Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Gânduri la trecerea la Domnul a părintelui Ioan Grigorescu

Gânduri la trecerea la Domnul a părintelui Ioan Grigorescu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam
Un articol de: Prof. Elena Ivașcu - 06 Ian, 2021

La început de decembrie 2020, un alt ostaș al lui Hristos de pe Taborul Argeșului a plecat dintre noi, la Mirele pe Care L-a slujit o viață întreagă. Este vorba despre părintele Ioan Grigorescu, din Curtea de Argeș, fost preot la Biserica „Sfântul Gheorghe”. Pentru mine, părintele a fost persoana care mi-a insuflat dragostea față de Dumnezeu, alături de ava Teofil Bădoiu. A fost un preot cu adevărat, căruia-i plăcea să discute liber din propria-i experiență, din trăirea personală în Duhul Sfânt. Era înzestrat cu daruri de mare preț: rugăciunea cu lacrimi, privegherea de noapte, dârzenia în orice nevoință, postirea îndelungată (în ciuda sufe­rințelor sale), o smerenie sinceră și o delicatețe sufletească, o credință neclintită, curăție, înțelepciune duhovnicească, dreaptă socotinţă, înțelegere și răbdare. Era ca un pom sădit ce a dat roade bogate. Un om în care vicleșugul nu-și găsea loc. Avea o strălucire aparte a chipului, alături de care ai fi dorit să stai tot mai mult.

Și-a început cariera de pastorație la Parohia Nuc­șoara, apoi la Poinărei, unde avea și domiciliul, iar mai târziu avea să meargă la Curtea de Argeș, îndeplinind funcția de consilier eparhial al Episcopiei Râmnicului și Argeșului. A continuat în administraţia Episcopiei Argeșului și Teleormanului, apoi la Episcopia Argeșului și Muscelului, fiind socotit „sfătuitorul”. A continuat mulți ani ca preot la Biserica „Sfântul Gheor­ghe” din oraș. A trudit șase decenii în slujirea lui Dumnezeu, o viață de om. Sunt ani de jertfă, de dragoste, de împliniri, ani pe care i-a pus pe altarul Bise­ricii. În toată această perioadă, slujirea sa a îmbrăcat toate aspectele posibile ale vieţii spirituale a păstoriţilor săi: pe cei căzuţi i-a îndreptat, pe cei în deznădejde i-a mângâiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe calea cea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenia, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea. Tuturor le-a mijlocit intrarea la Hristos prin participarea la slujbele Bisericii. Credincioşii, simţindu-i dăruirea, îl căutau fără teama refuzului. Era liantul între ei şi Dumnezeu. Avea o blândeţe plină de nădejde. Cu el, biserica se umplea de pace şi tihnă. În ciuda faptului că era o persoană permanent grăbită, totul era răbdare şi rostire din adânc. Aşa se face că nu era zi în care să fi ieşit pe stradă şi să nu fi fost interpelat de nenumărate persoane, cu probleme existenţiale.

Averea lui de o viaţă o găsim investită în oameni şi biserici, la multe dintre ele lucrând el însuşi cu propriile mâini. Tinerețea și-a petrecut-o cu dorința de a renova, consolida și repicta biserica de la Nucșoara, ce a devenit ca o catedrală pe înălțimile dealului. Întors la Poinărei, se ocupă și de această biserică și, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijinul enoriașilor, o face să strălucească. Aici, cu măiestrie și pricepere, a mângâiat, prin cuvinte potrivite, sufletele întristate, a adus speranță în inimile deznădăjduite. Mulți oameni treceau dealul la Poinărei ca să-l vadă, să-i vorbească, să lase pomelnice spre a fi amintiţi în rugăciuni. Oamenii l-au iubit pentru că părintele i-a iubit și i-a ascultat pe ei. Nu de puține ori renunța la preocupările proprii, la problemele familiei, nu da importanță durerilor trupului, numai ca să-i bucure pe cei care veneau și-i cereau sfatul.

Rămâne văduv la o vârstă înaintată, după o grea suferință a maicii preotese, dar are alături cei doi copii, pe Sorin și Mirela („lumina ochilor lui tata”), fata având domiciliul în oraș. Zi și noapte Îi are alături pe Dumnezeu și pe Măicuța Lui, care nu l-au părăsit niciodată. Foarte des îl vizita preotul de la Sboghițești împreună cu preoteasa sa, care îl aveau drept duhovnic. Grație părintelui, în clasele III-V am învățat Crezul și Psalmul 50.

Părintele Grigorescu a știut dintotdeauna care i-a fost drumul în viață, direcția spre care trebuia să meargă pentru a-și atinge ținta și nu s-a abătut deloc de la aceasta. A trăit în mijlocul oamenilor, al prietenilor adevărați. O prietenie frățească a legat cu călugări deosebiți și i-aș aminti aici pe părintele Teofil, părintele Boboc, părintele Nicodim Dimulescu de la Crasna, părintele Gavriil Stoica de la Zamfira (călugări răbdători în încercări în închisorile comuniste), mulțimea de ucenici-călugări și călugărițe, preoți de mir și credincioși de pretutindeni. O prietenie de suflet a legat și cu pă­rinții mei de la Nucșoara, cu fratele meu, preotul Ion-Nicolae Pulpea de la Sboghițești, care a crescut în preaj­ma părintelui, făcând practica teologică la biserica din Nucșoara. Foarte mult m-a sprijinit și pe mine în viață. M-a iubit ca pe propriul copil, fiind uimit de dragostea mea pentru învățătură. Îi mărturiseam că vreau să devin învățătoare sau profesor de matematică, pentru că nu vreau să merg la serviciu în zilele de sărbătoare religioasă. Cred că a înțeles mesajul meu, l-a pus la sufletul lui cald și dulce (pentru că eram mică pe atunci), iar mai târziu mi-a convins părinții să-mi permită continuarea studiilor la facultatea de matematică și iată că am încheiat activitatea de dascăl și mă bucur de stima și respectul tuturor generațiilor mele, foarte mulți ajunși oameni cu adevărat mari. Părintele a fost persoana care m-a însoțit la înscrierea la facultate, mi-a găsit și gazdă să stau pe timpul examenelor, iar când a văzut rezultatul admiterii - intrând chiar cu bursă -, m-a luat cu familia lui în excursie la mănăstirile din Moldova timp de o săptămână. Părinții mei erau oameni mai simpli, cu o situație materială de mijloc, iar părintele m-a sprijinit să-mi ating țelul în viață așa cum a făcut-o și cu alți copii merituoși.

Era o mare sărbătoare venirea părintelui Grigorescu în casa noastră! Mergeam cu toată dragostea la biserică să-l văd, să-i ascult frumoasele predici şi cuvinte rostite din fața Sfântului Altar despre Dumnezeu, despre ce trebuie să facem pentru mântuirea sufletului. Asemenea părinților călugări, prieteni ai lui, era ca un pom roditor pe care preaplinul de rod îl apleacă la îndemâna oricărui flămând ce caută hrană. Se dăruia simplu, discret și cu delicatețe celor ce știau a gusta din adâncul învățăturilor.

Chipul marelui părinte va rămâne peste timp în inima și în amintirea celor care l-au cunoscut ca al preotului ce totdeauna își primește fiii cu bucurie, al slujitorului misionar care toată viața și-a pus-o în slujba lui Dumnezeu, împletind rugăciunea cu postirea, primirea și iubirea de străini cu milostenia, dragostea pentru cele sfinte cu privegherea și îndelunga răbdare în suferință, semn al omului peste care Se odihnește Dumnezeu. Îl rugăm pe părintele Grigorescu ca de acolo, de sus, împreună cu ceilalți frați în Domnul, să nu înceteze a se ruga pentru noi, păcătoșii, la Dumnezeu și Măicuței Sfinte!

Părintele Ioan Grigorescu, deşi s-a despărțit de nea­mul său, de cei pe care i-a păstorit - cum spune una dintre cântările de la slujba de prohodire -, va rămâne pururea pomenit în rugăciunile înălţate în nenumăratele biserici ctitorite, precum şi în cele ale slujitorilor, foştilor ucenici, ale credincioşilor şi credincioaselor, ale celor care au fost botezaţi, cununaţi, spovediţi şi împărtăşiţi de el, cât şi ale celor din neamul său de aproape şi de departe, prin care de altfel va şi trăi. Dumnezeu să-i facă parte de lumina cerească, de Raiul cel ceresc. Aș vrea să vă spun că preoții și profesorii nu mor niciodată!