Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Ieroschimonahul Paisie, îndrumător al unei înalte școli duhovniceşti

Ieroschimonahul Paisie, îndrumător al unei înalte școli duhovniceşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam

Se împlinesc 30 de ani de când Părintele ieroschi­monah Paisie Olaru s-a mutat către Domnul. Era încărcat de ani și de roade bogate, asemenea unui pom răsădit lângă izvoarele apelor, duhovnic care a adus multă mângâiere și speranță oamenilor, monah cu inimă de părinte, către care au alergat deopotrivă slujitori ai Bisericii, monahi și credincioși mulți, într-o vreme în care încer­cările s-au abătut asupra credinței într-un iureș cumplit.

Cei mai mulți ani de misiune ­ai Părintelui Paisie s-au petrecut ­într-un regim potrivnic, după ce ­se întâlnise și cu alte vremuri, născut fiind la sfârșitul veacului al XIX-lea (1897).

Părintele Paisie și-a petrecut ultimii ani la Mănăstirea Sihăstria. Era duhovnicul cel mai căutat și respectat din întreaga țară. Nu vorbea niciodată despre virtuți, deși era un om profund rugător, avea să-i zică într-o bună zi părintelui profesor Dumitru Stăniloae care îl întrebase despre rugăciunea inimii și despre practica ei că nici nu a auzit de ea.

Îi îndruma pe ucenicii de la epitrahil să iubească rugăciunea umilinței și smereniei, Psalmul 50 al profetului David. Cerea să fie spus de câteva ori pe zi (5 sau 7 ori). A și spus că cel care rostește o dată Psalmul 50 este asemenea celui care face 25 de metanii mari.

Vorbea puțin și se ruga mult. Nu mânuia cuvinte meșteșugite, dar avea tăria și frumsețea cuvintelor duhovnicești. Când se adunau câțiva oameni sub epitrahilul lui, rostea o rugăciune de la grabnica Împărtășire, îmbogățită de el cu inspirație sfântă, dorind tuturor ca Dumnezeu să le binecuvânteze casa, masa, călătoria și mai ales să le dăruiască un colțișor de Rai.

Părintele era practicant al rugăciunii profunde, al smereniei și rânduielilor monahicești. Nu a vorbit niciodată despre sine, nu s-a lăudat. Îi îndemna la fel și pe credincioși, să se roage, să rămână smeriți, să nu vorbească despre faptele bune, ca acestea să fie cunoscute și răsplătite deplin de Dumnezeu.

La Mănăstirea Sihăstria, unde Părintele Paisie era avă și duhovnic iscusit, trăiau în anii aceia monahi râvnitori, formați la școala rugăciunii, ascultării, răbdării și smereniei. Unii dintre ei erau ucenici și continuatori ai râvnitoarei vieți a protosinghelului Ioanichie Moroi. Cel dintâi dintre ei era Părintele Cleopa, fost stareț al mănăstirii, cum a fost şi părintele protosinghel Ioil Gheorghiu, trecut către Domnul cu puțin timp înaintea Părintelui Paisie.

Ioil era om rugător, duhovnic atent şi aspru. Deși imobilizat într-un cărucior cu rotile, era adus adeseori la Sfânta Liturghie și la slujbele de priveghere. Pe ușa Sfântului Altar, doi monahi îl așezau pe un scaun, unde asculta în tăcere desăvârșită slujbele.

Părintele Cleopa cobora și el din singurătate la slujbele de priveghere, la Liturghie și întotdeauna vineri dimineața, când după slujba Acatistului se citea Molifta Mare, după care monahii mănăstirii erau aștep­tați la spovedanie de către duhovnicii lor.

În anii aceia trăiau la Sihăstria trei frați, unul arhimandrit, altul protosinghel și altul ieromonah, din familia Barbacaru, părinții Damaschin, Veniamin și Cosma. Între ei l-am remarcat pe părintele Veniamin, desprins parcă din filele Patericului. Aflându-mă la Sihăstria cu prilejul unei vizite a Patriarhului Teoctist, acesta l-a îmbrățișat și ­s-a bucurat mult de întâlnirea cu el. L-a evocat mai târziu, amintindu-și cum, la Vorona, îl primise în chilia lui. Târziu, în noapte, viitorul patriarh a observat prin marginea păturii cum Veniamin își încheia pravila și făcea metanii multe, multe.

Vieţuia la Sihăstria, alături de Părintele Paisie, ucenicul care l-a îngrijit cu multă conștiinciozitate și iubire sfântă, părintele Gherasim Bulearcă. Monah simplu, a fost format de Părintele Paisie în duh isihast. Pravilist sârguitor, participa la sfintele slujbe, făcea ascultare, îngrijea mai mulți bolnavi, însă gă­sea timp, măcar câteva ore, uneori, să meargă în pădure căutând bu­reți, zmeură, dar mai cu seamă rugându-se pe cărările munților. Între călugării râvnitori de atunci se mai aflau: protos. Varsanufie Lipan, ucenicul Părintelui Cleopa, protos. Clement Hotnog, cu ani de temniţă, protos. Valerian Ţârulescu, prieten al intelectualilor, protos. Vartolomeu Florea, pictor, mai târziu arhimandrit, ierom. Nazarie, pomelnicar, ierom. Ambrozie, ecle­siarh, şi alţii. Despre anii aceia a scris părintele Ioanichie Bălan, vieţuitor în perioada respectivă la Mănăstirea Bistriţa. Sunt încă multe de spus despre monahii cu viaţă sfântă ai Sihăstriei.

Și Părintele Cleopa pleca adese­ori, mai ales vara, singur prin pădu­re, unde se ruga și medita. L-au întrebat odată credincioșii: îUnde vă găsim dacă vom mai reveni?”, iar părintele le-a răspuns: îMă găsiți în munți, pe strada Bureților numărul 7Î, întrucât nu voia să-i cunoască locul nevoințelor și al liniștii pe care o căuta.

În acea vreme viața de obște a mănăstirii era pilduitoare. La slujbe participau mulți vieţuitori la diferite ascultări, gospodărie, trapeză, grădină, stână, iar în biserică, în afara slujbelor, se lectura neîncetat Psaltirea. După fiecare catismă se citeau și pomelnicele speciale, lăsate doar pentru Psaltire.

Această rânduială ar folosi ca model tuturor obștilor monahale. O parte din rânduieli veneau de demult, de la părintele Ioanichie ­Moroi, care viețuise o vreme la Muntele Athos. Au fost păstrate și îmbogă­țite ­în anii care au urmat mai ales în ­timpul stăreției Părintelui Cleopa.

La un moment dat, în Mănăstirea Sihăstria erau trei stareți: unul în funcțiune, părintele arhimandrit Victorin Oanele, instalat la 13 noiembrie 1972, Părintele arhim. Cleopa Ilie, pensionar, și părintele protosinghel Ioil Gheorghiu, pensionar, care se smereau unul în faţa celuilalt, căutând cea mai bună cale a comuniunii în rugăciune, ascultare şi lucrare misionară, pentru bunul mers al mănăstirii.

Monahii îi cereau Părintelui ­Paisie binecuvântare, îi sărutau mâna, mulți se și spovedeau la el, între aceștia aflându-se starețul mănăstirii, Părintele Cleopa, și alții asemenea. Era adevăratul duhovnic, niciodată nu a tratat cu indi­fe­rență vreun penitent. A plâns îm­pre­­ună cu ei și s-a rugat mult, iar pe patul de moarte, întrebat fiind dacă ar mai putea îndrepta ceva, a spus: îPoate uneori am fost prea îngă­duitor cu unii, iar cu alții prea aspru”. Părintele Paisie a ascultat și împlinit cuvintele Mântuitorului: ,,Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 29-30), dar și cuvântul: ,,Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2), luând asupra lui jugul celor care au îngenuncheat ­înaintea Cuvioșiei Sale, pentru a-i dobândi și a-i face moștenitori Împărăției cerurilor.

Trăirile şi nevoinţele din Mănăstirea Sihăstria au fost o adevărată Școală de duhovnicie, iar dintre toți, cel mai mare profesor ai acelor ani, dascăl duhovnicesc a fost Părintele Paisie. Fără să facă uz de virtuțile și nevoințele lui, de îndelungata viață călugărească, Ava Paisie i-a format în discreţie pe cei din preajmă, iar unii dintre monahii Sihăstriei au păstrat duhul lui, fiind duhovnici buni, cu inimă de părinte, îngăduitori și exemple de urmat pentru alții. Astfel de școli ale duhovniciei au apărut ca daruri ale Duhului Sfânt în diferite momente ale istoriei Bisericii, și putem spune că asemenea momentului Sfântului Paisie de la Neamţ sau al misiunii Părintelui Cleopa la Slatina a fost și lucrarea Părintelui ieroschimonah Paisie Olaru. Din școala lui mulți au ieșit întăriți duhovnicește, având nădejdea că Dumnezeu le este aproape.

Dacă Părintele Paisie a fost rugător, smerit și trăitor de înaltă ținută, a fost un mare dar al lui Dumnezeu. Cred că cea mai importantă misiune pe care a împlinit-o la Sihăstria acelor ani a fost exemplul grăitor, simțul duhovnicesc și smerenia care i-a inspirat pe alții.

Chipul său plin de lumină este acela al unui mare îndrumător ­duhovnicesc care nu avea pretenții și diplome academice, dar avea trăire înaltă și frică de Dumnezeu, virtuți care îl așază aproape de toţi cei care L-au urmat şi slujit pe Domnul.

Citeşte mai multe despre:   Paisie Olaru  -   Manastirea Sihastria