Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Biografie de pelerin misionar

Biografie de pelerin misionar

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam
Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 17 Noi, 2020

Orice pelerin adăpostește în lăuntrul lui o istorie a credinței sale care l-a mânat prin toate locurile sfinte pe unde i-a fost cu putință să ajungă în viață. Unii dintre ei chiar au excelat, făcând din simplul cotidian o permanentă căutare a locului și a omului sfânt.

Despre oricare dintre acești oameni ai Bisericii s-ar putea scrie, însă ei, cel mai adesea, rămân cunoscuți în cercuri restrânse. Pentru că am avut ocazia să cunosc bine un astfel de membru din familia mare a pelerinilor, vom contura puțin profilul său de pelerin misionar, ca un semn de cinstire pentru toți cei care înnobilează viața Bisericii prin viul credinței lor mărturisitoare.

Ion Toma Pelerinul a fost un om înzestrat cu neliniștea cea bună care l-a mobilizat aproape întreaga viață să fie pe drumurile către marii duhovnici, spre mănăstiri și biserici care adăpostesc sfinte moaș­te, icoane ori izvoare de apă cu lu­crări minunate prin rânduială dumnezeiască. Născut în 1949 într-un sat din Dâmbovița și apoi crescut și format profesional în București, a moștenit o credință vie, lucrătoare de la mama lui, Florica, precum și de la bunicii săi, Dumitru și Maria. În timpul stagiului militar, credința i-a trecut printr-o fază de călire exis­tențială, continuând apoi să se oțelească cu fiecare etapă a vieții. A devenit mecanic de locomotivă, s-a căsătorit și Dumnezeu l-a încununat cu șase copii cărora a încercat să le orienteze viața spre Biserică, asemenea făcând și cu alți șase nepoți din partea surorii sale.

Adesea s-a aflat la Iași și Bu­curești, printre pelerinii sfinților. A fost binecuvântat și sfătuit de cuvioși ca părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Iustin Pârvu ori Arsenie Papacioc. În București, în zona unde locuia, uneori se întâlnea cu părintele profesor Petre David, marele misionar, care îl aprecia mult pe „fratele Ion” pentru că avea o familie așa de numeroasă.

Ion Toma a fost și el un misionar, un om al credinței, care la tot pasul aducea în discuție, cu oameni cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, religiosul, spiritualul, pe Dumnezeu. Temele principale erau frecventarea slujbelor, sfin­țirea casei, Sfânta Cruce, valoarea cununiei în viața tinerilor și, mai ales, păzirea de cumplitul păcat al avortului. Neîncetat făcea referire la lumea cealaltă, eshatologicul fiind ca un laitmotiv în dis­cuțiile sale. Permanent prietenos și zâmbitor, obișnuia să împartă printre cunoscuți cărți de spiritualitate, Ziarul Lumina, iconițe ori cruciulițe și, mai ales, să deschidă calea spre mănăstiri multora, care deveneau frați pelerini alături de el.

Având și darul unei voci baritonale de excepție, a cântat în multe locuri și biserici, a participat la sute de înmormântări și pomeniri, fiind de folos unor parohii din capitală și împrejurimi.

Un lucru aparte care dădea încă o notă inedită pelerinajelor sale era și faptul că, în drumul spre diferitele mănăstiri și biserici din țară, zeci de ani a călătorit în toate părţile - un bun prilej de misiune. Vară sau iarnă, până oprea o mașină în care să se urce bucuros, stăruia mult în rugăciune, uneori, în funcție de împrejurări, chiar cântând. Pe parcurs, dacă sesiza o cât de mică deschidere spre dialog la cel care-l însoţea la drum, negreșit subiectele erau despre Dumnezeu, sfinți, Biserică, copii. La aceste drumuri, aproape întotdeauna însu­flețea dialogul cu cântările „Apă­rătoare Doamnă”, „Născătoare de Dumnezeu”, „Cu noi este Dumnezeu”, precum şi  cu alte diverse rugăciuni și pilde simple.

O altă dimensiune pe care a valorizat-o mult în viață, cu con­știința personală că este un mare dar de la Dumnezeu, a fost pentru el și lucrarea multor obiecte de cult, parțial hand made. Până în prezent, sunt sfinte altare de biserici care încă se slujesc de obiecte înnoite prin mâinile lui, cum ar fi Sfinte Evanghelii, vase liturgice, candele și sfinte cruci, sfeșnice, cădelnițe și chiar policandre, toate re­con­diționate cât timp a lucrat ca mecanic de locomotivă. În acest context au ajuns la el și două cruci metalice de exterior care s-au aflat pe Biserica „Sfânta Vineri” din București, demolată în 1986.

Cu orice ocazie spunea ceva despre Dumnezeu, Maica Domnului, sfinți, sfinte moaște, icoane și duhovnici. Râvna de a-i afla  pe oamenii lui Dumnezeu i-a oferit chiar și prilejul de a merge pe stradă alături de părintele Arsenie Boca.

A fost un pasionat pelerin, cu multe cu­noștințe în lumea preo­ților, a mănăstirilor, a Bisericii în general. A avut o existen­ță impreg­nată de o spiritualitate foarte ­evla­vioasă, bătătorind bucuros calea spre multe vetre monahale, mai ales din județele Argeș și Vâlcea.

Caracterizat de blândețe și generozitate, seninătatea chipului dată și de ochii săi de un albastru ceresc nu l-a părăsit nici la trecerea din lumea aceasta.

Odată cu mutarea sa la Domnul, în 27 ianuarie (2020), a fost cules, asemenea unor flori de colț, un buchet întreg de mărturii necunoscute până la acel moment. O veche cunoștință a sa spunea că „ne-a umplut casa de icoane și aceasta este averea noastră”. Un părinte care a înălțat o biserică monu­mentală în București mărturisea cât de bine se armoniza cu „Nea Ion” în rugăciune și cântare, iar la sluj­ba Înmormântării, părintele profesor Ioan ­Caraza a pus sensul vieții și lucrării celui adormit sub cuvintele „icoană a viețuirii în Hristos, astăzi”. Fratele Ion însuși, la cea din urmă masă de Crăciun (2019), după ce cântase din toate puterile troparul Nașterii Domnului, un colind și apoi „La mulți ani”, a răspuns celor apropiați cu cel mai valoros îndemn: „Să vă înțelegeți, să aveți dragoste între voi!” Trecerea din lumea aceasta ne descoperă și mai adânc pe unii altora, ne întărește și ne ancorează temeinic în viață, dacă este credință și nădejde.

La pomenirile ce au urmat, în semn de profundă cinstire, apro­piații celui adormit au dăruit duhovnicului său și o frumoasă icoa­nă pictată cu Sfântul Gheorghe Pelerinul, casnic al lui Dumnezeu pe care l-au rugat stăruitor să mijlocească pentru un frate mai mic al său. Tot spre pomenirea sa, anumite contribuții bănești au fost dăruite pentru Catedrala Naționa­lă, împlinindu-se totodată o do­rință mai veche a fratelui Ion, care îi prețuia enorm pe slujitorii Bisericii ce osteneau la zidirea vreunui sfânt locaș.

După pricepere, după putere, robul lui Dumnezeu Ion a trudit și el în ogorul misionar al Bisericii, semănând și plivind cuvântul Domnului în sufletele deschise pe care le-a întâlnit. Uneori neînțeles și poate chiar desconsiderat, întreaga viață și-a purtat-o la adăpostul cuvintelor „pe cei slabi și pe cei simpli i-a ales Domnul ca să-i înfrunte pe cei tari ai lumii acesteia”. Auzit întotdeauna cu rostirea pe buze „mare este Dumnezeu”, Ion Toma Pelerinul și-a încheiat parcursul pământesc cu gândul la cuvintele „[…] sfinții toți, prin credinţă, au biruit împă­răţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă” (Evrei 11, 33-34).

Citeşte mai multe despre:   evocare