Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Întâlnire cu un om ceresc, arhimandritul Arsenie Voaideș

Întâlnire cu un om ceresc, arhimandritul Arsenie Voaideș

Galerie foto (2) Galerie foto (2) In memoriam
Un articol de: Pr. George Valentin Paraschiv - 22 Ian, 2021

Pe părintele Arsenie Voaideș l-am cunoscut în Sfânta Liturghie. Cred că așa a dorit Dumnezeu să mi-l descopere, tocmai ca să mărturisesc adevărul din acest om ceresc. Starețul slujea pe pământ ca în cer, ca înaintea lui Dumnezeu. Când a rostit: „Și pe voi, pe toți, dreptslăvitorilor creștini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa...”, am simțit cum își dorește acest lucru pentru mine și pentru cei din jur. Aceasta a fost prima impresie când l-am văzut slujind Sfânta Liturghie în biserica din lemn a Mănăstirii Pogleț, dimineața, când se crăpa de ziuă.

La lumina lumânării, într-o intimitate cerească, doar noi și Dumnezeu, glasurile nevinovatelor măicuțe străpungeau mințile noastre și bârnele de stejar care alcătuiesc biserica de aproape 300 de ani. În timpul slujbei, părintele Arsenie Voaideș avea o altă privire. Ochii mici, cu care am încercat să mă obișnuiesc apoi în afara slujbelor, în timpul Sfintei Liturghii își schimbau dimensiunea. Avea ochii mari, prezenți, asemenea sfinților din icoane, și minunați de persoanele care-i stăteau înainte. Nu spunea, ci îți arăta că Hristos este în mijlocul nostru. Trăiai starea lui duhovnicească, pentru că el, în toată viața lui, și-a descoperit limitele și L-a lăsat pe Domnul să lucreze prin el. A fost ca o lumânare din ceară curată, jertfă atât pentru Dumnezeu, cât și pentru oamenii înaintea cărora „a ars mult și repede”, după cum mărturisește Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Patru decenii de viață îngerească pe pământ

Ori de câte ori avea ocazia, mărturisea despre frumusețea slujirii preoțești: „Dacă m-aș naște de 100 de ori, preot m-aș face. Am mișcat pentru prima dată în pântecele maicii mele în biserică, iar mama m-a binecuvântat așa: «Al Domnului să fii și preot să te faci»”. Pruncul Augustin Voaideș a văzut „lumina cea simțitoare” în ziua de 24 ianuarie 1951, în satul Huisurez, comuna Dămuc, județul Neamț, din părinți dreptslăvitori, Neculai și Anghelina. În 1977 a intrat în obștea Schitului Tarcău, iar 1979 a îmbrăcat haina îngerească, a călugăriei, la Mănăstirea Cetățuia din județul Iași. Harul preoției l-a primit în luna noiembrie a anului 1988 din mâinile Episcopului Romanului şi Huşilor, Eftimie Luca, acesta așezându-l ieromonah în Mănăstirea Sfântului Sava din Berzunți, pe care a refăcut-o din temelii, îmbogățind-o cu chilii și trapeză, cu locuri de cazare pentru pelerini și turiști și cu gospodărie bogată. Aici, părintele Arsenie a lucrat patru decenii la mănăstirea de zid și la cea din inimile călugărilor încredințați spre păstorire, fiind permanent cu inima și cu ochii spre credincioșii din împrejurimile Berzunțiului, pe care i-a ajutat să-și schimbe viețile. S-a născut în ceruri, în ziua de vineri, 16 februarie 2018, accentuând astfel, încă o dată, cât de importantă este Sfânta Cruce în viața credincioșilor (titlul tezei lui de licență), dar și că fiecare cruce din viața noastră trebuie dusă împreună cu Hristos Domnul.

Viața lui a fost asemenea unei Vecernii

În preajma părintelui Arsenie aveai sentimentul așezării lângă un monah atonit. Iubitor al pravilei călugărești, psalmii Vecerniei l-au învățat să ceară ajutor de la Dumnezeu: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine”, iar „lumina lină a sfintei slave, a Tatălui ceresc” s-a arătat în lucrările sale, ctitoriile și viețile duhovnicești ale oamenilor.

Ochii părintelui erau umeziți de dorul după Dumnezeu. Pe acesta și-l alina în Sfânta Liturghie, dar mai ales în liturghisirea semenilor, monahi și mireni deopotrivă, pe toți strângându-i la pieptul lui, fără diferențe. Privind la mâinile părintelui Arsenie, adunate în jurul Sfântului Potir, am văzut un om pocăit, schimbat în bine, care merge pe drumul firesc al vieții, al omului cu Dumnezeu, zicându-mi: „Iată un om care zilnic face experiența renunțării la plăcerile trupești”. Datorită acestei renunțări, care-l definea pe părintele, nu am sesizat, o clipă, un fir de disperare, semn că l-a citit și l-a ascultat pe Sfântul Ioan Sinaitul, care sublinia în lucrarea sa, „Scara”, faptul că „pocăința este fiica nădejdii și negația disperării”.

Întâlnirea mea cu părintele Arsenie în Mănăstirea Pogleț din judeţul Bacău, o veche vatră monahală reînființată de el în 1996, a fost momentul și locul potrivit în care avea să-mi descopere motivul învierii acesteia. Cu un ton bucuros și smerit, după ce mi-a vorbit lăudabil despre vrednicul de pomenire Arhi­episcop Adrian Hrițcu și despre părintele Calistrat Ifrim, într-un final, după ce m-a plimbat prin toate satele comunei Corbasca, mi l-a dezvăluit: „Ca satul Pogleț să redevină un sat de creștini, satul Băcioiu un sat de creștini, satul Fulgeriș un sat de creștini”.

Părintele duhovnicesc dintre Berzunți și Pogleț

Mănăstirea Pogleţ se află în partea de nord a comunei Corbasca, la o distanţă de 5 kilometri de aceasta, într-o poiană mare, înconjurată din toate părţile de păduri de stejar, în care mâna străinului şi a omului lacom încă nu intrase până în anul 2013. Dealul şi biserica mănăstirii străjuiesc asupra gospodăriilor simple şi primitoare. Dorinţa părintelui stareţ Arsenie Voaideş de a ridica o mănăstire de călugăriţe s-a împlinit aici, în Pogleţ, prin reînfiinţarea unui vechi schit de călugări, care astăzi îndeplineşte şi rolul de biserică parohială: „Toate sunt de la Dumnezeu. Mi-am dorit să am și o mănăstire de călugărițe. Între oamenii care veneau și se spovedeau la Berzunți au fost și aceste fete care, azi, sunt măicuțe aici. Am venit aici, fetelor le-a plăcut locul, și mie, Înaltpreasfințitul Eftimie a aprobat, am înaintat documentele la Sfântul Sinod și s-a aprobat reînființarea schitului. Din 1996 lucrăm, zi și noapte, cele ale Martei și Mariei”.

Reînființarea Mănăstirii Pogleț a adus lumina lui Hristos în împrejurimi. Pentru mine au fost suficiente două zile petrecute în mănăstire ca să spun azi că maicile, cu toată dragostea lor și iubirea de oameni, sunt icoana inimii părintelui Arsenie Voaideș. „Măicuțe care au lăsat masă, casă, frați, surori și și-au închinat viața lui Dumnezeu”, spunea duhovnicul lor.

Maicile de la Pogleţ dimpreună cu părintele Arsenie Voaideş au desfăşurat intense activităţi pastorale şi sociale în satele din comuna Corbasca: construirea câtorva case pentru cei fără adăpost, hrană și asistență pentru cei lipsiți. În fiecare sat oamenii îl salutau cu „Sărut mâna, părinte!”, dar cel mai mult mi-a plăcut în satul Băcioiu, acolo descoperind o altă latură a arhimandritului. Case multe, mari şi frumoase, adăposteau, în anul 2013, 500 de familii, iar numărul era în creştere. Lângă şcoala gimnazială cu clasele I-VIII, se înalţă până la cer casa lui Dumnezeu, Biserica „Izvorul Tămăduirii”. Când l-au văzut în curtea școlii, copiii au alergat la el, l-au îmbrățișat spunându-i „tată părinte!”. Arsenie Voaideș a fost tată pentru multe familii de acolo pentru că le-a oferit o masă, dar mai ales pentru că-i educa. Mai mult decât atât, susținut financiar de Arhiepiscopul Adrian Hrițcu (†2013), de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, cu implicarea fermă a părintelui Calistrat Ifrim și ajutorul fără margini venit din partea maicilor de la Mănăstirea Pogleț, părintele Arsenie Voaideș a dus la bun sfârșit înălțarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii”.

Născut să-i unească pe oameni în rugăciune

Învierea mănăstirilor Berzunți și Pogleț nu înseamnă reclădirea zidurilor și înfrumusețarea spațiilor, ci (re)chemarea lucrării lui Dumnezeu în viețile locuitorilor din aceste zone; oaze de isihie duhovnicească, busole morale, stâlpi de lumină și ferestre către cer pentru cei care doresc să vadă cerul.

24 ianuarie 1951, ziua de naștere a părintelui Arsenie Voaideș, pentru mine și alte câteva mii de suflete, reprezintă momentul venirii în lume a unui om care și-a dorit să-i unească pe oameni în rugăciune dinaintea aceluiași Dumnezeu.