Bunul Episcop Gurie al Devei și Hunedoarei, mărinimos, luminos și nobil

Când nori grei se adună din toate zările, atunci negreșit natura se dezlănțuie. Niciodată o furtună puternică nu se întâmplă într-o vreme când soarele strălucește pe cer. La fel, moartea cuiva, neanunțată de o suferință îndelungată, aduce multă durere, întristare și suspin... Așa se întâmplă cu oamenii a căror plecare lasă răni care nu se vor vindeca vreodată.

La fel s-a întâmplat cu tânărul și mărinimosul Episcop Gurie, care a trecut pragul acestei lumi după o suferință scurtă, dar foarte grea, fiind într-o situație delicată, în care se frământă lumea întreagă, și care l-a răpus după o luptă acerbă de câteva zile. Momentele lui de agonie au adunat în rugăciune cler, monahi și popor din eparhia pe care o păstorea, dar și alți rugători de aproape și de departe, întristați și îngrijorați de starea unui tânăr ierarh.

Spunem îndeobște cuvinte frumoase despre cei care trec pragul acestei lumi, ne aducem aminte de ce este luminos, de trăirile și amintirile pe care le vom lua și noi, într-o zi, când ne vom îndrepta spre Împărăția cerurilor. Important este ca lumina vieții cuiva să fie continuată, să nu fie așezată sub obroc, în sensul că activitatea semenilor noștri, a celor care au învățat cuvântul lui Dumnezeu și au fost rânduiți de Cel Preaînalt într-un anumit timp și loc pentru a aduce lumina credinței, să-și urmeze cursul firesc.

Este nedrept să acoperi cu uitare viața unui om, mai ales a unui slujitor al Bisericii, care s-a ostenit în anii lucrării, mulți sau puțini, dar a rodit fapte vrednice, care au adus mângâiere, bucurie și ajutor multora, rămânând mereu un exemplu, asemenea unei icoane smerite a sfintei Ortodoxii.

Episcopul Gurie Georgiu a fost un ierarh dăruit cu răbdare, pace și blândețe. Născut în 1968, nu departe de localitatea Dej, a fost legat de Biserică încă din pruncie, participând la viața liturgică, rugându-se, învățând rânduielile, și îndată după ce și-a terminat studiile liceale, s-a îndreptat spre Lainici, așezare monastică din Defileul Jiului, cu trăiri înalte și călugări râvnitori.

Se întâmplă uneori, prin lucrarea lui Dumnezeu, ca tinerii binecuvântați de El cu daruri felurite să fie angrenați în viața Bisericii.

Așa a fost rânduiala și cu Grigorie Georgiu, chemat într-o ascultare deosebită, pentru blândețea și râvna lui. Mitropolitul Nestor Vornicescu i-a cerut starețului de la Lainici un monah cuminte, care să-i fie de folos, ajutându-l la Reședință și la Cabinetul Mitropolitan din Craiova.

A împlinit cu râvnă responsabilitățile de secretar, devenind apoi, în urma absolvirii studiilor teologice, slujitor și mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova, post care a fost ocupat odinioară de mari călugări, slujitori și cântăreți, unii dintre ei evocați de părintele Petroniu Tănase, cum a fost arhimandritul Laurențiu Busuioc, apropiat colaborator al Mitropolitului Firmilian Marin.

În atmosfera de rugăciune și cântare de la Craiova, a devenit el însuși devotat slujitor, preocupat de lucrarea duhovnicească și administrativă, deopotrivă. Gurie Georgiu a căpătat maturitate academică și spirituală, călătorind prin Europa și studiind la Padova, îngrijindu-se în acel timp de organizarea unor parohii în ținutul Italiei, unde se stabiliseră mulți români, îndată după 1990.

După ce a devenit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, în anul 2001, Preasfințitul Gurie s-a dăruit slujirii Bisericii printr-o lucrare aparte. Prezent în mijlocul oamenilor, preocupat de latura culturală și socială a eparhiei unde slujea, a fost de un real folos preoților, monahilor și credincioșilor. La marile lui bucurii se adăuga posibilitatea revenirii, pentru câteva zile, la mănăstirea de metanie. Cerceta și celelalte chinovii, poposind adeseori la Polovragi, Tismana, Locuri Rele, Cărbuneşti, Icoana, Bistriţa (olteană), Brâncoveni, Clocociov și altele, fiind împreună-rugător cu monahii și preoții, considerându-se frate slujitor, cu statornică bunăvoință și smerenie.

Când l-am cunoscut, venind ca ieromonah și apoi ca ierarh pelerin în Moldova, vlădica Gurie era, parcă, desprins dintr-o pilduitoare scriere.

M-au uimit așezarea, bunăvoința și zâmbetul lui, virtuți păstrate și înnoite constant, după ce a fost întronizat, cu multă nădejde, având proiecte temerare şi speranțe pe măsură în lucrarea sa, ca arhipăstor al nou înființatei Eparhii a Devei și Hunedoarei. Deși de curând instituită, eparhia avea în jurisdicție altare străvechi și mănăstiri cu renume, între ele așezându-se în rama timpului bisericile istorice de la Densuș și Prislop, cea din urmă ctitorie a Sfântului Cuvios Nicodim. Acestea şi altele așteptau râvna unui episcop entuziast și misionar. Prezența lui, înțelepciunea cu care a lucrat, blândețea, dar și buna rânduiala așezată pretutindeni au adus roade pe măsură.

Catedrala veche șaguniană înnoită, alta nouă, la care şi-a adus contribuţia, reședință eparhială, sediu administrativ (prin ajutorul domnului Ion Grecu), o sumedenie de așezăminte și lucrări misionare, centre sociale, medicale și de misiune pastorală, alte proiecte (spital de îngrijiri paliative, şcoală, grădiniţă), prezența pe teren, slujbele misionare de hram, mai ales cele de la Catedrală și Prislop, dar și comuniunea sa împreună cu alți ierarhi și teologi cunoscuți în întâlniri dialogale academice au adus un suflu nou tinerei eparhii.

Sunt cunoscute vizitele binefăcătoare ale unor duhovnici, aducând împreună cu ei experiența și trăirea lor duhovnicească, fiind împărtășită clericilor, monahilor și tinerilor din eparhie. S-au publicat cărți şi au fost procurate un număr însemnat de exemplare ale Sfintei Scripturi și Învățătura de credință ortodoxă, au fost dăruite prin strădania chiriarhului și a Consiliului eparhial multor credincioși ai eparhiei, pentru a afla, înțelege și urma cu multă dăruire tainele credinței strămoșești dreptcinstitoare.

Prezența lui la lucrările Sfântului Sinod aducea întotdeauna bucurie și îmbrățișare fraților întru slujire, sosind încărcat cu daruri, neuitând să-i cinstească pe frații mai mici și mai mari, cu mesaje, cu bucuria întâlnirii și a dăruirii de sine.

În primăvara anului 2021, într-o discuție telefonică pe care am avut-o, după ce-mi adresase invitația de a fi prezent în eparhia sa, i-am spus de sfințirea ce urma să aibă loc la biserica din satul meu natal. Se întâmpla înainte de Sfintele Paști și cred că agenda îi era încărcată. Până la urmă, Episcopul Gurie a găsit timp și a venit cale lungă la Rădășeni, participând împreună cu Preasfințitul Nestor Hunedoreanul și alți ierarhi la slujba de sfințire și la Sfânta Liturghie. L-am rugat să spună atunci câteva cuvinte, dar mi-a zis că nu se cuvine să vorbească, fiind mai potrivit ca un om al locului să o facă.

M-a impresionat renunțarea la agenda personală, schimbarea programului și lunga călătorie pe care a făcut-o de la Deva la Rădășeni pentru a răspunde la invitația ce i-am adresat-o.

În ultimele lui zile de suferință, i-am întrebat adeseori pe Preasfințitul Arhiereu-vicar și pe alți vlădici despre starea lui. Veștile nu erau bune, dar credeam că lucrurile se vor îndrepta și va trece peste încercare, cunoscând de la unii monahi din Eparhia Devei și Hunedoarei râvna lor pentru a săvârși Sfântul Maslu și multe rugăciuni, dorind să-și ajute în acest fel chiriarhul.

Când am aflat de moartea lui, în miezul zilei de joi, 21 octombrie, la ziua pomenirii mărturisitorilor Ortodoxiei din Transilvania, am rămas fără cuvinte.

Cu toate că mesajele curgeau din diferite locuri, refuzam să cred că acesta este adevărul. Totuși, când am auzit știrea oficială, primul gând a fost să dau de veste preotului din satul meu, rugându-l să sune clopotele în dangăt cernit, cinstindu-l astfel pe Episcopul Gurie, care a făcut parte din soborul ierarhilor care au slujit la sfințirea bisericii din 23 mai, anul mântuirii 2021.

Însemnarea așezată deasupra ușii de la intrare în biserica Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Rădăşeni va da mărturie despre acest moment, iar alte amintiri le vom păstra în inimă, până când, într-o zi, ne vom reîntâlni cu Episcopul cel bun, care s-a grăbit să plece, pentru ca răutatea să nu schimbe inima lui, după cum spun cuvintele Vechiului Legământ.

Înalț smerită rugăciune pentru odihna sufetului său și aștept ca Domnul să-mi descopere taina acestei grăbite treceri, neînțelegând acum deplin cum atât de repede frații se pot despărți de frați…