Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă In memoriam „Aşa de bun a fost cu mine Dumnezeu”

„Aşa de bun a fost cu mine Dumnezeu”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam

- Ion Irimescu (1903-2005) -

Când a împlinit 102 ani, Ion Irimescu mărturisea: „Aşa de bun a fost cu mine Dumnezeu!”. Maestrul îi mulţumea lui Dumnezeu nu doar pentru mulţimea anilor, cât mai ales pentru darurile pe care i le-a dat şi pentru talanţii primiţi, pe care el i-a înmulţit ca un slujitor credincios.

Ion Irimescu, sculpto­rul, artistul, profesorul şi omul care a străbătut lu­mea aceasta mai bine de un veac, s-a născut lângă Fălticeni (Arghira - Preuteşti), în urmă cu aproape 103 ani (27 februarie 1903). Şi-a petrecut copilă­ria şi adolescenţa în Falticeniul de care şi-a legat numele şi Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Eugen, Horia şi Vasile Lovinescu, Nicolae Labiş şi, mult mai înainte, Sfântul Ioan de la Raşca, Sfântul Mitropolit Dosoftei, Veniamin Costachi, Paisie Olaru sau Ilie Cleopa.

Încă din clasa a VI-a de liceu a organizat prima ex­poziţie personală. A fost ucenicul sculptorilor Dimitrie Pandurea şi Oscar Han. În îndelungata sa activi­tate, Ion Irimescu a creat o operă bogată şi diversă, ca­re cuprinde pe lângă sculp­turi şi lucrări de grafică, pictură, numeroase scrieri, mărturisiri, evocări.

Profesor la cele trei şcoli superioare de artă din Ro­mânia, preşedinte al Uni­unii Artiştilor Plastici din România, membru al Aca­demiei Române, Doctor Honoris Causa al câtorva Universităţi, cetăţean de onoare al multor localităţi, posesor a numeroase di­plome şi premii, Ion Iri­mescu, un artist al poporu­lui, a rămas un om modest. Creaţiile sale, foarte apreciate, au fost expuse aproape în toate ţările Europei.

A călătorit mult, a fost un om care s-a apropiat de semeni şi care a cultivat o calitate deosebită: omenia. Dincolo de marile realizări artistice, Ion Irimescu a avut o legătură cu Dumne­zeu, cu lumea sfinţilor, cu Biserica în general.

În 1975 înfiinţează muzeul care-i poartă numele

În timpul studenţiei, a pictat Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oprişeni şi a realizat un valoros basorelief cu scena Adormirii Maicii Domnului la intrarea în Biserica „Adormirea” din Fălticeni. Acestora li se adaugă un nu­măr însemnat de lucrări plastice şi grafice cu su­biecte biblice sau aghiografice, pătrunse de misterul credinţei şi al apropierii de Mântuitorul Hristos.

Marele artist Ion Iri­mescu a făcut mult bine în timpul vieţii, dar una din­tre faptele sale este cvasi-monahală, parcă izvorâtă din cuvintele Mântuitorului.

Avea atunci 70 de ani. Peste 300 de lucrări de sculptură, peste 1.000 de grafică şi biblioteca per­sonală le-a dăruit oraşului natal, înfiinţând în 1975 muzeul care-i poartă acum numele, fiind în prezent cea mai bogată colecţie de autor din ţară. Gestul său este aidoma cu al unui călugăr care-şi lasă agoni­seala mănăstirii din care face parte, de care se simte legat printr-o chemare pe care alţii n-o pot înţelege, nici n-o pot explica.

El a învăţat din exem­plul pe care alţi fălticineni i-au oferit (fraţii Horia şi Vasile Lovinescu), dă­ruind casa lor pentru a se face în ea un muzeu, o ga­lerie a oamenilor de seamă din întreg ţinutul.

Un exponent al „generaţiei de aur”

În urmă cu câţiva ani s-a stabilit la Fălticeni. Locuia în vecinătatea muzeului, amenajat într-una dintre cele mai frumoase case ale urbei. Acolo l-am întâlnit de foarte multe ori. Am fost prezent la aniversarea cen­tenarului său, atât la Făl­ticeni, cât şi la Academia Română. S-au spus atunci cuvinte mari, multe elogii pe care maestrul le-a primit cu smerenie. S-a amintit că aparţine unei generaţii de aur: „Mircea Eliade, Eugen lonescu, Dumitru Stăniloae”, dar mai puteau fi amintite atâtea spirite lumi­nate (Grigore Vasiliu Birlic şi Jules Cazaban, din Făl­ticeni şi ei, i-au fost colegi de clasă la liceul „Nicu Gane”); în Aula Mare a Aca­demiei, Ion Irimescu i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate câte a primit. Erau de faţă şeful statului, miniştri, academicieni, oa­meni de cultură, diplomaţi străini şi prieteni ai maes­trului.

Îmi mărturisea, într-o discuţie, admiraţia pentru Biserică, pentru mănăsti­rile în care îşi petrecea odi­nioară vacanţele. Se apro­piase tot mai des de Sfânta Euharistie. În ziua în care a împlinit 100 de ani, Ar­hiepiscopul Sucevei şi Ră­dăuţilor a slujit la Biserica „Adormirea” din Fălticeni şi l-a împărtăşit la vremea cuvenită.

La Fălticeni, lângă bise­rica Oprişenilor pe care a pictat-o în 1926, maestrul Ion Irimescu şi-a pregătit din vreme mormântul. Şi-a ales locul acolo, lângă pă­rinţii săi, ca să poată privi oraşul şi valea Şomuzului, până departe la Arghira Preuţeştilor, unde a venit pe lu­me la 27 februarie 1903.

Călătoria sa prin marea acestei vieţi s-a încheiat la 28 octombrie 2005.

 

Citeşte mai multe despre:   Ion Irimescu