Medicul-patriot Vlad Bejan

Pe 29 mai s-a stins din viață, la 96 de ani, unul dintre cei mai pricepuți și devotați medici pe care i-au avut balneologia și reumatologia românească, dr. Vlad Bejan. Basarabean de origine, acesta și-a creionat viața urmând patru mari traiectorii: credința, familia, vocația și dragostea de țară. De eforturile sale neobosite, dedicate progresului balneologiei, au beneficiat mii de pacienți din întreaga Moldovă. Iașiul, ca centru medical universitar, îi datorează enorm. Grație lui există azi Spitalul de Recuperare, primul de acest tip din România, Baza clinică de recuperare și Băile Nicolina.

Vlad Bejan s-a născut pe 15 iulie 1922, în perioada de relativă liniște a Basarabiei interbelice, în satul Poiana, megieș cu baștina Cotiugenilor Mari (jud. Soroca) în care, de secole, trăise neamul Bejanilor. Dacă ne gândim la vocația umanistă pe care și-a ales-o apoi, probabil că nu întâmplător a văzut lumina zilei într-o familie de oameni cu știință de carte, în șirul ascendenților săi, atât pe linie maternă, cât și paternă, numărându-se, așa cum menționa el însuși în cartea În pas cu veacul, „vreo 32 de preoți și preotese”. Alături de ceilalți șase frați, a crescut sub ocrotirea mamei Sofia, învățătoare, și a tatălui Victor, preot.

A urmat școala primară în Cotiugenii Mari, apoi la Mănăstirea Coselauca, unde avea un unchi preot. În 1933 a intrat la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, unde avea să-l cunoască pe strălucitul lingvist basarabean Eugen Coșeriu. A continuat apoi studiile la Liceul „B.P. Hasdeu” din Chișinău.

O perioadă - copilăria și adolescența - și un loc – satul de pe malul Nistrului - de care-și amintea întotdeauna cu ochii în lacrimi și în care, avea să-mi mărturisească într-un interviu, și-au pus amprenta, „pe de o parte, spiritul pozitiv, constructiv și moral al familiei și, în al doilea rând, influența școlii românești, așa cum a fost organizată excepțional după anul 1918 în Basarabia”.

Preocupat, încă din anii de liceu, de literatură, tânărul Vlad Bejan a condus, la Bălți, revista „Crenguța”, iar mai apoi, la Chișinău, revista „Licurici”, publicând, cu mult curaj, poezie și proză.

După ocuparea de către ruși a Basarabiei, în 1940, familia Bejan s-a refugiat în țara-mamă. În 1942, tânărul Vlad Bejan a devenit student al Institutului de Medicină și Farmacie (IMF) din Iași. În scurtă vreme, din pricina războiului, cursurile aveau să fie întrerupte. În acel timp plin de primejdii, nu a pregetat să lucreze voluntar la spitalele de război din Iași și din Transnistria, să facă parte din echipele de Crucea Roșie care au funcționat în Moldova și în Transnistria, iar când frontul s-a orientat împotriva nemților, a însoțit trenurile de răniți. În 1945, după terminarea războiului, au izbucnit epidemiile. Și pentru combaterea acestora a muncit cu abnegație și dăruire, în județele Bacău și Iași, salvând nenumărate vieți.

Tot în 1945 și-a reluat cursurile universitare și, în spiritul patriotismului care-i domina întreaga ființă, a contribuit la crearea Frontului Democratic Universitar, devenind președ­in­tele organizației.

Lungul și fructuosul drum al balneologiei

Grație înzestrării sale deosebite, dar și specializării făcute la Cluj, în domeniul balneologiei, în 1949, la finalizarea studiilor, a devenit asistent universitar și medic primar la Clinica Balneologică din Iași. Patru ani mai târziu, în plină epocă de epurare, a fost dat afară din învățământul universitar „din cauza originii nesănătoase”.

Optimist, cu un caracter puternic, tânărul medic a fost descumpănit. Dar a înțeles vremurile și s-a dedicat, cu toată ființa lui, unei ramuri a medicinei încă insuficient cunoscută și dezvoltată în România acelui timp - balneologia. Și ca o preocupare conexă - reumatologia.

A muncit pe teren arid, neobosit, a cercetat efectele curative ale apelor minerale din Iași și a publicat zeci de studii de reumatologie, balneofizioterapie şi recuperare medicală, fiind un adept al multidisciplinarității. A devenit, în scurtă vreme, „cel mai cunoscut balneolog român”.

A lăsat, astfel, Moldovei întregi o zestre de neegalat: a valorificat apele minerale din zona Nicolina - Iași, reușind să convingă autoritățile vremii și Ministerul Sănătății să construiască Policlinica Balneară Nicolina, Spitalul de Recuperare cu 550 de locuri, primul spital de acest fel din țară, Sanatoriul pentru populația rurală, de serviciile căruia au beneficiat mii de oameni suferinzi de la sate, Școala de deficienți motor, cu 850 de locuri, a intervenit pentru refacerea Stațiunii „Strunga” (jud. Iași), distrusă de război, a descoperit și dat în folosință izvoarele minerale din Grădina Botanică din Iași.

Tot Vlad Bejan este cel care a descoperit și descris potențialul curativ al izvoarelor minerale de la Strunga, Breazu și Răducăneni (jud. Iași), dar și al apelor sulfuroase de la Drînceni (jud. Vaslui).

Dar nu numai profesiunea, pe care și-o servea în chip strălucit, a făcut din acest medic o figură unică a Iașilor și a Moldovei, ci în egală măsură calitatea sa umană.

M-am numărat printre ziariștii norocoși care l-au intervievat la ani distanță după ieșirea la pensie, când își dedica timpul scriind și adunând în jurul Societății „Ginta Latină”, pe care a înființat-o în 1989, pentru promovarea drepturilor şi culturii naţionale în comunităţile româneşti de peste hotare, români și basarabeni deopotrivă, pătrunși de dragostea de țară. Și, de la prima întâlnire, m-au fascinat natu­ralețea, modestia și zâmbetul acela atât de bun, care-i încălzea în permanență chipul blajin, ca unui bunic din povești. O personalitate solară, calmă, ce emana o energie binefăcătoare, inspira curaj, dăruia din seninul său. Mereu disponibil, niciodată grăbit, niciodată mohorât, cu vorba moale, cu încă suficientă dulceață a graiului, purtată prin timp din Soroca natală. Așa l-am perceput eu pe medicul Vlad Bejan. Și-am înțeles de ce a intrat în legenda Iașilor – pentru că a pus pe aceeași balanță știința și bolnavul, servindu-și pacienții până la sacrificiul personal, fără a pretinde bani sau onoruri ­inutile.

Un fragment din interviul pe care mi l-a acordat în 2006 spune, de fapt, totul despre rânduiala după care acest senior al medicinei românești și-a ghidat existența: „Generația noastră a fost educată pentru exercitarea unei profesiuni în mare măsură în interes comunitar. (...) Așa a fost la noi sentimentul - că servim o cauză superioară ca intelectuali, deci o cauză spirituală, și că trebuie să imprimăm în jurul nostru relații de mai multă omenie, de viață după anumite regulamente morale. Deci, nu era pe primul plan să câștig, indiferent prin ce mijloace. Era să am o meserie, să am mijloace financiare, dar să fiu util celor din jur și cu conștiința că-mi servesc patria”.

Un cărturar care n-a știut ce-i odihna

Vlad Bejan și-a dat obolul și pe tărâmul științei, dar și al istoriei, gazetăriei și literaturii, scriind cu multă dăruire, mai ales pe subiecte privind problema națională.

400 de lucrări științifice, cele mai multe ca unic autor, îi poartă semnătura, dar și alte câteva zeci de studii și volume de specialitate.

În colaborare cu Institutul Politehnic Iași a proiectat și realizat 14 aparate de mecanoterapie, pentru recuperarea deficitelor locomotorii. De asemenea, în colaborare cu prof. Marțian Cotrău, a înființat Comisia de Ecologie Umană pe lângă Academia Română, filiala Iași.

În iunie 1993 a înființat la Iași revista „Ginta Latină”, adresată românilor de pretutindeni. Printre colaboratori: acad. Mihai Cimpoi, filologul Constantin Ciopraga, criticul de artă Valeriu Ciucă. Grație importanței, consistenței și longevității sale, revista a fost indexată și în Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică a lui Marian Petcu.

Este autorul unor volume dedicate românilor din afara granițelor țării, printre care Istroromânii (1998), Românii de la Nord de Tisa (2001), dar și a unor volume cu tentă autobiografică Noi, cei din generația '48 (2001), În pas cu veacul (2003) și Dincolo de neguri e patria mea (2001), roman care dă măsura harului literar și al filtrelor atât de sensibile prin care omul Vlad Bejan a știut să-și cearnă propria viață.

A fost membru al Societății Franceze de Reumatologie și al Societății Americane de Medicină Fizică, iar pe 14 octombrie 2012 a devenit cetățean de onoare al Iașilor.

Este tatăl a trei medici renumiți în Moldova: reumatologul Vlad-Dorin Bejan, prof. univ. dr. Doina Azoicăi, epidemiolog, și radiologul Victor Bejan.