Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Părintele Bobrinskoy: un mărturisitor al Ortodoxiei prin însăși trăirea sa

Părintele Bobrinskoy: un mărturisitor al Ortodoxiei prin însăși trăirea sa

Galerie foto (4) Galerie foto (4) In memoriam
Un articol de: Raluca Prelipceanu - 18 Aug, 2020

Zilele acestea ne-a părăsit un alt titan al Ortodoxiei, părintele Boris Bobrinskoy, decan al Institutului „Sfântul Serghie” și rectorul Parohiei „Sfânta Treime”, cunoscută drept cripta franceză de la rue Daru. Părintele Bobrinskoy a fost unul dintre cei care au pus bazele acestei cripte, în care mulți francezi s-au îndreptat către izvorul de apă vie al Ortodoxiei. El a fost protoprezbiter în cadrul Exarhatului rus care ține de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. 

Părintele Boris face parte din acea veche generație de aur a emigrației ruse, alături de Alexander Schmemann, Jean Meyendorff sau Pavel Florensky, pe care i-a și avut profesori. A fost unul dintre pilonii emigrației rusești din Paris și un reper pentru cei care căutau adevărurile credin­ței ortodoxe, un far călăuzitor în marea de rătăcire a celor care l-au pierdut pe Dumnezeu, dar și față de celelalte credințe și confesiuni prezente pe teritoriul Franței. Un teoretician al Sfintei Treimi și al Duhului Sfânt, părintele Boris însuși îl achiziționase pe acesta din urmă, ghidându-se după povețele sfinților părinți din toate vremurile și devenind un mărturisitor viu prin însăși trăirea sa.

L-am cunoscut personal pe părintele Boris, iar pentru mine a fost unul dintre acei sfinți care mai merg astăzi printre noi și dau mărturie despre existența lui Dumnezeu Celui viu cu care se identifică. Dacă ar fi să îl descriu, un singur cuvânt mi-ar fi de ajuns: dragoste. Tot ceea ce devenise părintele Boris în îndelungata sa slujire era iubire. Ceea ce puteai învăța și dobândi de la el era un lucru: credința lucrătoare prin iubire. Îi îmbrățișa pe toți cei care veneau la dânsul cu aceeași iubire, în numele Preasfintei și de viață Făcătoarei Treimi, fără a ține cont de diferențele etnice, culturale sau de vreun alt fel, căci în Hristos nu mai există elin, nici iudeu. În persoana părintelui Boris, cuvintele Evangheliei prindeau viață, deveneau vii și trăitoare, părintele însuși devenea asemenea Cuvântului viu și întrupat. A avut familie, copii, a iubit parohia, turma sa, ca un adevărat păstor, dar mai presus de toate i-a iubit pe Maica Domnului și pe sfinți. El însuși era ca un transmițător, un intermediar între aceștia și credin­cioșii săi, reflectând acestora viața și iubirea sfinților și a lui Hristos. Și de la cine mai potrivit să înveți aceasta decât prin predanie de la însuși păstorul?

Un aristocrat al Duhului

Născut în 1925, părintele Boris provenea dintr-o veche familie aristocrată rusească și purta titlul de conte Bobrinskoy. Dar el a devenit mai mult decât un conte, un adevărat aristocrat al Duhului. Familia a fugit din Rusia după revoluție și, după o scurtă perindare prin Europa, s-a stabilit la Paris. Bazele credinței sale au fost puse în copilărie, în familie. La vârsta de 7 ani, mama sa s-a îmbolnăvit grav și el a fost trimis la un internat pentru copiii ruși, în Pirinei. Acolo a cunoscut un preot rus de la Biarritz, care se ocupa de educația lor. Ulterior, a devenit evidentă chemarea sa, aceea de preot. De acolo a fost trimis la un alt internat la Namur, la Paris și imediat după război la Meudon. Catolicii de la Meudon nu au reușit să îl influențeze sau să-l convertească.

La sfârșitul războiului, în 1944, după bacalaureat s-a înscris la Institutul Ortodox de Teologie „Sfântul Serghie”, unde a avut profesori excepționali, precum Nicolai Berdiaev, Gheorghe Florovski, Serghei Bulgakov. Aici a participat, pe lângă cursuri, și la toate slujbele bisericii, înțelegând cu adevărat ce înseamnă a trăi tradiția teologică și liturgică a Bisericii. Între 1949 și 1951, a studiat la Atena și Muntele Athos, unde a cercetat manuscrisele Sfântului Grigorie Palama. A intrat astfel în contact cu o altă tradiție teologică decât cea rusească. A vrut chiar să primească aici preoția și să rămână în Grecia, dar nu i-a îngăduit duhovnicul. Din 1954 a început să predea teologie dogmatică, iar în 1993 a devenit decan al Institutului „Sfântul Serghie”. În 1959 a fost hirotonit preot. Din 1968, după decesul parohului, pr. Pierre Struve, mort într-un accident de mașină, a devenit preotul principal al criptei ortodoxe de limba franceză „Sfânta Treime” de la Catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” din Paris, pe care o va păstori până în 2009. Nu i-a fost ușor să ducă mai departe învățământul și cercetarea, să fie soț și tată de familie responsabil și să fie receptiv, totodată, și la problemele parohiei. Mai ales că parohia sa, deși de tradiție rusească, reunea o multitudine de naționa­li­tăți: francezi, români, libanezi. Toate aceste contacte l-au îmbogățit profund și i-au deschis duhul către universalitatea Ortodoxiei. Participarea sa la întâlniri cu cei de alte confesiuni, inevitabile în Occident, se petrecea cu gândul că Dumnezeu ne-a cerut ca toți una să fim.

În ultimii ani de viață, părintele Boris s-a retras în apropierea mănăstirii de tradiție rusească „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bussy-en-Othe, unde a și slujit, pregătindu-se să plece la Cel cu care sufletul său se unise demult. A devenit astfel slujitorul direct al Prea­sfintei Născătoare, pe care părintele Boris o iubea nespus, slujind chiar în casa acesteia.

Pe lângă cei trei copii pe care i-a avut împreună cu preoteasa Elena, părintele Boris a avut numeroși fii și fiice duhovnicești, printre aceștia părintele John Breck și soția sa, Lyn, care au urmat împreună catehezele părintelui Boris înainte de a deveni ortodocși, istoricul de artă elvețian Christine Chaillot, care după ce a căutat un povățuitor duhovnicesc pe trei continente, după modelul pelerinului rus, l-a găsit până la urmă la Chambésy, aproape de casa sa, în persoana părintelui Boris, sau iconograful francez Hélène Bléré, pentru care părintele Boris întruchipa bunul păstor prin exce­lență, pe care turma l-ar fi urmat oriunde, fiind sufletul criptei franceze de la rue Daru. Acesta a botezat-o, cununat-o și i-a botezat chiar și fiul, pe Raphael, călăuzind-o cu multă înțelepciune în căutarea sa personală.

Moștenirea

Părintele Boris s-a stins din viață la venerabila vârstă de 95 de ani, la casa sa din Bussy-en-Othe. Slujba de înmormântare a avut loc la mănăstire, fiind prezidată de Mitropolitul Emanuel al Patriarhiei Ecumenice.

În mesajul său de condoleanțe, Părintele Patriarh Daniel a amintit faptul că mulți ierarhi români au studiat la Institutul „Sfântul Serghie”, părintele Boris având un cuvânt important de spus în formarea acestora. El a evocat, de asemenea, opera teologică importantă, moște­nirea de mare preț pe care o lasă părintele omenirii întregi, o mare parte din aceasta fiind tradusă și în limba română.

În discursul său, Mitropolitul Emanuel a amintit de Paștele nostru personal și a asemuit trecerea părintelui la cele veșnice cu bucuria pascală a Învierii. Una dintre frazele preferate ale părintelui Boris era: „Dumnezeu a devenit Om, ca omul să devină Dumnezeu”, deci tristețea despărțirii de părinte trebuie să se schimbe în bucuria Învierii.

Episcopul-vicar Syméon de Dormindevo a evocat o primă discuție pe care a avut-o cu părintele Boris, cu mulți ani în urmă, despre Sfânta Treime, despre legătura de dragoste între Persoanele Sfintei Treimi. Dragostea aceasta o și transformă în faptă, căci părintele Boris și prezbitera Elena adăposteau o femeie bolnavă și pe care o îngrijeau cu multă dragoste. Dar, mai presus de toate, ceea ce rămâne în urma părintelui Boris este sămânța pe care a sădit-o în inima fiecărei persoane pe care a întâlnit-o sau care i-a citit scrierile.

Citeşte mai multe despre:   Părintele Boris Bobrinskoy