Arhimandritul Rafael Ghiță, călugăr și liturghisitor destoinic

De peste trei secole Mănăstirea Sinaia a avut în a sa istorie călugări care i-au purtat numele până departe. Memorabilă, zveltă, cuprinzătoare, citadină, dar cu spirit eremit, a reunit oameni și inimi care rezonau în idealul comun de a-L sluji pe Dumnezeu la poalele Munților Bucegi, într-un loc ocrotit de Împărăteasa cerului.

Cu perioade de încercare, evenimente luminoase, având un rol deosebit în istoria Țării Românești, fiind vizitată și admirată de diferite personalități, Mănăstirea Sinaia a rămas unul dintre locurile de spiritualitate din sudul României. Tradițională și pastorală, ctitoria lui Mihail Cantacuzino a oferit cadrul propice dezvoltării duhovnicești, punând în practică cuvintele psalmistului: Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul (Psalmul 120, 1-2).

Istoria unui loc este cu preponderență oferită de oamenii ce-l pășesc, iar ambientul dezvoltării duhovnicești reprezintă parte integrantă a sfințeniei care vine de la Dumnezeu. Efervescența Sinaiei, spiritul răcoros și proaspăt care planează peste creația de pe Valea Prahovei se imprimă în manifestarea celor care viețuiesc în spațiul cu istorie de peste trei veacuri. Ierarhi, stareți, arhimandriți și călugări emeriți s-au născut în duh în Mănăstirea Sinaia.

Loc al făgăduințelor monahale pentru mulți călugări de vocație, cu brațele părintești deschise pentru cei care-i pășeau sfioși pragul, în anul 1976 Mănăstirea Sinaia, l-a primit și pe viitorul părinte Rafael Ghiță.

Înzestrat cu voce melodioasă, cânta Domnului, bucurându-i pe credincioșii participanți la slujbele din Mănăstirea Sinaia. Nu mult a durat până când a fost transferat la Catedrala Patriarhală, devenind slujitor la rânduielile liturgice specifice catedralei.

Pentru părintele arhimandrit Rafael Ghiță, Sinaia era simbolic sihăstria în care călugării se retrag pentru rugăciune, liniștire și meditație.

L-am cunoscut în anii 2000, când, în verile toride, venea la Mănăstirea Sinaia, reamintindu-și de fiecare dată bucuria și entuziasmul începutului său călugăresc.

Slujea la hramurile Mănăstirii Sinaia, de Sfânta Treime sau de Adormirea Maicii Domnului, ori la slujbele arhierești oficiate spre bucuria obștii și a credincioșilor. Nu de puține ori l-am admirat slujind privegherile praznicelor împărătești, având eleganță și atenție în mișcări. A fost primul slujitor pe care l-am remarcat în copilăria mea, ecfonisele rostite (uneori în limba greacă) răsună și acum, când pășesc în biserica mare, locul unde L-am descoperit pe Dumnezeu.

Conversațiile purtate cu părintele arhimandrit Rafael Ghiță, la ceasul înserării, în curtea Mănăstirii Sinaia rămân odoare de mare preț. Spiritul dezinvolt, discursul presărat de zâmbete, amintirile, legendele și povestirile acaparau atenția tuturor , dovedind bucuria trăirii în Hristos.

Oferea lumină din lumina sa, bucurie din împlinirea sa și cunoștință din cele acumulate de-a lungul vieții. Cunoștea multe aspecte ale vieții bisericești. Adeseori povestea despre vechii călugări din Mănăstirea Sinaia, între care fratele Arhi­episcopului Antim Nica, arhimandritul Neofit Nica, părintele Arcadie, ori despre nașul lui de călugărie, Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei.

În urmă cu șapte ani, la slujba săvârșită în Catedrala „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal, Preafericitul Părinte Daniel rostea: „Părintele Rafael a avut multe încercări și suferințe, dar mai ales, în ultimii ani ai vieții, a suferit cu multă nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Prin aceasta a arătat smerenia sa, multa credință și speranță în Dumnezeu. Când un arhimandrit, ieromonah sau preot trece la Domnul înseamnă că dacă a fost rugător pe pământ, va fi rugător și în ceruri”.

Sorocul celor șapte ani este moment de aducere aminte a unui liturghisitor al Catedralei Patriarhale, neuitarea slujitorilor Bisericii oferind autenticitate sentimentelor de recunoștință, căci întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13, 35).