Alex Ștefănescu sau a trăi pentru a citi

Prin felul său direct, nepretențios, aducând exemple bine alese din operele analizate, dar și grație farmecului personal, umorului, bonomiei și realei sale modestii, Alex Ștefănescu a reușit să facă din cititorii și ascultătorii săi niște iubitori ai literaturii. În ultimii ani, atât ascultătorii postului Radio TRINITAS, cât și telespectatorii TRINITAS TV au putut să asculte memorabilele sale „lecții de literatură”, să răsfoiască pagini despre satul românesc în literatură și să se bucure de evocarea cu mult talent a unor amintiri din viața acestuia.

Nu concepea să fi ­putut trăi fără literatură, chiar dacă aceasta a însemnat, culmea, să nu poată citi numai literatură foarte bună, întrucât, din aceeași dragoste de literatură, a devenit cititor specializat: „(...) avantajele pe care le-am obținut în calitate de critic literar nu sunt cele pe care le-am așteptat eu de la viață. Un critic literar se bucură de autoritate, chiar inspiră teamă și este exact ceea ce nu-mi doream eu. Pentru alții e foarte important ca lumea să se teamă de ei; pentru mine - nu! Eu mi-am dorit foarte mult să fiu iubit. Sunt sentimental, sunt originar din Bucovina și mi-aș fi dorit să fiu poet sau prozator ca să fiu iubit de cititori și nu să inspir teamă. Acest avantaj al unui critic pentru mine nu este un avantaj. Apoi faptul că am fost obligat să citesc foarte multe cărți proaste este iarăși un dezavantaj. Aș fi vrut să citesc în mod liber cele mai bune cărți ale lumii. Și multe opere valoroase din literatura universală au rămas necitite. Pentru mine este o mare pierdere și nu știu dacă o să mai am timp să le citesc până la sfârșitul vieții. Un avantaj real este acela că am putut, în general, să citesc, fără să mă tot scuz în fața societății că citesc. Am avut o justificare pentru a practica această plăcere. Cuiva care mă vedea cu cartea în mână puteam să-i explic că nu este o distracție, ci o obligație profesională” (Ioana Revnic, „Dresură de lei”, Editura Curtea Veche, 2011).

Cititor de serviciu

O definiție a ceea ce înseamnă profesia de critic literar o găsim în volumul său, „Mesaj către tineri: redescoperiți literatura!”, apărut la Editura Curtea Veche în 2014: „Criticul literar este un cititor profesionist. În timp ce toți ceilalți cititori spun dacă o carte le place sau nu, el, după ce spune dacă îi place sau nu, ­explică și de ce. Totodată, criticul literar este un cititor de serviciu. În timp ce inginerul constructor lucrează pe șantier, frizerul tunde și bărbierește, medicul examinează bolnavi etc., criticul stă la masa lui de lucru și citește tot ce apare. Iar apoi se face de folos comunității, recomandând cărțile care merită citite. Lucrurile sunt, în realitate, mai complicate, dar în esență acesta este serviciul făcut de critic semenilor lor de alte profesii. Oamenii n-au timp să-și construiască singuri ­automobile, să-și confecționeze haine, să cultive grâu. În mod similar, nu au timp să urmărească întreaga producție de cărți. De multă vreme, ei și-au împărțit atribuțiile, ca să funcționeze mai bine întreaga societate. Criticii literari au, prin urmare, locul lor în diviziunea socială a muncii. Dacă oamenii ar fi nemuritori, n-ar mai fi nevoie de o selecție prealabilă a cărților. Am citi tot ce apare, având un timp infinit la dispoziție. Dar oamenii nu sunt nemuritori. Trebuie să folosim cu grijă «clipa cea repede» ce ni s-a dat”.

O istorie a literaturii şi multe reacţii

Din postura de „cititor de serviciu” a scris peste 5.000 de studii, articole și cronici literare pe care le-a publicat de-a lungul anilor în revistele de cultură. A scris mai multe cărți despre literatură, dar și volume de proză și memorialistică. Cea mai importantă lucrare a sa este monumentala „Istorie a literaturii române contemporane (1941-2000)”, publicată în 2005 și pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor și al Academiei Române, lucrare prin care a făcut fericiți o seamă de autori, dar a și creat mari și multe nemulțumiri din partea celor omiși sau despre care n-a scris pe placul lor ori suficient de multe pagini. Dezbaterea creată a făcut ca istoria sa să fie una dintre cele mai căutate, citite și vândute, autorul mărturisind că din drepturile de autor obținute a reușit să-și construiască o casă și să planteze o frumoasă grădină la țară, la câțiva kilometri de București. „M-aşteptam să fie reacţii diferite, ca unii să se înfurie. Dar reacţiile au fost atât de violente, încât atunci m-am îmbolnăvit de inimă. Am ţinut o evidenţă: s-au scris 270 de articole: 100 pentru şi 170 împotrivă”, spunea într-un interviu publicat în ziarul Adevărul în 2013.

Repere biografice

Alex Ștefănescu s-a născut la 6 noiembrie 1947, la Lugoj, unde părinții săi, tatăl originar din Herța și mama din nordul Moldovei, din satul Boroaia, s-au stabilit temporar. A avut doi frați, Alexandrina Mihai și Florin Ștefănescu, profesori universitari la Politehnica din București. A urmat școala primară și liceul la Suceava, iar apoi Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. În 1970 s-a căsătorit cu Domnița Andreiovici. A debutat editorial cu volumul de critică „Preludiu” la Editura Cartea Românească, în 1977. Din 1990 a fost redactor la „România literară”, vreme de cinci ani fiind redactor-șef al acestei reviste. A înființat Editura „Mașina de scris”, condusă de soția sa. A scris scenariul pentru serialul de teatru TV „Căsătorie imposibilă”; a realizat pentru Realitatea TV, săptămânal, timp de doi ani, emisiunea „Un metru cub de cultură”, iar pentru TVR Cultural, săptămânal, emisiunea „Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ștefănescu”, iar apoi emisiunile „Tichia de mărgăritar” și „Iluminatul public”. A scris piesa de teatru „Melania și ceilalți”, jucată la Teatrul „Fantasio” din Constanța în 1992 și la Teatrul de Stat din Arad în 1994. Între volumele publicate se află: „Jurnal de critic”, „Tudor Arghezi interpretat de...”; „Introducere în opera lui Nichita Stănescu”, „Prim-plan (35 de profiluri de scriitori români contemporani)”, „Ceva care seamănă cu literatura”, „Jurnal secret”, „Cum te poți rata ca scriitor. Câteva metode sigure și 250 de cărți proaste”; „Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări”; „Texte care n-au folosit la nimic”, „Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!”. În ultimii ani s-a ocupat de analiza operei eminesciene, publicând o serie de volume cu titlul „Eminescu, poem cu poem”. De-a lungul întregii cariere, Alex Ștefănescu a primit numeroase premii. Și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a conferit mai multe ordine sau distincţii ale Patriarhiei Române: Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur”, în 2015, ­Diploma şi medalia sfinţirii Catedralei ­Naţionale şi Diploma omagială a anului 2018, Diploma omagială a anului 2019 şi Ordinul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”. Pentru întreaga sa operă dedicată promovării credinţei şi culturii creştine, în 2020, Alex Ștefănescu a primit Ordinul „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.