Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Monahia Serafima, aproape centenară, colegă de școală a Regelui Mihai

Monahia Serafima, aproape centenară, colegă de școală a Regelui Mihai

Galerie foto (1) In memoriam

Obștea Mănăstirii Țigănești s-a despărțit la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului de venerabila călugăriță Serafima, decan de vârstă al chinoviei, după ce, în urmă cu ceva timp, în ace­lași loc, și-a încheiat viața o călu­găriță care a trăit 105 ani, monahia Elpidia Neagu. A petrecut aproape 94 de ani în mănăstire, cu duh filocalic, în ritmul boabelor de metanii, ocrotită de rugăciuni, cântări, sunet de toacă și clopote.

Unul dintre marii părinți ai pustiei, Avva Antonie, care ajunsese pe treapta înaltă a cuvioșiei și se bucura de daruri negrăite descoperite de la Dumnezeu și de la îngeri, având unele neclarități, s-a adresat lui Dumnezeu: „De ce unii oameni mult trăiesc și alții tineri mor? De ce unii sunt săraci și alții sunt bogați? De ce unii, care sunt virtuoși, nu au întotdeauna mari bucurii, iar alții, păcătoși, prosperă?” Atunci a primit următorul răspuns: „Nu-ți este ție a cunoaște tainele acestea, Antonie! Pe acestea, în mod deplin, le cunoaște numai Dumnezeu!”

Tainele unei viețuiri îndelungate, ale anilor mulți primiți de la Dumnezeu, ca dar de la El, nu le putem pătrunde în mod deplin. Le observăm și ne minunăm după măsura noastră, dar ele sunt mult mai profunde, dincolo de ceea ce vedem și auzim.

Poate nu întâmplător, în ziua Scoaterii Sfintei Cruci (1 august 2020), a fost săvârșită prohodirea venerabilei călugărițe. Viața ei a fost asemenea cu a celor care au urmat cuvintele Domnului: „De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze!” A luat crucea, chiar dacă nu era la vârsta înțele­gerii greutăților. O copilă, venită la mănăstire când avea cinci ani, a lăsat mamă, tată, rudenii, copii de seama ei. Ce putea înțelege ea atunci, în zilele prunciei, despre viața monahală înaltă la care au ajuns multe monahii și monahi cu dor după Dumnezeu? Dar, treptat, odată cu trecerea anilor, cu expe­riența vieții, cu ceea ce a întâlnit și a simțit, mai ales cu nevoința personală, știută în mod deplin de Dumnezeu, a ajuns la cunoașterea multor taine ale vieții creștine și îndeosebi ale celei monahale.

Am întâlnit-o de câteva ori pe monahia Serafima în ultimii 12 ani. O călugăriță cu bună-cuviință rar întâlnită, cu atitudine care uimea întotdeauna, cu respect, dragoste față de toți, primitoare, nevoitoare, ostenitoare vreme de 60 de ani într-o grea ascultare la Cancelaria mănăstirii, făcând parte din consiliile duhovnicesc și economic și lucrând cu 15 starețe.

La puțin timp după intrarea ei în mănăstire, sora ei, mai mică, a venit și ea, la aceeași vârstă fragedă, primind peste ani numele mătușii lor - Veniamina, una dintre monahiile pe care Țigăneștiul le pomenește cu respect pentru îndelungata slujire, viețuind și ea peste 90 de ani, considerată una dintre marile cântărețe pe care le-a avut mănăstirea.

La vremea cuvenită, a fost trimisă să învețe carte. Multe copile venite la vârste timpurii, fragede, în mănăstire au beneficiat de ajutor de la rudele sau maicile în casa cărora au crescut și au urmat școala fie în satul din apropiere, fie în București.

În mod minunat, aș spune, a fost colegă de studii, în vremea copilăriei și a tinereții, cu viitorul rege al României, Mihai.

În casa mătușii ei (Veniamina monahia, †1980), după numeroase mărturii, au poposit adeseori mai mulți membri ai Casei Regale a României, nu doar colegul ei, Mihai, ci și tatăl și bunicul lui, în special Regina-mamă Elena, dar și rudenii, pelerini, preoți, teologi etc.

Familia lor, numeroasă, a rămas unită în jurul celor două surori călugărițe, arătându-și de multe ori atenția și iubirea, vizitându-le și ajutându-le. Cei care le-au călcat pragul, monahi, monahii, cunos­cuți și prieteni, au găsit gânduri bune, iubire, după cuvintele Apostolului Ioan, sfaturi, ajutor, îndemnuri. Casa maicilor Serafima și Veniamina și a mătușii lor Veniamina a fost asemenea casei lui Avraam. Neștiind pe cine pri­­meș­te, Avraam a primit chiar Prea­sfânta Treime.

În urmă cu puțin timp, am vizitat-o pe maica Serafima, aflată pe patul de suferință, frumos îngrijită de ucenica ei (monahia Iustiniana), cu care a locuit împreună în ultimii 40 de ani. Fiind întrebată ce face, maica a mărturisit că se pregătește să plece în casa ei. Dar și aceasta era casa ei, însă a continuat: „Mă pregătesc să merg în casa mea. Am fost călătoare. Mă pregătesc pentru o călătorie lungă”.

Șederea de 94 de ani în casa de la Țigănești a fost doar un popas. Ceruse să i se pregătească hainele pentru apropiata călătorie. Peste ea au trecut anii și vremurile, până când, după ce pășise în al 100-lea an, înțeleapta și milostiva călugă­riță s-a întors în casa Părintelui cel Bun.

Monahia Serafima Marin, din botez Vasilica, născută la Chiajna, într-o familie cu șase copii, avea la Mănăstirea Țigănești o mătușă dinspre tată unde a venit când avea cinci ani, în 1926, dar a fost trecută în Registrul Matricol al mănăstirii doi ani mai târziu, când a fost trimisă la școală.

În acești 94 de ani de viețuire monahală, i-a cunoscut și întâlnit pe toți patriarhii României, subliniind faptul că Mănăstirea Țigă­nești avea obște care trecea de 200 de călugărițe, ea fiind vreme de 60 de ani casieră în Consiliul economic al mănăstirii, ajutând mai multe starețe, amintite măcar în treacăt: monahiile Emilia Dumitrescu, Leonida Iosifescu (în două perioade), Emilia Lăzărescu, Cornelia Vasilescu (în două perioade), Filoteea Popescu, Teodora Teodorescu (în două perioade), Patricia Codău, Xenia Bobeș, Veniamina Răducu, Hrisantia Sporea, Heruvima Timaru și Eufimia Popa.

Între calitățile profesionale deo­sebite, monahia Serafima avea un scris asemănător pictorilor. Numeroase acte de cancelarie rămase de la ea arată măiestria acestei caligrafii. Întrucât a fost ucenica marii cântărețe de la strana dreaptă a mănăstirii, monahia Veniamina, mătușa ei, aceasta i-a rânduit în timpul liber să transcrie mai multe cântări bisericești într-o vreme în care cărțile de muzică erau destul de greu de procurat. A rămas de la ea o „Antologie de cântări” care arată dragostea pentru muzică, dar și frumusețea scrisului. Manuscrisul muzical cu notație bizantină a fost dăruit părintelui arhidiacon Mihail Bucă, care o cunoștea din copilărie și a vizitat-o de multe ori, mai ales cu prilejul marilor sărbători, când venea să o colinde, să-i cânte, să-i bucure sufletul, alături de psalți iubitori ai tradiției și cântării bizantine (Gabriel Rădășanu și alții).

Monahia Serafima a avut privilegiul să primească, în calitatea de colaborator apropiat al conducerii Mănăstirii Țigănești, nume­roși patriarhi ai Bisericilor Ortodoxe surori: de două ori Patriarhul Constantinopolului, de la Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Moscova, Atena, și ierarhi din aproape toate țările ortodoxe.

Monahia Serafima rămâne pomenită între minunatele călu­gărițe care au păstrat tradiția acestui loc. Dăruirea ei, râvna pentru slujbe, rugăciune, pentru misiunea pe care a făcut-o în rândul credin­cioșilor rămân o pildă luminoasă nu doar pentru Mănăstirea Țigă­nești, ci și pentru istoria monahismului contemporan.