Episcopul Gurie, părintele plin de dragoste pentru aproapele

În capitolul 13 din prima epistolă către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel scrie cel mai elogios imn adus virtuții iubirii, arătând că rădăcina oricărei fapte bune și temelia oricărei slujiri o reprezintă iubirea. În plinătatea acestei virtuți, cu care însuși Dumnezeu Se identifică (I Ioan 4, 8), a trăit şi vrednicul de pomenire Preasfințit Părinte Gurie Georgiu. Iubind de copil pe Hristos, el s-a desăvârșit în iubire și s-a umplut de roadele Sfântului Duh: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, răbdarea, blân­de­țea, înfrânarea şi curăția.

După ce s-a mutat la Dumnezeu, ne rămân amintirea sufletului său curat și bun, zâmbetul cald, luminos și nevinovat, bucuria cuceritoare, care-i strălucea pe față, din copilărie și tinerețe. Ajuns la maturitate duhovnicească, s-a adâncit în iubire, milă, blândețe, bunătate părintească, iertare și dărnicie, care i-au strălucit mereu pe chip şi au fost în prim-planul vieții și activității sale. Întotdeauna, dar mai cu osebire în ultimii ani (după ce lucrurile în eparhie s-au mai așezat), singura sa autoritate era puterea dragostei de aproapele.

Părinte blând şi om de sfat cu toată lumea

Poate părea atipic, dar nouă ni se părea firesc (evanghelic, hristic) să vezi un episcop cu bunătate și bucurie de copil, care aprindea în sufletele celor cu care se întâlnea dorința de fi mai buni, dorința de a sluji lui Dumnezeu. Purta în ființă zăcăminte adânci de iubire pe care o revărsa peste noi, slujitorii de la Centrul eparhial și Catedrala Episcopală. La fel era şi cu toți preoții și cre­dincioșii din eparhie. Relația sa cu oamenii (ierarhi, preoți și credincioși) era întemeiată pe dragoste, bucurie și dăruire.

Avea o adâncă înțelepciune, izvorâtă din smerenie și iubire de oameni. Timp de 12 ani, ca Episcop al Devei şi Hunedoarei, a revărsat mereu dragoste în jurul său. Dragostea de Dumnezeu, pe care o aduna în suflet, o revărsa asupra oamenilor, prin milă, iertare, îmbrățișare, binecuvântare, bunăvoință, călăuzire şi purtare de grijă.

Chemat de Dumnezeu din pruncie

L-am cunoscut din copilărie. La 10-12 ani știa Sfânta Liturghie, era îndrăgostit de slujirea preoțească, purta un zâmbet luminos și curat, știa predici duminicale, pe care le rostea păscând vacile. Ajuns la Cluj, a crescut în școala duhovnicească a duhovnicului și Episcopului îmbunătățit Vasile Flueraș, mutat la Hristos cu 11 zile mai devreme de el.

Părinții săi, Teodor și Maria, au fost în micul nostru sat icoane de lumină, modele de omenie, ­cucernicie, cuviință, credință, ­evlavie și rugăciune, cinstiți fiind cu evlavie de toți sătenii.

Îmi amintesc (copil fiind) că tatăl meu, Simion (mutat la Domnul), îi spunea mamei Maria: Badea Teodor (tatăl Preasfințitului) este un om cucernic și sfânt...

Deşi iubea Rohia, nu a reuşit să se închinovieze acolo din cauza regimului politic de odinioară şi a mers la Lavra Sfântului Irodion de la Lainici, de unde a fost luat la Centrul mitropolitan Craiova. Sufletul său curat și bun a fost modelat cu multă dragoste, înțelep­ciune și bunătate de către marele Mitropolit Nestor Vornicescu. Sub ocrotirea părintească a acestuia, vlădica Gurie și-a desăvârșit studiile teologice (de la seminar până la doctorat) și a trecut prin treptele slujirii bise­ricești, plin de evlavie, credință, iubire, finețe, delicatețe, smerenie, cuviință și blândețe.

Sub oblăduirea unor ierarhi şi duhovnici

A dobândit o bogată expe­riență pastorală, duhovnicească și administrativă ca secretar de cabinet al mitropolitului și Mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova, sporind în duhovnicie și înțelepciune. Împreună cu părintele Gherontie, (consătean și verișor) au reușit să producă în cetatea Băniei o adevărată re­naștere duhovnicească. Mulțime de ucenici astăzi sunt preoți, călugări și demnitari, oameni de omenie, duhov­nicești, dedicați Bisericii și țării. O parte din ei, în frunte cu Preasfințitul Nestor Hunedoreanul, arhiereul vicar, părintele arhidiacon Nicușor și părintele Marius Ghidarcea, l-au însoțit în slujirea de la Deva.

După cei opt ani de bogată slujire pastorală, duhovnicească și administrativă, în calitate de Episcop-vicar la Craiova, în bună colaborare cu Mitropolitul Teofan, a fost ales Episcop al nou-înfiin­țatei Episcopii a Devei și Hunedoarei. Îmi amintesc greutățile și grijile care-l apăsau în primii ani. Erau nopți când la 3:00-4:00 dimineața îl găseam rugându-se și plimbându-se în curtea catedralei. Episcopia nu avea (încă) un sediu potrivit și nici mijloacele necesare pentru o desfășurare normală a activităţii.

Ctitor al Episcopiei Devei şi Hunedoarei

M-a rugat de mai multe ori să vin la Deva să-l ajut [trecusem prin experiența întemeierii și con­s­truirii unor mănăstiri: Cristorel (2000-2006), Râșca Transilvană (2006-2008); Nicula (2009-2012)]. Am reușit să vin în 2012, după mutarea la cer a Mitropolitului Bartolomeu. Am trăit pas cu pas temeluirea acestei episcopii: de la Centrul și Reședința eparhială, renovarea catedralei, construcția de așezăminte sociale, școli, gră­dinițe şi centre medicale. Întemeierea de noi parohii, zidirea de noi biserici și mulțimea de proiecte sociale și culturale, în toate acestea a revărsat neîncetat iubirea sa jertfelnică.

Dragostea cu care primea sute, uneori mii de colindători, vizitatori, prieteni, participanți la simpozioane sau alte manifestări cultural-artistice l-a caracterizat permanent. De la cei învățați la cei simpli, toți se desfătau de acea iubire delicată și ospitalitate abrahamică. De la președintele academiei, ierarhi, preoți și profesori de teologie, artiști, filosofi, până la cei simpli, toți erau primiți cu iubire și preţuire. Colindătorii din satul nostru natal erau primiți cu bunăvoirea, dragostea și lumina ce izvorau din Pruncul de la Betleem. Cu acea dragoste a nevinovatului Prunc primea slujitorii catedralei și ai Centrului eparhial, pe care-i ospăta cu multă dragoste. Ca un copil nevinovat, cu minte de bătrân înţelept, avea un suflet ca raiul. În el toți găseau pacea, odihna și bucuria, împărtășirea bunătății, fericirea dragostei care ne aduceau aminte de clipele dulci, nevinovate și sfinte ale copilăriei...

Dumnezeu ne-a creat din dragoste şi tot ceea ce face pentru noi face din dragoste, de aceea și nouă mai presus de orice ne cere dragoste. Împlinirea acestei porunci absolute (Ioan 15, 12-13) a realizat-o Părintele nostru Episcop Gurie. Dragostea revărsătoare, dăruitoare şi jertfitoare până la moarte este treapta cea de sus pe care a trăit Episcopul Gurie. De aceea, după cum spunea Mitropolitul Laurențiu al Ardealului: „Episcopul Gurie a fost un mucenic care s-a jertfit pentru noi toți”. S-a jertfit iubind și ajutând pe cei mari și pe cei mici.

El a fost mucenicul dragostei. Cuvântările lui cuprinse în scrieri pastorale și cartea de îndrumări, toate sunt pline de aurul adevărului, împodobit cu mărgăritarele dragostei. Atmosfera pascală de la slujba Înmormântării, când a fost prohodit într-un sobor de 24 de ierarhi, prezența iubitoare și rugăciunile înălțate de miile de preoți și credincioși păstoriți, profesorii de teologie și decani de la Alba Iulia, Arad, Craiova și Cluj arată prețuirea și duhovnicia ­înaltă în care a trăit acest arhiereu al dragostei, plin de smerenie, delicatețe și discreție.

Moştenirea faptelor bune

Numai Dumnezeu știe faptele sale bune. Câtă iubire, bunătate, iertare, milă și milostivire a revărsat prin locurile unde a slujit în țară și străinătate. Pe calea lui Hristos, calea vieții sfinte, a iubirii jertfelnice şi a bucuriei Învierii a ales să meargă Episcopul nostru Gurie în cele două decenii de slujire ca arhiereu al lui Hristos.

Urmând lui Hristos și pă­rin­ților săi duhovnicești, „patriarhi” ai bunătății și dragostei, slujirea Episcopului Gurie stră­lucește în lumina dragostei revărsate. Miile de Sfinte Liturghii slujite, predicile rostite, vizitele pastorale și lucrările sociale, acțiunile educativ-culturale, armonia pe care cu multă înțelepciune a semănat-o și cultivat-o, toate acestea au izvorât din iubire și bunătate şi vor rămâne pururea în sufletele celor pe care i-a păstorit. Așa cum vor rămâne scrisorile pastorale și cărțile sale, de mare actualitate și izvorâtoare de lumină mântuitoare.

Mutarea sa de pe pământ a fost grea pentru noi, cei care ne-am rugat stăruitor să rămână. El ne-a fost tuturor părinte, frate, prieten, liman. Rațiunile lui Dumnezeu însă sunt mai presus de gândurile noastre și El cheamă pe fiecare așa cum culege grâul când este copt. Părintele nostru Gurie, întâiul Episcop al Devei și Hunedoarei, odihnește acum în cer. Sufletul său se ­bucură cu Hristos, cu Preacurata Sa Maică, cu drepții și sfinții, iar trupul și duhul său bun odihnesc în mormântul din Catedrala Episcopală, înveșmântat în lumină, sfințenie și flori!

Sfinții Mărturisitori Ardeleni, în ziua cărora a adormit, l-au primit cu bucurie în ceata lor. Asemeni marilor ierarhi și sfinți, Episcopul Gurie a săvârșit lucrări multe în ani puţini. Minunata sa lucrare apostolică, de mărturisitor al învierii lui Hristos, truda jertfelnică de a ctitori în sufletele oamenilor iubirea, credința și nădejdea vor rămâne de-a pururi în inimile celor care l-au cunoscut.

Iubirea, bucuria și blândețea sa le vom simți ca pe un dar, ca pe o sfântă mijlocire și o dulce mângâiere trimise de la Dumnezeu.

Veșnică să-i fie pomenirea! ­Luminoasă să-i fie amintirea!