Dominic Georgescu.

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Surdu