Prin toată lucrarea sa bisericească, național patriotică și culturală, Episcopul Nicolae Popovici rămâne un arhiereu emblematic al Bisericii Ortodoxe Transilvane și al întregii Ortodoxii românești. El
Festin editorial în memoria preotului profesor Nicolae Achimescu
Au trecut mai bine de trei ani de când distinsul preot profesor de Istoria şi filosofia religiilor Nicolae Achimescu (1955-2019) s-a mutat la veşnicie. Volumul aniversar pe care îl pregăteau discipolii săi s-a transformat într-unul comemorativ. Astfel, s-a născut o carte de 815 pagini, realizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin cooperarea dintre Editura Cuvântul Vieţii de la Bucureşti şi Editura Doxologia de la Iaşi, cu contribuţia Centrului de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural al Universităţii din Bucureşti şi a Centrului Cultural „Mihai Eminescu” din Capitală. Editorul coordonator al volumului este pr. Valentin Ilie, asist. univ. dr. la Catedra de Istoria şi filosofia religiilor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, continuator al activităţii profesorului trecut la veşnicie.
Volumul Adevăr-Mărturisire- Dialog: In memoriam pr. prof. univ. Nicolae Achimescu este organizat în patru părţi, primele trei consacrate personalităţii şi operei teologului comemorat, iar cea de a patra, cea mai consistentă din punctul de vedere al numărului de pagini, este formată din studii şi articole academice, scrise de prieteni din ţară şi din străinătate, ortodocşi şi de alte religii şi confesiuni.
Prefaţa semnată de discipolii cei mai apropiaţi ai profesorului, care s-au ocupat de redactarea volumului, este urmată de un profil biografic detaliat, intitulat „O viaţă în slujba teologiei şi a Bisericii”, de lista lucrărilor publicate şi a distincţiilor primite de pr. prof. univ. Nicolae Achimescu, precum şi de o selecţie de fotografii din diferite etape ale vieţii sale.
Şirul celor 72 de mesaje comemorativ-omagiale din partea a doua este deschis de cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a regretatului profesor, în ziua de 30 mai 2019, „Părintele Nicolae Achimescu - un profesor erudit, un om onest şi un teolog mărturisitor”. Ierarhi, academicieni, profesori de teologie, demnitari şi responsabili religioşi, colegi de studii, doctoranzi şi studenţi scriu mesaje pline de respect şi de emoţie, în care încearcă să caracterizeze lapidar trăsăturile intelectuale, profesionale şi umane ale profesorului comemorat. Redăm aici doar câteva titluri sugestive: „o jertfă deplină pentru împlinirea vocaţiei teologice”, „un om al dialogului”, „îndrumător înţelept şi dascăl temeinic”, „un om al dialogului academic, un om al colaborării interreligioase şi interumane”, „un teolog actual şi vizionar”, „un om al dialogului şi al ascezei intelectuale”, „om adevărat şi intelectual autentic”, „un preot şi un om deschis, cu suflet bun”, „un profesor ilustru, modest şi plin de compasiune”.
Un capitol interesant al lucrării este alcătuit de patru dintre discipoli (diac. lect. Ioan Dura, conf. univ. Iulian Damian, pr. conf. univ. Caius Claudius Cuţaru şi pr. asist. Valentin Ilie), care fac o analiză a dimensiunilor operei ştiinţifice a pr. prof. univ. Nicolae Achimescu (pp. 137-174).
Notăm aici doar câteva dintre ideile formulate, care pot constitui reperele unei evaluări mai ample a activităţii profesorului comemorat. Noutatea metodologică în studiul religiilor necreştine constă în interpretarea comparativă a doctrinelor şi fundamentelor religioase, nu într-o schemă autoritativă a adevărului, ci în cheia unei atitudini atente faţă de coordonatele şi valorile celuilalt. Analiza fenomenului neoreligios este operată cu obiectivitate academică, luciditate teologică şi atitudine pastorală, cercetarea cuprinde întotdeauna cel puţin trei elemente esenţiale: problematizarea şi înţelegerea cauzelor, raportul just între prezentarea obiectivă şi evaluarea teologică a noilor mişcări religioase, atitudinea misionar-pastorală echilibrată şi eficientă.
O viziune originală poate fi întâlnită şi în studiile despre pretinsa incompatibilitate dintre religie şi modernitate, precum şi în evaluarea diferitelor aspecte provocate de procesele complexe ale secularizării: teoria „morţii lui Dumnezeu”, credinţa fără Biserică sau privatizarea religiei, existenţa simultană a unor fenomene religioase contradictorii, atitudinile anticlericale şi antitradiţionaliste. În studiul religiilor necreştine şi în dialogul interreligios şi intercultural pr. prof. Achimescu nu adoptă un profil polemic. Surprinde contrastele, însă caută mereu să identifice „punţi dialogale care pot contribui la cunoaşterea reciprocă şi la consolidarea legăturilor interumane sincere” (p. 167). Căi noi de aprofundare a cercetării aflăm şi în privinţa interrelaţionării dintre teologie şi ştiinţă, a metamorfozelor lui homo religiosus în societatea secularizată sau în anticiparea unei renaşteri spirituale a lumii de mâine.
Partea finală a volumului cuprinde studii valoroase, multe dintre ele inedite, cu tematici apropiate de aria de cercetare a pr. prof. Nicolae Achimescu, un mărturisitor al dreptei credinţe ortodoxe şi un om al dialogului interreligios şi intercultural. Denumită după titlul întregului volum, Adevăr-Mărturisire- Dialog, în această secţiune a cărţii cititorul găseşte texte de referinţă despre creştinism, islam, iudaism, hinduism, budism, noile mişcări religioase, istorie, filosofie şi ştiinţă, grupate în 11 sub-secţiuni: 1. Dialogul interreligios şi intercultural astăzi; 2. Reflecţii dialogale filosofico-religioase; 3. Iudaism - vocaţia şi cultura interrelaţionării; 4. Islamul - convieţuire şi cooperare interreligioasă; 5. Religia în postmodernitate; 6. Ortodoxie şi mărturisire; 7. Dimensiuni istorice şi atemporale ale pelerinajului; 8. Paradigme ale mărturisirii creştin-ortodoxe româneşti; 9. Experienţe ale cunoaşterii şi ale trăirii mistice; 10. Analize apologetice actuale; 11. Evocări istorice ale afirmării credinţei.
Părintele Nicolae Achimescu îşi doarme somnul de veci în cimitirul Mănăstirii Cernica, alături de soţia sa Cornelia, iar prin opera sa şi prin calităţile sufleteşti pe care le-a manifestat în anii vieţii sale trecătoare rămâne un teolog de referinţă la răscrucea mileniilor. Sau, după cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: „Firea harnică şi ordonată a părintelui prof. dr. Nicolae Achimescu, cultura credinţei, a muncii corecte şi a dreptăţii, cultură primită în familie, studiile teologice temeinice, experienţa academică germană armonios altoită pe moştenirea românească l-au impus în ochii tuturor ca pe un profesor universitar de vocaţie, lăsând astăzi posterităţii imaginea celui mai prestigios profesor şi specialist român al momentului, în domeniul Filosofiei şi Istoriei Religiilor” (p. 69).
Volumul onorează memoria distinsului profesor şi, totodată, activitatea discipolilor săi. Prin ei vor fi duse mai departe proiectele începute de profesorul lor, între care şi Dicţionarul enciclopedic al religiilor, la redactarea căruia a lucrat intens până în ultimele zile ale vieţii sale pământeşti.