Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam „Omul cu ochi de medic și înfățișare de bunic”

„Omul cu ochi de medic și înfățișare de bunic”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 29 Mai, 2018

Așa l-am botezat după prima noastră întâlnire, în septembrie 2004. Așa l-am numit apoi și într-un reportaj publicat în februarie 2005, în primele zile de apariție a Ziarului Lumina. De atunci, vreme de 13 ani, a fost prezent, neîntrerupt, în rubrica de specialitate din pagina noastră de fitoterapie, împărțind, cu o generozitate fără limite, din știința sa de a vindeca folosind plantele, ca o farmacie vie. Ne luăm rămas-bun azi, cu întristare, de la acest dascăl și cercetător neîntrecut, sperând ca bunul Dumnezeu să-i lumineze calea în veșnicie.

S-a stins duminică, 27 mai, fulgerător, prof. univ. dr. Constantin Milică (1929-2018), unul dintre cei mai cunoscuți și prețuiți specialiști în fiziologia plantelor și fitoterapie din țară.

Literatura de specialitate din aceste două domenii ar fi fost, indiscutabil, mult mai săracă fără neobosita sa contribuție științifică. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iași îi datorează enorm Profesorului pentru munca sa uriașă, pentru resursa umană calificată pe care acesta a format-o în cei aproape 60 de ani de activitate puși în slujba crezului său - acela de a cerceta neîntrerupt, de a elabora preparate fitoterapeutice și, mai ales, de a face bine.

Profesorul Milică a fost plămădit dintr-un aluat în care se adunau, miraculos, toate virtuțile. Era un amestec de rigoare, de temeinicie, de înțelegere a firii omului, de bunătate și de iubire, de multă iubire pentru semenii lui.

A fost cel mai energic, mai plin de viață, mai tonic om pe care l-am cunoscut. Nu l-am văzut niciodată trist, niciodată dezamăgit, niciodată obosit, deși, cu siguranță și-or fi făcut loc și prin sufletul lui destule tristeți. Dar el avea o misie de împlinit, aceea de a face bine, de a insufla curaj, de a reda omului speranța că poate lupta cu bolile, oricât de necruțătoare vor fi fost. Era încredințat că dincolo de orice tratamente, de orice izbânzi sau nereușite ale medicinei, gândul cel bun, optimismul, curajul sunt cele care au cu adevărat forță tămăduitoare. Avea, apoi, harul marilor pedagogi, acela de a ne face și pe noi, neinițiații, să iubim și să prețuim plantele, ca pe o farmacie vie.

Cel mai longeviv colaborator al Ziarului Lumina

L-am cunoscut în septembrie 2004. Ne-a legat, de atunci, nu numai una dintre cele mai longevive colaborări, ci mai ales o prietenie strânsă, caldă, trainică, indestructibilă. Am scris și am deschis al doilea număr al Ziarului Lumina, pe 8 februarie 2005, cu un reportaj amplu despre miraculoasa împărăție a plantelor peste care domnea profesorul Milică. De atunci și până acum, a fost prezent, neîntrerupt, iată, de 13 ani, în pagina de fitoterapie pe care o coordonez. Ultimul articol l-am editat vineri...

Din cabinetul lui, o împărăție a plantelor de leac, plecam întotdeauna însoțită de diafane miresme ale câmpului. Profesorul însuși răspândea parfum de tincturi și ierburi vindecătoare. Era asemeni unui alchimist ce căuta, într-o neodihnă continuă, formula tainică, tămăduitoare, din farmacia vie a plantelor pe care așa de mult le-a iubit. În imensa-i generozitate, a făcut din această știință o lume accesibilă publicului larg, publicând masiv, în reviste, în ziare generaliste, articole de fitoterapie, popularizând recomandările și indicațiile tratamentelor naturiste în emisiuni de specialitate, la radio și la televiziune, spre uzul celor în nevoie. Prin aceste gesturi atât de naturale, profesorul Milică s-a dăruit pe sine, odată cu știința sa.

A plecat în veșnicie așa cum a trăit - discret, cu demnitate, fără a dori să deranjeze pe cineva. Rămâne în urma sa o moștenire pe care va trebui să ne învrednicim a o păstra și spori: o bogată serie de volume de specialitate, care-i poartă semnătura, sute de preparate terapeutice pe care le-a creat și care au fost, nu de puține ori, salvatoare de vieți.

Vă mulțumim, Domnule Profesor! Să vă fie odihna lină, în lumea celor drepți!

***
Sicriul cu trupul neînsuflețit al profesorului Milică este depus în capela Bisericii „Sfântul Nicolae” Copou din Iași (zona Agronomie), locaș în care va avea loc și slujba Înmormântării, miercuri, 30 mai, la ora 10.00. De acolo, cortegiul funerar se va îndrepta spre cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Scurtă biografie

„Un strop de sănătate în fiecare plantă!” Aceasta a fost, vreme de o viață, deviza profesorului Constantin Milică, poate cel mai bun specialist în fiziologia plantelor și în fitoterapie din România.
Și-a dedicat întreaga viață activității didactice și de cercetare. Timp de aproape 60 de ani a studiat efectele plantelor medicinale, valorificând rezultate în elaborarea a peste 600 de produse fitoterapeutice. Le-a realizat, pe toate, în cadrul Laboratorului AROMA, al USAMV Iași, laborator pe care l-a înființat în urmă cu mai bine de trei decenii.
Constantin I. Milică s-a născut pe 26 august 1929 în Tecuci, capitala vechiului județ Tecuci, și a copilărit în târgul Nicorești, în deceniul de dinaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.
„Sunt multe amintiri legate de perioada școlii. Îmi amintesc de directorul școlii, un venerabil profesor de limba română, foarte bine cunoscut în domeniul literaturii române, Constantin Solomon. Era foarte sever. În clasă băieții făceau tot felul de nebunii, iar profesorii reclamau la director. Venea directorul și cerea socoteală șefului clasei. Mă scotea în față și-mi aduc aminte că de fiecare dată se repeta aceeași scenă: «Ei, draguță, nu vrei să spui cine a făcut?» Eu - tăcere. Mă lua de perciuni și-mi făcea semn din sprâncene să mă ridic în sus. Și eu mă ridicam pe vârfuri și dădeam impresia că mă trăgea de perciuni până nu mai puteam. În realitate, n-am simțit niciodată nimic. Era o complicitate sinceră. Mi-au rămas în amintire gesturile acestea.
Apoi, am ajuns în faza clasei a VI-a de liceu, clasa a X-a de acum. Părinții mi-au zis că nu mai pot să mă țină la gazdă. Eram șase frați acasă. Era după război, nu mai putea să mă întrețină și mi-a zis să întrerup. Am plâns și până la urmă a găsit o soluție. Am cunoscut un proprietar de restaurant care avea patru copii, toți la școală, în clasele I, a II-a, a IV-a și a V-a de liceu. Proprietarul respectiv a spus că îmi asigură mâncarea la prânz, dar să-i meditez pe cei patru copii. Am luptat cu fiecare dintre ei ca să-i pot scoate la liman. Asta m-a făcut să am o repulsie față de sistemul acela. Nu mai puteam suporta. Era imposibil ca la ora 22.00 să te duci acasă și să te apuci să înveți pentru mâine când știi că ești șeful clasei, modelul. Și-atunci am făcut o cerere la consiliul profesoral să fac două clase într-un an, deși eram cu un an mai mic ca vârstă decât colegii mei. Am primit aprobarea de la minister și în timpul verii am mai dat încă o clasă, clasa a VII-a, și i-am ajuns pe ceilalți, într-a VIII-a. Eram în vacanță la Nicorești și am învățat singur matematica și toate materiile de clasa a VII, fără meditator. A fost foarte greu”, mărturisea profesorul Milică într-un interviu pe care mi l-a acordat în 2006, publicat în Lumina de Duminică.

Singurul doctorand al academicianului Traian Săvulescu

A urmat cursurile Liceului teoretic „D.A. Sturza” din Tecuci, a absolvit apoi Institutul Agronomic din Bucureşti şi Facultatea de Chimie Alimentară din Timişoara.

A fost singurul doctorand al academicianului Traian Săvulescu, făcând parte din prima serie de doctori în științe de după cel de-al Doilea Război Mondial.

În decursul carierei sale a fost, pe rând, coordonator al Centrului Naţional de Documentare Agricolă şi Silvică din cadrul Academiei Române, reprezentant al României la Institutul Internaţional de Documentare de la Roma şi apoi de la Berlin, în anii ´60. În paralel, a desfășurat o intensă activitate didactică, la început în cadrul Universității București, iar din 1973 la USAMV Iași.
A fost profesor asociat la Universitatea Agricolă din Chișinău, Republica Moldova, și la Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Este autorul a peste 40 de cărţi şi tratate de specialitate, axate pe teme de fiziologie a plantelor și de fitoterapie.

În semn de recunoaștere a uriașei sale munci în câmpul științelor agronomice din România, dar și în semn de prețuire pentru dedicarea sa în activitatea didactică din învățământul superior românesc, pe 26 iunie 2015 profesorul Constantin Milică a fost distins cu titlul de doctor honoris causa de către Universitatea „Ovidius” din Constanța.

De asemenea, în semn de respect pentru activitatea pusă în slujba celor suferinzi, dar și a activității didactice și de cercetare, a fost distins de Patriarhia Română, în 2013, cu Medalia și Diploma omagială „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Din 2000 este cetățean de onoare al orașului Tecuci, locul său natal.