Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Arhimandritul Ciprian Zaharia, „noul ctitor” al Mănăstirii Bistriţa din Neamţ

Arhimandritul Ciprian Zaharia, „noul ctitor” al Mănăstirii Bistriţa din Neamţ

Un articol de: Arhim. Andrei Anghel - 19 Iun, 2018

Părintele arhimandrit Ciprian Zaharia s-a născut la data de 19 iunie 1931 în comuna Boroaia din județul Suceava, într-o familie de buni creștini. La fragedă vârstă şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Secu din județul Neamț, unde a fost primit ca frate, devenind monah, ierodiacon, ieromonah şi apoi protosinghel. La Mănăstirea Secu a îndeplinit mai multe ascultări, cea mai importantă fiind cea de econom al mănăstirii, prin care părintele Ciprian s-a evidenţiat în mod deosebit.

A absolvit cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, iar mai târziu a devenit licenţiat al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti.

În anul 1979, părintele Ciprian Zaharia a fost rânduit stareţ al Mănăstirii Bistriţa din judeţul Neamţ de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Astfel, părintele Ciprian Zaharia devenea al 71-lea stareţ al vechii ctitorii a patru domnitori muşatini, şi anume: Alexandru cel Bun (1400- 1432), Ştefan cel Mare (1457- 1504), Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546) şi Alexandru Lăpuşneanu (1552- 1561).

Când părintele Ciprian Zaharia a venit la Bistriţa, lucrările de restaurare a mănăstirii, demarate şi finanţate de stat începând cu anul 1967, erau stopate de doi ani (1977). Odată cu venirea sa aici, au fost reluate lucrările de restaurare, care au durat între 1979 şi 1984, fiind finanţate de Mitropolia Moldovei şi Sucevei şi de Mănăstirea Bistriţa.

În timpul lucrărilor din anii 1967-1977 fuseseră restaurate biserica domnească a lui Alexandru cel Bun, înnoită de Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu, turnul-clopotniţă al lui Ştefan cel Mare şi turnul porţii al lui Petru Rareş, însă celelalte clădiri erau aproa­pe ruine, toate acestea fiind restaurate în vremea stăreţiei părintelui Ciprian Zaharia. Astfel, a fost restaurată Casa domnească zidită de Alexandru cel Bun şi refăcută de Petru Rareş; au fost restaurate casele egumeneşti din incinta mănăstirii; a fost restaurată Şcoala domnească a lui Petru Rareş, unde a fost organizată Colecţia de obiecte bisericeşti şi de artă a mănăstirii; au fost amenajate trapeza nouă a mănăstirii, magaziile de alimente şi alte clădiri anexe (trapeza a fost pictată mai târziu, între anii 1995 și 1996); au fost efectuate instalaţia de aducţiune a apei potabile, canalizarea şi pavajul curţii, pentru prima dată, precum şi o fântână în incintă; au fost împrejmuite cu gard de zid şi lemn cimitirul şi grădina, ambele situate la intrarea în incinta mănăstirii, precum şi multe alte lucrări de restaurare sau construcţii noi; în anul 1982, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la moartea domnitorului Alexandru cel Bun, a fost sculptată o monumentală statuie comemorativă, din bloc monolit de marmură, înaltă de 3 metri, care-l reprezintă pe marele ctitor, în mantie, cu coroană pe cap, ţinând în mâini macheta bisericii mănăstirii.

În urma acestor lucrări de restaurare generală a Mănăstirii Bistriţa, străbuna ctitorie muşatină şi-a recăpătat strălucirea şi frumuseţea dintru început şi importanţa spirituală, prin lucrarea duhovnicească, liturgică şi administrativă a părintelui Ciprian Zaharia şi a obştii bistriţene, continuatoare fidelă a tradiţiei vrednicilor înaintaşi. De aceea, părintele Ciprian Zaharia a fost numit „noul ctitor” sau „al cincilea ctitor” al Mănăstirii Bistriţa.

Inaugurarea amplelor lucrări de restaurare a avut loc în data de 9 septembrie 1984, când fericitul întru adormire Părinte Patriarh Teoctist († 2007), Mitropolitul Moldovei şi Sucevei de atunci, i-a acordat rangul de arhimandrit părintelui stareț Ciprian Zaharia, căruia i se datorează în mod deosebit în­fățișarea originară pe care a recăpătat-o Mănăstirea Bis­trița ca urmare a amplelor lucrări de restaurare, fără precedent în istoria sa.

În vremea stăreţiei sale la Mănăstirea Bistriţa, părintele Ciprian Zaharia a reînviat vechea ctitorie muşatină, atât prin restaurarea ansamblului arhitectural al mănăstirii, cât şi prin reînnoirea vieţii duhovniceşti şi îmbogăţirea programului liturgic. Înainte de venirea lui la Bistriţa, aici vieţuiau doar câţiva călugări în vârstă, iar rânduiala liturgică nu se desfăşura după tipicul mănăstiresc, din lipsă de personal, ci era un program liturgic asemenea celui de la o biserică de parohie. Părintele Ciprian a rânduit săvârşirea zilnică a Sfintei Liturghii şi a celor Şapte Laude, săvârşirea Utreniei la miezul nopţii, precum şi a Sfântului Maslu de două ori pe săptămână.

Odată cu punerea lucrurilor în bună rânduială, au început a intra în obştea mănăstirii şi fraţi tineri, pe care părintele Ciprian i-a primit cu bucurie şi i-a povăţuit duhovniceşte, iar pe mulţi dintre aceştia i-a trimis la studii. În timpul stăreţiei sale la Mănăstirea Bistriţa, părintele Ciprian Zaharia a trimis şi a susţinut la studii teologice liceale sau universitare peste 50 de călugări, care astăzi sunt clerici, stareţi de mănăstiri, ostenitori în administraţia bisericească, iar doi dintre aceştia sunt ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului (primul monah tuns la Bistriţa de părintele Ciprian Zaharia, după 30 de ani de pauză în care nu a fost săvârşită nici o călugărie), şi Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. A ajutat duhovniceşte şi material nu doar pe tinerii monahi care au urmat studii teologice, ci şi pe mulţi tineri seminarişti sau teologi, care au devenit apoi preoţi de parohie şi care îl vizitau adesea, purtându-i o deosebită recunoştinţă.

În slujirea sa de stareţ, părintele Ciprian Zaharia a fost ajutat şi de unii duhovnici deosebiţi, care s-au nevoit la Mănăstirea Bistriţa, cum au fost: arhimandritul Ioanichie Bălan, care a vieţuit aproape 20 de ani la Mănăstirea Bistriţa (1971-1990), trecut la cele veşnice în anul 2007, la mănăstirea sa de metanie, Sihăstria din judeţul Neamţ; arhimandritul Marchian Ciubotaru (†1992), care i-a fost şi duhovnic; arhimandritul Martinian Conuţ (†1994); protosinghelul Hrisostom Asavei (†1994); protosinghelul Isichie Macarie (†1997); arhimandritul Modest Muraru (†2003), venit la Bistriţa după 1990; părintele Iustin Pârvu (†2013) şi alţii.

După evenimentele din 1989, părintele stareţ Ciprian Zaharia a continuat lucrările de restaurare a clădirilor mănăstirii, precum şi construirea altora noi. A restaurat şi pictat în interior biserica de lemn din cimitirul mănăstirii, monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, care a fost strămutată aici din satul Români, judeţul Neamţ. A construit mai multe corpuri de chilii, spaţii de cazare pentru pelerini şi clădiri pentru gospodăria mănăstirii.

De asemenea, sub oblăduirea Mănăstirii Bistriţa, au fost înfiinţate mai multe schituri, unele devenind mănăstiri, iar altele, din cauza lipsei de vocaţii monahale, au fost transformate în biserici de parohie sau altele, care nu aveau construită biserica, au fost des­fiinţate.

Din anul 1992 până în 2004, părintele Ciprian Zaharia a îndeplinit şi funcţia de exarh al mănăstirilor din zona Neamţ.

Un moment deosebit din viaţa Mănăstirii Bistriţa în timpul stăreţiei părintelui Ciprian Zaharia l-au reprezentat anii 2000 şi 2002, când s-au sărbătorit 600 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii de către domnitorul Alexandru cel Bun, în anul 1400, şi respectiv 600 de ani de la sfinţirea bisericii de către Mitropolitul Iosif I al Moldovei, în anul 1402. Aceste evenimente au fost sărbătorite în zilele de 9 septembrie 2000, zi în care Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, şi 15 octombrie 2002.

Sărbătorirea celor 600 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Bistriţa a fost binecuvântată cu poposirea pentru aproape două zile la mănăstire a moaştelor Sfântului Ioan Casian (†435), care au fost aduse la Iaşi în data de 12 octombrie 2002, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva din data de 14 octombrie.

Înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii din ziua de 15 octombrie 2002, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Mitropolitul de atunci al Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi români şi străini, a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii din cimitirul mănăstirii, care a primit hramul „Sfântul Ioan Casian” şi „Sfântul Ciprian al Cartaginei”. Tot cu acest prilej, la sfârşitul Sfintei Liturghii, a avut loc proclamarea oficială a schimbării numelui comunei Viişoara - din care face parte şi Mănăstirea Bistriţa - în Alexandru cel Bun, ca prinos de cinstire adus domnitorului ctitor, care, alături de soţia sa Ana, odihneşte în biserica mănăstirii. Iniţiativa schimbării numelui comunei şi demersurile necesare pentru aceasta i-au aparţinut părintelui Ciprian Zaharia.

Părintele Ciprian Zaharia a fost stareţ al Mănăstirii Bistriţa până în luna noiembrie a anului 2005, când s-a pensionat, trecând la Domnul a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, a anului 2007.

Părintele Ciprian Zaharia, din cei 76 de ani de viaţă pământească, aproape 60 i-a trăit în mănăstire, la Secu şi Bistriţa. A fost un călugăr rugător şi postitor, un slujitor devotat al Sfântului Altar, un duhovnic având multă experienţă şi un stareţ înţelept şi ospitalier. De la Sfânta Liturghie şi Utrenie nu lipsea niciodată, pravila de rugăciune zilnică o respecta cu sfinţenie, slujea Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare mare sau mică, iar lunea, miercurea şi vinerea mânca o singură dată pe zi. Era autoritar şi înţelegător, mustrător şi iertător, luptător pentru binele mănăstirii, dar detaşat faţă de bunurile lumii.

De la călugării săi nu cerea multe, dar erau lucruri esenţiale: să nu lipsească de la slujbele din biserică, să-şi facă zilnic pravila şi canonul, spunând mereu că „monahului Psaltirea să-i fie mamă, iar Ceaslovul tată”, să-şi îndeplinească ascultările cu bucurie şi fără cârtire, să poarte uniforma monahală inclusiv în chilie, candela din chilie să fie aprinsă întotdeauna, să fugă de confortul lumesc, să fie atenţi cum se comportă în mănăstire şi în afara ei. Însă toate acestea le îndeplinea el mai întâi, nu doar le cerea celorlalţi şi nu impunea niciodată nimic, ci totul era transmis într-un mod părintesc şi bine intenţionat.

Bineînţeles că în viaţa unei comunităţi există şi unele scăderi sau neîmpliniri, iar Bistriţa stareţului Ciprian nu a făcut excepţie, însă părintele Ciprian Zaharia şi-a îndeplinit datoria, mărturie pentru aceasta fiind ucenicii săi de astăzi, ierarhi, călugări, preoţi sau credincioşi mireni, care îl pomenesc în rugăciunile lor către Hristos Domnul şi îl comemorează adesea cu recunoştinţă.

Aşadar, cine a fost părintele arhimandrit Ciprian Zaharia? A fost părintele şi stareţul mai multor generaţii de călugări. A fost omul providenţial prin care Dumnezeu a dorit să reînvie şi să facă Mănăstirea Bistriţa cunoscută din nou, aşa cum a fost ea în timpul domnitorului Alexandru cel Bun şi al marelui stareţ Dometian (1407-1418)!

Doamne, odihneşte cu drepţii sufletul adormitului robului Tău Ciprian arhimandritul, părintele nostru!!!