Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Amintiri despre înțeleapta stavroforă Filofteia Potcoavă

Amintiri despre înțeleapta stavroforă Filofteia Potcoavă

Stavrofora Filofteia Potcoavă, călugăriță care a pribegit ani mulți, a cărei viață a cunoscut adeseori valurile ­înalte ale mării învolburate, cu ajutorul lui Dumnezeu a trecut biruitoare întru toate.

Anii s-au adăugat, neputințele s-au înmulțit, mai ales la vârsta înaintată, dar Dumnezeu a cercetat-o, oferindu-i negrăite bucurii, așa cum se întâmplă întotdeauna în cazul oamenilor aleși.

În ziua din urmă a trecerii ei prin această viață, foarte mulți credincioși, apropiați, ucenici și prieteni au venit la Mănăstirea Țigănești arătând că Dumnezeu poartă de grijă oricui, după cum nu în zadar ni s-a spus să căutăm la păsările cerului și la crinii câmpului, pentru a vedea pe de o parte cum Dumnezeu le hrănește, iar pe de altă parte cum nici Solomon, în toată strălucirea lui, nu s-a înveșmântat asemenea crinilor răsădiți de Dumnezeu în mijlocul creației Sale.

După ce am săvârșit la Mănăstirea Țigănești slujba Înmormântării călugărilor și rugăciunea de dezlegare pentru înțeleapta călugăriță care a cunoscut încercările exilului, provocate de nedreptul Decret 410 din anul 1959, nu pot să nu-mi aduc aminte de vremurile întunecate, când mii de călugări au fost nevoiți să părăsească mănăstirile, alungați fiind din obștile numeroase ale Moldovei, Țării Românești și Olteniei. Au pribegit prin lume ori s-au întors la casele părinților, unii fiind obligați să lucreze prin fabrici, ostenindu-se mult,  fără să fie înțeleși de oamenii aflați în preajma lor. O parte dintre ei au luptat din răsputeri cu valurile, dar s-au pierdut în larg...

Rămâne pilduitoare viața stavroforei Filofteia, născută la 18 mai 1925, în satul Vlădeni, județul Brașov, fiică a binecredincioșilor Reveca și  Gheor­ghe, care proveneau dintr-o familie respectată și păstrătoare a credinței și datinilor românești. Mama monahiei Filofteia a fost sora cunoscutului profesor de teologie, părintele Dumitru Stăniloae, alături de ceilalți frați Gheorghe, Maria și Ilie, toți crescuți în duhul evlaviei de părinții lor, Reveca și Irimie. Familia monahiei Filofteia a dedicat Bisericii, ca în scrierile duhovnicești, trei monahii. Mama ei, după ce și-a așezat familia în bună rânduială, iar soțul s-a strămutat la cele veșnice, a îmbrățișat viața monahală, fiind călugărită la Mănăstirea Râmeț de către arhimandritul Dometie Manolache, cu numele Rafaela, iar două dintre fiice au devenit monahii: una primind la călugărie același nume ca mama ei, Rafaela, iar alta, numele iubitoarei de Dumnezeu Filofteia.

A intrat în viața mănăstirească la Bistrița Vâlcei în anul 1943, unde se nevoiau în vremea respectivă cunoscutele surori Olga și Teodosia Gologanu, călugărițe minunate și osârduitoare, care au condus mănăstirea și liceul din vecinătate, fiind mai târziu profesoare la Seminarul din Horezu, dar și cunoscute misionare într-o perioadă de grea încercare pentru Biserică. Aceste două vrednice mohahii au fost apropiate ierarhilor Justinian Marina, Vartolomeu Stănescu, Bartolomeu Anania și au susținut mult activitățile Bisericii în perioada respectivă. Acolo, maica Filofteia a urmat Școala monahală, continuată mai târziu la Prislop, împlinind noviciatul, înaintea tunderii în monahism.

După vreo zece ani de ucenicie și nevoințe la Bistrița Vâlcei, a fost chemată la Mănăstirea Prislop în 1953 de către cunoscutul duhovnic, protosinghelul Arsenie Boca, căruia i-a fost ucenică mulți ani. La Mănăstirea Prislop, înainte de Decretul 410, maica Filofteia a primit tunderea întru îngerescul chip al viețuirii monahale, slujba fiind săvârșită de părintele Arsenie Boca. A cugetat la cele cu adevărat folositoare, învățând mult de la duhovnicii și călugărițele pe care i-a întâlnit în tinerețea sa.

Odată cu Decretul din 1959, pentru monahia Filofteia a urmat drumul surghiunului, fiind nevoită să plece împreună cu sora sa, monahia Rafaela, la casa mamei lor, care între timp se mutase în localitatea Săcele din apropierea Brașovului. La Săcele, înfruntând umilințele și greutățile perioadei, cele două surori călugărițe, împreună cu mama lor, s-au rugat și au lucrat până în anul 1973. S-a ostenit mult, lucrând cu mâinile sale, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel. Era o înzestrată croitoreasă și țesătoare (brodeză). A predat acest meșteșug multor tinere, ducând mai departe, cu dăruire, tradițiile multiseculare românești.

Într-o perioadă când în mănăstiri erau reprimite călugărițele de altădată, Episcopul-vicar patriarhal din acele vremuri, Antonie Plămădeală Ploieșteanul, care le cunoștea prin părintele Arsenie Boca, le-a ajutat să fie închinoviate la Mănăstirea Țigănești. Au venit împreună cu mama lor și s-au nevoit în acest loc până după Revoluția din 1989, fiind vizitate adeseori de părintele profesor Dumitru Stăniloae, de ierarhi, dintre care amintim pe episcopul de atunci Antonie Plămădeală, dar și de apropiați ai acestora, de protosinghelul Arsenie Boca, precum și de mulți intelectuali.

În aceeași perioadă, maica Filofteia l-a îngrijit cu deosebit devotament pe unchiul său, părintele Dumitru Stăniloae. În iernile reci lipsite de căldură în București, maicile l-au primit pe părintele profesor în casa lor, oferindu-i toată afecțiunea. În aprilie 1977, monahia Rafaela, mama celor două monahii surori, a trecut la cele veșnice, la căpătâiul ei aflându-se părintele profesor Dumitru Stăniloae, arhim. Sofian Boghiu, protos. Sarapavon Pascu, ierom. Adrian Făge­țeanu și alții.

După 1990, când maica avea deja vârsta psalmistului, Mitropolitul Antonie Plămădeală i-a cerut să vină în Transilvania pentru a ctitori o mănăstire pe care a așezat-o sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Aceasta împlinea o dorință mare a românilor ortodocși din Transilvania, care au fost lipsiți multă vreme de obști monahale. Începând cu anul 1994, a fost numită stareță și până când vârsta și sănătatea i-au mai îngăduit (în 2010), maica Filofteia împreună cu sora ei, Rafaela, cu preoți și credincioși au ctitorit Mănăstirea Sfântului Gheorghe de la Bunești. Mai ales cu prilejul hramului, care se prăznuia întotdeauna în Duminica Tomei, veneau, alături de ierarh, 40-50 de preoți la slujbă și mii de credincioși, iar maica alerga, în ciuda vârstei, mergând adeseori la Brașov, Cluj, Alba Iulia sau Oradea, pentru buna rânduire a tuturor celor de trebuință. Odată s-a dus la Oradea, când cineva i-a promis materiale de construcție, și s-a întors doar cu un vas de chit, însă era mulțumită și cu puțin, știind că osteneala ei este închinată Domnului.

Așa a reușit să construiască mănăstirea de la Bunești, cu biserică nouă, trapeză, chilii și dependințe, cumpărând o proprietate de vreo zece hectare, pe care a dăruit-o mănăstirii ctitorite de ea. Când puterile au părăsit-o, în 2013, s-a retras o vreme la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la Alba Iulia și apoi într-un centru de îngrijiri paliative, unde nu a rămas indiferentă, ci bolnavă fiind, într-un cărucior cu rotile, mergea adeseori la patul bolnavilor spunându-le cuvinte de mângâiere și rugăciuni.

În anul 2004, când a fost sfințită biserica mănăstirii de la Bunești, a primit rangul de stavroforă, fiind hirotesită de Preasfințitul, pe atunci Episcop-vicar la Sibiu, Visarion Bălțat Rășinăreanul, purtând o cruce de argint dăruită de unchiul ei, părintele Dumitru Stăniloae, cruce care făcea parte din tradiția acestei familii.

Viața monahilor nu are nevoie de laude în lumea aceasta, pentru că nu le sunt de folos, întrucât adevărații călugări luptători așteaptă răsplată de la Domnul, înțelegând că laudele sunt trecătoare, asemenea multor lucruri pe care le întâlnim în această lume. De aceea, monahii se gândesc mereu doar la dreapta răsplătire a Mântuitorului Hristos. Așa după cum a spus și Sfântul Apostol Pavel: Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, și numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea Lui (II Timotei 4, 7-8).

De la maica Filofteia rămân frumoase și înțelepte cuvinte, amintiri prețioase despre părintele Dumitru Stăniloae, inițiativa de a deschide la Vlădeni o casă memorială dedicată unchiului său, fotografiile și lucrurile dăruite, dar mai ales amănuntele legate de interiorul acestui imobil, după propriile aduceri aminte din tinerețe.

Dăruirea pentru omul aflat în suferință, altruismul, sensibilitatea patericală sunt alte virtuți ale acestei vrednice călugărițe care nu se vor uita. Ctitorirea unei mănăstiri, dăruirea casei părintești unei familii nevoiașe, 75 de ani de trăire monahală și misiunea împlinită în acest răstimp vorbesc despre viața și trăirile monahiei Filofteia Potcoavă, stavrofora.

Citeşte mai multe despre:   Stavrofora Filofteia Potcoavă  -   Manastirea Tiganesti  -   monah