Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Antimos arhimandritul, venerabil slujitor al Patriarhiei Ierusalimului

Antimos arhimandritul, venerabil slujitor al Patriarhiei Ierusalimului

Galerie foto (6) Galerie foto (6) In memoriam

Călătorind la Ierusalim în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului și cu alte prilejuri, am avut privilegiul să reîntâlnesc istoria plină de sfinţenie a Cetății Ierusalimului și a unei părți din Țara Sfântă.

La Mica Galilee, pe Muntele Eleonului, loc în care galileenii se adunau în vremea Mântuitorului, dar și după aceea, întrucât nu aveau acces în Cetatea Ierusalimului, într-o mică comunitate, a slujit părintele arhimandrit Antimos, care se afla la Ierusalim de vreo șaptezeci de ani.

Aproape nonagenar, venerabilul slujitor al Frăției Sfântului Mormânt a slujit pe rând la multe biserici și mănăstiri ale Patriarhiei Ierusalimului, între acestea aflându-se Biserica Sfântului Mormânt, Pretoriul, Ghetsimani, mănăstirea de la Dudul lui Zaheu, mănăstirea de pe Muntele Qarantaniei, locul unde a fost ispitit Mântuitorul Hristos, Muntele Tabor și Sfânta Cetate a Ierusalimului.

De mai multă vreme slujea la Mica Galilee, unde sunt îngropați fericitul întru pomenire Patriarh Diodor, alături de ceilalți doi predecesori ai săi, Benedict și Timotei ai Ierusalimului, loc în care a fost numit custode de către Patriarhul Irineu, în septembrie 2002.

Arhimandritul Antimos era de obârșie din Capadocia (Asia Mică), iar după rudele materne provenea din Constantinopol. Părinții săi s-au refugiat în insula Creta, unde a crescut și s-a întărit cu duhul. Era obiceiul ca din familiile evlavioase grecești să fie aduși în Țara Sfântă tineri cu vocație, pentru a păstra cu atenție rânduiala și patrimoniul Patriarhiei Ierusalimului.

Am reținut de la părintele arhimandrit Antimos faptul că prin anii ’60-’70 ai veacului trecut, în Ierihon se aflau vreo zece călugărițe române, ajunse acolo după anul 1930. Acestea au primit de la Protectoratul britanic până la 1000 mp fiecare, cu posibilitatea de a-şi construi o casă pentru a locui în spațiul respectiv. Monahiile au transformat proprietățile pe care le-au primit de la Autoritatea britanică în mici schituri, unde aveau rânduială mănăstirească, cum fuseseră obișnuite în ţară.

Părintele Cleopa evoca în urma călătoriei sale la Ierihon primirea de care s-a bucurat din partea unora dintre maicile române de la Ierihon și povestea de varietatea fructelor, a copacilor și a legumelor din grădinile acestora, mărturisind că a avut posibilitatea să vadă adevăratul pământ al făgăduinței. Vrednicul arhimandrit vorbea de fructele rumene și arătoase cu care au fost primiți pelerinii români, aceștia păstrând amintirea unei astfel de călătorii în cel mai vechi oraș din lume, cetate a palmierilor și miresmelor pustiului.

Părintele arhimandrit Antimos povestea despre maicile române, unora dintre ele pomenindu-le numele: Galinea, Porfiria și alte monahii cu viaţă sfântă, preocupate de misiunea și vocația lor monahală, ajutând toate bisericile ortodoxe din apropiere, cum era și Mănăstirea Qarantania, dar și mănăstirea de la Dudul lui Zaheu, unde făceau curățenie, pregăteau prescuri, cântau la strană, fără să fie remunerate. Lucrau cu osârdie pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele, îngrijeau grădinile pe care le aveau, fiind pricepute la lucrările din gospodărie, adevărate modele pentru cei aflați în zonă.

Unele dintre ele au fost împreună-nevoitoare cu Sfântul Ioan Iacob când acesta a fost egumen la Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan și după aceea l-au ajutat în vremea când a viețuit sihastru pe Valea Hozevei, în perioada 1952-1960, la Schitul „Sfânta Ana”, sau peștera cu același nume, din apropierea Mănăstirii Sfântului Gheor­ghe Hozevitul.

Mărturia părintelui Antimos este foarte importantă, cu valoare istorică de atestare a evenimentelor contemporane, având în vedere vârsta lui înaintată, fiind printre ultimii dintre părinții Frăției Sfântului Mormânt slujitor în aceste locuri din tinerețe.

Unul dintre viețuitorii români de la Schitul ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din apropierea Iordanului, părintele Damian Stog (Stogu), după ce a fost împușcat în timpul inciden­țelor care au avut loc în preajma schitului, avea să fie îngropat la Dudul lui Zaheu, lângă biserica grecească, întrucât nu aveam acolo un așezământ românesc. La înmormântarea lui au participat și călu­gărițele române amintite, slujitor fiind atunci arhimandritul Antimos.

Amintiri dragi sufletului meu mă leagă şi de locul numit Mica Galilee, de pe Muntele Eleonului.

Călătorind de multe ori în spațiul sfânt și plin de frumusețe, de unde se vede o mare parte a Cetății Ierusalimului, nu prea departe de cunoscuta mănăstire a Înălțării Domnului, am aflat lucruri deosebite despre istoria şi oamenii care s-au perindat în acest loc binecuvântat.

Mica Galilee era locul unde galileenii veneau la sărbătorile mari ale Templului. Erau gălăgioși (zgo­motoși), nedisciplinați și de aceea nu erau primiți în Cetatea Ierusalimului. Locuitorii provinciei Galileea au cumpărat o proprietate, nu departe de Ierusalim, tocmai pentru a o folosi când veneau la sărbătorile iudaice. Icoana Altarului de vară aflat în apropierea bisericii înălțate acolo Îl arată pe Mântuitorul împreună cu ucenicii când le-a spus: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 22-23), îndată după Înviere.

Fizic şi temporal, ucenicii Domnului nu puteau ajunge în aceeași zi, după Înviere, din Ierusalim în Galileea. Locul despre care îngerul a zis că va merge mai înainte de voi în Galileea este, de fapt, locul numit astăzi Mica Galilee, proprietate a galileenilor, unde se întâlneau adeseori. Acolo, Mântuitorul le-a dat ucenicilor puterea iertării, marele dar pe care l-a păstrat apoi Biserica.

Mica Galilee, locul unde a slujit părintele Antimos aproape 20 de ani, a fost vizitat de importante delegații pe care le-a avut Patriarhia Ierusalimului, între care patriarhi, ierarhi mulți, episcopi ai Romei și alții din toată lumea. Reșe­dința Patriarhiei Ierusalimului de la Mica Galilee i-a găzduit după modelul filantropiei pe care ucenicii Mântuitorului l-au arătat tuturor celor pe care i-au întâlnit în vremea prigoanelor, a agapelor, când Biserica a trecut prin bucurii și încercări, deo­potrivă.

Părintele Antimos a arătat cinstire deosebită față de patria sa adoptivă, insula Creta, dar mai ales pentru Microasia, Capadocia, de unde familia sa a fost izgonită la începutul veacului 20. Pomenea adeseori despre aceste locuri dragi sufletului său.

Adaug și faptul că părintele Antimos a fost unul dintre cei care l-au cunoscut personal pe Sfântul Ioan Iacob, în vremea nevoințelor sale de la Peștera „Sfânta Ana” a Mănăstirii Hozeva. Erau anii de început în tainele monahale ai părintelui Antimos, venit din Grecia pentru a sluji în Patriarhia Ierusalimului. În aceeași perioadă, Sfântul Ioan Iacob a fost cunoscut şi de un alt mare călugăr, râvnitor misionar al Patriarhiei Ierusalimului, Filumenos, neomartir, care a sfârșit în Samaria, martirizat de către necreș­tini, din pricina râvnei sale pentru cele sfinte. Părintele Antimos este printre ultimii monahi care l-au întâlnit în viață pe Sfântul Ioan Iacob, conaționalul nostru.

În prima mea vizită la Ierusalim, în anul 1995, prin bunăvoința unor călugărițe române, am fost poftit de Patriarhul Diodor al Ierusalimului la reședința sa de la Mica Galilee. Mai mulți ierarhi ai văii Iordanului şi ai Ierusalimului au refăcut biserica și reședința din apropiere, iar Patriarhul Diodor se retrăgea adeseori acolo, unde se desfășurau recepții oficiale cu oaspeți pe care Întâistătătorul Bisericii Ierusalimului dorea să-i întâlnească.

În frumoasa reședință, Patriarhul ne-a primit cu bucurie, ne-a povestit aspecte amănunțite din vizita pe care a întreprins-o în România, în anul 1982, de evlavia pe care a întâlnit-o, de mulțimea credincioșilor care l-au impresionat și m-a rugat să-i trimit numele preotului hirotonit atunci, de sărbătoarea Sânzienelor, în 24 iunie, la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfântul Ioan”, unde a avut loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. I-am trimis numele preotului de îndată ce am ajuns în țară, iar el mi-a mulțumit, mărturisindu-mi că îl va trece în Dipticul Patriarhiei Ierusalimului alături de cei hirotoniți de ierarhii apostolicei Biserici.

La finalul întâlnirii, Patriarhul Diodor mi-a dăruit o cruce pectorală specifică zonei, lucrată în argint și sidef, pe care o păstrez cu evlavie ca o amintire și mărturie a momentului respectiv.

În vremea slujirii mele la Ierusalim am fost de multe ori la Mica Galilee pentru a mă închina, în calitate de însoțitor al ierarhilor, clericilor sau grupurilor de pelerini ai Bisericii noastre, care au poposit atunci la Ierusalim, și pentru a înălța rugăciuni la mormântul Patriarhului Diodor.

Arhimandritul Antimos m-a primit cu multă bucurie, a vorbit cu mine adeseori, cu ospitalitate, m-a servit cu dulcețuri grecești, sucuri naturale, fructe, unele provenind din grădina pe care o îngrijea împreună cu o maică română, de la Mănăstirea Polovragi, pe nume Modesta.

Când a fost sărbătorit Sfântul An­timos, m-a invitat la Dumnezeiasca Liturghie. De obicei erau pre­zenți mulți ieromonahi, se pregătea agapă și bucuria era deplină. A insistat atunci ca protia să-mi apar­țină, deși erau mulți slujitori greci, parte dintre ei mai în vârstă decât mine. În puținele cuvinte rostite la Sfânta Liturghie, am vorbit despre bună­voința întâlnită la unii oameni, manifestare afectivă care are înlăuntrul ei virtutea dumnezeiască a iubirii fratelui, pelerinului! Cu toate că părintele Antimos era un om retras și destul de reținut în cuvintele rostite, a arătat printre picăturile întâlnirilor noastre vădită iubire și atenție față de străini și, în particular, pentru mine.

Mutându-se la Domnul la începutul lunii septembrie în anul mântuirii 2021, cu puțin timp înainte de a împlini 90 de ani, arhimandritul Antimos îi reprezintă pe cei care îndelung au slujit și s-au ostenit în acest loc.

Jertfelnicia, dragostea, bunătatea, râvna pentru cele sfinte, dar mai ales răbdarea și smerenia au fost virtuțile ce l-au însoțit în îndelungata sa activitate. În semn de aleasă cinstire pentru lucrarea lui, pro­hodirea sa a fost săvârșită de aproape toți ierarhii Patriarhiei Ierusalimului, sobor prezidat de Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina. I-am deslușit în imaginile oferite de Patriarhia Ierusalimului, alături de patriarh, pe venerabilii arhierei ai apostolicei Patriarhii Corneliu, Isihie, Aristarhos, Metodios, Teofanis, Ioachim, Dimitrios și alții, mulțime de preoți și multe dintre călugărițele ostenitoare la Patriarhia Ierusalimului. Patriarhul Teofil a rostit rugăciunea de dezlegare îna­inte ca trupul lui să fie așezat în cimitirul ortodox de pe muntele Sion. Ultima rugăciune de dezlegare a fost săvârșită de Mitropolitul Ioachim de Elenopolis, la marginea mormântului. Conform rânduielilor specifice ierarhilor și clericilor venerabili (decani de vârstă), a sunat clopotul cel mare al Bisericii Sfintei Învieri, care l-a însoțit și pe arhimandritul Antimos pe drumul către Ierusalimul cel din ceruri.