Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Omagiere în duhul comuniunii

Omagiere în duhul comuniunii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) In memoriam
Un articol de: Grigore Ilisei - 31 Mai, 2022

Anul 2022 a fost consacrat de Fundația „Credință și Creație - Maica Benedicta” ca „Anul Dan Hăulică”. S-au încrustat în luna februarie a acestui an nouă decenii de la venirea pe lume în Iași a celui pe care l-am numit într-un portret zugrăvit cu penelul inimii și așezat între coperțile cărții „Chipuri pe pânza vremii”, „aristocrat al spiritului”. A fost cu adevărat această naștere din 1932, din Mahalaua Muntenimii, pe strada Muzelor, aproape de intersecția cu Sărăria, celebra uliță ieșeană, un dar dumnezeiesc făcut culturii române. Ivit dintr-o familie modestă de funcționari, dar din cei de ispravă, Dan Hăulică a manifestat încă de la vârste fragede vocația logosului nepereche și a fost înzestrat cu acel ochean tainic cu care poți descoperi și arăta semenilor comorile frumu­seții întru desfătare și împărtășire spirituală. Era acest vlăstar al cetății celeste a Moldovei, cum au remarcat magiștrii săi din timpul școlarității liceale și universitare, un diamant. Pe măsură ce descoperea zăcămintele cele de preț ale lumii, diamantul își sporea caratele strălucitoare. Natură cu multiple fațete, cărturar și artist, umanist și uman, prețuitor de trecut, receptat în ceea ce fusese esențial și durabil, ferment al prezentului, vector de sensuri și sem­ni­ficații perene, vizionar al îna­intării întru creștere, retor eclatant, șle­fui­tor de slove dăinuitoare și grele de tâlc, Dan Hăulică s-a distins ca un spirit enciclopedist și renascentist într-o epocă a specializărilor restrânse. A făcut dovada că e cu pu­tin­­ță ca mintea unui om să aibă cu­noaș­tere de ansamblu a civilizației umane și, în același timp, să perceapă proaspăt și profund elementele de detaliu și structură lăuntrică ale celor mai variate domenii.

Călinescian în concepție, sclipitor în expresie, Dan Hăulică a fost „Aristocratul”, care, alături de alți reprezentanți de seamă ai elitei intelectuale românești, a făcut posibil triumful nobleței spiritului în fața agresiunii barbare a proletcultismului, doctrina comunistă în cultură din anii ’50 ai veacului trecut. Pontif în domeniile în care s-a ilustrat cu osebire, cultura clasică și artele frumoase, a fost ales să diriguiască Uniunea Latină și Asociația Internațională a Criticilor de Artă. Spiritul său era unul ziditor. Între operele lui ctitoricești fundamentale se înscrie emblematic revista „Secolul XX”, publicație care a scris istorie, fiind nu doar o întruchipare revuistică de un grafism rafinat de factură universală, dar și o tribună iradiantă a celor mai novatoare curente de idei și tendințe creatoare din întreg mapamondul, ce sfida zidurile sumbre al închistării comuniste. În artele plastice, Dan Hăulică a reprezentat o instanță critică exigentă în cel mai înalt grad, dar exercitată cu comprehensiune, iubire și evlavie față de creatorii frumosului artistic. S-a impus cu incontestabilă autoritate în România și în lume ca un generator de direcții și un catalizator de confrerii artistice, cum a fost gruparea „Prolog”, ce-a lăsat o pagină de aur în istoria artei românești prin transfigurarea originală în plastică a sacralității răsăritene. A încurajat cu elocință, patos și o energie parcă inepuizabilă modernitatea și postmodernitatea, promovând forme noi de expresie în sinteze românești originale, sincronizate cu evoluțiile de ultimă oră ale artei universale. Era un „homo universalis”, cu rădăcinile adânc înfipte în pământul românesc, cu tradițiile lui creștine și împletirea particularizantă de elemente de spiritualitate răsăriteană și apuseană. A pus sigiliul personalității sale inconfundabile asupra mersului miș­cării plastice naționale, conectând-o benefic la universalitate.

Contribuția sa pe acest tărâm este inestimabilă. De aceea Fun­dația „Credință și Creație - Maica Benedicta”, întemeiată în 2008 la Mănăstirea Putna la inițiativa sa și a arhimandritului Melchisedec Velnic, starețul ctitoriei ștefaniene, spre a valorifica moștenirea spirituală a personalității academicianului Zoe Dumitrescu-Bușulenga, a socotit că cel mai potrivit pentru a cinsti memoria lui Dan Hăulică ar fi organizarea unor expoziții ale artiștilor cu care criticul a fost afin, înrâurindu-le prin demersul său carierele artistice, unele de altitudine. După o primă expoziție, găzduită în februarie 2022 la Biblioteca Academiei din București, s-a deschis la începutul lunii mai a acestui an o cuprinzătoare și de înaltă ținută Retrospectivă la Mănăstirea Putna, în galeria inaugurată cu acest prilej din Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”. Sub genericul „Durată românească: libertate și con­știință, In memoriam Dan Hăulică”, curatorul expoziției, criticul bistri­țean Oliv Mircea, discipol al lui Dan Hăulică, a reunit pe simeze peste o sută de lucrări ale unor artiști în creația cărora palpită viu duhul „aristocratului spiritului”. Sunt opere de artă din colecția doctorului Sorin Costina din Brad, cel care a tezaurizat, cu gustul artistic modelat la școala lui Dan Hăulică și Horia Bernea, peste o mie de lucrări de referință pentru arta românească postbelică. Semnăturile sunt ale unor pictori și sculptori afini cu Dan Hăulică. I-a călăuzit în modul în care Constantin Noica și-a îndrumat emulii în filosofie.

Despre acest rol de magistru, dar și confrate, au vorbit la conclavul evocator ce a urmat vernisajului expoziției patru artiști prezenți la omagierea mentorului lor - Dacian Andoni, Marcel Lupșe, Doina Mihăilescu, Horea Paștina. În rostirile respective aceștia au evocat întâlnirile providențiale cu Dan Hăulică, s-au referit la marea lecție predată de critic de deslușire a unicității creației și de luminare a căilor către lăuntrurile miezoase ale frumosului în stare pură. În vorbirile meșterilor, ca și în cele ale altor participanți la acest divan al amintirii, s-a glosat mult asupra implicării lui Dan Hăulică în actul de creație și mai ales s-a subliniat însemnătatea pe care el o acorda verigilor finale ale călătoriei operei de artă spre public, respectiv panotarea și vernisajul. Cele două momente deveneau în interpretarea „criticului divin”, ca să uzităm formula referitoare la Călinescu, fascinante și fabuloase acte de creație. Cu o răbdare benedictină el pornea, alături de artistul, sau artiștii expozanți, într-o frisonantă aventură spirituală. Lega notele fiecărei lucrări într-o partitură simfonică, în care părțile dialogau, poten­țându-se reciproc și relevând nebănuite și seducătoare înțelesuri. La vernisaj, ca un dirijor de virtuozitate, Dan Hăulică mânuia o baghetă vrăjită și îi făcea pe iubitorii de artă să vadă nevăzutul și să se cuminice cu mirabilul. Oficierea se înlănțuia sub semnul sacrului. Desigur, dacă ar fi fost de față și ceilalți artiști prezenți pe simeze, de la Paul Gherasim la Constantin Flondor, de la Horia Bernea la Sorin Dumitrescu, Ion Nicodim, Silvia Radu și Vasile Gorduz, ca să citez doar câteva din numele ilustre de pe afiș, ei ar fi depănat alte și alte istorii captivante, mărturisitoare a unei simbioze creatoare inegalabile.

A fost o memorabilă zi și a pomenirii din neam în neam. S-a slujit parastas pentru Dan și Cristina Hăulică, dar și pentru Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Maica Benedicta, cea înveșnicită la Putna. Răsuna „cântecul amintirii” chiar în ziua de 5 mai, cea a urcării la ceruri a Maicii Benedicta. S-a săvârșit pomenire și pentru alți trei creatori, Veronica Steiciuc, George Simon și Mircea Motrici.

Putna - vatră a credinței stră­mo­șești și loc de cinstire a fiilor aleși ai acestei țări. În acea zi de început de Florar s-a țesut o psalmică cinstire pe pământ, dar și în ceruri, de unde se auzea, cuvântând cu har din altarul frumuseților fără de moarte ale lumii, Dan Hăulică, fermecându-ne cu verbul lui cel fără de seamăn.

Citeşte mai multe despre:   Dan Hăulică