Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Misionarul Mitropolit Pavlos a plecat în căutarea adevăratei Lumini

Misionarul Mitropolit Pavlos a plecat în căutarea adevăratei Lumini

Galerie foto (4) Galerie foto (4) In memoriam

Grecii au o expresie special folosită pentru cei care pășesc dincolo de pragul acestei lumi: kalo paradiso, adică Raiul să-i fie deschis sau bun, după altă traducere.

Mă rog ca porțile Paradisului ­să fie deschise pentru Mitropolitul ­Pavlos al Dramei.

Despărțirile întotdeauna provoacă sentimente de tristețe. De fiecare dată când auzim de plecarea dintre noi a unui ierarh, preot, monah ori credincios, gândul se îndreaptă către marea milostivire a Domnului, către veșnicie și mântuire.

Cu mulți ani în urmă, într-o vizită la Drama, eparhia în care a slujit începând cu anul 2006, Mitropolitul Pavlos îmi mărturisea că înaintașul lui, Dionisie, fiind invitat la o întâlnire cu comunitatea grecească de dincolo de Ocean, a fost întrebat care este eparhia unde activează. Atunci, folosindu-se de înțelesul, contextul istoric și etimologia numelui cetății sale, Mitropolitul Dionisie le-a spus ascultătorilor: Mitropolia mea este lumea întreagă, întrucât toată este o dramă, iar eu păstoresc într-o asemenea situație.

Pavlos Apostolidis, Mitropolit de Drama, s-a născut în Veria, în anul 1963. După școala primară și gimnazială, a urmat cursurile Școlii Ecleziastice din Lamia. Absolvind Facultatea de Teologie a Univer­sității Aristotel din Tesalonic în anul 1988, s-a înscris la master în anul 1995, iar apoi la doctorat, în anul 2002. A fost hirotonit ierodiacon în anul 1983 și ieromonah în 1988 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Pavel de Veria. A fost slujitor la Catedrala „Sfântul Antonie” din Veria (1988-1991) și stareț la Mănăstirea Panaghia Soumela.

Când l-am cunoscut pe viitorul Mitropolit Pavlos, era un tânăr și harnic arhimandrit, care conducea o mănăstire ce întruchipa în istoria ei tradiția credincioșilor din Pont (Asia Mică), de unde au fost expul­zați în primul pătrar al veacului XX. Mitropolitul Pavlos făcea parte dintr-o familie de ponți care au adus cu ei în Grecia icoana de la Panaghia Soumela, cunoscuta mănăstire pe care Maica Domnului a dorit-o zidită în stâncile Trapezuntului, acolo unde credința de altădată era puternică la fel ca piatra, care nu ceda în fața intemperiilor vremurilor.

Au adus cu ei ce aveau mai scump: o icoană pictată de Evanghelistul Luca și odoare de la împărații bizantini, dăruitori de lucruri sfinte, statornicind nu departe de cetatea Veriei, unde s-au așezat o parte dintre aceștia. Alții au plecat în America, ori în Australia, ducând cu ei tradiția Pontului (Capadocia) din care au fost expulzați în 1922. De câte ori l-am întâlnit pe părintele Pavlos, arhimandrit, și mai târziu ierarh, nu era dată să nu vorbească despre obârșia sa pontică, el aflându-se la a treia generație care purta dulcea amintire a acestei tradiții.

Nu putea înțelege cum una dintre cele mai cunoscute mănăstiri ale Bizanțului de altădată era încă închisă. Se ruga mereu să apuce ziua când va sluji la Altarul ei. Dumnezeu i-a îngăduit ca, la puțin timp după hirotonia sa întru arhiereu, când l-a însoțit pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în acel loc, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, să slujească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în istorica mănăstire, după aproape un veac de ruină și uitare.

Mai târziu, mi-a mărturisit că acel moment a reprezentat una dintre cele mai mari bucurii ale vieții lui, asemenea slujirii arhierești, încredințată în ultima perioadă a arhipăstoririi Bisericii Greciei, de către fericitul întru pomenire Hristodulos, pentru care avea sentimente alese de prețuire, de care pomenea adeseori.

Când l-am vizitat prima dată la Mănăstirea Panaghia Soumela, care se dorea continuatoarea străvechii chinovii din Pont, rezidită de compatrioții lui în Veria, am văzut râvna sa pentru cele sfinte, o abordare dinamică, însoțită de un spirit convingător și jertfitor, rar întâlnit.

Împreună cu o mână de oameni, unii dintre ei cu posibilități materiale și milostivi, a reușit să ridice noua mănăstire care aduna la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului mulțimi nesfârșite, uneori aproape un milion de pelerini, pe parcursul mai multor zile.

Prin intermediul lui, am reușit să mă închin la istorica icoană a Panaghiei Soumela și la un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, dăruit de vechii împărați bizantini Lavrei din Pont, strămutat apoi odată cu venirea lor în pământ străin, în anul 1922.

L-am vizitat apoi la Drama, cetate care a cunoscut istorii învolburate, unde s-a vărsat sânge, localitatea fiind de multe ori atacată de popoare potrivnice, iar locuitorii lor uciși ori întemnițați și exilați. S-a bucurat să rezidească și să restaureze, într-un timp relativ scurt, monumente istorice, care ne aduc aminte de sfinții ierarhi care au păstorit acolo, în locul prin care a trecut în veacul I, în timpul propovăduirii, Sfântul Apostol Pavel, care a poposit atât la Filipi, în apropiere, la Veria, cât și la Tesalonic ori în alte locuri.

Nu voi uita vizitele ierarhului Pavlos pe care le-a făcut la Iași și București, la invitația Părintelui Patriarh Daniel. A venit de fiecare dată cu bucuria unui ierarh misionar, care aducea la hramurile catedralelor din Iași ori București odoare prețioase, dar și daruri ale Duhului, întruchipate de căldura și deschiderea unui arhiereu care dorea să fie și el pelerin în țara în care un alt pontiot, creștin mărturisitor din Trapezunt, avea sfintele moaște. Cinstirea lui pentru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava era arhicunoscută, pomenind obârșia comună.

Cum aș putea uita de bucuria pe care a manifestat-o în timpul vizitei efectuate la mănăstirile din Moldova, în special la Sihăstria, Neamț, Văratec și Agapia, ori la mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor: Radu Vodă, Cernica, Sinaia, Caraiman sau Ghighiu, unde poposea atunci când era pelerin pe urmele sfinților, în drumul călătoriei apostolice. Oferea daruri și cuvinte luminoase, bucurându-se de frumusețea Bisericii din România.

Venind la București, m-a vizitat cu bucurie și a poposit pentru câteva ceasuri împreună cu însoțitorii săi. M-am bucurat de slujirea pe care, îndată după hramul Catedralei Patriarhale din București, a săvârșit-o la Mănăstirea Radu Vodă, pentru popasul de după Liturghie și mai ales pentru comuniunea manifestată. Aceeași stare am observat-o în vizitele pe care le-am făcut la Drama, în biserica chiriarhală, în istorica catedrală pe care a restaurat-o, la cunoscuta Mănăstire Panaghia Icosifinisa, aflată pe vârfuri de munte, cea mai veche din Balcani, cu documente și manuscrise rare, și în alte locuri dintre care amintesc măreața biserică închinată Sfântului Antonie cel Mare, într-un orășel nu prea departe de Drama.

Odată, aflându-mă cu părinții arhimandriți Paisie Teodorescu și Dionisie Constantin de la Sfânta Patriarhie, am primit de la Mitropolitul Pavlos cea mai înaltă distincție a eparhiei pe care o păstorea: o cruce a Mitropoliei de Drama, cu pietre verzi, care arată specificul zonei, fiind mai ales un simbol al dragostei pentru viață și lucrarea permanent înnoitoare a Duhului Sfânt.

Bucuria lui manifestată față de Biserica Ortodoxă Română, de ierarhii, preoții și monahii români, s-a concretizat prin disponibilitatea arătată, prin darurile oferite, printre care cele mai de preț fiind părticele din moaștele Sfântului Gheorghe de la Drama, ale cărui relicve le-a descoperit recent într-o mănăstire a acestei eparhii, canonizat de către Patriarhia Ecumenică la propunerea Înaltpreasfinției Sale.

Dumnezeu a rânduit ca la o vârstă care-i îngăduia și promitea realizări bogate, să treacă din această lume, pe neașteptate. Nu împlinise încă 60 de ani. Se afla, în Duminica Sfântului Apostol Toma, la o biserică din orașul Naousa, în teritoriul canonic al Mitropoliei de Veria, Naousa şi Kampania din nordul Greciei. La Liturghia săvârșită acolo, în prezența unui sobor de 12 ierarhi și sub protia Arhiepiscopului Atenei și a toată Elada, a slujit și el, originar din apropiere.

A fost aceasta o chemare a copilăriei și slujirii lui dintru început, când fusese ieromonah la Catedrala Sfântului Antonie din Veria, apoi egumen al Mănăstirii Panaghiei Soumela, reconstruită în munții din preajmă, care l-au strigat pentru ultima dată în acel loc, aproape de bătrâna lui mamă Elpida (Speran­ța), acum cu inima străpunsă de durere.

La puțin timp după terminarea Liturghiei, o săgeată a morții a simțit-o în piept, spunându-i medicului din Veria că nu se simte bine. Acesta l-a sfătuit să meargă într-un spital cu multe posibilități de investigare. A călătorit ultima dată pe drumul către Tesalonic, între Veria și cetatea încreștinată de marele Pavel, refăcând drumul misiunii Apostolului pe care l-a urmat, încheind într-o clipă vremelnica sa existență.

Foarte devreme a plecat către Împărăția lui Dumnezeu pentru a sluji cu ceilalți compatrioți care au iubit Biserica, istoria Bizanțului, istorica tradiție, vestigiile, icoanele sfinte și odoarele de preț ale moaș­telor pe care le-a venerat și le-a avut ca ocrotire.

Totuși, prea timpurie această fulgerătoare plecare! Ea ne arată încă o dată că suntem doar bieți peregrini pământeni în această lume și că adevărata noastră călătorie este îndreptată către Domnul, la care El, într-o zi, mai devreme sau mai târziu, ne va chema.

Fericiți cei pregătiți pentru întâlnirea cu Domnul, Cel Răstignit și Înviat!

Citeşte mai multe despre:   evocare