O sută de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos

Momentele de rugăciune și aducere aminte sporesc râvna și adâncesc atenția, până la punctul în care cel care se roagă ajunge să audă el însuși ceea ce Dumnezeu îi cere. Cel care se roagă și pomenește pe cineva în rugăciune ajunge să scoată din uitare și să facă prezentă, prin cuvinte, memoria celor așezați în uitare. Aceasta este, de altfel, o datorie apostolică: de a ne aduce aminte de mai-marii noștri care au grăit cuvântul lui Dumnezeu; de a privi la felul cum și-au încheiat viața și să le urmăm credința (Evrei 13, 7).

Prin 2015-2016, Arhiepiscopul Dunării de Jos, aflând că în cimitirul Bellu se află osemintele unuia dintre păstorii eparhiei de la Dunăre, care în vremuri grele s-a ostenit și a ctitorit acolo, s-a străduit să strămute osemintele lui și să le așeze în catedrala pe care Episcopul Nifon Niculescu, care a purtat titulatura Ploieșteanul în perioada în care a fost arhiereu-vicar la Bu­curești, a terminat-o și a sfințit-o, în vremea Primului Război Mondial.

De atunci, atât în Arhiepiscopia Bucureștilor, cât și în Arhiepiscopia Dunării de Jos, au fost organizate slujbe de pomenire și momente de pioasă amintire întru cinstirea Episcopului Nifon al Dunării de Jos.

Un astfel de eveniment a fost organizat la Biserica Dobroteasa din București, în amintirea ctitorului care a sfințit-o, Mitropolitul Ghenadie Petrescu, care l-a recomandat pe preotul Nicolae Nicolescu, devenit monahul Nifon la Mănăstirea Cer­nica, în 1895, ridicându-l la treap­ta arhierească.

Ne aducem aminte de el la împlinirea a o sută de ani de la trecerea din această viață. Un ierarh care a strălucit în chip deosebit, dăruit cu multe virtuți. Un foarte bun liturghisitor, iubitor al muzicii psaltice, ctitor și, mai ales, mărturisitor al credinței, suferind în ultimii ani ai vieții, în urma unui atentat pus la cale de bolșevici în Senatul României, în anul 1920. Atunci au murit trei demnitari, iar trei au fost răniți. Dintre cei trei senatori de drept răniți, doi erau ierarhi, slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române: Episcopul Roman Ciorogariu de la Oradea și Episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos. Din acel moment, până la trecerea sa către Domnul, Episcopul Nifon Niculescu a suferit mult: o perioadă îndelungată de spitalizare, trei operații, toate însă cu nădejdea că Dumnezeu îi va răsplăti jertfa și activitatea.

Momentele de comemorare șterg praful de pe memoria colectivă și îmbărbătează inimile dornice de autenticitate. Astfel, aflăm că preotul Nicolae Nicolescu, viitorul Episcop Nifon, și-a pierdut preoteasa la două zile după hirotonia întru preot; că a slujit în cele mai cunoscute biserici ale cetății Bucureștilor - Kre­tzulescu, Biserica Albă (Calea Victoriei) și Domnița Bălașa; că a fost un iscusit ostenitor al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei, cum se numea înainte Mitropolia Munteniei și Dobrogei.

După hirotonia întru arhiereu, ierarhul Nifon Niculescu a purtat titlul de Arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei, apoi, din anul 1909 până în 1922, pe cel de Episcop al Eparhiei Dunării de Jos. La acea dată, eparhia era foarte întinsă, cuprinzând șase județe: Covurlui, Brăila, Tulcea și Con­s­tan­ța, precum și alte două județe din Cadrilater, Caliacra și Durostorum.

După activitatea din cetatea Bucureștilor, lucrarea pastorală a continuat în noua eparhie. Aici a devenit, peste ani, mare ctitor al Episcopiei Dunării de Jos, terminând Catedrala Episcopală și restaurând, în vremuri grele, două dintre cele mai cunoscute mănăstiri ale Dobrogei, Celic-Dere și Cocoș, la care s-au adăugat multe alte lă­cașuri de închinare.

În apropiere de locul unde a fost îngropat se află Biserica „Buna Vestire”-Belu, care a fost edificată pe un teren donat de Episcopul Nifon al Dunării de Jos cu puțin timp îna­inte de moartea lui, parohia socotindu-l printre ctitori până în ziua de azi.

Deosebit de semnificativă este atenția pe care unii cercetători și istorici tineri ai Bisericii Ortodoxe Române o arată Episcopului Nifon, după 100 de ani de la trecerea sa către Domnul. Descoperirea mormântului său, rescrierea sau completarea biografiei episcopului, numeroasele texte care au apărut, atât în cotidianul Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, cât și în alte publicații, arată că faptele bune constituie mereu un izvor de inspirație; că Dumnezeu le scoate la iveală chiar și după mulți ani, prin oamenii care iubesc Biserica.

Odată cu aflarea și restaurarea mormântului Episcopului Nifon în cimitirul Bellu, au fost identificate încă nouă morminte ale unor ierarhi ce odihnesc aici, care au păstorit în diferite eparhii: un mitropolit al Moldovei și Sucevei, un episcop al Râmnicului, un episcop al Buzăului, un episcop al Romanului, un episcop al Constanței, un episcop al Arge­șu­lui, un arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei și un arhiereu- vicar al Eparhiei Hușilor.

Toți așteaptă ziua cea mare a Învierii și poate că unii dintre ei se vor întoarce, prin rânduiala lui Dum­nezeu, în locurile pe care le-au slujit cândva, în vremuri deosebit de grele.

Împreună cu preoții Protoieriei Sector 3 Capitală, cu părintele protoiereu, cu părinții de la Biserica Dobroteasa și cu credincioșii acestei parohii, împreună cu tânărul cercetător-istoric Ionuț-Daniel Barbu și cu cei care cinstesc memoria slujitorilor Bisericii, înălțăm smerită rugăciune în timpul care anunță primăvara și Învierea pentru odihna adormitului întru Domnul Episcopul Nifon Niculescu.

Știm, cu siguranță, că Dumnezeu nu uită să răsplătească orice faptă bună. Și nădăjduim că, în liturghia sa, din ceruri, Episcopul Nifon nu-i va uita pe cei care îi cinstesc memoria și care, aflându-se în locurile unde a slujit cândva, dovedesc aceeași râvnă pentru cele sfinte.

Lor li se adaugă cei din Mitropolia de altădată a Ungrovlahiei, a Episcopiei Dunării de Jos și a bisericilor unde a slujit, locuri pe care le-a iubit și ajutat în timpul vieții sale.

Veșnică să fie pomenirea lui!