Cornel Irimie, exeget al artei populare și al satului românesc

S-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Cornel Irimie, cel care a fost directorul Muzeului Brukenthal și care s-a luptat pentru înființarea Muzeului Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului. Astăzi, ctitoria lui Cornel Irimie, Muzeul Tehnicii Populare, privit și din perspectiva istorică a culturii civilizației, constituie cel mai prețios material documentar cu privire la importanta etapă istorică, de un mileniu, din viața poporului nostru, evidențiind eforturile și investiția de inteligență și geniu tehnic pentru asigurarea dezvoltării societății în integralitatea ei.

Pe lângă funcția de conducere a muzeelor, unde a arătat că deține o înțelepciune și o viziune culturală extraordinară, Cornel Irimie a fost și un dedicat cercetător, ce a așezat Sibiul pe harta etnografiei națio­nale și europene. Discipol al strălucitului sociolog Dimitrie Gusti, dar și al lui Traian Herseni, Cornel Irimie a învățat de la profesorii săi metoda și tehnica muncii în colectiv, dar și arta de a lucra cu oamenii pentru oameni. S-a ocupat de tot ce înseamnă satul românesc: arhitectură, obiceiuri, folclor, tradiții, icoane pe sticlă, artă și pictură populară.

La 17 ianuarie 1919 se naștea în Sibiu Cornel Irimie, ca fiu al lui Mihai și al Eugeniei Irimie. Tatăl era cizmar la orfelinatul din oraș, iar mama era casnică, odată cu moartea timpurie a soțului angajându-se ca muncitoare.

Copilăria și-a petrecut-o pe Valea Hârtibaciului, în satele Movile și Meghindeal, anii aceștia având un rol important în formarea viitorului etnograf și cercetător. A urmat cursurile Liceului „Principele Nicolae” din Sighișoara, iar între anii 1937-1941, cursurile Univer­sității din București la Facultatea de Filosofie și Litere. A avut printre profesori, perso­nalități de marcă precum Tudor Vianu și Dimitrie Gusti. Și-a ales ca specialitate sociologia rurală și sub directa îndrumare a profesorului Dimitrie Gusti a participat la cercetările științifice pe teren, din 1939 aplecându-se cercetării spre regiunea etnografică Țara Oltului - Făgăraș. A obținut o bursă în Germania, la Jena, iar la 29 de ani își susținea teza de doctorat despre „Relațiile sociale inter­sătești în Țara Oltului” la Universitatea din București, cu mențiunea „magna cum laude”.

Omul sfințește locul

După război, din 1945 până în 1953, a lucrat ca referent de studii, apoi ca etnograf la sectorul de artă populară a Comitetului pentru Artă. La cererea sa, în anul 1953 s-a transferat la Muzeul Brukenthal din Sibiu, unde a organizat împreună cu colectivul și apoi a condus Secția de etnografie și artă populară. A fost director adjunct și apoi director al Muzeului Brukenthal. În timpul său, o serie de tineri s-au format ca muzeografi și cercetători în domeniul artei și artei populare. În paralel cu activitatea de director, Cornel Irimie a lucrat ca cercetător principal și șef sector al Secției de Științe Sociale a Academiei, fiind principalul promotor al înființării acestei instituții la Sibiu.

În timpul directoratului său la Muzeul Brukenthal, Galeria de Artă a participat la două mari expoziții naționale: Dialogul artelor, Arta flamandă și olandeză din sec. XV-XVIII în muzee și colecții din România realizată în 1981 și, un an mai târziu, expozi­ția Dialogul artelor, Arta italiană din secolele XV-XVIII în muzee și colecții din România. Vernisarea expoziției la Sibiu, după ce a fost deschisă la București, a însemnat un eveniment important pentru Muzeul Brukenthal, putând fi văzute, cu aceste ocazii, și cele 19 tablouri din colecția Brukenthal luate în mod abuziv în anul 1948 la București.

În a doua jumătate a secolului trecut, Cercul permanent de studii și cercetări folclorice, înființat la Sibiu în anul 1954 și condus de ilustre personalități ale culturii sibiene din acea vreme, relua și dădea, totodată, noi valențe ale prețioasei tradiții astriste de cercetare și publicare a monografiilor. Cercul a inițiat în anul 1957, împreună cu Muzeul Bruken­thal, cercetarea interdisciplinară a zonei Mărginimii Sibiului la care au fost angrenați specia­liș­tii din cele mai diverse domenii - istorici, geografi, sociologi, antropologi, folcloriști și lingviști din Sibiu și București.

A început laborioasa cercetare de teren în mirificul sat din Mărginimea Sibiului, la Tălmăcel, în casa preotului Ion Roman. Colectivul științific de cercetători a fost lărgit prin atragerea unor reputați specialiști de la Institutul de geografie, Institutul de Antropologie, Institutul de cercetări etnologice și dialectologice. Astfel, prin coordonarea lui Cornel Irimie s-au acumulat un imens și valoros material documentar bazat pe cercetări de teren, cercetări arhivistice și bibliografice, precum și o cantitate imensă de dese­ne și fotografii.

Împreună cu colectivul de etnografi de la Muzeul Brukenthal și în colaborare cu alți specialiști din țară și străinătate a conceput și realizat cel mai ambițios proiect al său - Muzeul Tehnicii și Meșteșugurilor Populare din Dumbrava Sibiului.

Desființarea abuzivă a Muzeului Astra în anul 1950 a dus la inițiativa lui Cornel Irimie de înființare a Secției de artă populară în cadrul Muzeului Brukenthal în anul 1956. După organizarea expoziției la etajul I al Palatului Brukenthal din Piața Mare, colectivul Secției de artă populară împreună cu Cornel Irimie pornesc acțiunea de organizare a celui mai mare muzeu etnografic în aer liber din România, în locul pe care îl dorise și Romulus Vuia, în Dumbrava Sibiului.

Etnologia urmărește studiul structurii și evoluției unui neam

Cornel Irimie a fost cel care s-a zbătut și și-a pus întreaga pricepere în obținerea terenului, transferat din partea Primăriei orașului în anul 1960 și apoi în 1961 realizarea la Sibiu a unui memorabil colocviu ce a adunat cei mai valoroși cercetători din institutele Academiei și muzeele din țară în scopul dezbaterii problematicii noii instituții muzeale, pentru stabilirea profilului tematic, dar și de reprezentare teritorială. Astfel, s-a hotărât ca la Sibiu să se organizeze un „muzeu al meșteșugurilor și industriilor populare” de pe întreg cuprinsul României, profil aprobat în anul 1962 de către Ministerul Învăță­mântului și Culturii și definitivat sub denumirea de „Muzeu al Tehnicii Populare din România”. Însuși Cornel Irimie afirma că „tehnica, din punct de vedere etnografic, este înțeleasă aici, în sens larg, ca fenomen de cultură, precum și ca mijloc de caracterizare a modului de trai și a specificului naţional, totodată”. Cu­noaș­terea acestui patrimoniu, unic pe plan european, oferă cea mai te­meinică și obiectivă bază științifică în efortul de caracterizare etnografică a poporului roman, de revelare a origina­lității și universalității civili­zației sale tradiționale.

Încă din anii ’70, Cornel Irimie sublinia rolul etnologiei româ­nești: „Etnologia nu mai este, astăzi, o disciplină compatibilă cu un grup închis de specialiști. Profesorii de istorie, geografie, limbă și literatură, toți cei care lucrează în domenii tangente cu cultura populară trebuie să aibă o bază de cunoștințe asupra specificului poporului român, a culturii în care acționează, a virtualităților de dezvoltare și integrare națională și socială... A sosit momentul să ridi­căm nivelul etnologiei româ­nești ca știință la măsura valorilor create de poporul român în acest domeniu.”

Activitatea științifică a lui Cornel Irimie a însemnat publicarea în țară și străinătate a peste 300 de lucrări de specialitate, de la volume de autor la studii și articole și apoi la înființarea prestigioasei reviste Cibinium. Aria preocupărilor sale a fost extrem de largă, de la portul popular și ceramic populară la ornamentică, industriile textile, arta lemnului, icoanele pe sticlă.

Trecutul, un reper care ne obligă pe viitor

Prezența astăzi în muzeu a unei expoziții sui generis, în aer liber, de sculptură monumentală complementară și exterioară muzeului etnografic, completează, în mod ireal, muzeul civilizației populare, evidențiind valoarea de sursă infinită de inspirație a satului românesc și a culturii sale tradiționale pentru arta modernă, prelungirea până în contemporaneitate a mesajului său artistic și cultural.

Cornel Irimie a fost, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, una din acele personalități științifice la care rigurozitatea cer­cetării se asociază firesc apli­cabilității concluziilor rezultate, spre câștigul disciplinelor cărora le-a dedicat întreaga sa viață - muzeologia și etnografia.

În plină activitate profesională, cu nenumărate proiecte în lucru, Cornel Irimie s-a stins, atins fiind de boală, la 22 martie 1983, lăsând moștenire o generație de cercetători și etnografi și un muzeu care astăzi este una dintre mân­driile sibiene pe plan națio­nal și internațional.

Este, iată, de datoria noastră ca acum, la împlinirea celor 100 de ani de la nașterea sa, să îl adu­cem din nou în memoria colectivității, aducându-ne aminte de personalitatea luminoasă a celui care prin viața sa, prin munca asiduă și cercetare a reașezat Sibiul pe harta culturală românească și europeană.