Academicianul Dan Hăulică, om luminos și generos

L-am întâlnit de câteva ­­ori pe academicianul Dan Hăulică, preocupat de lucrurile cu adevărat importante, pe care unii semeni le tratează cu indi­ferență. Am remarcat cu bucurie dragostea lui pentru învățătura Bisericii, chiar dacă aceasta s-a produs mai târziu, la vre­mea vârstei venerabilei înțelepciuni. Cred însă că dintotdeauna înlăuntrul sufletului său s-a aflat aspirația către înălțimile cerești.

Am auzit parte din mărturisirile ce le-a făcut despre lucrarea Duhului Sfânt în viața lui și a altora, despre dorința de a trăi în lumină, despre apropierea de Biserică, în general, și față de unele mănăstiri, în special, descoperind taine inefabile, păstrate apoi într-un sipet special al inimii.

El poate fi comparat, simbolic, cu dregătorul care s-a apropiat de Mântuitorul Hristos în timpul propovăduirii Evangheliei și L-a întrebat: Ce să fac ca să trăiesc veșnic? Sunt oameni care doresc să trăiască veșnic, iar prin ceea ce fac anticipează realitatea existenței în Împărăția cerurilor.

Când la Fălticeni s-a serbat centenarul sculptorului Ion Irimescu († 2005), academicianul Dan Hăulică a fost prezent alături de alți oameni de artă, cultură, cărturari, scriitori, fii ai Fălticenilor și prieteni ai marelui sculptor.

A fost prezent și la Academia Română, unde, din nou, Ion Irimescu a fost omagiat între românii participanți la propriul centenar.

De asemenea, l-am întâlnit pe acad. Dan Hăulică de multe ori la Iași, fiind prieten cu scriitorul, omul de cultură, fiul de preot Grigore Ilisei, pe care-l vizita, acesta creionându-i și un portret reușit, într-un documentar de televiziune. Este arhicunoscută legătura sa din ultima perioadă a vieții cu Mănăstirea Putna, așa cum altădată poposise la Văratec, Agapia ori în alte locuri sfinte.

Toate acestea vorbesc despre un om special pe care cunoscuții, prietenii și mulți semeni care l-au întâlnit îl prețuiesc, evocă și pomenesc, rugându-se pentru el.

Este providențială legătura pe care a avut-o prin ziua de naștere (7 februarie 1932) cu Patriarhul Teoctist, care s-a născut în aceeași zi (1915), cu Mitropolitul Antonie Plămădeală, care a fost întronizat la Sibiu (în anul 1982), aceeași zi când scriitorul Bartolomeu Anania a fost hirotonit arhiereu (7 februarie 1993).

Conaționalul nostru, atât de apreciat în lumea întreagă, a prezidat o vreme Asociația Inter­națională a Criticilor de Artă și Uniunea Latină.

Este impresionant pentru astfel de organizații să fi avut în fruntea lor un român, dintre cei dăruiți de Bunul Dumnezeu cu mulți talanți, pe care i-a înmulțit în chip minunat.

Reproducea cu ușurință citate celebre în limba lui Homer și dialoga în limba latină, pe care mulți o considerau exclusă din circuitul conversațiilor.

La UNESCO a fost invitat, chiar după ce mandatul i se încheiase, să facă parte dintre cei care se întruneau periodic și hotărau lucruri importante pentru cultura și istoria lumii.

Un academician format nu departe de Biserică

Academicianul Dan Hăulică a fost unul dintre cei formați nu prea departe de Biserică, care a constituit un adevărat acoperământ pentru toți românii drept­credincioși. Născut în cetatea celor șapte coline, a fost crescut sub binecuvântarea Sfintei Parascheva, având aproape de casa părintească cunoscuta biserică a Sfântului Haralambie de lângă Sărărie, aflată nu departe de locul care l-a încântat altădată pe Ion Creangă, în Țicău, dar și pe mulți cărturari, iubitori de frumos și muzică, care au trecut prin cetatea Iașilor.

El însuși s-a format ca un mare învățat și iubitor de înțelep­ciune. Cu o cultură de excepție, spirit novator și tradițional în același timp, găsea mereu prilejuri de a rosti ziceri latinești, versuri ori citate celebre, cuvinte ale Scripturii, folosind, în chip inspirat, fără să obosească, o sumedenie de neologisme.

Un dar esențial pe care l-a cultivat în viața sa a fost cel al prieteniei. În jurul lui s-au aflat mereu mulți oameni, dintre cei desemnați în conducerea orga­nizațiilor, cărora le-a fost apreciat diriguitor, sau în demnitățile pe care le-a îndeplinit.

Foarte mulți pictori au fost apreciați de el. Cineva mărturisea că era adeseori exagerat de generos în elogii. Oricât de modest ar fi fost un pictor la vernisajul căruia participa, găsea lumină și felurite idei în tablourile aflate pe simeză, folosea cuvinte încurajatoare, oferind speranță și elan căutătorului de frumuseți.

A apreciat, de asemenea, mulți savanți din întreaga lume, cărturari, pe cei din țară aproape venerându-i, cultivând prețuirea și recunoștința pentru oamenii pe care îi întâlnise.

A fost ucenic redevabil marelui critic literar George Călinescu și colaborator la Institutul de Istorie și Teorie Literară al Academiei Române, apoi aș spune în chip special al doamnei academician Zoe Dumitrescu Bușu­lenga, care afirma despre el că era omul dăruit cu multă lumină și recunoștință între cei întâlniți în viața ei.

Pentru ea și pentru alte spirite înalte ale culturii române, Dan Hăulică a inspirat crearea Fundației Credință și Creație, Maica Benedicta de la Putna, tocmai pentru a oferi astfel de modele unei generații care uită de marii oameni pe care i-a avut națiunea română.

Savant şi aristocrat al spiritului

S-a afirmat despre el că a fost un savant și aristocrat al spiritului. Mulți oameni au fost consi­derați aristocrați pentru faptul că proveneau din familii nobile, cu istorie și blazon, însă el vădea o altfel de aristocrație, la fel de importantă, chiar superioară.

A fost preocupat în chip special de pictorii pe care i-a întâlnit, cărora le-a coordonat albumele, expozițiile, întâmpinându-i întotdeauna prin cuvinte luminoase și o altfel de vedere decât aceea a unor critici și comentatori ai lumii de astăzi, care evidențiază întunericul din oameni. Între acești mari artiști au fost Horia Bernea, Horea Paștina, Paul Gherasim, Constantin Flondor și alții.

Horea Paștina mărturisea, plin de emoție, despre larghețea inimii lui Dan Hăulică. Se întâmplase cu câțiva ani înainte de moartea academicianului ca pictorul din preajma părintelui Dumitru Stăniloae, care-i cucerise prietenia marelui teolog prin smerenie și lumina așezată pe pânze, să pregătească o expoziție la Sala Dalles. Era frig, sala neîncălzită și se apropia ziua vernisajului expoziției.

Dan Hăulică, la vârsta lui venerabilă, a rămas, mai multe zile, câteva ceasuri, alături de Horea Paștina și au hotărât împreună modul în care să așeze lucrările, iar în momentul vernisajului a avut un discurs plin de fru­musețe, pe de o parte, filocalic, pe de altă parte, oferind acest model de pictură artiștilor de la începutul veacului al XXI-lea.

Era obiceiul ca după astfel de evenimente pictorul care organizase expoziția să ofere o masă. Au mers împreună, după vernisaj, să petreacă câteva ceasuri, întru bucuria comuniunii. La final, generos, Dan Hăulică a plătit masa. Gestul s-a repetat și altă dată. Avea o candoare a inimii, o bunătate și o milostivire parcă desprinse din paginile Sfintei Scripturi.

Dan Hăulică a aflat, către sfârșitul vieții lui, comoara îngropată într-o țarină. Știind valoarea ei, a vândut tot ce avea și a cumpărat țarina aceea...

Aceasta este iubirea pe care a descoperit-o în Biserică, prin oameni minunați, care l-au ajutat să se apropie de comoara cu adevărat prețioasă. L-a ajutat ca acolo să fie și inima lui, care a iubit pe alții, a simțit sensi­bilități pe care mulți nu aveau cum să le perceapă.