Duh din duhul Iașilor

Târziu l-am cunoscut mai îndeaproape pe profesorul Dan Gogălniceanu. Am început a tăifăsui mai pe îndelete de prin anii 2000, când ne întâlneam acasă la profesorii universitari Zenovia și Mihai Pricop, eminenți specialiști în obstetrică și ginecologie, în acele agreabile agape, la pupitrul cărora se afla dirijoral amfitrionul. Profesorul Pricop, prietenul la toartă de o viață al lui Dan, ocupa prim-planul scenei cu masivitatea sa statuară și verva lui omniscientă. Dan Gogălniceanu, care era cel mai adesea prezent la aceste adunări de sibariți cu gusturi subțiri, celor ale unor boieri ai spiritului, intervenea rar în conversațiile de multe ori vulcanice și pătimașe. O făcea într-un moment de relativă liniște. Atunci găsea de cuviință să vorbească, presărând în acea atmosferă încinsă stropul de pace de care era nevoie. Ceea ce rostea, cu o anume sfiiciune, era temeinic rostuit și slobozit după un examen interior răbduriu. Era omul căruia nu-i plăcea, se vedea asta limpede, să se trezească vorbind. Îmi stârnea interesul și simțeam nevoia unui dialog mai așezat. În retragerile la o cafea mă apropiam de el și bavardam pe teme din cele mai diferite. La fel se petrecea pe la vernisajele unde era zărit ca un fel de prezență permanentă ori în intersectările stradale, obișnuite într-un oraș de mărimea Iașilor. În astfel de prilejuri continuam cu plăcere șueta noastră, care nu era niciodată una a gratuităților.

 Din aceste nu foarte multe grăiri ale noastre mi-am putut face o impresie asupra omului și reprezentantului intelighenției ieșene. Comportamental, părea afabilitatea întruchipată. Ca spirit îl așez fără ezitare în galeria de doctori ai ce­tă­ții care și-au onorat exemplar pro­fesia, manifestându-se, în ace­lași timp, ca iubitori și cunoscători ai artelor, plasticii, literaturii, muzicii, teatrului. Profesionist din cei de vârf, Dan Gogălniceanu a câș­ti­gat reputația de continuator în școala ieșeană de chirurgie oro-maxilo-facială. A dus mai departe, prin­tr-un progres constant al modernizărilor, ceea ce întemeiase în domeniu la Iași profesorul Gheorghe Timoșca. Dan Gogălniceanu are meritul de a fi înscris în concer­tul european al disciplinei. A izbutit această performanță grație prestigiului său didactic și științific, precum și datorită inteligenței cu care a știut să valorifice deschiderile de după 1989.

 Devotat profesiei până la sacrificiu, lucrând zile și nopți în clinică când situația o cerea, Dan Gogălniceanu găsea timp să se dedulcească și din „bunătățile” umanioarelor. Descoperea în acele expediții în afara profesiunii sale acaparatoare satisfacții împlinitoare de personalitate și surse regeneratoare de noi elanuri. Se dovedea un cititor de gust, o făptură care vibra în fața frumosului artistic, un ascultător avizat al muzicii și un fidel și pasionat spectator de teatru. Pentru aceste două din urmă pomenite arte nutrea o atracție deosebită. Dan Gogălniceanu a cochetat cu teatrul ca amator, iar dragostea pentru muzică și humor și-a astâmpărat-o activând într-o formație artistică de legendă, Brigada „Seringa”, a Institutului de Medicină și Farmacie. A fost tentat la un moment dat chiar să îmbrățișeze actoria, însă același spirit critic neadormit, ce-i era caracteristic, i-a spus că n-ar putea atinge excelența pe acest tărâm. A dobândit-o în medicină, căreia i s-a dăruit jertfitor, printr-o putere a muncii fără preget, ce venea dinspre înaintașii săi, oamenii truditori din greu ai pământului. În acel mediu oropsit din părțile Botoșanilor, dar curat, s-a forjat caracterul său de cinstitor al muncii, de promotor al adevărului, dreptății ca valori morale supreme. Cariera sa prodigioasă a fost marcată de colaborarea cu profesorul Gheorghe Timoșca. Nu i-a fost ușor să conlucreze cu acest specialist de marcă, dar care nu-i privea întotdeauna pe colaboratorii săi ca pe niște colegi, ci mai degrabă ca subordonați. În pofida atâtor dezagremente, de care a avut parte din partea șefului său, între care și întârzierea în promovarea didactică, profesorul Dan Gogălniceanu nu s-a manifestat resentimentar. A avut mereu cuvinte de apreciere pentru magistrul său. O astfel de atitudine tălmăcește un om de caracter în înțelesul cel mai deplin al cuvântului.

 În acele memorabile conclavuri din casa familiei Zenovia și Mihai Pricop s-a urzit un început de comuniune spirituală cu profesorul Dan Gogălniceanu. M-a încercat părerea de rău că n-a fost mai devreme și mai ales că această înfiripată legătură s-a încheiat așa de devreme. Dialogând peripatetic cu el, simțeai că-ți poți dezvălui frământările sufletului unui om care avea darul ascultării și înțelegerii, în stare de a da nu doar răspunsurile așteptate, ci și pe cele potrivite. A fost parte a acestei elite culturale a Iașilor, una cu rădăcini vechi și adânci și destule ancore în timpul prezent. Una dintre aceste ancore poate fi socotit profesorul Dan Gogălniceanu, bărbatul care amintea de siluetele din desenele ilustrului regizor interbelic Ion Sava. Flanând prin Iași, profesorul înnobila ca un semn de mirare, exclamare, ulițele cele bătrâne ale târgului celest. Plecat dintre noi în urmă cu un an, în cernitul 2020, profesorul Dan Gogălniceanu stăruie în memoria noastră ca duh din duhul Iașilor.