Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Alexandru Ioan Cuza, la Dunărea de Jos

Alexandru Ioan Cuza, la Dunărea de Jos

Un articol de: † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos - 20 Mar, 2020

Se împlinesc anul acesta, în 20 martie, două sute de ani de la naşterea Domnitorului „Unirii de bază”, aşa cum a denumit-o corect şi înţelept Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, moment care reprezintă împlinirea năzuinţelor seculare ale românilor răsfiraţi în provinciile istorice, din pricina vicisitudinilor timpului şi a aşezării noastre ca poziţie geografică „în calea tuturor răutăţilor”. Ea nu este un dar al altora din afară, ci mai ales răsplata crezului poporului în puterea unităţii sale. Este, precum a arătat recent în Academia Română, la evocarea Domnitorului Cuza, preşedintele acesteia, acad. Ioan Aurel Pop, „meritul românilor”!

Primul domnitor al românilor uniţi în 1859, în ţara denumită România, este „unul din marii Domnitori care au marcat definitiv istoria”, precum în acelaşi for şi cu acelaşi prilej a afirmat acad. Dan Berindei: „Alexandru Ioan Cuza n-a fost un om al unei conjuncturi favorabile persoanei, ci o şansă a Ţării, pentru acel moment de răscruce”. El şi-a îndeplinit „misiunea cu ardoare”, precum a subliniat recent în cadrul aceluiaşi for acad. Victor Spinei. 

Născut în târgul Bârladului acum 200 de ani, la 20 martie 1820, din părinţii Ioan şi Sultana (de obârşie greacă), de timpuriu se mută cu familia la Galaţi. Atunci oraşul cunoştea o etapă decisivă a devenirii sale, capitală economică a Moldovei la Dunăre, singurul port liber de comunicare cu lumea europeană de atunci, centru cosmopolit, mai târziu, sediu al Comisiei Europene a Dunării.

Aici, tatăl său a ocupat demnitatea de pârcălab, fapt ce l-a ajutat să urmeze şcoli române bune, cu predare în limbi străine, să ajungă la studii în Franţa, să ocupe funcţii: mai întâi, la Tribunalul oraşului, iar mai apoi, pe cea de Pârcălab de Covurlui. Din această responsabilitate, om cu viziune europeană, Alexandru Ioan Cuza a continuat să sprijine comitetele unioniste, reuşind să stabilească o prietenie trainică, la Galaţi, cu alt mare bărbat de stat, Costache Negri, mare luptător unionist şi diplomat de seamă al timpului. Primul centru al reuniunilor fruntaşilor Unirii este, fără îndoială, Conacul lui Negri de la Mânjina, în Câmpia Covurluiului, care se păstrează până astăzi în localitatea Costache Negri, restaurat şi amenajat în interior ca Muzeu de bază al Unirii la Dunărea de Jos. Aici au avut loc multe întruniri, uneori în dis­creție, spre a avansa în conştiinţa populară, la cât mai mulţi, ideea şi fapta Unirii. Aici au participat la întruniri Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Eftimie Murgu ş.a. Un al doilea centru pentru consolidarea şi întărirea strategiilor Unirii este Tecuciul. Aici trebuie menţionat, în primul rând, protoiereul Gheorghe Dumitriu (Hogaş), tatăl scriitorului Calistrat Hogaş. Unionist convins, participă la lucrările Adunărilor ad-hoc, înflăcărează slujitorii şi poporul pentru cauza Unirii şi cultivă o bună comunicare cu fiica marelui Costache Conachi, Cocuța, de la Cona­cul Ţigăneşti, din vecinătatea oraşului Tecuci. Cocuţa era soţia domnitorului antiunionist Nicolae Vogoride, dar, mai presus de toate, le împărtăşea, ca şi tatăl ei şi tecucenii patrioţi, ideea Unirii. Ea a adus de multe ori unioniştilor de la Moldova Dunării de Jos documente de la Iași potrivnice Unirii, predate mai întâi protoiereului Gheorghe Dumitriu, care a şi fost demis de Vogoride, dar repus pe post la insistenţele mari ale Cocuţei. Rămân demne de orice erou al Unirii cuvintele protoiereului către Vogoride, care încerca să-l abată de la Unire, cu redarea funcţiei: „M-ei da ori nu m-ei da înapoi protopopiatul, eu nu mă las de Unire. Acesta este crezul meu astăzi şi Dumnezeu m-ar trăsni dacă m-aş ispiti să-l părăsesc”. Alt mare unionist, deputat de Roman în Adunarea ad-hoc, este pr. Dimitrie Matcaş, de origine tot de la Dunărea de Jos.

Centrul de bază pentru devenirea în demnitatea de domnitor rămâne oraşul Galaţi, care trebuie readus pe harta Unirii din 1859, alături de celelalte centre foarte importante pentru realizarea acesteia. Aici a crescut, s-a format şi a exersat administrativ, politic, economic şi diplomatic tânărul pârcălab, viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza.

Să menţionăm câteva repere, tocmai pentru a readuce în memoria celor de astăzi, mai ales a tinerilor, pe Alexandru Ioan Cuza, care a intrat în legendă şi în conştiinţa populară ca un om pentru oameni, cinstit, demn, corect şi mare iubitor al celor năpăstuiţi. Mai întâi se păstrează casa în care a locuit - azi muzeu - în oraş, pe strada principală, fostă a antreprenorilor bogaţi, numită în prezent „Alexandru Ioan Cuza”. Aici sunt expuse documente şi obiecte ce i-au aparținut și vorbesc despre viaţa sa, despre creşterea şi devenirea până la demnitatea de şef administrativ al judeţului Covurlui.

Foarte semnificativă este pentru familia Cuza, îndeosebi pentru mama sa Sultana, Biserica „Vovidenia”. Aici, domnitorul a participat la slujba de Înviere. De asemenea, în acest sfânt locaș a jurat pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce, împreună cu prietenul său Costache Negri, angajamentul solemn pentru susţinerea Unirii. Tot aici, a participat îndurerat la prohodirea mamei sale, pe care a înmormântat-o, după uzanţa domnitorilor, lângă biserică. A fost reînhumată, mai târziu, la Conacul-castel de la Ruginoasa. Nu trebuie uitat nici episodul cu „Ocaua lui Cuza”, care s-a petrecut tot în oraşul de la Dunăre, Galați.

Salvat de brăileni

De asemenea, se cuvine a fi evocat un extrem de semnificativ episod pentru viața sa, la Brăila, când colonelul de atunci Alexandru Ioan Cuza, capturat spre a fi predat turcilor peste Dunăre, la Măcin, a fost salvat de brăileni, la intervenția promptă a doamnei Elena Cuza, şi adăpostit la Consulatul englez din oraş. A fost rănit la un picior, purtând toată viața semnele acelui nefericit accident.

Tot la Brăila a încuviinţat, la solicitarea comunităţii greceşti, aprobarea spaţiului pentru construirea celei mai mari biserici grecești în afara graniţelor Eladei, cu hramurile „Buna Vestire” și „Izvorul Tămăduirii”.

Relaţia cu Episcopul Melchisedec Ştefănescu

Însă, legat de personalitatea şi activitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trebuie neapărat evocată marea sa şansă de a fi cooperat cu marele său sfetnic, învățatul Episcop Melchisedec Ştefănescu. Încă de la Huşi, arhimandritul și, mai târziu, arhiereul Melchisedec a sprijinit cu însuflețire și convingere Unirea, fiind, într-un sens anume, teologul, catehetul şi promotorul pastoral al Unirii. În gândirea marelui ierarh, la baza Unirii stă unitatea Persoanelor Sfintei Treimi, iar Biserica este, prin excelenţă, „Tronul” sacru al unităţii comunitare. El vede în faptul Unirii o consecinţă socială, practică, a teologiei unităţii şi apelează, cu mult curaj, la slujitorii bisericeşti moldavi şi valahi ca la nişte fraţi autentici, fiii aceleiaşi Mame - Biserica şi ai aceleiaşi ţări, care trebuie unită și-n fapt concret: „Ce voieşti sfinte clerule român! – urmaşule al apostolilor, înaintea cărora Hristos S-a legat pentru unire? Voieşti să rămâi în ignoranţă şi dispreţ de-a pururi…? Dacă vrei să scapi de răspunderea cea înfricoşată, apoi dă mâna cu celălalt cler frate din Valahia şi, prin întrunite puteri, să ne silim a merge pe urmele sfaturilor creştine, să înavuţim Biserica lui Dumnezeu, a patriei noastre cea lipsită de pâinea cerească”.

Iată o mărturisire şi mărturie temeinică a Bisericii şi a slujitorilor ei, al căror reprezentant, Episcopul Melchisedec, este şi rămâne un mentor și un erou al Unirii, un apostol al Patriei, al culturii şi al celor mai înalte aspiraţii ale nea­mului.

Multe sfaturi bune au fost îndeplinite şi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în acest sens, cu toate că, pentru Biserică, măsurile sociale au ajuns într-o altă direcție decât cea convenită cu vlădicii Melchisedec al Dunării de Jos ori Dionisie Romano al Buzăului, în privința secularizării.

Secularizarea bunurilor bisericeşti, inclusiv a celor autohtone, a produs, din nefericire, și efecte nedorite, cu consecințe asupra lucrării misionare a Bisericii, în societatea românească. Nu va fi fost aceasta dorinţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar şi el a fost „om sub vremi”, luptând însă cu sinceritate pentru dobândirea autocefaliei Bisericii, fapt realizat însă în timp, pe temeiul competentelor investi­gații, studii și mărturii dogmatice și canonice ale marelui Episcop Melchisedec Ștefănescu.

Pentru noi, la Dunărea de Jos, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este ctitorul inspirat de Dumnezeu şi ajutat de sfetnicii săi patrioți, precum Episcopul Melchisedec, cu gândul de a reînvia fosta Eparhie a Proilaviei, prin crearea unui nou Centru episcopal la Dunărea de Jos, în 1864, cu două judeţe basarabene, cu unul moldovean, Covurlui, şi cu unul muntean, Brăila. Aşa s-a „înzăuat”, cum arăta, într-o împrejurare, primul-ministru Dimitrie Sturza, la Dunărea de Jos, noua eparhie, simbol al unității de credință și de neam, fiind cea mai trainică pecete creștinească și românească a Domnitorului Unirii și a Sfintei noastre Biserici, la Dunărea de Jos.

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Ioan Cuza  -   Unirea Principatelor  -   comemorare